pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul C

Preasfântul Trup și Sânge

Împlinire: făgăduințe și recunoștințe

Isus ne-a făgăduit că va rămâne cu noi până la sfârșitul veacurilor (cf. Mt 28,20), pentru a ne susține în lupta vieții, ca să nu ne învingă porțile iadului (Mt 16,18). Forțele noastre spirituale vor fi susținute de hrana cerească: trupul și sângele său (cf. In 6,56), iar când ne vom simți obosiți și împovărați, ne va ușura povara (cf. Mt 11,28).

Își împlinește făgăduințele azi? Simțim noi înșine?

În anul 1940 a murit Tereza Neumann într-un sat din Germania. Ea a avut o viață minunată. În fiecare vineri apăreau în trupul ei, la mâini, picioare, coastă și cap, rănile pe care le-a avut Domnul nostru Isus Cristos în timpul pătimirilor sale. De la Epifanie, anul 1923, Tereza nu a mai luat altă mâncare decât un pahar de suc pe zi. Apoi, din 6 august 1924 și până la moarte, adică timp de 16 ani, nu a mai mâncat nimic, dar în fiecare zi primea sfânta Împărtășanie. Când parohul o silea să mănânce în virtutea ascultării, pentru a o pune la încercare, ea asculta, dar stomacul nu mai suferea mâncarea și îndată o vomita. Episcopul diecezan a supus-o unui control foarte sever. Patru călugărițe s-au jurat să o supravegheze zi și noapte și să-i relateze tot adevărul, iar un medic le însoțea în numele științei, pentru a evita orice înșelătorie sau interpretare tendențioasă. Din contra, s-a constatat un lucru și mai minunat: greutatea Terezei scădea în fiecare vineri din pricina sângelui care îi curgea din stigmate, mai mult de un kilogram, dar cu toate acestea, după o zi sau două, greutatea îi revenea la normal, deși nu mânca nimic, ceea ce din punct de vedere natural, științific este imposibil.

Un alt caz, sfântul Nicolae Flüe, mort în 1487, tată a zece copii, a fost primar, consilier și judecător cantonal și deputat în dieta Elveției, timp de nouăsprezece ani nu s-a hrănit decât cu sfânta Împărtășanie.

Acestea și multe altele sunt daruri cerești, carisme ale Duhului Sfânt date spre folosul întregii Biserici deci și pentru noi. Iată cum își arată Isus din sfânta Taină puterea de a da viață, nu numai sufletului, ci chiar și trupului.

Într-un chip deosebit de minunat, deși mai puțin perceptibil pentru noi, își arată atotputernicia sa din sfânta Euharistie prin desele miracole morale, de convertire, pe care le săvârșește și pe care cronicile Bisericii le-au înregistrat sau nu. Minunile săvârșite de Isus în viața sfântului Anton de Padova sunt cunoscute, mai ales cu măgărița lui Bonvil, care, ținută la post trei zile, apoi adusă în fața bisericii, în loc să mănânce verdeața pe care stăpânul s-a grăbit să i-o pună sub bot, ea a îngenuncheat în fața sfintei Taine pe care sfântul a adus-o din altar. Recent este cazul celebrului artist evreu Herman Cohen, care, rugat de un prieten al său să-l înlocuiască la orga bisericii "Sfânta Valeria" din Paris în timpul unei celebrări liturgice, a fost pătruns de o lumină puternică din sfânta Taină la binecuvântare care l-a silit să îngenuncheze. Din acel moment nu a mai avut pace până în momentul în care a primit Botezul. Până în zilele noastre s-a discutat cazul scriitorului francez André Frossard, fiul primului prim-secretar al Partidului Comunist Francez, crescut în totală indiferență religioasă, nebotezat până la douăzeci de ani și, după cum mărturisește el însuși în cartea sa Dumnezeu există, eu l-am întâlnit, citez: La ora 17 și 10 minute am intrat într-o capelă din Cartierul Latin în căutarea unui prieten și am ieșit de acolo la 17 și 15 minute în tovărășia unei prietenii care nu era de pe acest pământ. Ce s-a întâmplat? În fața sfântului Sacrament expus pentru adorație din bisericuța Surorilor Reparatoare, în mai puțin de cinci minute, André Frossard, iluminat miraculos, iese alt om, ca un alt Saul pe drumul Damascului. Convertirea sa a relatat-o papei Ioan-Paul al II-lea, cu care a întreținut o prietenie intimă toată viața. Cardinalul Manning, pe când era încă pastor protestant, a vizitat Roma. El mărturisește: Nu aveam nici cea mai mică îndoială asupra adevărului anglicanismului, nici un gând de a-mi schimba ideile religioase. A intrat să viziteze biserica "Sfântul Ludovic", ca turist, unde se ținea o celebrare euharistică. Mărturisește: Acesta a fost momentul în care Dumnezeu m-a chemat la sine. Mi-am simțit sufletul mișcat într-un chip tainic. Muzicianul anglican George Rotkwel, din pură întâmplare fiind de față la o procesiune cu preasfântul Sacrament, s-a simțit silit de o forță tainică să se așeze în genunchi. Mărturisește el însuși: În momentul în care Domnul nostru Isus Cristos trecea pe lângă mine, o lumină vie mi-a luminat mintea și harul mi-a atins inima; am primit darul credinței și i-am spus Domnului nostru Isus: "Dumnezeul meu, cred că ești de față și te ador". Când m-am ridicat, eram catolic.

Exemplele ar putea continua, mai ales cu vindecările de la Lourdes din timpul binecuvântării bolnavilor cu Isus din sfânta Taină, dar cred că sunt suficiente pentru această predică. Aceste exemple și altele, ne dau convingerea că Isus este cu noi, este în mijlocul nostru, este Domn, adică ne dovedește din plin că își ține făgăduințele.

Dacă Isus este Domn și își ține făgăduințele, noi suntem domni în a ne arăta recunoștința? Viața ne oferă multe ocazii în care ne putem dovedi recunoștința: la orele de adorație, la procesiunile cu cântece și flori, prin rugăciuni, vizite cât mai dese, păstrarea curată a bisericii, împodobirea cu flori a altarului etc. Recunoștința cea mai vie și plină de iubirea cea mai înflăcărată ne-o arătăm când îi împlinim voința și venim la sfânta Liturghie pentru a ne împărtăși. În sfânta Împărtășanie, Dumnezeu ne dă nu numai opera atotputerniciei, înțelepciunii, îndurării și iubirii sale, dar se oferă pe sine însuși întreg, făcându-se nu numai hrana noastră, dar ne dă însăși puterea sa de a fi domni cu cei din jur, așa cum el este Domn cu noi; ne face să trăim viața sa și, încetul cu încetul, dacă ne împărtășim deseori, ne schimbă trupul și sângele nostru în trupul și sângele său și, așa cum ne spune sfântul Augustin, ne face cerești precum este el.

De împlinirea voinței sale de a ne împărtăși, Isus a legat cele mai mari făgăduințe, așa cum i le-a descoperit sfintei Maria Margareta Alacoque. I-a spus: Tuturor acelora care în nouă luni de-a rândul se vor împărtăși la fiecare prima vineri din lună, le făgăduiesc darul pocăinței din urmă; ei nu vor muri în dușmănie cu mine, ci vor primi sfintele taine, iar inima mea le va fi scăpare sigură în ceasul din urmă.

Cu atât mai mult vor avea această fericire cei care se împărtășesc mai des, chiar zilnic.

Într-o dimineață, sfântul Pius al X-lea își făcea rugăciunea de mulțumire după sfânta Liturghie. Dintr-odată s-a făcut o lumină mare. Isus i se arată în strălucirea învierii sale și îi spune: Scumpul meu vicar, sunt mulțumit de munca ta pentru împărtășania deasă a celor în vârstă și mai ales a copiilor. Continuă, pentru că în ea stă mântuirea lumii din timpurile de față. Deci, în primirea sfintei Împărtășanii stă mântuirea noastră, stă viața nouă, stă fericirea veșnică.

Sfânta Împărtășanie este pâinea care ne face tari în credință, tari în firea noastră fizică pentru a suporta necazurile vieții.

În istoria sacră este vestit numele profetului Ilie. Prigonit de regina Izabela, fuge departe în pustiu și, obosit, cade la pământ și adoarme. Un înger trimis de Dumnezeu îl trezește și îi spune: Ilie, scoală-te! Întinzându-i o pâine, adaugă: Ia, mănâncă din pâinea aceasta și continuă-ți drumul! Ilie a mâncat și a adormit din nou. Îngerul l-a trezit pentru a doua și chiar pentru a treia oară, zicându-i: Ia și mănâncă, fiindcă lungă este calea până la muntele sfânt al lui Dumnezeu (3Rg 19,1-8).

Calea noastră până la Ierusalimul ceresc este și mai lungă. Înțelegem că numai Isus ne poate însoți și, dacă îl primim în suflet așa cum cei doi ucenici l-au primit în casa lor la Emaus, arătându-se domni cu cel care le-a explicat Scripturile și le-a înflăcărat inimile pe drum, Isus le-a deschis ochii la frângerea pâinii și ei l-au recunoscut și au devenit martorii învierii lui.

Aceeași este și datoria noastră: să devenim martori ai învierii lui Isus, mărturisind că el este Domnul (Rom 10,9). O facem când ne împărtășim și devenim domni cu toți cei din jur, fiindcă le deschidem ochii ca în noi să-l descopere pe Isus. Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire