pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul A

Duminica a III-a din Post

Darul lui Dumnezeu

Din orice chin, afară de cel din iad, se naște o minune și din ea se descoperă chipul lui Dumnezeu.

Ercole Andreazzi (Lugano din Italia), mort de TBC în sanatoriul din Leysin în anul 1930, a fost crescut într-un mediu liberal, anticlerical. Tatăl său, dentist de profesie, a voit să-i dea o educație atee riguroasă. În anul 1924, Ercole se afla la Milano, urmând Politehnica spre a deveni inginer. Senin, vesel și sănătos, se lăuda printre studenți: Sunt mulțumit că sunt ateu. Boala îl silește să-și întrerupă studiile și să meargă la un sanatoriu. Aici o întâlnește pe domnișoara Pina Piccioli, bolnavă și ea tot de TBC, cu studiile terminate, dar foarte credincioasă. Cu credința ei plină de bunătate și iubire a reușit să-l convertească. Primește prima sfântă Împărtășanie și devine un apostol pentru tatăl său. Iată ce i-a scris într-o bună zi: Dorința mea cea mai vie este ca tu să primești și să trăiești credința. Altădată, arătând o fotografie unui prieten de când era student, i-a zis: Sunt chiar eu. Atunci nu știam nimic, nici chiar că sunt ignorant. Acum sunt bolnav și nu voi avea niciodată ceea ce doream atunci. Dar l-am găsit pe Dumnezeu. Mi se părea, când eram ateu, că religia catolică este o jignire adusă libertății individuale, că te face sclavul anumitor dogme, dar acum îmi dau seama că ea mi-a adus adevărata libertate de care odinioară eram atât de mândru, dar care, de fapt, nu era decât o sclavie a instinctelor, pe când adevărata libertate constă în a urma învățătura creștină, fiindcă numai așa se eliberează și se întărește acela care este cu adevărat suflet și duh, pe care Dumnezeu l-a pus în noi și este cel mai aproape de el (G. Ernani, Un uomo, una donna e Dio). Era necesar un chin, o suferință, ca să se nască o minune, o convertire de care se bucură și îngerii cerului mai mult decât de nouăzeci și nouă de drepți care n-au nevoie de convertire (cf. Lc 15,10).

Din setea poporului ales se naște minunea apei din stâncă (lectura I-a), iar din setea lui Isus de la fântâna lui Iacob se naște femeia apostol, samariteana și toți acei pe care ea i-a adus la Isus și au crezut în el (lectura a III-a) formând un nucleu bisericesc de valoare. Din foamea poporului s-a născut minunea manei din pustiu și învățătura ei minunată: Nu numai cu pâine trăiește omul, ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Mt 4,4), care i-a adus lui Isus prima victorie asupra Ispititorului, prima victorie a spiritului asupra materiei, semnul unei vieți noi care se va instaura în noul popor al lui Dumnezeu.

Ce minune se poate naște din setea și foamea noastră, din postul nostru de bunăvoie?

Dacă din suferințele involuntare ale setei a ieșit apa din stâncă, fiindcă au stors mila lui Iahve, dacă din foamea involuntară a ieșit mana, dacă dintr-un TBC involuntar s-a născut un sfânt, dintr-un post voluntar, dintr-o rugăciune, dintr-o pomană, dintr-o suferință involuntară dar acceptată din iubire ca venind din mâna Tatălui, oare ce minune poate ieși?

Sfântul Paul ne-o descrie clar: Dragostea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat (lectura a II-a).

Ce face în noi Duhul Sfânt?

Afară de faptul că numai prin el noi îi putem spune lui Dumnezeu Abba-Tată (Gal 6,4), el creează în sufletul omului o dorință nouă și oferă șapte daruri ca mijloace pentru a o realiza: dorința vieții veșnice care are la bază credința, speranța și iubirea.

Duhul Sfânt din suflet îl ajută pe cel credincios să-l cunoască tot mai bine pe Cristos, să se identifice cu el în a-l preamări pe Tatăl. Cunoașterea lui Cristos nu este un rezultat al studiului sau al științei. Apostolii, care au trăit totuși câțiva ani alături de Isus, nu au ajuns la o cunoaștere adevărată a Învățătorului lor decât la Rusalii. Prin studiu și meditație putem ajunge la cunoașterea lui Buddha, Confucius etc., dar pentru a ajunge la cunoașterea lui Isus numai Duhul Sfânt ne poate susține ca să ajungem la cunoașterea adevărului și prin el să putem da mărturie (cf. In 15,26).

Mai există un adevăr în cunoașterea lui Isus care nu se potrivește cu confuzia timpului nostru. Evanghelia după sfântul Ioan vorbește despre cei care sunt născuți din Dumnezeu (In 1,12-13). A-l cunoaște pe Isus așa cum vrea Dumnezeu înseamnă a porni de la Isus, nu de la om. Omul, care pornește la cunoașterea lui Isus de la el însuși, nu se poate înălța la nivelul cunoașterii prin credință (Achile Degeest). Numai Duhul Sfânt este acela care ne zămislește cunoașterea și ne ajută să ne naștem fii adoptivi ai lui Dumnezeu, cu capacitatea de a-l cunoaște pe Isus Cristos, adică de a trăi viața cea nouă prin el, fiindcă numai el o are în toată plinătatea omenirii și dumnezeirii într-o singură persoană divină. Numai în acest caz omul credincios poate spune cu sfântul Paul: Trăiesc eu, dar nu mai trăiesc eu, Cristos trăiește în mine (Gal 2,20). Viața nouă este cunoașterea autentică a lui Isus și ea este opera Duhului Sfânt.

După cum ne dăm seama, iubirea lui Dumnezeu nu rămâne exterioară omului, dar pătrunde în adâncul, în însăși esența sufletului nostru prin Duhul Sfânt și aici face să apară, așa cum ne asigură Mântuitorul însuși, un izvor de apă vie, după asemănarea lui Dumnezeu, precum a prezis și profetul Ieremia (2,13). Fără Duhul Sfânt, Dumnezeu însuși ar fi mort, ar fi un cadavru spiritual infinit, dar prin Duhul Sfânt el se revarsă, umple inimile credincioșilor cu Isus, umple universul cu noi ființe și face fericită veșnicia celor din cer.

Prin darul Duhului Sfânt, Dumnezeu Tatăl își arată adevărata față de tată, de iubire și ne dă ceea ce are mai scump, ne dă sufletul din sine.

Noi ce suntem în stare să-i dăm în schimb?

Oamenii au cerut apă și pâine prin revoltă împotriva lui și Dumnezeu le-a dat.

Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său în lume pentru a cerși cu blândețe și cu cea mai profundă smerenie un pahar cu apă - Dă-mi să beau - și a trebuit să aștepte cu răbdare până să primească apa de la femeia samariteană. În schimb, Isus i-a dăruit apa vie, darul Duhului Sfânt, care a umplut-o de bucurie, de o bucurie debordantă, care s-a revărsat și peste samaritenii din jurul ei.

Postul ne cere, nu numai să renunțăm, dar să ne și forțăm pentru a lărgi inima noastră ca, primindu-l pe Duhul Sfânt, să avem de unde să împărțim darurile lui și celor din jur pentru a fi fericiți în viața cea nouă. Cristos însuși rabdă de sete de bunăvoie și renunță la hrana adusă de apostoli, ca lărgindu-și sufletul său omenesc, primind iubirea Duhului, să o reverse din belșug asupra samaritenilor. Mulți samariteni din orașul acela au crezut în Isus, pentru cuvântul femeii: "Mi-a spus tot ce am făcut".

Recunoașterea păcatelor: Mi-a spus tot ce am făcut este o acțiune apostolică. Prin recunoașterea păcatelor sale, samariteana deschide samaritenilor calea spre Cristos. O spovadă bună poate obține, nu numai o reconciliere personală, dar și pentru mulți alții o lumină călăuzitoare spre Isus.

Și încă ceva deosebit care ne determină să ne întrebăm: De ce Isus spune numai samaritenei: Eu sunt Mesia? Au încercat cărturarii, fariseii și arhiereii, ba chiar ucenicii săi și alții să-i smulgă această mărturie și n-au reușit. Samariteana nu-i cere, ci îi spune doar: Știu că vine Mesia, care se numește Cristos; când va veni, el ne va spune toate, și Isus îi zice: Eu, care vorbesc cu tine, sunt acela. Care este secretul acestei destăinuiri? Samaritenii se dușmăneau cu iudeii. Isus, ca iudeu, nu avea nici o șansă să le vestească mântuirea, nu-l acceptau. Acolo unde n-a avut acces Isus, a avut femeia samariteană care i-a deschis calea. Iubirea divină găsește întotdeauna mijlocul cel mai potrivit pentru a le duce și dușmanilor vestea cea bună. Isus o câștigă pe samariteană de partea sa prin smerita cerere de a-i da să bea. Comportamentul lui Isus ne vădește că pe dușmani îi putem câștiga numai prin smerenie.

Trebuie să postim cu smerenie, ca să găsim calea împăcării cu toată lumea, chiar și cu dușmanii, fiindcă acesta și numai acesta, Isus, el singur este mântuitorul lumii.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire