pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul C

Duminica a III-a după Paște

Martorii Învierii: atunci și azi

Primele două lecturi ale Liturgiei cuvântului de azi ne atrag atenția asupra martorilor învierii lui Isus: apostolii, în frunte cu Petru. Ei sunt maltratați fiindcă îl predică pe Isus înviat și se bucură că pot oferi această mărturie fizică despre marele adevăr central al credinței. Apostolul Ioan, depășind barierele materiale, vede Mielul, care a fost înjunghiat și jertfit, cum își primește răsplata din partea întregii creații.

Oare numai suferința și contemplația jertfei pot face martori ai învierii Domnului? Oare numai vederea și atingerea rănilor lui Isus înviat pot da tăria martiriului? Azi, mai putem avea martori ai învierii lui Isus? Da. Iată un exemplu, printre mii de altele! Când un soldat din Corpul de Armată Italiană, ajuns până în Rusia în timpul Celui de-al II-lea Război Mondial, a ucis o tânără din pură răutate din localitatea Rikowo, tribunalul militar l-a chemat în judecată. La proces, mama victimei, întrebată ca parte lezată ce pretenție are, a spus: Să ajungă în harul lui Dumnezeu. Apoi, întorcându-se spre judecători, a adăugat: Aici este o mamă care plânge... Faceți ca o altă mamă să nu aibă de ce plânge în Italia! Iubirea care știe să ierte este întotdeauna un martor al vieții, al învierii lui Isus.

Să facem un pas mai departe și vom găsi și alți martori, mai ales dintre acei pentru care sfântul Francisc de Assisi se roagă: Să te laude, Stăpâne, cel ce iartă cu iubire; cel ce-ndură pentru tine nedreptăți și prigonire, deoarece aceasta este suprema mărturie despre moartea și învierea Domnului până când va veni a doua oară. Isus înviat cere tuturor acelora care au avut fericirea să-l vadă, să facă ceva: femeilor venite la mormânt le cere să-i anunțe pe ucenici ca să meargă în Galileea pentru a-l vedea (cf. Mt 28,10). Ucenicii au mers, dar acolo nu au stat cu mâinile în sân. Petru a zis celorlalți: Mă duc să pescuiesc; și ceilalți au mers cu el. Toată noaptea s-au trudit și nu au prins nimic. Cred că întorcându-se spre mal și-au adus aminte că au mai pățit și altădată așa ceva și acum se gândesc: Ei, dacă ar fi și acum Învățătorul printre noi, sigur că nu ne-am întoarce cu bărcile goale! Isus cere fiecăruia un efort, care uneori pare zadarnic, însă de fiecare dată apare el pentru a rezolva problema. Ucenicii văd un străin pe mal, care îi întreabă: Fiilor, nu cumva aveți ceva de mâncare? Triști, obosiți, flămânzi și aproape speriați, răspuns cu un Nu categoric. Le spune: Aruncați mreaja în partea dreaptă a luntrei și veți prinde! Au ascultat și au prins 153 de pești atât de mari că, în mod normal, ar fi trebuit să se rupă mrejele. Ioan recunoaște cel dintâi că aici este degetul lui Dumnezeu și spune: Este Domnul.

Aceeași minune înainte și după înviere, dar efectele sunt diferite. La prima pescuire minunată, când Isus i-a spus lui Petru să arunce mreaja, el a obiectat: Toată noaptea ne-am trudit și nu am prins nimic (Lc 5,5); la pescuirea de după înviere, Petru aruncă mreaja fără să mai comenteze, deși cel care îi ceruse acest lucru era un străin. De ce? Înainte de învierea Mântuitorului aruncase mreaja pentru sine, nu era încă ucenicul lui Isus; acum îi cere un flămând și Petru crede că Dumnezeu este Dumnezeul vieții. A învățat de la Isus că trebuie să ajungă pescar de oameni (Lc 5,10). Petru înțelege că chiar dacă n-ar prinde pește, ar câștiga iubirea flămândului prin efortul său zadarnic. Dar nu, Isus se ascunde sub chipul oricărui străin și poate face minuni.

Cu cât omul are mai multă credință în iubirea făcătoare de minuni - Credința lucrează prin caritate (Gal 5,6) - cu atât este mai harnic. Hărnicia creștină este o mărturie a învierii, fiindcă ea apropie pe om de om mai mult decât apropie natura pe frate de frate. Dacă i-ar fi cerut Andrei lui Petru să arunce mreaja, așa cum i-a cerut "străinul" de pe mal, nu știu dacă ar fi făcut-o.

La prima pescuire minunată Petru cade în genunchi și îl roagă pe Isus să se depărteze de el, zicând: sunt un om păcătos, Doamne (Lc 5,8). Isus i-a răsplătit ascultarea peste așteptări: Vei fi pescar de oameni (Lc 5,10); acum, aflând că este Domnul, se aruncă în apă, ca să ajungă cât mai repede la Isus, pe care l-a tăgăduit în pătimire, ca să-i ceară iertare. Este mai convins acum decât atunci că este păcătos, dar acum crede în iubirea lui Isus mai mult decât atunci și de aceea nu-i cere să se depărteze, ci iubirea îl atrage ca un magnet. Ajuns la Isus, Petru nu se înșală, acesta îi cere o declarație deschisă și întreită despre iubire, după care, din pescar de oameni îl face cap al Bisericii sale: Paște mielușeii mei! Paște oile mele! Nu numai atât, ci îi mai descoperă că însăși moartea lui va fi o preamărire a lui Dumnezeu și, pentru a ajunge la înviere, asemenea Învățătorului, îi spune: Urmează-mă! (In 21,15-19).

De fapt, Isus invitându-l pe Petru să-l urmeze în moarte și apoi în înviere, invită întreaga Biserică pe care i-a încredințat-o deci și pe noi. Ascultarea de urmașul lui Petru, de capul văzut al trupului mistic, ne face martori ai învierii lui Cristos.

Sensibilitatea și gentilețea lui Isus sunt dovada autenticității lui Isus istoric cu Isus înviat din morți. El îi numește pe ucenici drept fiii mei, dovedindu-le că prin moartea și învierea sa i-a născut la o viață nouă, la viața harului pe care ne-a adus-o prin întrupare. Comportamentul lor de oameni noi este răsplătit prin 153 de pești mari, semn al minunilor pe care ei le vor realiza în lume, când primii creștini se vor recunoaște între ei prin semnul peștelui; le aprinde focul în chip minunat, semn al iubirii noi care trebuie să le conducă viața; le prăjește peștele pe care el însuși l-a prins în chip minunat, ca semn că inițiativa lor apostolică îi aparține; îi invită cu drag: Veniți și mâncați! semn a ceea ce ei vor trebui să facă în lume: să invite pe toți oamenii la masa euharistică in persona Christi - în persoana lui Cristos. Pentru ca masa să le priască din plin, datorită ascultării, muncii și aportului personal, Isus le cere să aducă și să frigă ceva din peștii pe care ei i-au prins, fiindcă acum li s-au deschis ochii și l-au recunoscut că el este Domnul, stăpânul a toate, iar ca să-și aducă aminte că în munca apostolică nu vor duce lipsă de nimic, Providența îi va însoți pretutindeni. Și, fiindcă ucenicilor nu le venea să creadă ochilor că Isus înviat își continuă activitatea sa de slujire - Fiul Omului a venit să slujească și nu să fie slujit (Mt 20,28) - le dă să mănânce, adeverindu-și învățătura: Tatăl meu lucrează și eu lucrez (In 5,17) deci viața veșnică nu-i o stare inertă, ci o activitate creatoare de noi și noi minuni.

Credința în învierea lui Isus trebuie să ne facă și mai harnici! Cu câtă bucurie și satisfacție citim documentele istorice în care ne este relatată hărnicia strămoșilor noștri (cf. Originea ceangăilor din Moldova, pag. 123 nr. 51; pag. 152, nr. 104). Avem toată convingerea că numai credința în înviere i-a făcut astfel.

Alți martori ai învierii din zilele noastre sunt toți acei care din spirit de credință participă în fiecare duminică la sfânta Liturghie, fiindcă duminica - Dies Domini - este mărturia istorică a învierii lui Isus, pe care primii creștini au sărbătorit-o cu bucurie, părăsind sabatul evreilor. Cei care își plâng păcatele și aleargă, asemenea lui Petru la Isus de pe mal, la scaunul de spovadă pentru a simți fericirea iubirii care iartă, mărturisesc învierea; cei care se pregătesc bine pentru moarte, ca prin ea, asemenea lui Petru, să-l preamărească pe Dumnezeul cel viu; cei care, ascultând de urmașul lui Petru, înțeleg din învățătura lui că misterul credinței este izvorul vieții, deoarece iubirea este mai tare ca moartea, așa cum o afirmă sfântul Paul inspirat de Duhul Sfânt: Dragostea nu piere niciodată (1Cor 13,8), sunt martori ai învierii Domnului.

Maica Tereza de Calcutta a ieșit într-o seară în stradă și a găsit un muribund pe care l-a luat și l-a dus în casă, acordându-i îngrijirea necesară. Când acesta și-a revenit, i-a zis: Am trăit toată viața ca un animal, de ce vrei să mă faci să mor ca un om? Ea i-a răspuns: Fața ta este fața lui Isus. Pentru maica Tereza muribundul, bolnavul și flămândul erau ca străinul pe malul lacului Genezaret care a cerut apostolilor de mâncare. Prin iubirea ei, maica Tereza de Calcutta dădea tuturor năpăstuiților convingerea că fiecare, numai murind ca om, cu demnitatea de persoană primită de la Tatăl, va ajunge la bucuria învierii cu Cristos.

Noi, prin ce fel de fapte ne arătăm credința în învierea lui Isus care este garanția învierii noastre? Trebuie să luăm problema în serios, deoarece este vorba de veșnicia fericită sau nefericită; cum spune proverbul: Fiecare va dormi așa cum își așterne.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire