pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul C

Vigilia Pascală

Cristos a înviat!

De când îngerii au spus femeilor venite la mormânt să ungă trupul lui Isus: Pentru ce îl căutați pe cel viu între cei morți? Nu este aici, a înviat, toată lumea creștină se salută cu bucurie în ziua de Paște și pe parcursul celor patruzeci de zile până la Înălțarea Domnului cu salutul: Cristos a înviat, la care se răspunde cu: Adevărat a înviat! Dar, ne-am întrebat vreodată în mod serios, ca apostolii care coborau cu Isus de pe muntele Tabor: Ce înseamnă a învia din morți? (Mc 9,10).

Într-o zi, Dumnezeu i-a arătat profetului Ezechiel un câmp întins pe care erau o mulțime de oase uscate și i-a zis: Fiul omului, vor învia oasele acestea? Și Domnul a adăugat, văzând nedumerirea profetului: Poruncește asupra acestor oase și le spune: "Oase uscate, ascultați cuvântul Domnului! Eu voi face să intre în voi duh și veți învia". Și Ezechiel a zis în numele Domnului: Duhule, vino din cele patru vânturi și suflă peste acești morți și vor învia! Și a intrat Duhul în acele oase și morții au înviat (cf. Ez 37,1-10). A fost o înviere reală? Nu, ci o viziune profetică.

Isus a înviat pe fiica lui Iair (cf. Mc 5,21-42), pe fiul văduvei din Naim (cf. Lc 7,11-17) și pe Lazăr (cf. In 11); sfântul Petru învie pe tânăra Tabita din Iope (cf. Fap 9,36-43); sfântul Paul învie pe tânărul Eutichie din Troa (cf. Fap 20,9-12). Au fost toate aceste învieri în adevăratul sens al cuvântului, așa cum a fost învierea lui Cristos și cum va fi învierea morților în ziua de apoi? Nu. Au fost minunate, dar au prefigurat doar adevărata înviere. La cei care au fost înviați de Isus, de Petru și Paul etc. trupurile dinainte au reprimit sufletul, dar așa cum se întoarce cineva acasă, după ce a părăsit-o un timp și pe care o găsește așa cum a lăsat-o, mai nouă sau mai veche, mai curată sau mai murdară etc.; toți cei înviați au rămas supuși morții pentru a doua oară.

Învierea lui Isus a fost altfel. Ea s-a produs prin acțiunea atotputernică a Duhului Sfânt asupra firii omenești și, așa cum a realizat în Isus întruparea, așa realizează acum divinizarea Întrupării prin viața veșnică, firea omenească se face părtașă de natura divină (cf. 2Pt 1,4) pentru veșnicie: sufletul intră în trup ca într-o casă nouă, este aceeași de mai înainte și totuși este alta, incomparabilă cu cea dinainte: trupul este trup îngerizat, luminos, subtil, agil. Într-un cuvânt, așa cum ne-a asigurat Isus, la înviere vom fi ca îngerii lui Dumnezeu (cf. Mt 22,30), cu specificul uman pe care ni-l va da trupul îngerizat. Învierea de apoi este reală, nu figurativă, ca aceea pe care a văzut-o Ezechiel; este permanentă: Cristos înviat nu mai moare, pe când cei înviați de Isus, pomeniți în evanghelii, au murit din nou; trupul înviat cu adevărat este strălucitor, mai luminos, asemenea cu trupul lui Isus de pe Tabor; este impasibil, adică nu mai este supus suferinței și morții; este agil, adică spațiul nu mai are nici o influență asupra lui, într-o clipă poate fi în orice loc; subtil, materia nu-i mai poate fi obstacol, trece prin stâncă, prin ușile încuiate etc.

Ca în noi învierea de apoi să aibă efectul învierii lui Isus, ni se cere colaborare cu Duhul Tatălui care l-a scos din mormânt. Cei înviați de Isus, Petru și Paul n-au depus nici un efort pentru învierea lor și au murit din nou. Isus, ca învierea noastră să aibă aceleași proprietăți ca ale trupului său înviat, adică să fie real, permanent, agil, impasibil, subtil, strălucitor etc. ne cere adeziunea voinței, să vrem și să dorim învierea; iar ca să o realizăm, ne cere efortul de a primi darurile aduse de dincolo de moarte și de a conlucra cu Duhul Sfânt (cf. In 20,22) spre iertarea păcatelor cf. In 20,23), de a primi și de a trăi Botezul și Euharistia, mărturisind moartea și învierea lui până când va veni cu slavă ca să prefacă trupul smereniei noastre în asemănarea trupului măririi sale, așa cum ne sigură sfântul Paul (Fil 3,21).


Întrezărim că minunea prefacerii trupului nostru în asemănarea trupului său glorios va fi o minune mai mare decât cea a învierii lui Isus din faptul că îngerii o așteaptă cu multă nerăbdare, ea fiind pentru ei ca un izvor nou de lumină în strălucirea divină a învierii lui Isus, fiindcă se bucură de convertirea oricărui păcătos (cf. Lc 15,7), convertire care grăbește momentul descoperirii fiilor lui Dumnezeu, cum ne spune sfântul Paul (Rom 8,19), fiind fii ai învierii (Lc 20,36).

Învierea lui Isus a fost minunea prin excelență. Prin ea s-a încheiat doar marea dramă a împăcării omului cu Dumnezeu și a luat ființă trupul mistic al lui Cristos, sfânta Biserică, predestinată pentru victoria finală, fiindcă porțile iadului nu o vor birui (Mt 16,18). Măreția Bisericii stă în a fi una în iubire cu Isus; în a fi sfântă prin tainele primite de la el; în a fi catolică, după porunca lui, prin învățătura dusă la toate popoarele (cf. Mt 28,19) și apostolică, păstrând succesiunea pe piatra credinței lui Petru. Acum Biserica arată ca o armată bine organizată pe câmpul de luptă, sau, pentru unii, ca un câmp plin de oase uscate, dar când va ajunge la victoria finală, acest trup mistic este sortit învierii glorioase. Dacă la moartea lui Isus s-a cutremurat pământul, s-au înspăimântat gărzile de la mormânt și au înviat câțiva morți pentru câteva clipe și s-au arătat prin cetatea Ierusalimului (Mt 27,51-53), dar la învierea trupului mistic se va cutremura și se va înnoi întregul univers, întreaga creație va tresălta de fericire la vederea slavei fiilor lui Dumnezeu, fiindcă Isus însuși va da strălucire norilor de pe cer, îngerii îl vor însoți și vor suna trâmbițele deșteptării celor adormiți; nu va fi un singur înger care să dea la o parte piatra de la intrarea în mormânt (cf. Mt 28,2), sau doi în mormânt pentru a spune că nu mai este nimeni acolo (cf. Lc 24,4), ci toate cele nouă coruri îngerești îl vor însoți pe Isus care îi va aduna pe cei drepți din toate colțurile pământului și-i va conduce în împărăția Tatălui (cf. Mc 13,25-27).

Abia atunci vom înțelege rostul cântării de azi: Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm și să ne veselim într-însa, strigând cu bucurie victoria definitivă: O moarte, unde este biruința ta? O iadule, unde este ghimpele tău? Acum se instaurează siguranța definitivă: Dreapta Domnului și-a arătat puterea, m-a înălțat. Nu voi mai muri, ci voi trăi și voi povesti faptele Domnului.

Spre a ajunge la marea sărbătoare a învierii din ziua de apoi, să o trăim pe cea de azi, așa cum ne îndeamnă sfântul Paul: într-o viață nouă, asemenea lui Cristos! Să nu mai fim sclavii păcatului! Să fim morți pentru păcat și să trăim pentru Dumnezeu!

Să-l rugăm pe Isus să ni-l trimită pe Duhul Sfânt, așa cum el

s-a rugat Tatălui ceresc să-l trimită asupra ucenicilor săi, pentru a-i învia din morți: Părinte, vreau ca acolo unde sunt eu să fie împreună cu mine și aceia pe care mi i-ai dat, ca să vadă gloria mea pe care mi-ai dat-o, pentru că tu m-ai iubit mai înainte de întemeierea lumii (In 17,24).

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire