pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul C

Joia Mare

Despre Preoție

La Cina cea de Taină, Isus, Fiul lui Dumnezeu - Fiul Omului, formând o unitate de natură cu Tatăl și cu Duhul Sfânt în divinitate, dar având comună cu noi natura umană, ne-a lăsat ca moștenire un dar întreit: Euharistia, noua poruncă a iubirii și taina sfintei Preoții, spre a realiza încă de pe pământ unitatea indisolubilă dintre divinitate și umanitate. Euharistia ne este dată pentru a realiza noua poruncă a iubirii; această poruncă ne este dată pentru a realiza euharistia comunitară, adică trupul mistic; Preoția, ca sacrament, ne este oferită pentru slujirea trupului mistic, spre a forma din toți credincioșii preoția regească, poporul nou al lui Dumnezeu menit să aducă mereu jertfe spirituale spre slava lui Dumnezeu (Rom 12,1; 1Pt 2,5).

Cu toate că Isus nu și-a atribuit titlul de preot, spre a nu fi confundat cu preoția tribului lui Levi, totuși s-a folosit de termeni preoțești pentru a-și defini mai bine misiunea sa mesianică. În mod deosebit apare ca preot când vorbește despre moartea sa. Moartea, pentru dușmanii săi, apare ca o pedeapsă bine meritată pentru păcatul blasfemiei; pentru ucenici apare ca un faliment total; dar pentru el, moartea este o jertfă plină de măreția unui mister divin și o descrie folosindu-se de imaginile jertfelor celor mai mărețe din Vechiul Testament; o compară o dată cu jertfa de ispășire a slujitorului lui Iahve (cf. Mc 10,45; 14,24; Is 53), altă dată cu jertfa de alianță adusă de Moise la poalele muntelui Sinai (cf. Mc 14,24; Ex 24,8); iar sângele vărsat în timpul Paștelui evocă pe cel al mielului pascal (cf. Mc 14,24; Ex 12,7.13.22 ș.u.). Această moarte, care îi este impusă, Isus o acceptă și o oferă Tatălui cresc, așa cum preotul oferă victima și ca urmare realizează ispășirea păcatelor, instaurarea noii împărății printr-o nouă alianță care aduce mântuirea poporului său. Pe scurt: el este preotul propriei sale jertfe.

A doua funcție a preotului din Vechiul Testament era slujirea Torei (Legii). Poziția lui Isus față de Legea lui Moise este clară: a venit să o desăvârșească (cf. Mt 5,17). Fără să fie legat de litera ei (cf. Mt 5,20-48), îi pune în lumină valoarea profundă cuprinsă în prima și cea mai mare poruncă și în a doua care îi este asemenea: legea iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele (Mt 22,34-40). Acest aspect al ministerului său îl continuă pe cel al preoției Vechiului Testament, dar îl întrece din orice punct de vedere, deoarece cuvântul lui Isus constituie revelația supremă, evanghelia mântuirii, care desăvârșește definitiv Legea.

Isus lasă misiunea sa preoțească drept moștenire ucenicilor săi la Cina cea de Taină când le dă, nu numai puterea, dar și porunca de a aduce aceeași jertfă a trupului și sângelui său: Faceți aceasta în amintirea mea! (Lc 22,19) și de a împlini porunca sa cea nouă: V-am dat exemplu ca, precum v-am făcut eu vouă, să faceți și voi (In 13,15).

Apostolii l-au înțeles pe Învățătorul; devenind preoții noii alianțe prin preoția lui Isus, la rândul lor stabilesc urmași ai misiunii ce le-a fost încredințată, pe care sfântul Paul îi numește administratorii tainelor lui Dumnezeu (1Cor 4,1) și miniștri ai noii alianțe (2Cor 3,6), iar predica apostolică o numește drept un serviciu liturgic (cf. Rom 1,9; 15,15).

Și toate acestea pentru ce și cine?

Isus adresează o chemare specială pentru fiecare ales ca să participe la preoția sa, arătând că orice ucenic trebuie să-și ia crucea (cf. Mt 16,24), să bea paharul asemenea lui (cf. Mt 20,22; 26,27), să-i ducă mesajul în lume până la marginile pământului (cf. Lc 9,60; 10,1-16) și să-i dea mărturie până la moarte (cf. Mt 10,17-42). Isus, făcând să participe toți cei botezați la titlurile sale de Fiu și de rege-Mesia, le conferă preoția comună, ca să aducă jertfe spirituale. Apostolii vor continua acest gând al lui Isus prezentând viața creștină ca pe o liturgie, ca pe un act de cult de o mare valoare. Așa, de exemplu, sfântul Paul consideră credința celor botezați ca pe o jertfă (cf. Fil 2,17); ajutoarele materiale pe care le primește de la Biserica din Filipi sunt un parfum de mireasmă plăcută, o jertfă primită, plăcută lui Dumnezeu (Fil 4,18). Pentru el toată viața creștinilor constituie un act preoțesc; îi invită pe toți să-și ofere trupurile ca pe o hostie vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: acesta este cultul spiritual pe care voi trebuie să-l oferiți, spune Paul romanilor (Rom 12,1). Acest cult constă atât din laudele aduse Domnului, cât și din binefacerile izvorâte din punerea bunurilor personale în folosul tuturor (cf. Evr 13,15).

Scrisoarea sfântului Iacob enumeră actele concrete care constituie un adevărat cult: stăpânirea limbii, vizitarea orfanilor și a văduvelor, reținerea de la întinările lumii (1,26).

Scrisoarea întâi a sfântului Petru și cartea Apocalipsei sunt și mai clare, ele atribuie poporului creștin o preoție regală, de care se bucura mai înainte poporul lui Israel (cf. 1Pt 2,5.9; Ap 1,6; 5,10), adică de a duce popoarelor păgâne cuvântul adevăratului Dumnezeu, asigurându-i cultul care îi place în spirit și adevăr (In 4,23).

Prin urmare, preotul este omul lui Dumnezeu (2Tim 3,17) pentru formarea poporului creștin, a Bisericii, trupul mistic al lui Cristos, înzestrat cu preoție regală, de a fi lumină călăuzitoare pentru neamurile păgâne. Preotul este sfințit Domnului (Ex 28,26) prin rugăciunea cea mai fierbinte a lui Isus: Părinte sfânt, păstrează-i în numele tău! Pentru ei mă consfințesc pe mine însumi ca ei să fie consfințiți prin adevăr (In 17,11-19).

Jertfa totală a lui Cristos - holocaustul - pe lemnul crucii recere o jertfă totală din partea preotului, dar și din partea poporului lui Dumnezeu care este înzestrat cu preoția regească, fiindcă fără jertfă nici o rugăciune nu are valoare sfințitoare, mântuitoare. Când preotul celebrează sfânta Liturghie, trebuie să se ofere pe el însuși lui Dumnezeu, unindu-se cu victima nepătată, cu Isus. Când rostește cuvintele Acesta este trupul meu, trebuie să jertfească propriul trup: plăceri, comoditate, mortificații, suferințe etc.; când rostește Acesta este potirul sângelui meu, trebuie să ofere grijile pastorale și toate necazurile care îi vin din partea oamenilor și, dacă este necesar, chiar propriul său sânge, spre a adeveri cuvintele prin propria jertfă.

Preotul, luat dintre oameni și pus pentru oameni în cele ce privesc pe Dumnezeu, ca să aducă daruri și jertfe pentru păcate (Evr 5,1), are misiunea de a sluji, de a curăți de păcate, de a hrăni și de a împodobi mireasa lui Cristos, sfânta Biserică, cu o viață sfântă, cu practicarea celor mai alese virtuți, ca să-și trăiască cu adevărat preoția regească în lume. În cadrul acestui popor sfânt al lui Dumnezeu, preotul are rolul inimii care nu are odihnă zi și noapte, care bate mereu și pompează sângele, seva dătătoare de viață, în toate mădularele. Alte mădulare au dreptul la odihnă, inima nu. Preotul, inimă în inima Bisericii lui Cristos aduce părerile diferite ale credincioșilor la o armonie cât mai perfectă, face ca în comunitate nimeni să nu se simtă străin sau marginalizat (PO 2-9), oferă oamenilor siguranța că în mijlocul lor este un om al lui Dumnezeu și trăiește bucuria pascală.

Mulțumind lui Dumnezeu pentru darul întreit al Joii Sfinte, să-l rugăm ca să păstreze pe preoții Bisericii lui Isus uniți în dragoste, să fie pentru toți o Euharistie vie, fiecare să se simtă omul lui Dumnezeu pus pentru oameni, cât mai asemenea cu Cristos: sfânt, nevinovat, nepătat, deosebit de cei păcătoși (Evr 7,26) și mereu să avem pe buze rugăciunea sfintei Tereza a Pruncului Isus: O Isuse, veșnic și mare preot, primește-ți preoții în adăpostul inimii tale, acolo unde nimeni să nu le mai poată face nici cel mai mic rău! Păstrează nepătate mâinile lor, care ating în fiecare zi preasfântul tău trup! Păstrează nepătate buzele lor, care sunt înroșite de prețiosul tău sânge! Păstrează neprihănite și curate inimile lor pecetluite de sublimul semn al glorioasei tale preoții! Fă-i să crească în dragoste și în fidelitate față de tine și apără-i de contactul cu lumea cea rea! Dă-le, o dată cu puterea de a transforma pâinea și vinul și puterea de a schimba inimile în mai bine. Binecuvântează faptele lor cu roade îmbelșugate și dăruiește-le apoi coroana vieții veșnice! Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire