pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul C

Duminica a III-a din Post

Dumnezeu se convertește?

Se spune deseori: Historia magistra vitae - Istoria este învățătoarea vieții. Cadrul istoric de azi al lecturilor cuprinde arcul de timp dintre Moise și Cristos, în care descoperim această convertire a lui Dumnezeu spre om prin înmulțirea actelor sale de caritate. Se revelează lui Moise prin rugul arzător; își vădește iubirea prin chemarea pe nume adresată lui Moise, prin vederea suferințelor poporului său din Egipt și, culmea, prin descoperirea numelui său: Eu sunt cel ce sunt, ceea ce însemna, la acea vreme, că Dumnezeu îi acordă omului putere asupra divinității sale.

Dumnezeu cheamă omul pe nume. Acest lucru dovedește că el îl cunoaște pe om în profunzime. Orice cunoaștere interpersonală se realizează numai prin afecțiune. Când Adam a fost chemat să pună nume celor create de Dumnezeu înseamnă că a fost chemat să intre într-un contact intim cu natura, să o cunoască, s-o iubească și s-o apere. Când Adam greșește și Dumnezeu îl cheamă pe nume înseamnă că Dumnezeu îl cunoaște, îl iubește și vrea să-l apere, să-l mântuiască, de aceea îi promite un Mesia (cf. Fac 3,15). Pe Abraham îl cheamă pe nume, îi întregește numele și-l face părintele multor neamuri (cf. Mt 1,1 ș.u.); pe Samuel îl cheamă pe nume în miez de noapte și-l rânduiește profet (1Sam 3); lui Simon-Petru îi pune nume nou, spre a-și înțelege menirea de cap văzut al Bisericii sale (In 1,42); după înviere, Isus o cheamă pe Maria Magdalena pe nume și ea îl recunoaște de Învățător-Raboni, fiind conștientă că Isus este acela care a cunoscut-o mai întâi și o cheamă la bucuria, nu numai de a-l vedea viu, ci și de a duce această bucurie ucenicilor săi; pe Saul îl cheamă pe drumul Damascului și-l face apostolul neamurilor (cf. Fap 9,1-8).

Cu toată ticăloșia noastră, Dumnezeu continuă să ne cheme pe nume, pe numele de la sfântul Botez, când el s-a întors spre noi, ne-a iertat păcatul și ne-a dat viața cea nouă a harului, ca să-i răspundem la chemare și să-i înțelegem propriul său nume de: Eu sunt.

Cel care răspunde chemării divine este binecuvântat, adică mulțumit și fericit, fiindcă Dumnezeu îl face să înțeleagă taina numelui său: Eu sunt, de aceea ai tu viață și un nume.

În Vechiul Testament numele cuiva avea o însemnătate deosebită: indica funcția pentru care tatăl familiei îl predestina. Și, așa cum am mai spus, când cineva își descoperea numele său altora, însemna că le acordă putere de cunoaștere asupra propriei sale ființe și a destinului său. Acest lucru nu se întâmpla decât între cei care se stabilea un raport de intimitate, de iubire.

În Noul Testament, chiar la început, se realizează un miracol: o tânără fecioară din Nazaret, cu numele de Maria, capătă putere asupra Fiului lui Dumnezeu prin faptul că îngerul Gabriel îi descoperă numele de Isus (cf. Lc 1,31); Iosif îi devine tată purtător de grijă și cu autoritate asupra lui, fiindcă și lui i se descoperă numele lui Isus (cf. Lc 2,51).

Să ne întoarcem iarăși la Vechiul Testament! Când Dumnezeu i-a spus lui Moise: Eu sunt cel ce sunt. Acesta este numele meu, i-a dat puterea sa de a face minuni, de a înțelege că viața trebuie salvată, fiindcă ea vine numai de la Acela care este. Cel care se apropie de Cel care este capătă sensul existenței și al paternității divine, dar nu fără o jertfă, fără o renunțare, aceea de a-și scoate sandalele, adică de a renunța la mersul comod de mai înainte, spre a păși spre viitor pe drumul aspru al acestei lumi denaturate de păcat. Scoțându-și sandalele, Moise înțelege că viața este sfântă, existența are un nou mers spre lumină, spre veșnicie, spre o reîntâlnire cu Abraham, Iacob și Isaac, cu toți cei care și-au petrecut viața pământească în conformitate cu chemarea care le-a fost adresată.

Cel ce vrea să se apropie de Dumnezeu trebuie ca mai întâi să-și scoată sandalele, să umble în fața lui Dumnezeu cu umilință și respect, să se lepede de eul propriu și să se supună total voinței celui care îi deține secretul numelui. Moise s-a văzut descoperit, fără taină, când Iahve a arătat că îi cunoaște numele și, fiindcă a făcut ceea ce i-a cerut, să-și scoată sandalele și să fie disponibil pentru un nou fel de viață, de aceea și Iahve îi dă lui Moise putere asupra sa, de a-i folosi atotputernicia timp de patruzeci de ani în fața poporului ales, pe care l-a călăuzit spre țara făgăduită.

Să revenim la Noul Testament! Aici faptele milostivirii divine ating culmea, fiindcă, așa cum spune apostolul Petru plin de Duhul Sfânt: nu este sub cer alt nume dat oamenilor prin care să putem fi mântuiți, decât numele lui Isus (Fap 4,12), fiindcă Mântuitorul însuși confirmă: Orice veți cere în numele meu, voi face (In 14,13); fiindcă și cei răi, dacă dețin secretul acestui nume, pot face semne și minuni, fiindcă în ziua judecății vor spune: Doamne, Doamne, oare nu în numele tău am profețit și în numele tău am scos demoni și nu în numele tău am făcut multe minuni? (Mt 7,23). Înviindu-l pe Isus din morți, Dumnezeu i-a dat un nume nou care este mai presus de oricare alt nume (Fil 2,9; Ef 1,20), este numele de care se folosesc apostolii pentru a împărți oamenilor viața cea nouă: botează în numele Domnului Isus, ca în numele lui să se plece tot genunchiul, al celor din cer, de pe pământ și din iad (cf. Fil 2,10).

La Botez, părinții cu credință, adică cei care dețin ceva din taina numelui lui Isus, dau copiilor lor nume de sfinți, cu speranța că în viață vor fi ceea ce le spune numele: un alt sfânt Ioan, Ștefan, Mihai, Maria, Clara, Margareta etc. Azi, lipsa de credință a părinților se vădește prin numele copiilor, care sunt de toate, numai de sfinți nu sunt. Trist este că acești copii nu răspund la chemarea lui Dumnezeu, fiindcă ei înșiși nu-și înțeleg semnificația numelui de Mugurel, Zambilica, Lăbuș, Kinga, Lăcrămioara etc.

Isus, spre a accelera convertirea noastră, ne atrage atenția asupra semnelor timpului, folosindu-se de două tragedii: de moartea galileenilor, provocată de Pilat și de prăbușirea turnului din Siloe peste optsprezece inși. Nu se dau lecții morților, ci morții vorbesc celor vii. Când lucrurile se precipită, când roata de la fântână se învârte tot mai repede, înseamnă că sfârșitul este aproape, frânghia ajunge la capăt. Nenorocirile Israelului s-au precipitat până în anul 70 când Ierusalimul a fost total distrus.

Dacă citim paginile ultimului secol, 1900-2000, istoria lumii se prezintă îngrozitor. Din cauza ciumei, a erupțiilor vulcanice, a cicloanelor, a cutremurelor de pământ, a diferitelor epidemii, a inundațiilor, a tifosului, sidei și mai ales a celor două războaie mondiale, care au culminat prin bombele atomice de la Hiroshima și Nagasaki și a atâtor altele regionale, statisticile arată că au murit subit și în chip dramatic peste 81 de milioane. Putem dormi liniștiți zicând: Cu noi nu se va întâmpla așa ceva? Isus ne avertizează: Dacă nu vă convertiți, cu toții veți pieri la fel! Nu-i vorba că vom muri de accidente, pe neașteptate, ci nepregătiți sufletește, fiindcă nu ne dăm seama că Dumnezeu ne cheamă pe nume prin semnele timpului, anume: când lucrurile se precipită, când mor din ce în ce mai mulți, când s-au inventat atâtea arme ucigătoare în masă, sfârșitul este aproape.

Când Isus spune: toți, înseamnă că fiecare are trebuință de convertire de la păcat la virtute, de la virtute la o mai mare colaborare cu Dumnezeu pentru mântuirea fraților prin recuperarea timpului pierdut și valorificarea superioară a prezentului, ca să ni se poată spune ceea ce Isus a spus despre femeia păcătoasă din cetate care, venind în casa fariseului Simon, s-a așezat la picioarele lui Isus pe care i le spăla cu lacrimi și le ștergea cu părul capului ei: I se iartă mult, pentru că a iubit mult (Lc 7,37-47), deși convertirea ei era de puțin timp. Să nu ne facem iluzii: avem puțin timp de trăit și acest timp ne-a fost obținut de Isus prin sângele său preasfânt vărsat în pătimire, ca să ne convertim din toată inima acum când Dumnezeu însuși și-a întors fața spre noi, s-a convertit spre caritate. Astăzi, auzind glasul Domnului care ne cheamă pe numele de la Botez, să nu ne împietrim inimile noastre, ci să-i spunem: Iartă-ne, Doamne, iartă pe poporul tău și în veci nu te supăra pe noi! Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire