pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul C

Duminica I-a din Post

Drum inedit

Singurătatea pustiului a fost locul de refugiu al marilor spirite creatoare în toate timpurile. Aici omul poate sta de vorbă cu el însuși; își poate auzi glasul conștiinței și îndemnurile inimii, se analizează și se cântărește; își descoperă chemarea, o evaluează și o reevaluează; își pansează rănile sufletului, își spală conștiința în lacrimi și își readună forțele; în liniștea pustiului își iau avânt gândurile nobile, se conturează și înflorește idealul, se făuresc planuri îndrăznețe, se plămădesc marile creații și se iau cele mai importante hotărâri etc. Dar, ceea ce este cel mai important, e faptul că aici, în liniștea de mormânt a pustiului, înflorește iubirea cea mai nobilă și cea mai sfântă, atât față de Dumnezeu cât și față de aproapele. Moise a stat patruzeci de zile și nopți pe muntele Sinai, înainte de a primi tablele Legii, Decalogul. Și cine l-a iubit mai mult pe Dumnezeu și pe poporul ales decât el? Prefera să fie nimicit el însuși, numai să fie salvat poporul. Ilie a fost în singurătate patruzeci de zile până să ajungă la Horeb, muntele lui Dumnezeu. A postit patruzeci de zile pentru a obține ploaia pentru poporul înfometat și însetat din cauza secetei care bântuia de trei ani și jumătate. Oare nu aceste posturi

le-a atras cinstea de a sta alături de Isus, unul la dreapta și altul la stânga, pe muntele Tabor, în ziua schimbării la față? Saul, după ce a stat câteva zile în singurătatea cămăruței în casa lui Iuda din Damasc (cf. Fap 9,11) postind și rugându-se, se retrage în pustiul Arabiei (cf. Gal 1,17) pentru câțiva ani. Și cine i-a iubit mai mult pe oameni decât el, care dorea să fie anatemă (cf. Rom 9,3), numai să-i ducă pe frații săi, pe toți evreii, la mântuire?

Misiunea mesianică a lui Isus a fost de a înscăuna în lume o nouă ordine spirituală, o viață nouă, în care raportul Dumnezeu-om să fie iubirea vrednică de a-i aduce Creatorului cultul plin de adorație - în spirit și adevăr -, aducător de mântuire.

Pentru ca firea omenească să se înflăcăreze într-un chip special din iubirea firii sale dumnezeiești, ca firea sa omenească să poată inaugura împărăția mesianică cu o totală încredere și filială încredințare în Tatăl ceresc (cf. Mt 4,1-4), Isus se retrage în pustiu pentru patruzeci de zile și nopți, pentru a posti, a se ruga, a se jertfi și a se dărui tăcerii.

Răzvrătirea Satanei față de această atitudine a lui Isus a fost fină, subtilă, dar plină de perfidie: voia ca Isus să-și așeze temelia împărăției sale mesianice pe bunăstarea materială a lumii, pe bogăție, pe puterea clarvăzătoare care ține masele în frâu și pe înțelepciunea omenească dornică de onoruri. Se pare că strălucirea aurului, pofta de onoruri, dorința de a fi mare și tare, dorința de a fi înțelept și important, sunt chiar mai puternice decât imperativul biologic al sexualității și al conservării. Din acest motiv Satana nu vine nici cu ispite necurate, nici cu ispite de lăcomie când îi cere lui Isus să schimbe pietrele în pâini, ci vrea să trezească în el sentimentul de milă față de viața pământească a oamenilor, care, în majoritate, suferă de foame. După înmulțirea pâinilor, oamenii voiau să-l facă pe Isus rege (cf. In 6,14). Satana nu se înșelase, omenirea este dornică de dătători de pâine și de jocuri; numai că Isus are alt plan, mult mai măreț: să dea oamenilor o pâine coborâtă din cer pentru o viață nouă. În a doua ispitire, diavolul încearcă să-l determine pe Isus pentru un act de milă față de popoarele lumii, care sunt ca o turmă fără păstor și au trebuință de o mână forte pentru a împărți dreptatea pe pământ; ar trece drept cel mai mare binefăcător, dacă ar accepta să fie rege, să ia în mână frâiele politice ale imperiilor pentru a împărți dreptatea. Isus a venit să-i învețe pe oameni ca singuri să-i dea lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu și cezarului ceea ce este a cezarului (Mt 22,21), din convingere, din iubire și nu din constrângere. În a treia ispită, diavolul vrea să trezească în Isus un sentiment de milă față de sărmana omenire ignorantă și ar trece drept cel mai mare binefăcător al omenirii, dacă ar scoate-o din ignoranță prin demonstrații miraculoase, prin care să-și dovedească superioritatea prin înțelepciune, prin care să aducă în fruntea tuturor oamenilor pe cei mai înțelepți și pe cei mai destoinici oameni de știință, pe marii făcători de minuni tehnice, ca să schimbe pământul într-un colț de rai, ca operă a omului. Se pare că Iuda Iscarioteanul s-a infiltrat între apostoli cu acest gând: de a-l determina pe Isus să-și pună știința în slujba poporului ales. Îngerii sunt și ei, pentru noi, simbolul înțelepciunii. Ispititorul voia ca înțelepciunea să-l țină pe Isus pe brațe ca să nu-și lovească omenescul din sine de nici un obstacol. Ceea ce nu înțelegea Satana, sau poate tocmai de aceea se temea fiindcă înțelegea, era faptul că Isus a venit în lume pentru a fi fratele nostru, pentru a lua asupra sa povara pe care diavolul a pus-o pe umerii noștri, păcatul, pentru a ne reda chipul și asemănarea cu Dumnezeu, pentru a ne aduce bucuria libertății fiilor lui Dumnezeu. Tocmai din acest motiv Isus a trăit în întregime destinul omului lovit de nefericitul păcat. Nouă ne place să ajutăm pe săraci, bolnavi, ignoranți etc., dar nu ne place să ne identificăm cu ei. Ca să ne ajute cu adevărat, Isus a voit să se identifice cu noi, să intre în pielea noastră pentru a ne înțelege din interior, să învețe ascultarea din pătimire (Evr 5,8): de a face bine când toți îți fac numai rău.

Isus a voit să se coboare în însăși tragedia existenței umane periclitate de păcat, gata să fie compromisă pentru totdeauna prin victoria Celui Rău, de a ne da speranță acolo unde, omenește judecând, nu mai era nici o speranță. Numai acela care s-a împotrivit fascinației bogăției, puterii și înțelepciunii lumești poate deveni fratele celor oprimați și nedreptățiți. Rari sunt oamenii care să nu creadă că salvarea omenirii de orice fel de lipsuri se poate realiza prin bogăție, putere și știință - prin: a avea, a putea și a ști. Dar nici sărăcia, nici neputința, nici ignoranța nu stau la baza decăderii umane, ci lipsa de iubire. Săracii care se iubesc formează un paradis; neputincioșii care se iubesc formează un paradis; ignoranții care se iubesc formează un paradis. Bogații, puternicii și înțelepții care se urăsc, se gelozesc, se subminează, se calcă în picioare etc. formează un iad. Isus a venit, nu ca să schimbe pietrele în pâini, ci inimile; a venit nu ca să-și caute slujitori, ci ca să slujească (Mt 20,28); nu ca să se impună prin știință, ci prin smerenie și blândețe: Învățați de la mine că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihna sufletelor voastre (Mt 11,29).

Ispitirea lui Isus reprezintă istoria Bisericii sale, a trupului mistic. În prima etapă a existenței sale, Biserica a fost ispitită de a schimba fața lumii prin pâine. Primii creștini chiar își împărțeau bunurile lor cu convingerea că dacă toți oamenii vor avea pâine, toate vor fi bune. Pomenile și colectele erau cerute și făcute intens. În etapa a doua Biserica a fost ispitită de mirajul puterii. Dacă Biserica va avea în mână destinele vremelnice ale omenirii, va împărți dreptatea în conștiință, se va schimba fața lumii. Grea a fost perioada evului mediu și urmările dureroase.

Greu, dar Biserica a învins prin Cristos. În prima perioadă li s-a cerut creștinilor, nu bunurile vremelnice ca dovadă a credinței, speranței și iubirii lor, ci viața, ca să primească o viață nouă. În etapa a doua Biserica, învinsă de puterea lumească în puterea lumească pe care o acaparase, se dedică slujirii în spiritul lui Cristos. A trebuit să se lovească cu capul de pervazul de sus, ca să vadă cum să calce pe urmele lui Cristos. Azi se confruntă cu ispita științei. Garanția victoriei stă în Capul ei, în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei (Col 2,3). Capul a învins, va învinge și trupul.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire