pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul C

Nașterea Domnului

(Liturghia din zori)

Semnul supremei iubiri a Tatălui

Regele David reamintește și cântă bucuria poporului său în psalmul 125/126, zicând: Când a întors Domnul robia Sionului ne-am umplut de mângâiere. Atunci s-a umplut de bucurie gura noastră și limba noastră de veselie; atunci se zicea între neamuri: "Mari lucruri a făcut Domnul cu ei!" Mari lucruri a făcut Domnul cu noi: ne-a umplut de bucurie (1-3). Cântă eliberarea din robia egipteană.

Dar și mai mari lucruri a făcut Domnul cu noi: ni l-a trimis pe Fiul său, nu numai să ne elibereze din robia diavolului, să ne elibereze de povara păcatelor și de tirania morții, ci chiar să ne dea viața sa dumnezeiască. Pentru aceasta ne este inima plină de bucurie.

Astăzi ni s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul. Profeții au întrezărit această zi și au descris-o printr-o mulțime de imagini: Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină (Is 9,1). Lumina, care străpunge întunericul păcatului, sclaviei, oprimării, este preludiul venirii lui Mesia aducător de libertate, de bucurie, de pace: Un prunc ni s-a născut, un fiu ni s-a dat (Is 5). Profeția depășește infinit perspectiva unui alt rege, asemenea lui David trimis de Dumnezeu să elibereze pe poporul său și lumina ei care se proiectează acum asupra Betleemului, nu-i spre a lumina nașterea unui puternic rege lumesc, ci pe cea a Dumnezeului puterilor făcut om; el este pruncul născut pentru noi, Fiul care ne-a fost dat. Numai lui singur i se potrivesc titlurile de: Sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, Părinte veșnic, Domn al păcii (Is 5). Apoi, când profeția a devenit realitate istorică, o lumină infinit mai mare a strălucit și vestea nu ne mai vine de la un mesager pământesc, ci de la cel ceresc. În timp ce păstorii vegheau în noapte turmele, un înger al Domnului a apărut înaintea lor și gloria Domnului i-a învăluit în lumină. "Iată, vă aduc o veste de mare bucurie, care va fi pentru tot poporul: Astăzi vi s-a născut... Mântuitorul, care este Cristos Domnul" (Lc 2,9-11). Mântuitorul promis și așteptat de secole e viu, trăiește între oameni: veți găsi un prunc înfășat în scutece și culcat în iesle (Lc 2,9-12). Poporul lui Dumnezeu are în acest copil pe Mesia dorit de veacuri. Speranța a devenit o realitate imensă, uimitoare și descumpănitoare prin simplitatea ei.

Sfântul apostol Paul, contemplând misterul întrupării plin de emoție, a exclamat: A apărut harul lui Dumnezeu, izvorul mântuirii tuturor oamenilor... A apărut bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru și iubirea sa față de oameni (Tit 2,11; 3,4). A apărut Emanuel cel prezis de profeți, smeritul prunc din sânul Fecioarei - mame: el este Dumnezeul nostru, Dumnezeu cu noi, făcut asemenea cu fiecare dintre noi, ca să ne învețe să ne lepădăm de fărădelege și de ademenirile lumești și să trăim...în așteptarea speranței fericite și revelării gloriei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Cristos (Tit 12-13). Iată arcul speranței creștine care unește cei doi poli: nașterea lui Isus, începutul mântuirii și venirea sa de la sfârșitul lumii, ținta care orientează întreaga viață creștină. Contemplând și adorând nașterea lui Isus, credinciosul trăiește, nu ca un închis în carapacea realităților și a speranțelor pământești, ci deschis față de speranțele veșnice, în așteptarea întâlnirii într-o zi cu Domnul și Mântuitorul său.

Liturgia cuvântului din noaptea de Crăciun, precum și cea de acum, celebrează nașterea Fiului lui Dumnezeu în timp, în istoria omului; lecturile pe care le vom auzi la următoarea sfântă Liturghie, ne vor prezenta nașterea veșnică din sânul Tatălui: La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu (In 1,1). Dumnezeu ca Tată, cuvântul care a existat din veșnicie și care la începutul timpului a fost drept model pentru opera creației, prin el toate s-au făcut, la împlinirea timpului s-a făcut trup și a locuit între noi (In 1,14). Mister nemaipomenit, inexprimabil! Cu toate acestea nu-i un mit, nici doar o închipuire figurativă, ci o realitate istorică, o realitate consemnată de fapte: și noi am contemplat gloria lui, glorie ca a unului-născut al Tatălui, plin de har și de adevăr (In 1,14). Evanghelistul l-a cunoscut pe Isus, a trăit cu el, l-a ascultat, l-a atins și în el a recunoscut cuvântul Tatălui veșnic, întrupat în firea noastră umană. Lucrurile mari, prezise de profeți relativ la Mesia, sunt mai nimic față de realitatea unui Dumnezeu făcut om.

Sfântul Ioan evanghelistul ridică un pic vălul de pe acest mister: Fiul lui Dumnezeu, întrupându-se, s-a așezat pe treapta umană pentru a-l ridica pe om la demnitatea sa divină: acelora care l-au primit, le-a dat puterea să devină copii ai lui Dumnezeu (In 1,12). Dar nu numai pentru atâta, ci s-a făcut om pentru a-l face pe Dumnezeu însuși accesibil omului, pentru a-l face cunoscut: Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată: Fiul, unul-născut care este în sânul Tatălui, el l-a făcut cunoscut (In 1,18). Autorul Scrisorii către Evrei reia și dezvoltă această idee: După ce în vremurile trecute Dumnezeu ne-a vorbit prin profeți, acum, în aceste zile, el ne-a vorbit prin Fiul (1,1-2). Profeții erau acei oameni care transmiteau cuvântul lui Dumnezeu, dar Isus este cuvântul însuși al lui Dumnezeu: cuvântul care s-a întrupat și care îl revelează pe Dumnezeu prin cuvinte omenești, descoperindu-ne mai ales iubirea sa față de toți oamenii. Profeții au spus lucruri minunate despre iubirea lui Dumnezeu, dar Fiul lui Dumnezeu întrupează această iubire și o demonstrează pe viu, o face palpabilă în însăși persoana sa. Acel prunc înfășat în scutece care stă pe paie în iesle (Lc 2,12) spune oamenilor că Dumnezeu îi iubește atât de mult încât îl dă pe Isus, unul-născut al său, spre mântuirea lor. Acest mesaj, vestit păstorilor în noaptea de Crăciun de către îngeri, trebuie transmis astăzi tuturor oamenilor - în chip deosebit celor săraci, celor umili, celor disprețuiți, celor doborâți de necazuri - nu atât prin îngeri, cât mai ales prin noi, prin oamenii care cred în misterul nașterii lui. Ce rost ar avea să sărbătorim nașterea Domnului, dacă nu știm să-l vestim pe Isus altora prin propria noastră viață? Cu adevărat sărbătorește nașterea Domnului Isus acela care îl primește în inima sa cu toată credința și iubirea, acela care se străduiește să-i procure cele necesare ca să poată trăi în inima lui, adică harul și voința lui Dumnezeu, ca să se poată revela lumii ca bunătate, blândețe, jertfire pentru toți cei care cred, ca și pentru cei care nu cred, ca să ajungă toți în împărăția Tatălui ceresc. (După Intimità divina, pag. 131-133).

Citim în viața părintelui Baltazar Alvarez că într-o noapte de Crăciun, unul dintre ucenicii lui stătea și medita bunătatea fără margini a lui Dumnezeu care vine să cerceteze pământul acesta atât de ostil cerului. Deodată îi apare pruncul Isus, frumos și strălucitor, cu mânuțele pline de aur și pietre prețioase, zicându-i cu adâncă tristețe: Nu găsesc pe nimeni care să primească această comoară. Aurul și pietrele prețioase simbolizau harul, viața cea nouă, viața divino-umană care deschide calea îngerizării.

În inima mea, a ta, a noastră este loc pentru aceste daruri?

Sfânta Magdalena de Pazzi repeta de sute de ori pe zi într-o continuă adorație plină de afecțiune: cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi!

Sfântul Alfons de Liguori nu putea să studieze fără să vadă pe masa de lucru chipul pruncușorului Isus, de la care de altfel a primit o blândețe, un discernământ al spiritelor și o evlavie către preacurata sa mamă, rămase proverbiale.

Sfântul Francisc de Assisi mergea pe ulițe strigând: Să-l iubim pe pruncul ceresc!

Să-i urmăm pe sfinți și vom fi fericiți! Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire