pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul C

Nașterea Domnului

(Liturghia din noapte)

Din noapte se face zi

Cristos s-a născut!

În anul 5199 de la facerea lumii, când dintru început Dumnezeu a creat cerul și pământul; în anul 2957 de la potop; în anul 2015 de la nașterea lui Abraham; în anul 1510 de la Moise și de la ieșirea din Egipt a poporului lui Israel; în anul 1032 de la ungerea lui David ca rege; în a șaizeci și cincea săptămână după profeția lui Daniel; în Olimpiada din 194; în anul 753 de la întemeierea Romei; în anul 42 al domniei împăratului Octavian August, pe când întreg pământul era în pace, în a șasea perioadă a lumii, Isus Cristos, Dumnezeu din veșnicie și Fiu al Tatălui veșnic, voind să consacre lumea prin venirea sa, zămislit fiind de la Duhul Sfânt, după trecerea a nouă luni de la zămislire, în Betleemul Iudeii se naște din Maria Fecioara, el, care s-a făcut om.

Aceasta este relatarea pe care ne-o oferă una dintre primele cărți de statistică a Bisericii intitulată Martirologiul Roman.

Ceilalți sfinți trecuți în acest document secular sunt martiri prin vărsarea sângelui, prin moarte, Isus însă este pus în rândul martirilor încă de la naștere, deoarece Maria a născut pe Fiul său întâiul-născut, l-a înfășat și l-a culcat în iesle, fiindcă nu se mai găsea loc pentru ei în casa de oaspeți.

Martiriul nașterii în sărăcie și al așezării lui Isus în iesle pe un braț de fân a avut darul de a face din noapte zi pentru îngerii cerului și mai ales pentru păstorașii din preajma Betleemului, fiindcă slava Domnului i-a învăluit în lumină. Cine ar fi în stare să descrie în imagini umane acel spectacol ceresc?

Pe când universul era scufundat în tăcere de miez de noapte și noaptea s-a oprit din drumul ei, cuvântul tău atotputernic s-a coborât de pe tronul ceresc, ca un cumplit războinic, în mijlocul acelui pământ sortit pieirii (Înț 18,14), pentru a-l salva din întunericul păcatului.

După rânduiala generală a Bisericii din secolul al II-lea, care, după părerea cunoscătorilor tradiției creștine merge înapoi până în timpul apostolic, era datina ca la miezul nopții să se scoale credincioșii pentru rugăciune. La miezul nopții, scoală-te! Spală-ți mâinile și te roagă! Dacă soția ta este păgână, mergi în altă cameră și te roagă! Aceasta este una dintre primele legi ale Bisericii. Motivația ei este extrem de profundă: Căci așa ne-au lăsat datina părinții noștri, deoarece la această oră întreaga creație se oprește o clipă spre a-l lăuda pe Domnul: stelele, copacii, râurile, îngerii și sufletele drepților. Această practică a primilor creștini se baza pe cuvintele din cartea Înțelepciunii lui Solomon, luate drept garanție profetică, și anume: Fiul lui Dumnezeu se va coborî pe pământ în miez de noapte, pentru a-i răscumpăra pe oamenii sortiți pieirii, pentru a-i scoate din întunericul păcatelor. Noi nu mai practicăm rugăciunea de la miezul nopții la fiecare durată de 24 de ore, decât în nopțile de Paște și de Crăciun, când sunetul clopotelor, ca odinioară glasul îngerilor, ne cheamă să-l lăudăm pe Domnul sub chipul pruncului din iesle, sub chipul pâinii euharistice de pe altar.

Dintre toate mărturiile creștine ale primelor secole se desprinde clar un lucru: într-un anumit timp al istoriei s-a prezentat un om, un om ca toți oamenii, cu ochi, nas, gură, urechi, mâini, picioare etc.; ca atare, în toată existența sa pământească, de la naștere și până la moartea înfiorătoare de pe cruce, depășind dimensiunile unui simplu om, ne-a deschis poarta prin care putem întrezări ceva din transcendența naturii omenești: asemănarea cu Dumnezeu, pe care el a venit să o scoată din negura istoriei și s-o actualizeze în însăși ființa sa.

Ne bucurăm la aniversarea nașterii unui scriitor, fiindcă ne-a lăsat câteva lucrări limitate în domeniul literaturii; ne bucurăm la aniversarea nașterii unui pictor, care ne-a lăsat câteva tablouri de valoare, deși intemperiile și scurgerea vremii le vor distruge; ne bucurăm la aniversarea nașterii unui sculptor, care ne-a lăsat câteva statui ce vor fi măcinate de catastrofe naturale, de războaie, de ignoranța sau neglijența umană. Avem multe aniversări în viață de care ne bucurăm, dar nici una nu se poate compara cu aniversarea nașterii Domnului. Ea are o semnificație deosebită: realizările venirii lui Isus în lume sunt inegalabile. El este Omul care săvârșește semne extraordinare - dă vedere orbilor, auz surzilor, viață morților etc.; el pronunță cuvinte care nu au apus; pune în practică iubirea ca nimeni altul și revelează ceea ce este caritatea în sine, iubirea care mântuiește pe oameni și este imaginea și semnul lui Dumnezeu pe pământ; el este Omul prin care veșnicia se revarsă în timp; prin mijlocirea căruia oamenii ajung să cunoască adâncimea și înălțimea existenței umane; el devine speranța pentru cei destinați morții, fiindcă murind ne-a meritat viața, iar înviind ne-a deschis veșnicia, adică viitorul cel mai luminos din sânul Tatălui.

Toate acestea se revelează deja prin însăși nașterea sa, la care îngerii vorbesc cu oamenii, slava Domnului îi învăluie în lumină și oastea cerească aduce laudă lui Dumnezeu din ceruri, ca să se bucure oamenii de pe pământ de pace. Plăpândul copilaș care stă culcat în iesle este Mântuitorul lumii. Acesta este mesajul fără de apus al nașterii Domnului, fără mit și fără legendă (R. Schnakenburg).

Cu puțin timp înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului, sfântul Francisc de Assisi a chemat pe un om evlavios cu numele Ioan și i-a făcut cunoscută voința sa de a-i pregăti Crăciunul la Greccio. L-a rugat să pregătească în pădure un grajd cu iesle, lângă care să fie un măgăruș și un bou. Voia să înfățișeze într-o formă vie scena nașterii Domnului. În noaptea sfântă s-au strâns oamenii din toate împrejurimile cu felinare și făclii aprinse. Întreaga pădure era scăldată în lumină și pretutindeni se auzeau cântece de bucurie. Francisc și frații săi cântau laudele Domnului în jurul ieslei. Credinciosul Ioan avu un fel de vis, o tainică arătare, a văzut pruncul divin dormind în iesle. Sfântul Francisc s-a apropiat de el și cu multă gingășie l-a atins și l-a trezit din somnul adânc, ca să privească lumea cu iubire.

Din acel an, obiceiul de a reprezenta scena nașterii Domnului într-un grajd sărac, însoțit de cele două animale, s-a răspândit în lumea întreagă și nu puțini au fost aceia care s-au convertit privind la cele văzute cu gândul la cele veșnice.

Veniți să-l adorăm în ieslea euharistică și inimile în dar să-i dăm!

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire