pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul C

Duminica a III-a din Advent

Mai multă bucurie

Isus a pus la temelia împărăției lui Dumnezeu iubirea, bucuria și fericirea. Împărăția începe aici, pe acest pământ și se prelungește acolo unde se desăvârșește, în cer. Mântuitorul, în predica de pe munte, proclamă în mod solemn învățătura sa despre cei care se înscriu în noua împărăție: săracii cu duhul, cei blânzi, cei flămânzi și însetați de dreptate, cei milostivi, cei cu inima curată, făcătorii de pace și cei prigoniți pentru numele lui Isus. Toți aceștia sunt declarați fericiți (Mt 5,2-12) și lor le este adresat îndemnul: Bucurați-vă și vă veseliți! fiindcă împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt, spune apostolul neamurilor, sfântul Paul (Rom 14,17).

Acum, în preajma Crăciunului, ni se cere să ne revizuim starea sufletului răspunzând cu sinceritate la următoarele întrebări: 1) Facem parte din împărăția lui Dumnezeu? 2) Ne încadrăm cel puțin în una dintre cele opt fericiri? 3) Ne este suficientă fericirea pe care o avem pentru a înfrunta greutățile materiale și spirituale?

Oricâtă fericire am avea, Crăciunul are menirea să ne-o mărească și să ne-o sfințească descătușând-o din menghina materiei, fiindcă, așa cum am auzit că ne spune sfântul Paul: Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, așa cum încearcă să facă societatea de consum a zilelor noastre.

Toate lecturile de azi au aceeași temă: bucuria.

Profetul Sofonia cere Ierusalimului să se bucure, deoarece Domnul însuși își va găsi bucuria în el, locuind în mijlocul poporului ales prin Mesia - Emanuel - Dumnezeu cu noi.

Sfântul apostol Paul cere credincioșilor din Filipi să se bucure că Domnul este aproape. Vine acum pentru a doua oară? Atenție! Este aproape revenirea bucuriei de la prima lui venire și, de fiecare dată când revine, această bucurie este mai mare, mai curată, mai sfântă.

Ioan Botezătorul ne dă motive de bucurie deosebit de mari: Mesia ne va boteza cu Duh Sfânt și cu foc și va face dreptate adunând grâul în hambarele sale și arzând pleava cu foc nestins. Aceasta este dreptatea împărăției lui Dumnezeu: adunarea grâului în hambare, punerea lui la adăpost. Pacea și bucuria celor ce cred vor fi mereu sub aripile Duhului Sfânt, formând un singur tot: trupul mistic al lui Cristos. Pleava va arde cu foc nestins, adică toți acei care nu vor face parte din trupul mistic, nu vor avea pace și bucurie, nu vor avea sensul propriei lor existențe, vor rătăci duși de vântul istoriei.

Dacă ar trebui să definim creștinul în lumina Scripturilor de azi, nu-l putem defini altfel decât: omul bucuriei sfinte.

Cea mai veche carte de învățătură creștină, în afară de Sfânta Scriptură, datează din secolul al II-lea și se numește Păstorul lui Hermas. În ea găsim acest îndemn: Depărtează de la tine întristarea, căci ea este sora îndoielii și a mâniei; ea îl supără pe Duhul Sfânt și-l alungă. Îmbracă-te cu haina veseliei care întotdeauna este plăcută Domnului! Omul vesel face pururea bine, se gândește mereu la bine și disprețuiește întristarea. Curăță-te de răutatea întristării și vei lăuda mereu pe Domnul! Ceva mai mult a spus sfântul Apoloniu. Să-l ascultăm: Fără veselie se stinge văpaia dragostei de Dumnezeu din sufletul omenesc. Iar cel care a fost o văpaie de iubire pe pământ, sfântul Francisc de Assisi, era supranumit sărăcuțul frate pururi vesel. El spunea deseori: Lasă-i pe cei care sunt ai diavolului să umble cu frunțile plecate! Nouă ni se cade să ne bucurăm și să ne veselim în Domnul. Multă înțelepciune cuprind și proverbele noastre populare. Unul dintre ele spune: Pentru orbi și soarele este negru, adică pentru cei triști, pentru cei care gem sub povara păcatelor, până și bucuria drepților este un chin. Omul drept se bucură în toate împrejurările vieții, favorabile sau nefavorabile, deoarece știe că Dumnezeu, fără a cărui permisiune nu se întâmplă nimic, îi este Tată. Chiar când ne face să suferim, când ne pedepsește sau ne încearcă, știm că o face din iubire, nu pentru a ne respinge, ci pentru a ne atrage la el spre a ne mântui, fiindcă bucuria lui Dumnezeu este mântuirea omului, deoarece, așa cum ne spune sfântul Irineu: Omul viu este gloria lui Dumnezeu. El ne binecuvântează mereu cu pace, fiindcă l-a trimis la noi pe Fiul său și Cristos este pacea noastră. Cineva a spus un mare adevăr, și anume: O bucurie continuă este o naștere continuă a lui Cristos în noi, adică o pace continuă cu sine, cu semenii și cu Dumnezeu. Nu știu dacă a sintetizat cineva mai bine ce este bucuria și care sunt roadele ei, ca maica Tereza de Calcutta. Ea spune: Bucuria este rugăciune, bucuria este putere, bucuria este iubire, bucuria este plasa iubirii cu care se pot prinde sufletele.

Dumnezeu îl iubește pe acela care dă cu bucurie. Dă mai mult acela care dă cu bucurie, fiindcă pe lângă pomană, dă ceea ce este mai scump, fiindcă bucuria dă iubirea și iubirea dă cu bucurie.

Calea noastră cea mai bună, pentru a ne arăta recunoștința față de Dumnezeu și față de oameni, este de a accepta toate cu bucurie.

O inimă mulțumită este rezultatul normal al unei iubiri mari.

Nu lăsați să intre în voi nimic din ceea ce v-ar putea aduce întristarea, ceea ce v-ar putea face să uitați de bucuria lui Cristos cel înviat.

Toți suspinăm după locuința lui Dumnezeu, dar este în puterea noastră de a sta în cer cu el chiar acum, de a fi fericiți cu el chiar în această clipă. A fi fericiți cu el acum înseamnă a iubi cum iubește el; a ajuta cum ajută el, a da cum dă el, a sluji cum slujește el, a salva cum salvează el, a sta 24 de ore cu el, a-l găsi pe el sub vălul durerilor umane cu care s-a acoperit. Cu astfel de îndemnuri le sfătuia maica Tereza pe fiicele carității.

Ce cuvinte frumoase și câtă bogăție de învățături sfinte! Bucuria este rugăciune, putere, iubire, dăruire dublă, recunoștință, mulțumire etc., dar mai presus de toate este descoperirea lui Isus sub vălul suferințelor umane. Pe Isus îl găsește înfășat și culcat în iesle numai acela care îl caută cu bucurie. Nici păstorii nu l-ar fi găsit, dacă nu s-ar fi bucurat la vestea îngerului; așa cum nimeni dintre noi nu-l poate găsi, dacă nu se bucură când ascultă proclamarea cuvântului lui Dumnezeu din partea apostolului Paul care zice: Bucurați-vă mereu în Domnul!

Motivul principal, pentru care noi nu avem mai multă bucurie, îl constituie faptul că nu ne socotim păcătoși. Din acest motiv viața noastră spirituală este superficială, mărturisirile fără roade, rugăciunile fără evlavie și zel. Cel autosuficient se crede drept, își caută bucuria în sine, și, fiindcă pe cei din jur îi vede doar ca pe niște atentatori la fericirea lui, se izolează și-i marginalizează. Bucuria cea mai mare o are acela care îi are mereu în fața ochilor pe toți oamenii și-i privește în lumina iubirii lui Dumnezeu, în lumina creației, că toate erau foarte bune (Gen 1,31), fiecare persoană umană este un diamant, o stea strălucitoare în planul creației și numai acela care privește planul divin cu bucurie le descoperă menirea, sensul. Numai întristarea constituie orbirea care împiedică delectarea din planul creației.

Dar noi ce trebuie să facem? întrebau cei care veneau la Ioan Botezătorul.

Faceți pocăință! îi îndemna el.

A face pocăință înseamnă a se adăpa la izvorul fericirii. Cel dintâi indiciu al unei pocăințe adevărate este milostenia. Ioan spunea tuturor: Cel ce are două haine să împartă cu cel care nu are nici una și cine are provizii de alimente să facă la fel! Al doilea indiciu este dreptatea. Ioan spunea vameșilor: Să nu cereți nimic mai mult peste ceea ce v-a fost poruncit să luați! Al treilea criteriu este solidaritatea cu cei care suferă. Ioan spunea soldaților: Să nu asupriți pe nimeni și nici să nu învinuiți pe nedrept! Al patrulea indiciu este recunoașterea valorii autorității lui Dumnezeu printr-o smerenie profundă, asemenea lui Ioan, care spunea despre sine: Eu nu sunt vrednic nici să-i dezleg cureaua încălțămintelor. Al cincilea criteriu al pocăinței adevărate este acceptarea și trăirea de zi cu zi a Botezului, pășind pe urmele lui Isus, pentru a fi părtași de Botezul său în Duh Sfânt și foc, pentru a intra în împărăția lui Dumnezeu care este: dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt. Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire