pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul B

Duminica a XXXIV-a de peste an - Cristos, Regele Universului

Regelui, pentru care toate trăiesc, veniți să ne închinăm!

Vom răspunde acestei invitații îndată după sfânta Liturghie când vom începe adorația lui Isus Cristos ca rege al iubirii din taina sfântă a Euharistiei, din taina comuniunii noastre cu divinitatea sa.

Ca această adorație să aibă sens, să aducă lui Dumnezeu slavă și nouă har, să pătrundem mai adânc în misterul pe care îl celebrăm și-l sărbătorim fericiți în viața noastră de fiecare zi, pășind pe urmele lui sub steagul crucii strălucind în lumina învierii. Cristos ne conduce, el este rege și noi împărăție de preoți, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu ca să vestim în lume bunătățile celui care ne-a chemat din întuneric la lumina sa cea minunată (1Pt 2,9).

Toate sărbătorile anului își au izvorul în această solemnitate; toate bucuriile își au izvorul în această sărbătoare, fiindcă toți sfinții sunt coroana regească a lui Isus, regele universului.

Autorul Scrisorii către Evrei spune: Pe Isus, care un timp a fost pus mai prejos de îngeri, datorită morții îndurate, acum îl vedem încununat cu mărire și cinste (2,9).

În timpul activității sale publice, Isus nu a cedat niciodată entuziasmului mesianic al mulțimilor atât de îmbibat de sentimente pur omenești și de speranțe pământești. Când, la înmulțirea minunată a pâinilor, mulțimile voiau să-l răpească și să-l facă rege, el se ascunde (In 6,15), dar nu refuză actul de credință mesianică a lui Natanael, care declară atât de solemn: Tu ești regele lui Israel (In 1,49); ca să-și dea seama de ce fel de rege este el, Isus îi îndreaptă privirile spre împărăția sa din Parusie, spre cea de-a doua sa venire. O singură dată s-a lăsat purtat de entuziasmul mulțimii care îl proclama rege, în ziua intrării triumfale în Ierusalim, la Florii, demonstrând din plin împlinirea profeției lui Zaharia (9,9; Mt 21,5), că Mesia va fi un rege blând și smerit, cu totul altfel decât regii din această lume. Dar acest triumf îi va grăbi ziua pătimirii și a morții. La Cina cea de Taină, când ceasul agoniei bătea la ușă, Isus vorbește ucenicilor săi despre împărăția sa în perspectivă pur escatologică (Lc 22,29 ș.u.). În timpul procesului religios, pe care i l-au intentat arhiereii, cărturarii și fariseii, capul de acuză a fost calitatea sa de Mesia și de Fiu al lui Dumnezeu. În opoziție cu acest proces religios, dușmanii îi intentează și un proces laic, civil, în fața lui Pilat, în care capul de acuză este regalitatea sa. Evangheliștii scot în evidență tocmai această situație paradoxală: dușmanii îl acuză de una, de hulă (cf. Mt 26,66) și îl dau pe mâna lui Pilat pentru alta, pentru pretenția la tronul cezarului (cf. In 19,12). Întrebat de Pilat: Tu ești regele iudeilor? (Mc 15,2; In 18,33), Isus nu tăgăduiește că acest titlu i se cuvine, dar ca și lui Natanael, tot așa și lui Pilat, îi îndreaptă gândul spre o împărăție de ordin superior cu specific îngeresc (In 18,36).

În lumea aceasta domnește împărăția morții; împărățiile lumești se bazează pe nimicirea altor împărății. Dacă împărăția mea, spune Isus, ar fi de aici, oamenii mei s-ar lupta (ar lovi și ar ucide) ca să nu fiu dat pe mâna iudeilor. El nu este pretendent la tronul lui Cezar (Lc 32,2). De fapt, Isus nu s-a opus nici autorității lui Irod, care îl suspecta de pretenție la tron (Lc 13,31), și nici împăratului roman, căruia i-a plătit chiar tribut (Mc 12,13-17). Dar în orbirea necredinței lor, autoritățile evreiești ajung până acolo că îi recunosc împăratului roman puterea politică în totalitate, deși aceasta era strâns unită cu puterea religioasă, împăratul era considerat de neam divin; prin urmare, pentru a respinge mai bine regalitatea lui Isus, dușmanii se leapădă până și de suveranitatea religioasă a lui Iahve (In 19,12-15).

Ca o ironie a soartei, soldații romani, în postură de călăi, înțeleg răutatea arhiereilor, cărturarilor și fariseilor și o pedepsesc în felul lor: îl biciuiesc pe Isus, îl îmbracă într-o haină roșie de purpură, îi pun coroană de spini pe cap, sceptru de trestie în mâini și îl salută cu titlul de regele iudeilor (Mc 15,17-19); inscripția de pe cruce sigilează istoric actul: Isus nazarineanul regele iudeilor (In 19,19); ceea ce îi irită pe capii poporului și-i cer lui Pilat să înlăture inscripția (In 19,21-22), pe când cei de sub cruce, călăii în special, vor să transmită posterității prin grai viu batjocorirea regalității acelora care s-au lepădat de regele credincios lui Dumnezeu și neamului său și au preferat un împărat păgân, necredincios și asupritor. Doar tâlharul din dreapta crucii lui Isus, recunoscând adevărata natură a regalității sale îl roagă să-și amintească de el când va ajunge în împărăția sa (Lc 23,42).

Fac o mică paranteză: să învățăm din această recunoaștere a tâlharului că Isus este rege, de a nu disprețui pe nimeni, nici chiar pe cel din urmă criminal, fiindcă și cel mai rău dintre oameni poate vedea la un moment dat lucruri bune pe care toți ceilalți împreună nu le observă. Isus pune în evidență valoarea omului în sine, ca persoană care poartă chipul și asemănarea cu Dumnezeu din actul creației.

Reiau: Isus Cristos a intrat, prin înviere, în adevărata împărăție mesianică. El s-a străduit atât de mult să-i facă pe ai săi să înțeleagă natura acestei împărății, atât de diferită de cea pe care o așteptau iudeii. Nu este vorba de o reinstaurare a monarhiei lui David în avantajul lui Israel (cf. Fap 1,6), ci împărăția sa va prinde rădăcini prin vestirea evangheliei și practicarea virtuților (cf. Fap 1,8), că împărăția sa este a celor smeriți, fiindcă el este regele și Domnul celor umili. La Cina cea de Taină, smerindu-se, le spală picioarele și îi aprobă pentru faptul că îl numesc învățător și domn (In 13,14), dar acela care îl înalță și îi dă un nume, care este mai presus de oricare alt nume, ca în numele lui să se plece tot genunchiul, este Dumnezeu (cf. Fil 2,9-10); că împărăția lui este împărăția adevărului și a vieții, sfințeniei și harului, dreptății, iubirii și păcii (Prefața) Ce este adevărul? l-a întrebat Pilat.

Pentru că a ieșit și nu a așteptat răspunsul lui Isus, Pilat nu i-a înțeles regalitatea și l-a dat la moarte. Ca să-i înțelegem regalitatea, noi știm ce este adevărul din descoperirea Duhului Sfânt: Adevărul absolut este Dumnezeu însuși; adevărul mântuitor este revelat în persoana lui Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu venit pe pământ pentru a da mărturie despre adevăr (In 18,23), fiindcă din adevăr s-a născut; de aceea a putut spune: Eu sunt adevărul și viața (In 14,6).

În actul de învestitură a lui Cristos ca rege din partea Tatălui se specifică și motivul regalității sale: Iată eu l-am pus ca să dea mărturie între popoare, principe și stăpân peste națiuni (Is 55,4), ca noi să-i slujim cu demnitate prin actul libertății, să devenim ucenicii lui, să cunoaștem adevărul care ne face liberi cu adevărat (In 8,31).

Împărăția lui Cristos este împărăția vieții. Acest adevăr îl pune în evidență lectura a II-a: Dumnezeu bătrân și tânăr, viața fără de-nceput și fără de sfârșit. A fost dat morții ca un afront adus vieții, dar el a înviat printr-un afront adus morții.

Împărăția lui Cristos este împărăția iubirii.

Cristos este rege, nu numai pentru că din iubire ne-a creat împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt și s-a jertfit pentru mântuirea noastră, dar el este creatorul unui popor nou pe care îl face părtaș la misiunea sa sacerdotală. Ce înseamnă că a făcut din noi o împărăție de preoți? A creat o mulțime imensă de suflete care să se jertfească pentru triumful credinței, speranței și mai ales al iubirii. Împărăția lui Cristos, care nu este din această lume, trăiește dintr-o iubire nouă, divină (agapan), care este menită să învingă moartea.

În concluzie, vreau să arăt că tot Apocalipsul sfântului Ioan scoate în evidență faptul că Isus își va întări regalitatea și împărăția prin învierea martirilor, a acelora care au refuzat să adore Fiara (20,4 ș.u.; 5,10).

Purtându-ne crucea zilnică pe urmele lui Isus (Lc 9,25), putem ajunge în rândul martirilor, deoarece, așa cum spune sfântul Paul, purtăm chipul lui Cristos: Pe acei pe care (Dumnezeu) i-a cunoscut mai înainte, pe aceia mai înainte i-a și hotărât să fie asemenea icoanei Fiului său... iar pe care i-a hotărât mai înainte, pe aceia i-a și chemat; și pe care i-a chemat, pe aceia i-a și îndreptățit, iar pe care i-a îndreptățit, pe aceia i-a și preamărit (Rom 8,29-30), destinându-i pentru înviere și viață veșnică.

Dă-ne, Doamne, ca într-o zi să auzim și noi ceea ce a auzit tâlharul din dreapta crucii tale, când te-a recunoscut ca rege: Astăzi vei fi cu mine în paradis (Lc 23,43). Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire