pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul B

Duminica a XXX-a de peste an

Teologia eliberării

Păcatul îl înstrăinează, îl îndepărtează pe om de Dumnezeu. Domnul mântuirii îi adună pe toți din țara de la miazănoapte, din întuneric și-i aduce la lumină pe cei de la marginile pământului, de pe malul prăpastiei.

Opera eliberării de păcat este tot un dar gratuit al lui Dumnezeu: el îi aduce, el îi adună, el îi organizează, el îi face apărători ai adevărurilor sale.

Eliberarea constă în primul rând în îndepărtarea temerii că Tatăl l-ar fi uitat pe om. Cât de chinuitoare este această teamă? Este greu de spus, dar Isus a gustat-o, pentru mântuirea noastră, când s-a plâns pe cruce: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? (Mc 15,34).

Isus ne-a descoperit în parabola Fiului risipitor (Lc 15,11-32) că Tatăl ceresc ne așteaptă cu brațele deschise. Cu lacrimi au plecat și-i voi întoarce cu mângâiere. Poate oare mama să-și uite de copilul ei? chiar dacă ea l-ar uita, eu nu te voi uita (Is 49,15). Și Dumnezeu ne-a eliberat de teama uitării prin Cristos.

Eliberarea mai constă în înlăturarea fricii de insuficiența proprie. Când Satana caută să ne ducă la descurajare, descriindu-ne în culori tragice starea mizerabilă a sufletului nostru și răzbunarea lui Dumnezeu, Biserica ne adună din cele patru zări, ne arată trupul euharistic al lui Isus care ia asupra sa păcatele lumii, apoi ne hrănește cu el și face din noi acel stăvilar pe care porțile iadului nu-l pot înfrânge (Mt 16,18), dându-ne siguranța mântuirii în virtutea adevărului de credință: împărtășirea sfinților, a frontului comun împotriva slăbiciunilor personale.

Ne-a mai eliberat și de teama de necunoscut, de moarte și de veșnicia ei. Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei, după cum spunea Eminescu. Dacă moartea ar fi un vis de o sută sau de o mie de ani, mulți s-ar fi trezit și ne-ar fi dat certitudinea, când bulgării de pământ cad grei peste sicriu, că nu-i totul pierdut. Dar veșnicia ne înspăimântă. Pe orbul Bartimeu, căruia oamenii nu aveau nici o putere să-i redea vederea, care era scufundat parcă într-o noapte veșnică, Isus l-a vindecat. Minunea este un semn că ochii noștri se vor deschide pentru a vedea într-o lumină nouă lumea de dincolo. În inima mea murmură un izvor viu, care-mi zice: Vino către Tatăl ceresc, spune sfântul Ignațiu din Antiohia. Nu numai sfinții au simțit chemarea să moștenească viața veșnică, dar chiar și păcătoșii: Universul acesta mă sufocă, zicea J. J. Rousseau, de aceea vreau să mă lansez spre infinit.

Ne eliberează de teama opiniei publice, acel ce va zice lumea? Opinie care pe mulți i-a paralizat, imobilizat, descurajat pe calea spiritualității și i-a dus la sinucidere. Orbul Bartimeu era certat de cei care treceau pe lângă el ca să tacă, dar el mai tare striga, mai tare se ruga. Nu-l interesa că lumea va zice că strigă în zadar, că e nebun, că este prea păcătos pentru a afla îndurare, că va râde de naivitatea lui etc.

Pentru a ne ajuta să mergem împotriva curentului lumii, Isus a instituit sacramentul sfintei Preoții. Orice arhiereu este luat dintre oameni și pus pentru oameni în cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Cine merge împotriva curentului lumii mai mult decât preotul? Și cine este totuși mai fericit decât el? De unde fericirea lui? Din aceea că el poate fi îngăduitor cu cei neștiutori și rătăciți, de vreme ce el însuși simte în sine propria slăbiciune, dar și un ajutor tainic, așa încât poate spune cu apostolul Paul: Când sunt slab, atunci sunt tare (2Cor 12,10).

Ne eliberează de teama suferințelor.

Credința este un dar gratuit al lui Dumnezeu, dar cultivarea ei constă într-un act liber al voinței omenești. Ca toți oamenii, tot așa și orbul Bartimeu a primit această sămânță în inima sa. El a udat-o cu lacrimi și a prășit-o cu rugi fierbinți; ea s-a dezvoltat ajungând până acolo că vedea în Isus ceea ce numai cu ochi îngerești se putea vedea, asemenea arhanghelului Gabriel din ziua Bunei-Vestiri, vedea cu ochii credinței că Isus este Fiul lui David, că este Mesia prezis de profeți. Numai rugăciunea l-a luminat, i-a dăruit forța necesară ca la chemarea lui Isus să-și lase mantaua, să alerge, fără teama de a se poticni, pentru a ajunge cât mai repede la Isus.

Isus obișnuia să spună celor vindecați: Vezi, să nu spui nimănui! (Mt 8,4; Mc 1,44; Lc 5,14), căutând prin acest îndemn să-l scutească de persecuția arhiereilor, cărturarilor și fariseilor. Acum este pentru prima dată că nu-l oprește să spună cine l-a vindecat. Tot rugăciunea îl făcuse pe Bartimeu fără frică față de dușmanii lui Cristos, în fața suferințelor la care ei l-ar fi supus; de aceea, Isus îi permite să-l urmeze ca ucenic. A dorit vindecarea pentru a-l vedea pe Mântuitorul, pentru a contribui la răspândirea împărăției mesianice.

Orbul Bartimeu l-a văzut cu ochii sufletului, luminați de credință, pe Isus ca pe Fiul lui David, ca pe Mesia. Oamenii, și din păcate chiar mulți creștini, îl văd ca pe un tablou pictat de fantezia și de dorințele lor pământești. Pe acest Cristos, confecționat din prefabricatele fanteziei, îl roagă pentru multe, dar el nu poate mântui, nu aude, nu face minuni, nu eliberează de suferințe, fiindcă nu este Fiul lui David, nu este Mesia, ci fiul propriei fantezii. Și cei care îl roagă pe fiul propriei lor fantezii se descurajează în rugăciune și continuă aceeași viață păcătoasă, preludiul orbirii veșnice.

Așteptăm minuni? Dacă nu vedem în ochii fiecărui om o minune a atotputerniciei divine, suntem mai orbi ca orbul Bartimeu, fiindcă, așa cum spunea Sofocle în antichitate: Multe sunt minunile lumii, dar cea mai mare dintre toate este omul (Antigona), tot așa scriitorul George Bernanos: Fiecare ființă omenească, pe care o întâlnim chiar numai pentru o clipă în viață, este un mesaj pe care ni-l trimite cerul și pe care îl putem descifra cu puțină iubire.

Cum ne folosim de vederea pe care ne-a dat-o Domnul? Ne străduim să dobândim eliberarea prin ochii care sunt capodoperele Creatorului?

Teologia eliberării nu este cea propusă de unii autori din țările Americii Latine, care folosesc textele Scripturii pentru a ridica sărăcimea la luptă contra celor bogați, pentru a câștiga zdreanța de manta pe care a aruncat-o Bartimeu. Dacă ne plângem că Dumnezeu ne-a uitat, că el este de partea celor bogați, dacă suspinăm descurajați de insuccesele noastre, dacă ne temem de moarte, de veșnicie, de opinia publică, de crucea zilnică și încetăm de a ne mai ruga, sau ne rugăm fără credință și convingere că în cuvântul lui Isus stă adevărul: Cereți și vi se va da (Mt 7,7-11), atunci putem avea siguranța că în loc să ne apropiem de porțile deschise ale raiului, suntem încă orbi. Unul dintre multiplele motive pentru care dreptul Iob n-a căzut în descurajare când au venit asupra lui necazurile - pierderea turmelor, moartea copiilor, boala leprei, disprețul soției și al prietenilor - a fost acesta: Pentru orb am fost ochi și pentru șchiop am fost picior. Iar cu ochii mei am făcut legământ să nu privesc asupra fecioarei (29,15; 31,1). Această pază a ochilor i-a întărit credința în fericirea veșnică și în învierea din morți, zicând: Cu trupul meu îl voi vedea pe Dumnezeu (19,26), fiindcă la înviere, nu numai ochii, dar tot trupul îl va vedea pe Creator.

În încheiere, putem spune că Isus ne este eliberatorul de orbirea fariseică cea mai periculoasă, de mândrie.

Fariseii ziceau: Oare și noi suntem orbi? Isus le-a răspuns: Dacă ați fi orbi, n-ați avea păcat; dar voi ziceți: Noi vedem. Pentru aceasta păcatul vostru rămâne (Lc 9,40-41). Mândria orbește, îl face pe om să creadă că știe, că vede toate, că poate face toate și nu mai are trebuință de Dumnezeu.

În ziua de vineri, 5 decembrie 1952, la Londra a fost ceața secolului care a paralizat capitala Angliei și a provocat moartea la circa patru mii de persoane. Un bărbat a ieșit cu soția dintr-o stație de metrou. Nu se puteau orienta spre direcția dorită, pentru a ajunge acasă. Din bezna albă ca de lapte își face apariția un necunoscut care se oferă să-i ajute și i-a condus direct la destinație. După ce i-au mulțumit, l-au întrebat: Dar cum reușești să te orientezi cu atâta siguranță? Sunt orb, a răspuns necunoscutul. Toată ziua a continuat să-i conducă pe cei cu ochi la casele lor.

Bartimeu ne conduce la Isus mai mult cu credința sa din vremea când era orb, decât cu văzul căpătat în chip minunat. Să-l urmăm și să strigăm asemenea lui: Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine! Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire