pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul B

Duminica a XXIV-a de peste an

Iubirea etalon

Lecturile de la Liturgia cuvântului, ascultate acum câteva minute în urmă, au menirea să statornicească relații mai strânse între noi și Dumnezeu: prima lectură, prin speranță - Am dat, dar Domnul mă va face biruitor -, după cum spune servitorul lui Iahve; lectura a II-a, printr-o credință vie, fiindcă ea dă naștere faptelor bune favorabile aproapelui (sfântul Iacob); și lectura a III-a, prin iubire, călcând pe urmele lui Isus. Toate sunt necesare, dar fiindcă iubirea va rămâne relația veșnică dintre om și Dumnezeu, îi vom acorda mai multă atenție.

Toate unitățile de măsură: metrul, kilogramul, litrul etc. au un etalon care se păstrează cu multă grijă, sub pază, în seifuri bancare și trezorerii statale, ca de exemplu, metrul și kilogramul etalon se află spre păstrare la Banca din Sèvres (Franța) încă din anul 1791. Toate unitățile de măsură din lume trebuie să fie conforme cu cele etalon și nimeni nu are dreptul să le schimbe, conform convențiilor internaționale.

Dumnezeu a dat oamenilor o iubire etalon, pe Fiul său Isus, ca să ne iubim așa cum ne-a iubit el. Isus, ca etalon al iubirii, nu este asemenea cu patul lui Procust, în care cel mai mic este întins forțat și cel mai mare este retezat, fiindcă el este extensibil la întreaga ființă a omului, cerând: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot cugetul tău, din tot sufletul tău și cu toate puterile tale; iar pe aproapele, ca pe tine însuți (Mt 22,37-39).

Acest fir roșu al vieții creștine autentice străbate el oare și lecturile de azi?

În prima lectură (Is 50,5-9a) apare un termen comercial de factură religioasă: Do ut des - Dau ca să-mi dai. Domnul mi-a dat și eu i-am dat; eu i-am dat și Domnul mi-a dat. Aceasta era concepția destul de negustorească a Vechiului Testament despre relațiile Dumnezeu și om, om și Dumnezeu. Nu se făcea nimic decât în vederea unui câștig reciproc. Dragostea, spunea cineva, sau este gratuită sau nu este dragoste (Michel Qoist). Relațiile dintre Dumnezeu și om, bazate numai pe speranță, degenerează în negoț spiritual.

În lectura a II-a (Iac 2,14-18) se caută o demonstrație de relație pe baza credinței: arată-mi și-ți voi arăta; nu-mi arăți, nu-ți voi arăta. Dacă aici nu este vorba de un comerț spiritual, nici nu poate fi vorba de o relație de cea mai bună calitate. Relațiile bazate numai pe credință degenerează ușor în fariseism și mândrie. Credința face ochi numai când între oameni domnește iubirea - credința care acționează prin caritate, cum spune apostolul Paul (Gal 5,6). Ca oamenii să creadă în Dumnezeu, el și-a dovedit iubirea în mii de feluri prin creație, ca să credem în iubirea lui ne-a dat dovada supremă în întruparea Fiului său (1In 4,16).

Urmarea lui Cristos (lectura a III-a: Mc 8,27-35) stă în iubirea care nu comercializează și nu se comercializează, care nu caută ale sale, care nu cântărește, nu măsoară, care iubește pentru iubire, iubește de dragul iubirii, iubește pentru a naște iubire, fiindcă numai iubirea oferă adevărata libertate a spiritului.

Mă întreb: dacă oamenii s-ar iubi conform acestui etalon, nu s-ar naște în noi forța de a face minuni și chiar de a învia? Germenul învierii nu se naște în noi prin iubirea care iubește pentru a naște iubire? Cine va fi următorul, după Isus, care va învia din morți prin forța iubirii? Desigur că numai acela care ajunge la totala identificare cu Cristos. Maria, mama lui Isus, a atins această identificare și a înviat. Altul? Poate sfântul Iosif. Altul? Se ajunge aici prin lepădarea totală de sine și prin îmbrățișarea crucii (Mc 8,34). Cum ar fi fost posibil ca Isus să fie etalonul iubirii dacă n-ar fi coborât până pe cea mai de jos treaptă a smereniei? Cum ar fi putut Isus să fie măsura, etalonul slavei, dacă nu ar fi urcat până pe ultima treaptă posibilă de identificare cu Dumnezeu? Trebuia să pătimească toate acestea Cristos și astfel să intre în slava sa (Lc 24,26).

Isus, etalon al iubirii și măririi, nu stă ca un obiect inert, închis într-o casetă de bancă, în rafturile unui muzeu sau arhivă, nici într-un turn de fildeș, el este viu și activ chiar de-a dreapta Tatălui de unde mijlocește pentru noi, de unde ne modelează prin har în măsura în care avem bunăvoință, în măsura în care trăim cuvântul său și ne ducem crucea zilnic pe urmele sale, adică în măsura în care ne lăsăm modelați, ajustați, șlefuiți, ciopliți și întregiți de har, fiindcă vrea să se reproducă, să se copie la infinit în fiecare om, în fiecare spirit din cer, de pe pământ și din orice colț al spațiului cosmic. Instrumentele sale sunt apostolii care administrează sfintele taine, cum spune sfântul Paul: Sfătuim pe fiecare om și învățăm cu toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe tot omul desăvârșit în Cristos (Col 1,28).

Sfinții, cunoscând acest etalon al iubirii, s-au străduit să-l atingă, fiind convinși că de nu-l vor atinge în această lume, vor avea multe de suferit în focul curățitor până vor ajunge să se modeleze conform originalului.

Sfântul Ioan Scărarul spune: precum cei mândri, spre a-și câștiga cinste în fața lumii, își atribuie calități pe care nu le au, afirmând că sunt de viță nobilă, bogați, de neam mare, campioni, artiști etc. tot astfel cei care doresc să fie conform cu originalul, cu Isus, etalonul iubirii, doresc să fie necunoscuți de lume, disprețuiți și își atribuie slăbiciuni pe care nu le au. Un exemplu în această privință este eremitul Simeon care, știind că guvernatorul provinciei, atras de faima sfințeniei lui, avea să vină și să-l viziteze, s-a așezat la ușa chilioarei sale și, ținând într-o mână o bucată mare de pâine iar în cealaltă o bucată de cașcaval, a început să le muște cu lăcomie, ceea ce i-a atras disprețul vizitatorului. Un alt exemplu este sfântul Francisc de Assisi care, pentru a se sustrage de la onoarea unei recepții care se voia în cinstea lui, a început să frământe lutul cu picioarele goale. Sfânta Gema Galgani se juca mereu cu pisica, atunci când veneau persoane distinse ca s-o viziteze din curiozitate ca pe un fenomen ieșit din comun, nu cu dorința de schimbare a propriei vieți.

Dacă astfel de persoane sfinte sunt mai mult de admirat decât de urmat, noi să primim cu umilință și iubire tot ceea ce Isus ne dă să suferim în această viață.

Celui care este fericit când este disprețuit, ce îi mai poate strica, atunci când chiar disprețul lumii, care ar fi singura cauză ce l-ar putea întrista, îi pricinuiește plăcere? Ce îi va putea tulbura liniștea, când el o găsește tocmai în furtuna pe care oamenii o ridică împotriva lui? Pentru cel care a ajuns la această stare, lumea devine un paradis, spune sfântul Ioan Gură de Aur. Un astfel de om se aseamănă cu pasărea furtunii, cântă când fulgerele spintecă văzduhul, vântul frânge pomii, trăsnetele zguduie pământul etc. În răzvrătirea forțelor oarbe ale naturii, ea găsește armonia trilurilor încântătoare. Isus iubește pentru frumusețea iubirii și vrea să ne încadreze în armonia cerească de a-l urma prin furtunile vieții, vrea să ne facă părtași ai fericirii conținută în taina iertării, în furtunile dușmăniei, urii, disprețului, răstignirii, așa cum ne-a trasat vocal în predica de pe munte (Mt 5,3-12) și cum a pășit până pe Calvar prin împlinirea a tot ceea ce a învățat. Isus trăiește farmecul iubirii din melodia încântătoare a iertării: Părinte, iartă-i că nu știu ce fac (Lc 23,34). În furtunile urii el cântă iubirea. Ce poate fi mai minunat?

Deși este o invitație și nu o poruncă, de a lua crucea zilnică totuși Caritas Christi urget nos (2Cor 5,14) - Dragostea lui Cristos ne împinge, ne constrânge să facem la fel, fiindcă nimic nu-i mai adevărat, mai frumos, mai sfânt decât iubirea născută din iubire și cântă pe timp de furtună. Lui Dumnezeu nu trebuie să-i spunem: Te iubesc, dacă îmi dai... îmi faci etc., ci: Te iubesc fiindcă ești iubire, cred în iubirea ta, sper în iubirea ta și vreau să trăiesc ceea ce trăiește din iubire față de toți și de toate. Ajută-mă cu iubirea harului tău, ca să-ți pot sluji cu toată iubirea ființei mele! Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire