pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul B

Duminica a XIX-a de peste an

Misterul credinței

Fiecare lucru își are propriul său centru de greutate și toate lucrurile împreună, din întreg cosmosul, își au un centru comun care le ține unite și formează universul.

Creștinismul își are și el centrul său de greutate spirituală, care este Misterul credinței, sfânta Euharistie, în centrul căreia este Cristos cu trupul, sufletul și toată dumnezeirea sa (C.B.C.), el fiind alfa și omega (Ap 1,8), centrul întregii creații (In 1,3) și al oricărei comunități fraterne (Mt 18,20). În împărăția lui Dumnezeu din mijlocul nostru (Lc 17,21), cel care se desprinde de Cristos se nimicește (Mt 24,2).

Fără credința în Isus-Mesia, ca slujitor și miel de jertfă, ostie nepătată, tot Vechiul Testament ar fi rămas searbăd, literă moartă. Numai prin Isus euharistic au fost duse la desăvârșire toate jertfele patriarhilor și operele profetice conținute sub scoarța literelor sfinte. Așa ne spune autorul Scrisorii către Evrei, că Abel a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât cea a fratelui său Cain. El a oferit Domnului mieii cei mai frumoși ai turmei sale, ca simbol al Mielului lui Dumnezeu, care ia asupra sa păcatele lumii, oferindu-se Tatălui ceresc pe lemnul crucii ca o jertfă de bună mireasmă.

Prin credință, Abraham n-a șovăit să-l jertfească pe Isaac, fiul său, având încredere în atotputernicia divină care poate învia și morții, de aceea l-a primit înapoi ca pe un semn al jertfei și al învierii lui Cristos (Rom 4,3; Gal 3,6).

Prin credință, Melchisedec, regele Salemului, aduce în dar biruitorului Abraham pâine și vin, ca simbol al lui Mesia, care avea să se nască din neamul său și întru care se vor binecuvânta toate neamurile pământului (Gen 14,18-20; Evr 7,1-3), făcut fiind asemenea Fiului lui Dumnezeu, Melchisedec rămâne preot în veci, spune autorul Scrisorii către Evrei, motiv pentru care și Abraham i-a dat zeciuială din tot ce avea.

Prin credință, Moise, ajuns bărbat, a negat că este fiul fiicei Faraonului, alegând mai bine să pătimească împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să aibă mângâierea vremelnică a păcatului; socotind de mai mare valoare ocara lui Cristos decât bogățiile egiptenilor. Prin credință a sărbătorit Paștele și a făcut stropirea cu sânge, ca pustiitorul celor dintâi-născuți ai egiptenilor să nu se atingă de fiii lui Israel. Prin credință a trecut Marea Roșie ca pe uscat și tot prin ea a primit mana ca hrană în pustiu, prefigurând misterul lui Isus-Ostie. Prin credință a lovit stânca din care a ieșit apă, prefigurând coasta lui Isus de pe cruce, din care au izvorât apă și sânge, adică sacramentele Bisericii.

Misterul lui Cristos-Ostie îl descoperim la toți profeții, simbolizați de Ilie, fiindcă el apare în numele tuturor alături de Cristos pe muntele cel sfânt (Mt 17,2-5) în ziua schimbării la față a lui Isus, fiindcă el s-a hrănit cu pâinea îngerească, adică adusă de înger pe când se îndrepta spre Horeb și prin puterea căreia a mers patruzeci de zile, iar la sfârșitul vieții a fost răpit la cer de carul cu foc, prefigurând înălțarea lui Isus și totodată îngerizarea celor ce se vor hrăni cu pâinea euharistică.

Într-un cuvânt, tot Vechiul Testament exprimă o sete, un dor aprins după Emanuel - Dumnezeu cu noi - după Cristos-Ostie ca hrană sufletească.

Și cum l-ar fi dorit, dacă nu ar fi crezut? Fără Cristos, tot Vechiul Testament ar fi rămas ca un trup fără viață, ca un cadavru spiritual.

Dar și tot Noul Testament se reazemă pe misterul lui Cristos-Ostie, deoarece ni-l descoperă, ni-l proclamă în toată splendoarea dumnezeirii sale. Biserica sa sfântă îi continuă opera, îi distribuie comorile tuturor oamenilor de bunăvoință punând în lumină, în lumina Euharistiei, întreaga viață nouă. Prin Euharistie, Isus își dovedește domnia, adică distribuie oamenilor viața sa nouă, viața sa care s-a manifestat pe muntele Tabor în ziua schimbării la față. Minunea nu-i că a devenit mai strălucitor decât soarele și cu hainele mai albe decât zăpada, minunea constă în faptul că viața sa dumnezeiască, unită cu firea omenească din sânul Fecioarei Maria prin puterea Duhului Sfânt, poate fi ascunsă în ceea ce numim Fiul Omului, apărând ca oricare alt om vechi, născut dintr-un tată și o mamă. Dacă Isus ar fi apărut în această formă de viață nouă, ca pe Tabor, ar fi speriat pe toți oamenii, așa cum s-au speriat cei trei ucenici: Petru, Iacob și Ioan (Mc 9,1-6). Oamenii ar fi crezut în dumnezeirea lui, dar credința lor nu ar fi avut merit, fiindcă ar fi fost stoarsă de o evidență miraculoasă, și nu ar fi mântuit, ci ar fi dat doar o fericire trecătoare, așa cum i-a spus Isus înviat lui Toma: Ești fericit pentru că ai văzut și ai crezut, dar mai fericiți sunt cei care cred fără să fi văzut (In 20,29). El apare ca om între oameni, ca noi să credem în strălucirea vieții care nu se vede, fiindcă el este lumina care strălucește în întuneric și întunericul n-a cuprins-o (In 1,5). N-a cuprins-o, fiindcă în cele din urmă rupe definitiv întunericul trupului omenesc, asemănător cu al nostru, și rămâne în strălucirea sa dumnezeiască prin învierea din morți, prin absorbirea întunericului de lumina sa divină.

Această viață nouă, Isus ne-o oferă și nouă prin Euharistie. Euharistia este forța care intră în noi ca să rupă întunericul trupului nostru, să ajungem la înviere și la viața veșnică. Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu are viață veșnică și eu îl voi învia în ziua de apoi (In 6,54). Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta va trăi în veci. Iar pâinea pe care eu vă voi da-o este trupul meu pe care vi-l voi da pentru viața lumii (In 6,51).

Din acest motiv primii creștini stăruiau în învățătura apostolilor și în împărtășire, la frângerea pâinii și în rugăciune (Fap 2,42), care făcea din toți o inimă și un suflet (Fap 4,32) în același Duh.

Toți cei care trăiesc viața cea nouă prin Cristos, cu Cristos și în Cristos, își găsesc originea lor suprafirească, idealul și mântuirea (lectura a II-a), fiindcă Euharistia desființează vrăjmășia din trupul mistic, din Biserica lui Isus, desființează Legea poruncilor și învățăturile ei, ca, întru sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou și să întemeieze pacea (Ef 2,15).

Oare putem rămâne nepăsători? Din păcate, armata indiferenților este mare, fiindcă Dumnezeu este gentil, el invită, dar nu forțează. Credința care ne face creștini, fiind un dar al lui Dumnezeu (spun sfântul Augustin și sfântul apostol Paul în Ef 2,8), poate fi refuzată, ea fiind, așa cum am afirmat și în duminica precedentă, un jug; cere efort, răbdare, silă, luptă continuă cu teama și comoditatea. Euharistia aduce în suflet împărăția lui Dumnezeu, care numai cu silă și cu efort susținut se poate dobândi (Mt 11,12).

Pe vremea comunismului, într-un sat (Săbăoani, în anul 1967), mulți elevi, în drum spre școală, trecând prin fața bisericii, intrau pentru a-i face lui Isus o scurtă vizită. Directorul școlii, aflând de acest lucru, i-a dojenit într-o zi la ora de dirigenție cu toată asprimea și cu toate amenințările posibile, apoi a spus în încheiere: De mâine dimineață, la ușa de intrare în școală, va fi o carte neagră, cartea rușinii, în care vor trebui să se semneze toți elevii care vor intra în biserică, înainte de a veni în clasă! Nici nu a terminat bine de spus, că o elevă a și ridicat mâna sus, cerând să i se dea cuvântul.

Dându-i-se, a spus cu mândrie sfântă: Tovarășe director, mâine dimineață eu voi semna prima! După un moment de stupoare, elevii au izbucnit în aplauze și cartea rușinii nu a mai apărut, fiindcă erau prea mulți cei care voiau să o semneze.

Fără credință este imposibil să-i plăcem lui Dumnezeu, deoarece credința fără fapte este moartă (Iac 2,26); dar mânia lui Dumnezeu rămâne asupra celui necredincios (In 3,36). Istoria o dovedește mereu din plin.

Isus este lumina care strălucește în întuneric și întunericul n-a cuprins-o.

Ca întunericul să nu ne cuprindă, să ne rugăm cu credință pentru mărirea credinței noastre, pe care să o trăim și să o transformăm în fapte de caritate. Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire