pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul B

Duminica a XV-a de peste an

Misiunea apostolică

Profeții stingheresc pe cei care își fac din această lume un scop al existenței; iar aceștia din urmă caută înlăturarea lor, împingându-i dincolo de granițele vieții de pe acest pământ. Profetul Amos ne stă drept exemplu, așa cum reiese din prima lectură.

Cei care își au ca țintă a vieții ceva mai presus de această lume se simt cuprinși de o bucurie sufletească de nedescris, așa cum reiese din lectura a II-a.

Isus vrea ca toți oamenii să ajungă la bucuria de a se simți fericiți ca fii adoptivi ai lui Dumnezeu și moștenitori ai vieții veșnice. Din acest motiv îi trimite pe apostoli doi câte doi să predice evanghelia, să scoată pe diavoli și să vindece pe cei bolnavi, așa cum reiese din lectura a III-a.

Să pătrundem puțin în taina misiunii apostolice! Câtă grijă a pus Isus când i-a ales! A ieșit din oraș; s-a retras pe munte și acolo s-a rugat toată noaptea (cf. Lc 6,12); în ziua următoare i-a ales pe acei pe care Tatăl i-a voit. Din această zi începe pregătirea lor, luându-i cu sine oriunde mergea: din cetate în cetate, din sat în sat (Lc 8,1); le deslușește în particular sensul misterios al parabolelor, făcându-i să înțeleagă tainele împărăției cerurilor (Mt 13,11). Timp de doi ani și jumătate i-a făcut martori, nu numai la minunile cele mai strălucitoare, la sublimitatea învățăturilor sale, dar chiar la viața sa cea mai intimă cu Tatăl și cu drepții din Vechiul Testament care trecuseră de mult din această lume, precum Moise și Ilie (cf. Mc. 9,2-10). A voit să-i convingă de transcendența firii sale divine, de Fiu al Tatălui, să le dea siguranța mesianității lui, ca atunci când îl vor vedea înjosit, alungat, în postura profetului neînțeles, murind pe cruce, să creadă în iubirea lui.

Câtă grijă a pus Isus când i-a trimis doi câte doi, ca atunci când unul cade, celălalt să-l ridice; când unul afirmă, celălalt să confirme; să fie mereu doi adunați în numele lui Isus, ca să aibă siguranța că el este mereu între ei (Mt 18,20); ca de pe aceasta să cunoască lumea că ei sunt ai lui: de pe dragostea care îi unește în aceeași misiune de iubire divină (In 13,35). Cea mai convingătoare predică este pacea și iubirea dintre cei doi, viața trăită pentru același ideal. Îi trimite fără aur, fără argint și fără bani, fără încălțăminte și chiar fără toiag (afară de toiag, zice sfântul Marcu). De ce așa? Ca să înțeleagă importanța misiunii lor; ea nu trebuie compromisă cu nimic. Fariseii și cărturarii își compromiteau predicile și învățăturile lor tocmai prin ceea ce aveau sau pretindeau de la ascultători. Isus îi trimite pe ucenicii săi mai săraci decât ultimul sărac, ca să le arate că misiunea lor este atât de importantă încât însăși Providența se va îngriji de toate în cele mai mici amănunte, chiar păzindu-i de câini, fiind fără toiag.

Sfântul Luca adaugă că Isus le-a mai spus la plecare să nu salute pe nimeni pe cale (Lc 10,4); adică să se grăbească atât de mult încât să nu piardă timpul cu binețele, fiindcă la evrei acestea se prelungeau destul de mult, mai mult chiar de un sfert de oră. Sfântul Ambrozie face această remarcă; Frumos este salutul, dar mai frumoasă este graba. Ea trezește mai mult interesul trecătorilor și-i face cu luare aminte la misiunea lor. Cine nu-i curios să afle de ce fuge unul sau altul și mai ales când fug mai mulți împreună? Graba arată urgența unui lucru important care nu suferă amânare.

Isus le mai spune: În orice casă veți intra, rămâneți acolo până la plecare (Mc 6,10) și Nu umblați din casă în casă (Lc 10,7). Misiunea nu permite pierderea timpului cu umblatul, cu vizitele, așa cum spune un cântec popular destul de bine: Cine umblă prin vecini, nu mai prinde rădăcini, nu-și mai poate întocmi o gospodărie ca lumea; pe când misiunea lor este de a pune bazele unei noi împărății dumnezeiești.

Misiunea lor este atât de importantă încât, pentru ducerea ei la bun sfârșit, Isus îi înzestrează pe ucenici cu carisme deosebite. Mai clar decât Marcu o spune evanghelistul Matei: Mergeți, le zice Isus, vestiți că se apropie împărăția lui Dumnezeu; vindecați pe cei bolnavi, înviați pe cei morți, curățați pe cei leproși, alungați diavolii. În dar ați primit, în dar să dați! (10,7-8).

Misiunea lor este atât de importanță încât merită să sufere oricât de mult, chiar oferindu-se pentru sacrificiul total. De aceea, Isus le-a spus: Iată eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor. Vă vor trimite în judecată și vă vor biciui în sinagogile lor (Mt 10,16-17).

Ca să-și poată împlini misiunea, ca ei să aibă garanția succesului, Isus face o rugăciune plină de iubire către Tatăl, ca să-i păzească de Cel Rău și să-i sfințească întru adevăr (In 17,9-17), adică să nu-și caute în misiune propria mărire, ci numai gloria numelui lui Dumnezeu.

Pentru o cât mai bună îndeplinire a misiunii încredințate, Isus le făgăduiește cea mai mare răsplată, o împărăție la fel de mare și strălucitoare precum este cea pe care Tatăl însuși i-a pregătit-o lui, ca să se bucure la masă împreună cu el și apoi, în ziua cea de pe urmă, să fie judecători imparțiali pentru cele douăsprezece seminții ale lui Israel (Lc 22,29-30).

Iar când ucenicii s-au întors și i-au spus plini de bucurie: Doamne, și diavolii ni se supun la numele tău, el le zice: Să nu vă bucurați că vi se supun duhurile, ci pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri (Lc 10,17-20).

Misiunea apostolilor este atât de importanță încât, dacă cineva nu le va da crezare și ascultare, va primi pedeapsă mai mare chiar decât aceea pe care o vor primi desfrânații din Sodoma și Gomora în ziua judecății de apoi (Mt 10,15).

Aici ar trebui să stăm și să ne gândim serios: cum primim noi mesajul evanghelic, mesajul mântuirii? Îl cred? Îl trăiesc?

Încă nu am terminat expunerea despre importanța misiunii apostolice, fiindcă Isus făgăduiește cea mai mare răsplată, nu numai lor, apostolilor, dar și acelora care îi vor ajuta să și-o îndeplinească, zicând: Cine vă primește, pe mine mă primește și cine mă primește, primește pe acela care m-a trimis (pe Tatăl). Și cine va da chiar numai un pahar de apă rece unuia dintre aceștia mici, pentru că este ucenicul meu, adevăr vă spun, acela nu-și va pierde răsplata sa (Mt 10,40-42).

Trecuseră doi ani și jumătate de când Isus trimisese pe ucenicii săi, doi câte doi, pentru prima dată ca să predice, ca un fel de repetiție înaintea trimiterii definitive dinaintea Înălțării (cf. Mt 28,19). Isus le reamintește de acest fapt, ca să le dea mai mare încredere în cuvântul său și le zice: Când v-am trimis fără pungă, fără traistă și fără încălțăminte, ați dus lipsă de ceva? Iar ei i-au răspuns: De nimic (Lc 22,35).

Toate acestea le-a făcut Isus pentru sufletele noastre; și s-a rugat nu numai pentru ucenici, ci și pentru toți acei care prin cuvântul lor vor crede (cf. In 17,20) și vor mărturisi că el este Domnul și se vor mântui (Rom 10,9).

Datoria noastră este de a crede în iubirea lui divină, care ne poartă de grijă, ne vrea mântuiți, adică să devenim instrumente muzicale vii care cântă laudă lui Dumnezeu (Ef 1,12). Patriarhul Iacob a avut la Betel viziunea unei scări, care lega cerul cu pământul, pe care îngerii coborau și urcau la tronul lui Dumnezeu (Gen 28,19). Betel înseamnă Poarta Cerului. Cine trăiește după cuvântul lui Dumnezeu predicat de apostoli, el însuși predică la Betel ca profetul Osea, va vedea poarta cerului deschisă și el însuși va urca spre tronul Celui Preaînalt, fiindcă fiii învierii vor fi asemenea cu îngerii lui Dumnezeu în ziua de apoi (Mt 22,30).

Dă, Doamne, să fim și noi ca îngerii tăi, acum și-n veșnicie! Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire