pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul B

Duminica a XIV-a de peste an

Profetul disprețuit

Lectura I-a (Ez 2,2-5) ne dă oarecum definiția profetului: este un trimis, un semn. Oamenii sunt răi. Dumnezeu este bun și trimite pe omul său ca pe un semn al iubirii sale: Ca să știe că este un profet în mijlocul lor, chiar dacă nu-l vor asculta.

Lectura a II-a (2Cor 12,1-10) ne dă definiția apostolului. Și el este un trimis, dar mai presus de profet, el suferă în trup ca să nu se mândrească în suflet, ca viața lui Isus, cel prezis de profeți, să se arate în viața proprie. Umilința este semnul adevăratului apostol, fiindcă poartă în sine smerenia lui Cristos făcut om, asemenea oamenilor, afară de păcat (Evr 4,15). Apostolul pune în evidență, prin propria viață, prezența lui Isus care susține și dă siguranță vieții printr-o viață nouă care se naște din chinurile crucii de fiecare zi și care dă bucuria adevărată a sufletului, precum spunea atât de frumos sfânta Bernadeta Soubirous: Când sunt înălțată pe cruce, mă simt mai fericită ca o regină înălțată pe tron.

Lectura a III-a este din Evanghelia după sfântul Marcu (8,1-6). Evanghelistul ni-l prezintă pe Isus disprețuit de cei mari din cauza originii sale nesănătoase - fiul tâmplarului - și al unor rude banale. Deși faptele sale sunt profetice, învățătura, plină de înțelepciune, semnele, pline de atotputernicie totuși nu este crezut, ci disprețuit. Tocmai datorită disprețului Isus face din misiunea sa, mai mult decât profetică, o operă mântuitoare pentru cei credincioși.

Profetul acelor vremuri avea misiunea încredințată de Iahve de a învăța pe oameni tainele lui Dumnezeu, de a apăra corectitudinea morală față de alianța cu divinitatea prevăzută de lege și deseori întărea cele spuse cu semne mari, minuni și preziceri pentru viitor.

Isus a fost profet? A fost un trimis? A fost un semn al iubirii divine?

Moise era considerat ca fiind cel mai mare dintre profeți și așa a fost. El prevestește totuși că Dumnezeu va ridica din rândul poporului ales un profet mai mare decât dânsul; este vorba de Mesia (cf. Dt 18,15). Când Isus l-a înviat pe fiul văduvei din Naim, poporul zicea: Profet mare s-a ridicat dintre noi și Dumnezeu a cercetat pe poporul său (Lc 7,16); iar pe când învăța în templu, auditoriul a spus: Acesta este cu adevărat profetul (In 7,40) prezis de Moise. Isus însuși afirmă despre sine că este trimis (de Tatăl), că este mai mult decât profet, mai mult decât apostol, deoarece el îi alege și-i trimite pe ucenici ca apostoli, fiindcă existența sa o depășește pe cea a lui Abraham: Înainte de a fi Abraham, eu sunt (In 8,58); este mai mare decât profetul Iona; mai mare decât înțeleptul Solomon (cf. Mt 12,41-42). El își dovedește măreția, mai presus de cea profetică, mai întâi prin faptul că este Fiul veșnic al Tatălui, că formează o unitate dumnezeiască împreună cu el (In 10,30) și cu Duhul Sfânt care i-a inspirat pe profeți (Evr 10,15). În al doilea rând Isus își arată măreția sa mai mult decât profetică prin aceea că desăvârșește Legea și profeții (cf. Mt 5,17; 7,12). Care dintre profeți a învățat cu o autoritate și cu o putere mai mare decât Isus? Care dintre profeți ne-a descoperit taine mai minunate din Ființa Supremă ca Isus? Dezvăluirea unui singur Dumnezeu în trei persoane, misterul întrupării Cuvântului, misterul prezenței euharistice, misterul învierii și al vieții veșnice etc. sunt opera lui Isus. Cine și-a întărit cele spuse prin minuni mai mult decât el? Care dintre profeți a învățat cu mai multă înțelepciune, care dintre profeți și-a învins dușmanii prin mai multă înțelegere și blândețe decât el? Care dintre profeți a înțeles mai bine decât Isus starea dramatică a celor păcătoși? Toți rămâneau uimiți, ascultându-l și ziceau: De unde are el toate acestea? Și ce este înțelepciunea ce i s-a dat? (v. 6), fiindcă el învăța ca unul care are putere de convingere, de pătrundere până în adâncul sufletului; și nu după cum învățau cărturarii și fariseii din pură meserie (cf. Mt 7,29).

Mai mult decât profet, Isus este cel care instaurează cultul divin cel mai curat și sfânt, agreat de Tatăl. Arată cum oamenii trebuie să-l cinstească pe Dumnezeu prin rugăciune și adorație, cerere, mulțumire și ispășire. Samariteana de la fântâna lui Iacob îi spune: Doamne, văd că ești profet. Părinții noștri s-au închinat pe muntele acesta (Garizim), iar voi ziceți că la Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Isus îi răspunde: Femeie, crede-mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici la Ierusalim nu vă veți închina Tatălui, fiindcă închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și adevăr, fiindcă astfel de închinători caută Tatăl. Dumnezeu este duh și cei care i se închină în duh și adevăr trebuie să i se închine (In 4,19-24).

Isus a întărit învățătura sa despre cultul divin cu exemplul vieții sale: A început să facă și să învețe (Fap 1,1) până în ultima clipă: Exemplu v-am dat, ca precum am făcut eu, așa să faceți și voi (In 13,15). El s-a jertfit pe sine pentru noi până la moartea pe cruce.

Isus a întărit învățătura sa prin nenumărate minuni: vindecarea bolnavilor, înmulțirea pâinilor, învierea morților și mai ales prin propria sa înviere și înălțare la cer. Care dintre profeți a fost mai presus de Isus?

Fiind trimis direct de Tatăl (cf. Mt 28,18), s-a bucurat de toată știința, fără a avea trebuință să o învețe la vreo școală, după cum făceau profeții; de aceea îi uimea pe toți și-i determina să se întrebe: Cum de știe acesta Scripturile, dacă nu le-a învățat? (In 7,15).

Fiind mai mult decât profet, fiind Fiul Tatălui veșnic, acesta își manifestă voința în mod clar: Acesta este Fiul meu; pe el să-l ascultați (Lc 9,35), fiindcă unul singur este învățătorul vostru, Cristos (Mt 23,8) și cel care nu-l ascultă este sortit osândei (cf. Mc 16,15).

Isus profet, ba chiar mai mult, și totuși, disprețuit cel mai mult. De ce?

Dacă în sinagoga din Nazaret a fost disprețuit de concetățenii săi din cauza originii umile - fiul tâmplarului - și a neînțelegerii față de înălțimea științei și a înțelepciunii, ceea ce i-a făcut bănuitori că și-ar fi însușit-o pe căi necinstite, prin vrăjitorie și magie, printr-o alianță cu Belzebul (Mt 12,24) etc. Conaționalii îl disprețuiesc pentru faptul că își avea originea dintr-o regiune rău famată, din Galileea. Când Nicodim îi ia apărarea, învățătorii din Israel se ridică împotriva lui și zic: Nu cumva ești și tu galileean? Cercetează Scripturile și vezi că din Galileea nu s-a ivit profet (In 7,52). Mințeau, ca să intimideze; sau nu știau Scripturile? Din Galileea, înainte de Cristos, au fost profeții Nahum, Iona și Malahia. Pentru această răutate sau ignoranță avea Isus să-i dojenească: Vai vouă, cărturarilor, care zidiți mormintele profeților, pe care părinții voștri i-au ucis, încuviințând faptele lor; dar vi se va cere sângele tuturor profeților, pe care l-a vărsat neamul acesta de la începutul lumii, de la sângele lui Abel și până la sângele lui Zaharia, care a pierit între altar și templu (Lc 11,46-51).

Câți dintre noi nu înmormântăm adevărul și preferăm să trăim mai ușor pe baza minciunii? Să nu uităm: diavolul este tatăl minciunii (In 8,44). Orice păcat mare face viața o minciună. Ceea ce nu este trăit în Cristos pentru Tatăl, este minciună.

Pentru cei care preferă să trăiască din minciună, având de tată pe Satana, Isus a profețit: Aceștia vor merge în chinurile veșnice (Mt 25,46).

Pentru cei care îl ascultă și-i primesc mesajul, Isus a profetizat: Cel ce primește pe profet în nume de profet, plata profetului va lua (Mt 10,41), împreună cu cel care este mai mult decât profet: Veniți binecuvântații Tatălui meu și moșteniți împărăția pregătită vouă de la întemeierea lumii (Mt 25,34).

Profetul Ilie cere văduvei din Sarepta Sidonului pâine, apă și găzduire în numele lui Iahve. Ea îi dă și primește plata profetului: făina din oală nu a scăzut și untdelemnul din urcior n-a secat până în ziua în care Domnul a dat ploaie pe pământ după trei ani și șase luni; ba mai mult, când fiul ei a murit, Ilie l-a înviat (cf. 3Rg 17,9-22).

Isus vrea să vină și în lăcașul sufletului nostru, nu ca să ne ceară mâncare și băutură, ci ca să ne hrănească el însuși cu propriul trup și sânge, cu sfânta Euharistie, ca să avem parte de cea mai mare plată a Fiului lui Dumnezeu: învierea din morți și viața veșnică (cf. In 6,54). Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire