pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul B

Duminica a IX-a de peste an

Sărbătoare și odihnă

Dumnezeu poartă de grijă făpturilor sale de frunte, oamenilor, în multe feluri, dar rânduindu-le ziua de odihnă, a voit să-i conștientizeze de datoria lui de a tinde să facă ceea ce el însuși a făcut după ce a creat toate: a privit, a văzut că sunt bune și s-a odihnit (cf. Gen 1,31; 2,2).

Sfântul Paul amintește de creația luminii din nimic, din haos și din întuneric, ca să lumineze pe pământ; și de cea mai frumoasă lumină a sufletelor noastre, care este Cristos, născut lumină din lumină (Crezul). Împotriva acestei lumini se duce o luptă continuă; Cel Rău caută să instaureze întunericul în inima omului, pentru ca de aici să atace pe oricine caută lumina (lectura a II-a).

Apostolii mănâncă boabe de grâu din spicele frecate în palme, spre marele scandal al fariseilor; iar Isus vindecă în zi de sâmbătă pe omul cu mâna uscată, spre a le dovedi celor scandalizați că sâmbăta este pentru om și nu omul pentru sâmbătă.

Și de această dată Isus desăvârșește legea sâmbetei, a zilei de odihnă, punând în evidență spiritul ei, nu litera. Litera îi face pe farisei și pe irodieni să pună la cale omorârea lui Isus. Litera ucide (2Cor 3,6).

Pentru a scăpa omenirea de această literă ucigătoare, Isus invită la sine pe toți cei obosiți și împovărați, pe toți cei robiți păcatului și urmărilor lui, pe toți obijduiții acestui veac, să ia jugul său asupra lor și, învățând de la inima lui blândețea și smerenia, să-și găsească odihna sufletului (cf. Mt 11,28) ca apoi numai prin ea să o primească și pe cea a trupului.

Despre ce fel de odihnă este vorba? Ce înțeles are odihna în Sfânta Scriptură? Și atotputernicul Dumnezeu are trebuință de odihnă?

Sfânta Scriptură spune că și el s-a odihnit în ziua a șaptea, după terminarea lucrărilor din cele șase zile. Ce trebuie să înțelegem prin acest s-a odihnit?

El și-a arătat fericirea și mulțumirea pentru tot ceea ce a făcut, transmițând creaturilor sale bucuria unei mari împliniri. La această bucurie a împlinirii unei mari lucrări, la acest spirit al legii din creație - transmiterea bucuriei - se referă prima lectură, care, prin Liturgia cuvântului de azi, ne invită să descoperim în creație bucuria lui Dumnezeu, care pentru el s-a transformat într-o sărbătoare veșnică. Ea este pentru noi o chemare la bucurie, la o participare cu Dumnezeu în creație și cu Isus la opera răscumpărării, considerată mult mai mare decât creația, la o luptă susținută pentru biruința luminii (lectura a II-a), până vom ajunge la odihna fără de odihnă a celor patru ființe serafice cu câte șapte aripi și cu mulți ochi, descrise de sfântul Ioan în Apocalips (4,8) că nu au odihnă nici ziua și nici noaptea, ci cântă necontenit imnul angelic: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu Atotputernicul, cel care era, cel care este, cel care vine!

Dumnezeu oferă oamenilor începutul bucuriei - odihnei fără odihnă - chiar din această viață, în măsura în care ei cred în odihna sa. Autorul Scrisorii către Evrei vorbește în șapte locuri de odihna lui Dumnezeu, făgăduită mai întâi poporului ales, dar în care evreii n-au intrat tocmai datorită faptului că n-au crezut și s-au răzvrătit, răstignind pe Cristos, care a venit pe pământ să ofere oamenilor odihna lui Dumnezeu, motiv pentru care el s-a jurat că ei nu vor intra în odihna lui (cf. 3,11-18; 4,1-3-5-8-10-11). Pe când noi, care am crezut, intrăm în odihnă (4,3), în sărbătoare, în fericire. Dumnezeu, hotărând astăzi o altă zi de odihnă (4,8), diferită de sabat, aceasta este duminica, Ziua Domnului, ziua comemorativă a învierii lui Isus pentru veacul nostru. Iar veacul ce va să vie - odihna cea veșnică - a Domnului (4,8-10) este rezervată pentru noi; dar trebuie s-o începem azi pentru a avea ce continua în veșnicie.

Sfinții din paradis au intrat deplin în ea, fiindcă peste ei se odihnește Duhul slavei și al lui Dumnezeu (1Pt 4,14), ca să se bucure de ostenelile lor de pe pământ, de lupta continuă pe care au dus-o împotriva întunericului (lectura a II-a), deoarece faptele lor îi urmează pe ei (Ap 14,13).

Dacă stăm și analizăm schimbarea zilei de sabat cu cea de duminică pentru zi de odihnă, intrăm în adevăratul spirit al legii care determină sensul profund, care duce la asemănarea cu Creatorul. Ziua de odihnă a lui Iahve, ziua a șaptea, sabatul, a fost dată omului în urma creației: ziua de odihnă a răscumpărătorului Isus este cea de duminică, fiindcă este ziua împlinirii unei acțiuni mai mari decât creația. Desăvârșind opera mântuirii prin învierea din morți, după ce s-a oferit ca jertfă Tatălui pentru ispășirea păcatelor omenirii și pentru răscumpărarea sufletelor noastre din robia păcatului și a Satanei (cf. Ef 2,14-16; Evr 2,14-15), înviind a intrat într-o odihnă nouă, competitivă cu firea noastră și cu viața cea nouă adusă de Isus. Cristos înviat, fiind capul Bisericii, dă acesteia odihna de care se bucură el însuși începând cu ziua învierii. Duminica a devenit ziua de odihnă a Bisericii, a trupului mistic, deoarece credincioșii, bucurându-se de învierea capului, se simt ușurați sufletește, fiindcă au fost îngropați cu Cristos în moarte prin Botez și cu el au înviat la o viață nouă (cf. Rom 6,3-9), acțiune dusă la bun sfârșit, având dreptul la o bucurie nouă, la o nouă sărbătoare pentru toate popoarele de sub cer, fiind ziua victoriei lui Isus pentru toți: asupra morții, asupra diavolului, asupra păcatului, asupra materiei și asupra granițelor convenționale dintre state.

Profețită de David - Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, ca să ne bucurăm și să ne veselim în dânsa - s-a împlinit prin învierea lui Isus și a cuprins inimile oamenilor, mai întâi pe cea a Mariei Magdalena (cf. Mc 16,9; In 20,14-17), apoi a grupului de femei care veneau să-i ungă trupul cu miresme (cf. Mt 28,9), a lui Petru (cf. Lc 24,34), inimile apostolilor (cf. In 20,19-20), ale celor doi ucenici în drum spre Emaus (cf. Lc 24,19-34), iar în duminica următoare ale tuturor apostolilor, fiind de față și Toma (cf. In 20,26).

Tot în zi de duminică s-a zămislit în sânul lumii împărăția lui Dumnezeu de pe pământ prin puterea Duhului Sfânt, care a coborât asupra celor adunați în Cenacol, având în mijloc pe preacurata Fecioară Maria, mama lui Isus (Fap 2,1-4; 1Cor 16,8) și de atunci creștinii au început să sărbătorească duminica în locul sâmbetei, oficiind cultul divin, participând cu multă bucurie la frângerea pâinii (Lc 24,30; Fap 2,42; 20,7-11; 1Cor 11,20-25; 16,2).

Nu timpul de 24 de ore al duminicii trebuie ținut, nu litera, ci spiritul - Să sfințești ziua Domnului - spiritul de sărbătoare, de împlinire creștină, de bucurie în Domnul printr-o asemănare cât mai fidelă cu caritatea lui Dumnezeu. Un creștin, conștient de spiritul legii zilei de odihnă, poate face din fiecare zi a vieții sale o zi a Domnului, ceea ce se intenționează de fapt prin sfințirea zilei Domnului, adică intrarea în ziua veșnică de odihnă. Nici o faptă, nici o acțiune, nici o muncă nu este oprită în ziua de odihnă, în ziua Domnului, dacă este destinată sfințirii, sărbătorii, adică bucuriei în Domnul, dacă este izvorâtă din iubire. Împotriva iubirii nu poate fi lege. Tatăl meu lucrează și eu lucrez, spune Isus (In 5,17).

Dacă evreii au redus sabatul numai la un repaus trupesc, Duhul Sfânt, trimis de Isus și de Tatăl ceresc, ne arată că ziua Domnului trebuie să fie o zi de cea mai intensă muncă spirituală și chiar fizică, dacă este necesar, pentru a scutura sate și orașe pentru a-i aduce pe toți oamenii să fie domni prin credința care acționează mereu prin caritate (Gal 5,6). Apostolii predică, botează, miruiesc, îngrijesc bolnavii, împart pomenile, adică muncesc până la epuizare ca viața lui Cristos Domnul să se arate în ființele umane (lectura a II-a), fiecare bărbat să devină un domn și fiecare femeie să devină o doamnă în ziua Domnului, să contribuie la învierea tuturor celor din jur. Și, când lumina - iubirea - biruie litera legii și tot mai mulți trăiesc din spiritul ei, atunci se ajunge la plinătatea vârstei lui Cristos.

Dacă Moise a zis poporului: Păzește ziua de odihnă și să o ții cu sfințenie, fiindcă ai fost rob în țara Egiptului și Domnul te-a eliberat de acolo, cu atât mai mult trebuie să o ținem noi, fiindcă am fost robii păcatului și ai morții; dar Domnul Isus ne-a eliberat și ne-a făcut copii ai lui Dumnezeu, fii ai învierii, moștenitori ai odihnei Domnului, ca atât cât timpul ne mai stă la dispoziție, să-i facem părtași pe frații noștri de odihna Domnului, de a se bucura că tot ceea ce am făcut tot timpul este foarte bine. Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire