pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul B

Duminica a VIII-a de peste an

Litera și spiritul

Cristos a fost condamnat la moarte pentru litera legii (cf. In 19,7), dar a înviat pentru spiritul legii (cf. Rom 8,11-17) și vrea ca noi să ne găsim fericirea prin uciderea literei legii prin spiritul ei.

Toate cele trei lecturi de azi au ca temă bucuria. Această bucurie trebuie să izvorască dintr-o descoperire a spiritului legii sau din desăvârșirea adusă de Isus acestei Legi (cf. Mt 5,17).

Lectura I-a (Os 2,14; 19-20) ne arată clar că Dumnezeu îl vrea pe om numai pentru sine, îl vrea fericit pe acest pământ prin revelație (îi vorbește în pustiu, de la inimă la inimă) și apoi deplin fericit prin viziunea glorioasă din cer (prin cunoașterea Domnului). Revelația constă în Lege. Legea are două elemente: litera și spiritul. Ajunge la fericire acela care îi descoperă spiritul. Spiritul este iubirea care a dat litera Legii.

Lectura a II-a (2Cor 1,6 ș.u.) vorbește despre o scrisoare vie, compusă sub inspirația Duhului Sfânt și are menirea de a descoperi frumusețea noii alianțe prin aceea că ne despoaie de litera legii, pentru a ne arăta frumusețea spiritului dătător de viață, care ne introduce în intimitatea Creatorului. Alianțele dintre națiuni se fac pe baza literei din contracte și legi, prin înțelegeri parafate pe hârtie.

N-au spirit și ca urmare, cei care le realizează, se spionează reciproc și se înarmează în ascuns unele împotriva altora. Alianța dintre Dumnezeu și oameni pe baza spiritului, a deschiderii sufletești, a sincerității inimii este sortită vieții și fericirii. Căutând și trăind în spiritul legii se ajunge la o bucurie deosebită de cele pământești. Cei care trăiesc litera legii, pentru că este lege, ajung și ei la sfințenie, la o sfințenie tristă, melancolică, forțată, imaginară, pe care o înțeleg doar ei și se întristează că alții nu-i înțeleg, nu-i aprobă, nu-i urmează și nu se simt bine în preajma lor. Izolați de cei din jur, astfel de sfinți trăiesc triști. Este atât de adevărată sintagma: Un sfânt trist, este un trist sfânt. Este sfânt numai după părerea lui. Sfințenia adevărată este bucurie în Duhul Sfânt, în duhul învierii lui Isus, în duhul vieții veșnice și al iubirii lui Dumnezeu. Există o singură tristețe, spune Leon Bloy, aceea de a nu fi sfinți; și ea este produsul literei.

Lectura a III-a (Mc 2,18-22) ni-l prezintă pe Isus ca obiect al bucuriei apostolilor, fiindcă ei vor pătrunde o dată în spiritul legii evanghelice; pe când fariseii, arhiereii și cărturarii, rămânând la litera legii, vor afla în el piatra de poticnire, așa cum a prezis bătrânul Simeon (cf. Lc 2,34).

Isus invită pe fiecare om să descopere spiritul din legea postului și ne arată că acela care îl descoperă, postește, nu atât pentru că acesta este prescris de lege, cât mai ales că îi va aduce bucurie. Apostolii vor posti cu bucurie zile în șir, numai să-l facă pe Isus cât mai cunoscut oamenilor. Ucenicii lui Ioan și fariseii posteau ca pocăință, în vederea venirii lui Mesia. Mesia a venit. Postul lor s-a învechit; și-a pierdut rostul; nimeni nu mai este ținut la un astfel de post. Apostolii vor suferi postul din temnițe timp de săptămâni, luni și chiar ani de zile, dar bucuria siguranței împlinirii misiunii lui Mesia care, nu numai că a venit, dar care acum chiar este prezent în lume prin Euharistie, prin vestea cea bună, prin Biserica sa și va rămâne până la sfârșitul veacurilor (cf. Mt 28,20).

Isus cheamă pe fiecare să descopere spiritul din legea inexorabilă a durerii atunci când vor plânge, vor suspina și vor posti.

Într-o carte a celebrei scriitoare Selma Lagerlöf găsim o legendă cu un înțeles deosebit de profund asupra spiritului care pătrunde legea suferinței, ca în acel trebuia să pătimească toate acestea Cristos (Lc 24,26). Împăratul Tiberiu, cuprins de lepră, zăcea pe patul său din locuința de pe încântătoarea insulă Capri. Nimeni nu-l mai putea ajuta. Bătrâna sa doică, Faustina, face o ultimă încercare: merge în Palestina să ceară ajutorul lui Isus. Sosește aici în momentul în care Isus își ducea crucea spre Golgota. Cuprinsă de milă, îi întinde Domnului năframa ei fină și-i șterge fața plină de sudoare, scuipat și sânge. Cu atâta s-a întors la stăpânul ei. Împăratul privește năframa și ascultă povestea dramei Mântuitorului dus la răstignire, apoi zice: Acesta este om? Faustina, de ce ai lăsat să moară omul acesta? El mi-ar fi redat sănătatea! Ce a descoperit pe chipul feței întipărite pe năframă? Cred că duhul care l-a împins să ia asupra sa crucea, iubirea față de semeni. Împăratul poruncește să fie așezat pe pământ; îngenunchează în fața icoanei însângerate și spune: Tu ești omul! Tu ești, precum n-am nădăjduit să văd vreodată; apoi, arătându-și fața desfigurată și mâinile putrezite de lepră, continuă: Eu și toți ceilalți oameni suntem fiare sălbatice și monștri, dar numai tu ești omul care poți avea milă de mine. Privirea ta m-ar fi făcut sănătos. Și, după ce și-a apropiat buzele și a sărutat fața lui Isus plină de sânge de pe năframa Faustinei, s-a ridicat vindecat în chip minunat.

Numai cine descoperă spiritul iubirii din legea durerii ajunge la bucuria vindecării miraculoase!

Isus ne invită să descoperim spiritul legii din libertatea care îl caracterizează pe om.

Astăzi se trâmbițează mult despre drepturile omului și fiecare crede că, om fiind, are dreptul să-și croiască legi după capul său, legiferând crima avortului și aberațiile sexuale etc. distrugând adevăratele drepturi la libertatea adevărată constructivă de sfințenie, de moralitate, de demnitate, de sănătate etc.

Scriitorul francez, Émile Zola, avea un prieten, bun creștin, care, voind să-l convertească, îi propune să facă o călătorie la Lourdes ca, văzând credința celor care vin și se roagă și poate chiar o minune, să-și schimbe viața. În acest scop i-a plătit și călătoria. Émile Zola, ajuns la Lourdes, a fost martorul, nu numai al acelor credincioși care se rugau cu toată sinceritatea și seninătatea ființei lor, dar chiar și al câtorva vindecări miraculoase. Întors acasă, scrie cele mai oribile rânduri la adresa celor văzute. Prietenul său, după ce a citit acele rânduri otrăvitoare, a venit și i-a spus: Dar cum, nu-ți este rușine să afirmi așa ceva, după ce Dumnezeu te-a învrednicit să vezi minuni? La care Émile Zola răspunde cu impertinență: Oare nu sunt eu stăpân pe condeiul din mâna mea, ca să scriu ce vreau?

Iată un om care s-a oprit la litera libertății sale de om, dar nu a pătruns în spiritul ei. Unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea, afirmă sfântul Paul (2Cor 3,17). A acționa împotriva evidenței, nu se poate spune că este vorba de libertate, ci de răutate, de robie satanică, de păcat împotriva Duhului Sfânt.

Filozoful păgân Epictet, care a trăit între anii 50 și 138 după Cristos, ne-a lăsat aceste cuvinte ca un testament al vieții sale: Dacă aș fi ciocârlie, aș cânta ca ciocârlia; dacă aș fi lebădă, aș cânta ca lebăda; dar sunt om și cu mintea trebuie să mă înalț la Dumnezeu și să-i cânt laude; și vă îndemn pe toți să-i cântați împreună cu mine!

Liber este acela care se înalță, care are putere să-și pună sufletul și să și-l ia (In 10,17). Liber este acela care se înalță la spiritul lui Cristos și-i trăiește viața cea nouă din plin. Liberi sunt, cu adevărat, numai acei care sunt născuți din adevăr, fiindcă sunt fiii lui Dumnezeu (In 8,32), fii ai învierii (Lc 20,36).

Doamne Isuse, dă-ne spiritul legii celei noi, spiritul iubirii tale și vom trăi veșnic spre gloria Tatălui tău. Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire