pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul B

Duminica a VI-a de peste an

De la lege la legislator

Într-un codice al rabinilor găsim scris: Din cauza fărădelegilor limbii, oamenii sunt pedepsiți cu lepra. Lichidul din om constă din jumătate apă și jumătate sânge; atâta timp cât omul trăiește cumpătat, se menține un echilibru perfect între apă și sânge; când păcătuiește, sau cantitatea de apă crește și omul se îmbolnăvește de hidropică, sau cantitatea de sânge crește și omul se îmbolnăvește de lepră (Otto, Lexicon rabinicum). Așa o fi fost atunci, dar azi, din cauza necumpătării și a fărădelegilor limbii, în organismul celor mai mulți oameni crește tot mai mult cantitatea de alcool, droguri etc. și avem tot mai multe lepre.

Ce este de făcut?

Prima lectură (Lev 13,1-2-44-46) prevedea excluderea leproșilor din tabără, din comunitate, ca fiind necurați.

Dacă s-ar exclude leprele de azi, tabăra lor n-ar fi oare mai mare decât a celor curați?

În lectura a II-a (1Cor 10,31-11,1), sfântul Paul dă o lege pentru frați, pentru a-i feri de molipsirea cu lepra păcatului. Imun față de lepra spirituală este acela care toate le face spre slava lui Dumnezeu, mergând pe calea carității față de aproapele, fără să privească la litera legii care ucide, ci la spiritul ei care dă viață (2Cor 3,6). Sufletul legii este și trebuie să fie iubirea. O lege fără acest spirit duce la moarte, nu câștigă pe nimeni de partea ei, afară de cei care se lasă conduși de Cel Rău.

Cifra 1 capătă valoare numai după cum știe să-și înșiruie în spatele său mai mulți de zero. Legea este una fiindcă legislatorul este unul, Dumnezeu. Legea, provenind din spiritul lui Dumnezeu, vrea să ne înșiruie după el singur. Sfântul Paul, găsind în legea unică a lui Isus spiritul lui Dumnezeu, se consideră un zero și se plasează în spatele lui Isus Cristos și vrea să ne înșiruie și pe noi în spatele lui. Cui îi dau valoare aceste zerouri? Lui unu, unicului Fiu al lui Dumnezeu; fără el nu avem nici o valoare. Dumnezeu singur este autorul legilor naturii și toate se reduc la una, fiindcă el singur este iubire (1In 4,8) și toate cele create din nimic sunt nulități apărute dintr-un zero absolut. Căpătăm valoarea lui unu datorită faptului că acesta este iubire. Numai acela care poartă amprenta iubirii se ridică la valoarea lui unu în spatele căruia se înșiruie o infinitate de zerouri. Iubirea creatoare a acestui unul-născut Fiu al lui Dumnezeu ne dă valoare de fii adoptivi și de frați ai lui Cristos în măsura în care știm să plasăm după Cristos, dar în fața noastră, pe toți leproșii și toate leprele din lume. A-i plasa în față înseamnă a-i iubi.

În evanghelia Liturgiei cuvântului de azi (Mc 10,40-45) Isus îi dă o poruncă leprosului pe care l-a vindecat: Nu spune nimănui, dar du-te și te arată preotului și dă-i darul prescris de Legea lui Moise!

Moise voia să mențină în popor conștiința vie asupra răutății păcatului, care este un rău atât de mare încât este pedepsit de Dumnezeu cu cea mai teribilă boală, cu lepra.

Isus a venit să desăvârșească Legea lui Moise. Prin ce vrea Mântuitorul să ne arate că păcatul este un rău infinit mai grav decât lepra?

Mai întâi de toate Isus ne arată că leprosul nu este singur vinovat de păcat și prin urmare nu trebuie lăsat să ducă povara bolii de unul singur. Faptul că Isus îl atinge, vindecându-l, constituie pentru noi păcătoșii o poruncă: Atingeți-l cu credință și-l tămăduiți, fiindcă toate sunt posibile celui care crede (Mc 9,23). Pentru aceasta, când a trimis pe apostoli să predice evanghelia, după ce le-a dezvoltat conștiința propriei lor credințe, le-a spus: Vindecați bolnavii! (Lc 10,9).

Legea spunea că acela care se atinge de un lepros devine el însuși păcătos, un călcător al Legii și, prin urmare, un necurat. Isus îl atinge pe lepros. Calcă Legea? Devine necurat? La rândul său cel vindecat a primit o poruncă severă de a nu spune nimănui cine l-a vindecat, dar el strigă în gura mare că Isus este medicul său supranatural și adună în jurul lui Isus atâta mulțime încât era gata

să-l sufoce. A călcat porunca lui Isus? A devenit necurat? Păcătos public? S-a supărat Mântuitorul și l-a pedepsit cumva? Nicidecum. Dragostea lui Dumnezeu, spiritul său din Legea dată lui Moise, oprea răul, dar caritatea lui Dumnezeu, revelată în Cristos, poruncește să se facă numai binele; ea nu cuprinde numai un moment al vieții, ca momentul vindecării leprosului, dar ne însoțește toată viața. Isus i-a poruncit să nu spună nimănui, ca nu cumva cel vindecat să aibă de suferit din partea vrăjmașilor lui Isus, care i-ar fi putut refuza dreptul de a apărea în societatea celor sănătoși, de a nu fi considerat în continuare un păcătos, așa cum s-a întâmplat cu orbul din naștere, fiind persecutat nu numai el, dar și părinții lui datorită faptului că a fost vindecat de Mântuitorul (cf. In 9,1-22). Isus renunță la propria cunoaștere și slavă numai să-i fie bine celui vindecat. Va renunța chiar la propria viață, ca nouă să ne fie bine pentru toată veșnicia. Dar se bucură când cel vindecat își ia crucea, acceptă orice risc, numai să-l facă tuturor cunoscut pe binefăcătorul său.

Prin trimiterea celui vindecat la preot cu darul prescris, Isus urmărește să prindă doi iepuri, cum se spune, adică să-i deschidă preotului ochii că Moise a scris Legea în vederea venirii lui Cristos-Mesia (cf. In 5,46) și astfel să ajungă la credința în opera răscumpărării, fiindcă, așa cum din acel dar prescris, care consta din doi porumbei, unul era jertfit și cu sângele său era stropit celălalt, care își căpăta libertatea, tot așa și noi, prin sângele jertfei lui Isus de pe lemnul crucii ne dobândim mântuirea, libertatea, prin care devenim fii ai lui Dumnezeu (cf. In 1,12). Desăvârșirea stă în jertfa aceluia care vrea să biruie spiritul Legii, adică iubirea. De aceea, Isus i-a condamnat pe cărturarii și pe fariseii care știau să dea legi în numele legii, dar pe care ei nu le împlineau, nu erau pătrunși de spiritual adevăratului Legiuitor (cf. Mt 23,2-4).

Isus combate ideea că suferința este mereu cauzată de păcat. Ea este de trebuință omului pentru a ajunge la desăvârșire, la trecerea de la viața pur naturală la cea supranaturală prin învierea cunoscută și acceptată responsabil. Numai suferința ne poate da cunoașterea valorii acestei nașteri suprafirești pe care trebuie s-o realizăm prin harul lui Dumnezeu și cu consimțământul voinței personale. Fără durere Dumnezeu ar înceta să ne mai fie învățător, spunea Tommaso și: Fiecare lacrimă învață pe cei muritori un adevăr, spunea Foscolo. Rolul crucii este didactic prin excelență: ca făpturi limitate n-am cunoaște ce este fericirea, dacă n-am ști ce-i durerea.

Și acum am ajuns, după aceste câteva constatări, la ideea centrală: cum a desăvârșit Isus Legea prin atingerea leprosului. În primul rând arătând că el este mai presus de lege, se poate atinge de orice bolnav, dar este imun față de boală și păcat. Însă păcatul este un rău atât de mare încât a fost trebuință de un act al voinței divine ca, pe cel imun față de suferință și păcat, să-l facă păcat (2Cor 5,21) și supus morții (1Pt 3,18).

În al doilea rând, Isus desăvârșește Legea arătând că păcatul este incomparabil mai rău decât lepra, fiindcă îl compară cu neantul, cu neființa, când spune despre Iuda Iscarioteanul, care l-a trădat, că i-ar fi fost mai bine de nu s-ar fi născut (cf. Mt 26,24).

Mântuitorul vrea să ne purtăm crucea de fiecare zi, indiferent că-i lepră sau cancer (Mt 16,24), dar păcatul nici să nu-l putem suferi în gând și, pentru înlăturarea lui, nici o jertfă nu-i prea mare, precum scoaterea ochiului drept, tăierea mâinii drepte și a piciorului în cazul în care ar fi ocazie de scandal (Mt 5,29-30). Ochiul drept, mâna dreaptă și piciorul drept exprimă puterea. A-i scoate ochiul drept, a-i tăia mâna dreaptă însemna în Vechiul Testament a-i lua puterea (cf. Zah 11,17). Bolile trupești au trezit în sufletul lui Isus un sentiment de milă, de compasiune, dar păcatul i-a stors lacrimi, plânge asupra Ierusalimului (Lc 19,41), lăcrimează la mormântul lui Lazăr (In 11,35). Bolilor, și chiar morții, le poruncește (cf. Lc 4,39), dar păcatul îl zdrobește și parcă însăși atotputernicia sa are trebuință de ajutor suplimentar, așa cum s-a întâmplat în grădina Măslinilor când a asudat sânge (Lc 22,44) și a fost trebuință de un înger care să-l întărească (cf. Lc 22,43). Celor ce suferă le făgăduiește cerul (cf. Mt 5,1-14), dar pe cei care refuză să se convertească îi amenință cu focul iadului (cf. Mt 11,20-23). Isus se bucură de învierea trupească (așa cum a fost în cazul celor trei: fiica lui Iair, fiul văduvei din Naim și a lui Lazăr din Betania), dar proclamă că bucuria cea mai mare este cea cerească și ea izvorăște numai din convertire, din renunțarea la păcat (cf. Mt 15,7; 23-24).

Oricine este conștient de starea păcătoasă a sufletului său, să strige mai tare decât leprosul: Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!

Erau mulți leproși în acea vreme prin acele ținuturi, dar s-a vindecat numai acela care, prin credință, a învins teama de oamenii care l-ar fi putut alunga cu pietre, a învins rușinea de a apărea păcătos și pedepsit de Dumnezeu, a făcut efortul dureros de a alerga, de a striga, de a îngenunchea, de a se ruga, de a se smeri...

Mai este cazul oare să comentăm ce trebuie să facă cel atins de lepra păcatului?

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire