pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul B

Duminica a III-a de peste an

Bucuria timpului scurt

Vă voi pune câteva întrebări provocatoare. Care dintre voi ar putea să-mi spună: Ce este timpul? Ce este veșnicia? Ce este viața? Ce este infinitul? Cât privește pe acesta din urmă - infinitul - Georg Cantor, matematician german (1845-1918), și-a bătut capul până și-a pierdut mințile și tot n-a reușit să-i dea o definiție. Ca să nu avem dureri de cap în zadar, nu insist asupra răspunsurilor, fiindcă sfântul Augustin, care s-a străduit să dea o definiție exhaustivă timpului, a rămas la concluzia: Dacă nu mă întrebi, știu ce este timpul; dacă mă întrebi, nu știu.

Dacă nu știm ce este timpul, că este scurt, o știm cu toții, fiindcă și cel mai bătrân om de pe pământ tot este înclinat să se plângă cu dreptul Iob: Scurte sunt zilele mele (14,5), sau să spună cu psalmistul: O mie de ani înaintea lui Dumnezeu este ca ziua de ieri care a trecut (Ps 89,4). Toți suntem siliți să tragem concluzia că suntem trecători, iar zilele noastre sunt ca o umbră pe pământ și nu este nici o oprire (1Cor 29,15).

Lecturile de azi sunt în același ton. Iona anunță numai patruzeci de zile de existență pentru marea cetate Ninive, capitala Asiriei din secolele 8-9 î.C. Sfântul Paul scrie corintenilor că timpul deja este scurt (lectura a II-a). Mai mult chiar, în evanghelia zilei am ascultat cuvintele lui Isus care spune că timpul deja a trecut, s-a împlinit, și-a terminat menirea, iar noi trebuie să-i determinăm sensul.

Nu ne putem reține de a nu ne întreba: De ce este atât de scurt timpul vieții noastre și unde duce? De ce Matusalem a trăit 969 de ani (Gen 5,27) și omul de azi abia ajunge la 60-70 de ani? De ce Noe a trăit 950 de ani (Gen 9,29) și atâția alții nu ajung nici la nouă ani, ba nici chiar la nouă luni? Ne răspunde sfântul Ioan Gură de Aur: Dacă trăim pe pământ 100, 200 sau 2000 de ani, nu este oare tot timpul vieții acesteia numai un vis de noapte în comparație cu veșnicia? Ca un fum au trecut zilele vieții mele, zice psalmistul (Ps 101,4).

Cel mai bun răspuns îl găsim tot în lecturile de azi. Iubirea infinită îl silește pe Dumnezeu pentru a-l atrage pe om la sine (lectura I-a); îi dă timp scurt pentru a-l determina să se convertească spre Creatorul său în graba cea mare. Același lucru îl cere și sfântul Paul credincioșilor din Corint: drumul spre Dumnezeu nu trebuie să fie barat de nimic, nici de suferințe, nici de bucurii, nici de sărăcie, nici de bogăție, nici de căsătorie, nici de văduvie etc. Principiul lumii păgâne era: Carpe diem! Apucă tot ce-ți oferă clipa prezentă! Era vorba de plăceri, onoruri, averi: Iată bucurie și veselie, boi tăiați și oi înjunghiate; îmbuibare cu carne și beție: "Să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri" (Is 22,13).

Principiul lumii creștine trebuie să fie: Carpe Deum! (Intră în intimitatea lui Dumnezeu!) Cine este conștient de ceea ce trebuie să aibă veșnic, se grăbește și, timpul scurt devine motiv de bucurie, fiindcă poate spune cu sfântul Paul: Doresc să mor și să fiu cu Cristos (Fil 1,23), fiindcă a muri mai devreme este un câștig (Fil 1,21). Apostolul Paul ne îndeamnă să trăim bucuria unei împliniri în timp drept garanție a unei bucurii veșnice. Același lucru l-a cerut și Isus ucenicilor săi când i-a trimis să predice bucuria sosirii împărăției lui Dumnezeu; să nu ia cu ei nici desagă, nici două haine, nici bani la chimir, să nu zăbovească pe la mese, prin case sau să salute pe cei pe care îi întâlnesc pe drum etc. (Lc 10,4); să se grăbească pentru a trăi cât mai repede bucuria împlinirii misiunii apostolice. Timpul scurt este o chemare urgentă la bucurie. Înțelegem mesajul?

Timpul este creat și ne este dat în dar, iar prin opera răscumpărării lui Cristos devine o cucerire, deoarece Mântuitorul a distrus moartea și a făcut să strălucească viața prin evanghelie (2Tim 1,10). Prin Cristos noi cucerim mult în timp scurt și știm din proprie experiență că oricine se bucură mai mult de ceea ce cucerește decât de ceea ce primește de pomană, asemenea femeii păcătoase care cucerește mult în timp scurt, cum spune Isus: I se iartă mult, fiindcă a iubit mult (Lc 7,47), deși era la picioarele lui doar de câteva clipe. În acest sens timpul este scurt, nu pentru că se sfârșește repede, dar pentru că prin el începe o eră nouă, legată direct de veșnicie și Isus este această legătură dintre timpul cosmic și veșnicie, dintre trecut și viitor, fiindcă numai Isus este prezentul, el este cel ce este, el este însăși împărăția lui Dumnezeu prin învierea sa glorioasă și în care Tatăl își află toată bunăvoința, pacea (Mt 17,3).

Timpul acesta scurt are un sens și sensul o cheie, pe care, cine o află, își găsește toată bucuria. Cheia este evanghelia; ea fiind obiectul credinței și al veșniciei, deoarece este obiectul iubirii și ne conduce pe sensul unic: la credința în iubire. Credința în iubirea lui Isus față de noi este siguranța speranței noastre în înviere, în faptul că și în noi Tatăl își poate găsi toată bunăvoința, pacea.

Timpul scurt intensifică suferința care dă convingerea apropiatei eliberări prin învierea Domnului. Pentru cel fără speranță clipa este veșnicie și viața un iad, de care caută să scape prin sinucidere.

În Silezia sunt niște amvoane curioase, în formă de balenă. Predicatorul trebuie să urce la amvon prin pântecele balenei și apoi să apară în fața credincioșilor prin gura ei larg deschisă. Semnificația este următoarea: în fața comunității poate să-și deschidă gura și să poată vorbi cu drept și autoritate numai acela care, trecând prin mari dureri, ca prin chinurile facerii, prin care a trecut profetul Iona, a ajuns să înțeleagă necesitatea convertirii și a experimentat eliberarea din partea lui Dumnezeu, cum spune și tatăl din parabolă fiului mai mare: Acest frate al tău era mort și a înviat (Lc 15,32). Isus, Fiul Tatălui veșnic, s-a făcut timp scurt (de doar 33 de ani) și a comprimat în inima sa toată durerea, până la transpirația de sânge și disperarea de pe cruce (Lc 22,44; Mc 15,34), a intrat în pântecele pământului, ca Iona în pântecele chitului) și a ieșit prin gura mormântului, a experimentat suprema eliberare din ghearele morții; ca urmare, fiind mai mare decât Iona (Mt 12,41), știe ce ne cere printr-o convertire cât mai rapidă, fiindcă diavolul se coboară la noi cu mare mânie, știind că are puțină vreme (Ap 12,12). Și noi să zăbovim?

Timpul scurt și-a pus amprenta pe primele comunități creștine atât de mult încât ele s-au numit și se numesc până azi parochii, adică oameni călători. Călătorul nu zăbovește mult timp într-un loc și nici creștinul mult timp pe pământ, fiindcă se grăbește să ajungă la țintă: la Dumnezeu în patria cerească. Pe un pod indian din antichitate s-a descoperit o inscripție dintr-un verset atribuit lui Isus, care spune așa: Pe pod treci, dar locuința nu ți-o faci pe el. Timpul este podul de trecere în veșnicie.

Timpul, cu cât este mai scurt, cu atât este mai prețios. Clipa este prețioasă ca și viața unui om, a spus marele scriitor german Schiller (1759-1805). Să nu o pierdem, fiindcă de ea depinde fericirea veșnică.

Filozoful Seneca (4 î.C.- 65 d.C.) obișnuia să spună: Zgârcenia este un viciu; numai zgârcenia cu timpul este o virtute; și adaugă: Cineva, care n-ar admite nimănui să-i răpească pământul său și ar recurge la arme, sau cel puțin la judecători, dacă s-ar ivi cea mai mică neînțelegere între el și vecinii săi pe tema hotarelor reciproce, lasă să-i fie răpit timpul de tot felul de oameni. Nu vei găsi pe nimeni care să consimtă să-și împartă banii săi cu tine, dar cât privește timpul, îl împarte cu oricine se întâlnește. Câtă nechibzuință! Un tânăr de douăzeci de ani a trăit de la naștere 10.512.000 de minute, un om matur, de cincizeci de ani, a trăit 26.280.000 de minute și un bătrân de nouăzeci de ani a trăit 47.304.000 de minute. Să ne închipuim că fiecare minut s-ar asemăna cu o monedă care ar purta întipărită intenția pe care au avut-o în acel moment. Intenția bună poartă chipul lui Isus și devine de aur; intenția rea poartă chipul Satanei și devine smoală. Câte minute sunt în viața mea cu chipul de aur al lui Isus și câte sunt de smoală purtând chipul Satanei? Cu cele de aur pot să mă prezint la poarta paradisului, dar cu cele de smoală numai la poarta iadului.

O legendă spune că într-o zi îngerii păzitori ai oamenilor de pe pământ s-au prezentat înaintea lui Dumnezeu și s-au plâns că nu știu ce să mai facă, fiindcă oamenii s-au făcut deosebit de răi, au timp pentru toate relele, numai pentru rugăciune nu. Domnul Dumnezeu i-a întrebat: Voi ce părere aveți, ce ar trebui să fac pentru ei? Îngerii au spus: Doamne, mărește-le ziua cu o oră și noi le vom spune că este darul tău numai pentru ca ei să se roage. Bine, a zis Domnul. Și ziua s-a făcut de 25 de ore. Dar oamenii nu s-au rugat. Îngerii au venit triști să dea raportul: Doamne, oamenii tot nu se roagă. Domnul i-a întrebat iarăși: Dar voi, ce credeți că ar trebui să le mai fac? Îngerii și-au dat părerea: Doamne, fă-le ziua numai de 20 de ore! Își vor da seama cât de scurtă este viața și cât de repede vine judecata ta și așa se vor ruga. Domnul a aprobat cererea și viața a devenit mai scurtă. Veniți la raport, îngerii s-au plâns că oamenii sunt tot răi. Ce-i de făcut? i-a întrebat Domnul. N-au mai avut replică și Dumnezeu

le-a spus: Rugăciunea nu este o problemă de timp, ci de iubire. Cine mă iubește găsește timp suficient în 24 de oare din 24. Și a lăsat timpul ca mai înainte.

Noi suntem conștienți că timpul creat de Dumnezeu este al lui Dumnezeu și trebuie să i-l dăm așa cum și cât ne-a dat?

Să spunem cu psalmistul: Te voi lăuda pe tine, Doamne, din toată inima mea; voi istorisi toate minunile tale (Ps 9,2); Voi vesti fraților mei numele tău, te voi preamări în mijlocul adunării poporului (Ps 22,23). Amin.

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire