pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Dancă

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Bună

Anul B

Duminica a II-a de peste an

Despre chemare

Tema Liturgiei cuvântului de azi este chemarea. Venind din partea lui Dumnezeu, chemarea este un semn al iubirii sale. Din lectura I desprindem faptul că Dumnezeu îl cheamă pe copilul Samuel pentru misiunea de profet; în lectura a II-a, sfântul Paul ne arată că trupul, adică întreaga ființă umană, este chemat la înviere; evanghelia zilei pune în lumină faptul că Isus îi cheamă pe primii trei bărbați pentru a-i face apostoli.

Admirabilă a fost Ana, mama profetului Samuel. Nu avea nici un copil. La îndemnul soțului, Elcana, s-a dus la templu cu daruri. Aici s-a rugat și a făgăduit lui Iahve că, dacă îi va da un prunc de parte bărbătească, îl va consfinți Domnului. Se ruga cu atâta înfocare încât preotul Eli, care o supraveghea, a crezut că este beată și a dojenit-o, zicându-i: Până când vei sta aici beată? Trezește-te și pleacă din fața Domnului! Ana i-a răspuns: Nu, domnul meu, eu sunt o femeie cu inima copleșită de tristețe; n-am băut nici vin, nici bere, ci îmi dezvălui sufletul înaintea Domnului. Nu mă socoti femeie netrebnică, deoarece din durerea mea cea mare și din întristarea ce mă apasă am vorbit până acum. Eli a binecuvântat-o și ea a plecat (1Rg 1,9-28). Domnul i-a ascultat nu numai ruga de a-i da un prunc, ci l-a chemat pe copilul ei să fie profet. Samuel răspunde: M-ai chemat, iată-mă. Vorbește, Doamne, că slujitorul tău ascultă. Din acel moment Domnul era cu el, iar Samuel nu lăsa să cadă pe pământ, să rămână fără rost, nici unul din cuvintele Domnului. Această atenție față de cuvântul Domnului îl face nu numai profet, ci preot la Silo, judecător în Israel și el va pune bazele monarhiei, pregătind calea domniei lui Mesia care se va naște din neamul regelui David.

Chemarea noastră este Isus.

Cu rugăciuni, oboseală și lacrimi, cu post și cu sudori de sânge, Isus cere de la Tatăl o mireasă. Da, o mireasă care să ajungă până la identificarea cu sine. Când Dumnezeu l-a chemat pe Samuel, acesta a răspuns: Vorbește, Doamne, că slujitorul tău ascultă. Samuel a căpătat autoritate fiindcă Domnul era cu el și n-a lăsat să se piardă nici un cuvânt care i-a fost încredințat. Isus, mai mult decât Ana, mama lui Samuel, s-a rugat zi și noapte ca mireasa sa, sfânta Biserică, să-i asculte glasul și să-i păstreze în inimă toate cuvintele. Isus ne cheamă să-i devenim mireasă, Biserică, pe diferite căi. Pe Andrei și Ioan i-a chemat prin glasul lui Ioan Botezătorul, care le-a spus, arătându-l pe Isus: Iată mielul lui Dumnezeu; pe Simon îl cheamă prin fratele său Andrei, care îi zice: L-am aflat pe Mesia și îl duce la Isus. Pe noi ne cheamă prin glasul preoților; pe copii prin glasul părinților și educatorilor. Îi răspundem ca Samuel?

În multe părți ale lumii creștinii se plâng de lipsa preoților: Nu mai avem chemări la preoție și la viața consacrată. Or, chemări sunt. Isus cheamă mereu, dar tinerii nu răspund fiindcă s-au născut fără mame. Fără mame? Da, fără să fi supt o dată cu laptele de la sân și credința; credința Anei. Nu au tați, ca Elcana, care să dea soției daruri pentru templu, ci au bani pentru băutură, distracții, anticoncepționale, avort etc.

Pe când Isus vorbea mulțimilor, o femeie a strigat: Fericit sânul care te-a purtat și pieptul la care ai supt. Isus i-a răspuns: Ba mai fericiți sunt acei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc (Lc 11,27-28). Preacurata mamă a lui Isus, Maria, și-a găsit fericirea în ascultarea și păstrarea cuvântului lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi, iar apoi cuvântul veșnic s-a făcut trup din trupul ei. Prin urmare și mireasa, Biserica, pentru a fi fericită, trebuie să păzească și să asculte cuvintele Mirelui divin. În măsura în care cuvântul lui Cristos rămâne în noi, în acea măsură noi devenim Biserică, mireasă profetică a lui Isus, plină de apostoli sfinți.

Sfântul Paul pune în evidență faptul că mireasa lui Isus, Biserica, trebuie să fie curată, nepătată, sfântă. Numai așa își poate duce la îndeplinire misiunea de mireasă, de a vesti învierea Domnului (1Cor 6,13-20). Fără sfințenie Biserica nu este credibilă. Apostolul îi avertizează pe creștinii din Corint, ispitiți de apucăturile păgâne că prin prostituție se aduce cult zeiței Afrodita și se poate intra în legătură cu divinitatea, că o astfel de practică este împotriva chemării lor de a avea viața cea nouă, de a avea parte de îngerizare în ziua de apoi, deoarece păcatul cărnii constituie o nedreptate comisă contra Creatorului, un sacrilegiu față de trupul mistic (ekklesia), o profanare a templului Duhului Sfânt, o apostazie față de credință (revenire la cultul zeiței Afrodita) și un ultragiu adus propriului trup, fiindcă numai Domnul este pentru trup, adică numai el îi poate da adevărata măreție.

Dumnezeu, care l-a înviat pe Cristos, ne va învia și pe noi cu puterea sa. Puterea lui Dumnezeu este curăția noastră, care ne face temple ale Duhului Sfânt, adică depozite de iubire. Chemarea noastră este de a-l preamări pe Dumnezeu în acest templu prin rugăciune, pomană, jertfă, muncă etc. ca să se cunoască și să se accepte mesajul divin al mântuirii de către toți oamenii de pe pământ. Iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele este sufletul apostolatului (LG). Apostolatul constă, mai presus de toate, în a descoperi și în a comunica tuturor oamenilor caritatea lui Dumnezeu (Conciliul Vatican II, AG 10).

Napoleon Bonaparte, împăratul francezilor, înainte de a repurta acea victorie răsunătoare din Egipt, a spus soldaților săi: Soldați, am nevoie de voi. A fost suficient ca ei să se arunce ca leii în luptă. Biserica se adresează tuturor celor botezați, angajați în luptă pentru împărăția lui Dumnezeu: Creștinilor de pretutindeni, am nevoie de voi! Și noi ce facem? Conciliul Vatican II ne avertizează: Toți cei uniți prin Botez au dreptul și datoria de a fi apostoli. Sfântul Vasile, ca și sfântul Augustin, au același îndemn: Priviți la mădularele trupului vostru cum se slujesc și se ajută reciproc! Ochiul călăuzește picioarele, mâinile apără capul și toate se silesc să ajute partea cea mai slabă, rănită sau bolnavă. La împărțirea alimentelor fiecare mădular ia pentru sine numai cât îi este necesar, lăsând restul pentru celelalte. Legătura dintre ele este atât de strânsă încât stomacul, de exemplu, nu se poate să sufere fără să resimtă și capul. Și de suferă un mădular, toate suferă împreună, sau de se slăvește un mădular, se bucură toate împreună, după spusele sfântului Paul (1Cor 12,26). Dacă se întâmplă ca piciorul să calce pe un spin, ce este mai îndepărtat ca ochiul de picior? Și totuși ochii sunt primii care aleargă să-l caute, trupul se încovoaie ca să dea posibilitatea mâinilor să-l scoată, limba exprimă oftatul tuturor și imploră ajutorul celor din jur. Ochii, mâinile, trupul, capul și limba nu au nimic, are numai piciorul; cu toate acestea, toate îi sar într-ajutor. Iată terenul apostolatului nostru: să avem față de toate membrele trupului lui Cristos aceeași grijă pe care o avem față de noi înșine. Când cineva nu mai are ce oferi, poate oferi însăși neputința, lipsa, suferința de a nu putea face mai mult ca pe o jertfă spirituală plăcută Domnului, fiindcă însuși Duhul Sfânt se roagă în fiecare cu suspine negrăite pentru fiecare.

În anul 1926, preotul Labbé își intensifica activitatea sa misionară printre chinezii veniți la Paris pentru studii. Studentul Xi-Chen, conducătorul acțiunii anticreștine, vine și-i cere cărți de religie, nu pentru a se converti, ci pentru a ști ce trebuie să atace. Pentru convertirea lui, preotul s-a dus la o tânără bolnavă de mai mulți ani și i-a vorbit astfel: Domnișoară, te rog stăruitor, de acum înainte îndură suferințele pentru convertirea unui student chinez și cere de la Dumnezeu, dacă trebuie, chiar să-ți intensifice durerile. Tânăra generoasă, cu ochii plini de lacrimi, promite. După câteva săptămâni, într-o seară târziu, preotul sosește acasă. Xi-Chen îl aștepta în prag. Ce vrei? l-a întrebat preotul. Vreau să mă fac creștin, ca să-i pot spune lui Dumnezeu "Tată" și lui Isus "tu ești fratele meu", ca să simt prezența lui Dumnezeu în mine. Era ora 24 fără un sfert. Părintele a aflat a doua zi că tânăra murise în acea noapte la ora 24 fără 20 de minute.

Cui nu-i stă la îndemână un necaz, o durere, o încercare pe care să le poată oferi pentru a mări frumusețea feței miresei lui Cristos?

La cuvântul lui Ioan Botezătorul: Iată mielul lui Dumnezeu, iată-l pe acela care s-a jertfit și se jertfește necontenit, sau, după cum spune Blaise Pascal: Isus va fi în agonie până la sfârșitul lumii, pentru mireasa sa, sfânta Biserică, prin care vrea să atragă pe toți oamenii la mântuire, să-i răspundem ca Samuel: M-ai chemat?

Iată-mă!

Când se știe că este o nuntă, foarte mulți vin la biserică să vadă mireasa. Mulți ajung la Cristos când ne văd pe noi? Suntem mireasa lui Cristos în rochie albă? Iată-l pe acela care ia asupra sa păcatele lumii. Să-i oferim toate ale noastre, ca pe acest pământ să putem fi mireasa sa profetică vestind lumii învierea, ca apoi în viața veșnică să participăm la ospățul de nuntă (cf. Ap 19,1-10).

Să continuăm sfânta Liturghie prin repetarea rugăciunii de la început: Revarsă asupra noastră, Doamne, Duhul tău de iubire pentru ca, hrăniți de unica pâine cerească, să fim o singură inimă și un singur suflet în slujirea ta. Amin.

 

următoarea


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire