pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

Regina Sfântului Rozariu

Rozariul este psaltirea preacuratei

(7 octombrie)

Sărbătorim azi pe Regina Sfântului Rozariu. Înțelegem oare în ce constă bucuria acestei sărbători? Înțelegem oare ce vrea Biserica să realizeze în noi prin sfântul Rozariu? Înțelegem de ce preacurata Fecioară Maria este numită și sărbătorită ca Regină a sfântului Rozariu?

Rozariul este psaltirea preacuratei, după expresia sfântului părinte Pius al V-lea, este o rugăciune evanghelică, cristocentrică și plină de valori spirituale. Fiind o rugăciune simplă și la îndemâna oricui și, fiind în același timp bogată în valori, ea este mijlocul fericit de contemplare a misterelor sfinte, este o școală de credință prin proclamarea adevărurilor mântuitoare și constituie o adevărată introducere în marea rugăciune a Liturghiei, este o trăire a misterelor mântuirii împreună cu preacurata Fecioară Maria și este o laudă adusă lui Dumnezeu care ne-a mântuit prin Isus Cristos Fiul său cel care s-a născut, a murit și a înviat ca noi să avem viață. Rozariul este rugăciunea tuturor, dar mai ales a sufletelor consacrate, a preoților și a seminariștilor; este rugăciunea de laudă a fiilor lui Dumnezeu împreună cu mama tuturor, Fecioara Maria (cf. Episcop Petru Gherghel, Introducere la rozariul înregistrat pe casete audio, Iași 1995).

Rozariul este rugăciune.

Preacurata Fecioară Maria, în calitate de regină a preasfântului Rozariu înseamnă regina rugăciunii. Or, ea nu poate fi regina rugăciunii, dacă nu este strâns legată de rugăciunea lui Isus. Isus Cristos este regele rugăciunii, singurul mijlocitor între Dumnezeu și oameni (Tim 2,5), iar preacurata Fecioară Maria l-a urmat pe Isus și prin sfântul Rozariu nu face altceva decât să ne introducă în rugăciunea lui Isus. Dacă îl privim pe Isus în rugăciune, o vedem pe mama sa și invers, deoarece l-a urmat în chip desăvârșit.

Cu toate că Isus, prin viziunea beatifică și plinătatea harului (carității), a fost mereu și indisolubil unit cu Tatăl, cu toate acestea, cât timp a trăit pe acest pământ, a voit să dedice Tatălui său, în mod exclusiv, o parte a timpului său în care să se sustragă oricărei activități omenești: timpul rugăciunii. În chip deosebit a dedicat rugăciunii timpul anilor petrecuți în reculegere la Nazaret și apoi cele patruzeci de zile și patruzeci de nopți petrecute în pustiu. În rest, pe parcursul vieții apostolice, Isus consacră rugăciunii mai ales timpul nopții, în totalitate sau în mare parte. Evanghelia consemnează în mod expres momentele cele mai solemne ale vieții sale: înainte de alegerea celor doisprezece apostoli, când s-a urcat pe munte ca să se roage și a petrecut toată noaptea în rugăciune cu Dumnezeu (Lc 6,12), înainte de mărturia dată de Petru și de Schimbarea la Față (cf. Lc 9,18.28), la Cina cea de Taină, în grădina Măslinilor, pe Calvar și așa mai departe. Adesea își întrerupea activitatea apostolică spre a se retrage în locuri singuratice spre a se ruga (Lc 5,16); de multe ori, înainte de a săvârși o minune, își ridica ochii spre cer în semn de invocare a Tatălui și apoi, sosind seara, dând drumul mulțimilor, se retrăgea singur pe munte spre a se ruga (Mt 14,23). Nu se poate imagina o rugăciune mai intimă și mai profundă decât cea a lui Isus. Privindu-l, simțindu-i fericirea din intimitatea cu Tatăl, ucenicii vor să guste plăcerea rugăciunii și-i spun: Doamne, învață-ne să ne rugăm! Și Isus i-a învățat Tatăl nostru (Lc 11,1-4), rugăciunea de căpetenie a sfântului Rozariu. Doar în cer, unde omului îi va fi dat să vadă pe Dumnezeu față în față, va fi posibil să-l înțelegem și să participăm activ la rugăciunea lui. Dar atât cât este posibil pe acest pământ, trebuie să-i urmăm exemplul, întrerupând orice activitate, chiar și pe cea apostolică, spre a ne dedica rugăciunii un anumit timp și de a ne concentra în acele momente numai în Dumnezeu, Tatăl nostru. Mai departe: este absolut necesar de știut că numai rugăciunea lui Isus constituie lauda și adorația perfectă adusă Preasfintei Treimi, constituie acțiunea rugăciunii de mulțumire desăvârșită și de cerere mereu eficientă, deoarece numai el singur este în măsură să ofere Preasfintei Treimi omagii infinite. Dar la rugăciunea sa prin care se aduce lui Dumnezeu slavă desăvârșită... Cristos își asociază mereu (mama) și Biserica sa, mireasa sa preaiubită, care prin el aduce cultul vrednic de Tatăl veșnic (SC 7). Rugăciunea creștinului valorează în măsura în care este unită cu cea a lui Isus și este un ecou, o prelungire a rugăciunilor lui. Aceea care ne ajută să prelungim rugăciunea lui Cristos, deci ne este conducătoare și regină în rugăciune, este Fecioara Maria. Când Isus s-a înălțat la cer, Maria, mama sa, care până atunci a stat în umbra rugăciunilor Fiului, acum apare în mijlocul apostolilor și-i călăuzește în rugăciune, înălțându-i spre cer pentru a-i pregăti să primească darul rugăciunilor lui Isus, pe Duhul Sfânt (cf. Fap 1,14).

Despre rugăciunea lui Isus trebuie să mai știm că ea s-a desăvârșit prin jertfă. Jertfa nopților petrecute în veghere, jertfa postului și a pocăinței care i-au însoțit rugăciunea timp de 40 de zile și 40 de nopți în pustiu, jertfa unei vieți pline de oboseli și lipsuri, că nu a avut nici măcar o piatră pe care să-și sprijine capul, jertfa a crescut până a ajuns la punctul culminant în timpul agoniei din grădina Măslinilor și de pe cruce. Aici rugăciunea își află oferta totală prin sângele vărsat până la ultima picătură spre slava lui Dumnezeu și spre mântuirea oamenilor.

Tot astfel rugăciunea creștinului trebuie să fie desăvârșită prin jertfă, de oferta generoasă de sine împreună cu Cristos, până în a deveni una cu cea a lui Isus și o hostie în Isus: victimă de laudă și de ispășire. Atâta timp cât se trăiește pe pământ, rugăciunea și contemplația însăși nu pot fi numai o simplă bucurie în Dumnezeu, ci trebuie să fie unite cu jertfa, fiindcă numai așa devin autentice. Rugăciunea adevărată îl împinge pe om spre generozitate, îl face disponibil de a accepta orice muncă și orice oboseală pentru Dumnezeu, disponibil în a se dărui total, deoarece și în această viață darul de sine se realizează întotdeauna prin jertfă. Sfânta Tereza a lui Isus ne învață că scopul harului contemplației este tocmai acela de a întări slăbiciunea noastră acolo unde îl putem imita pe Domnul în a suferi mai mult (M. VII,4,4; cf. P. Gabriele di S. M. Maddalena, Intimita divina, Roma, 1975, pag. 633). Preacurata este aceea care ne sprijină și ne călăuzește ca o Regină a martirilor, spre rugăciunea de jertfă supremă, prin intermediul sfântului Rozariu, deoarece a recita rozariul, în întregime sau chiar numai a treia parte, recere un timp deosebit, destul de lung care constituie o jertfă; recere un efort fizic pentru a învinge monotonia repetării acelorași rugăciuni; constituie un efort intelectual în a ne menține adâncit în misterele mântuirii; constituie o jertfă plină de caritate față de aproapele, deoarece rozariul este, nu numai o rugăciune personală, ci mai ales colectivă, spusă în comun în familie, în biserică, în pelerinaje etc., care mărește bucuria prin fiecare Bucură-te, Marie în raport cu numărul celor care îl recită.

Prin fiecare Bucură-te, Marie ne apropiem de desăvârșirea Tatălui ceresc, așa cum ne-a cerut Isus: Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit (Mt 5,48), deoarece primul Ave, Maria l-a spus el, când l-a trimis pe arhanghelul Gabriel la Nazaret și l-a învățat cum să i se adreseze Fecioarei Maria. Tot ce a spus o dată Tatăl veșnic, rămâne veșnic, deoarece cuvântul său nu mai moare, nu se mai stinge. De câte ori trebuie să-l repetăm și noi, ca să ne asemănăm cu cuvântul veșnic al lui Dumnezeu? Până de cincizeci de ori pe zi? până de o sută cincizeci de ori? Mereu.

Al doilea Bucură-te, Marie l-a spus arhanghelul Gabriel la Nazaret, exact așa cum l-a auzit din gura Tatălui veșnic. Acest Ave, Maria a devenit pentru arhanghelul Gabriel hrana cea mai plăcută a existenței sale și nu va înceta niciodată să o salute în tresăltare de fericire pe Regina îngerilor cu Bucură-te, Marie! Mâncând această hrană a arhanghelului, cuvântul primit de la Tatăl, deoarece nu numai cu pâine trăiește omul, ci și cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu (cf. Mt 4,4), avem șansa să ne îngerizăm, să ne spiritualizăm, să ne grăbim ziua învierii când vom fi asemenea îngerilor lui Dumnezeu (cf. Mt 22,30) și ne vom găsi fericirea în a repeta veșnic Ave, Maria.

Al treilea și alți nenumărați Ave, dar și cei mai plăcuți, mai presus de salutul arhanghelului și de aceeași perfecțiune cu cuvântul Tatălui, au fost saluturile zilnice adresat de Isus însuși mamei sale: Ave mater Maria - Te salut, mama mea! Șalom - Pace!

Dacă sfântul Augustin spune că trebuie să-i mulțumim lui Dumnezeu că prin botez am devenit creștini, că prin Euharistie devenim Cristos, atunci trebuie să-i mulțumim și pentru că prin sfântul Rozariu ne primește în rugăciunea sa înălțată către Tatăl ceresc, că ne primește în bucuria sa de a o saluta veșnic în cer pe mama sa prin: Bucură-te, Marie!

Învățăm să ne desăvârșim rugăciunea rozariului prin jertfa repetării acelorași invocațiuni.

Artistul sculptor repetă mereu loviturile de ciocan asupra dălții, artistul pictor repetă mereu trăsăturile de penel pe pânză, inima repetă mereu aceleași bătăi pe minut, lanțul repetă mereu aceleași verigi de aceeași grosime, soarele repetă mereu același răsărit și apus etc., atunci și ritmul inimii sufletului nostru trebuie să fie mereu același, ritmul rugăciunii și în acest ritm ne menține cel mai bine sfântul Rozariu. Rozariul este mediul supranatural care dă sănătate inimii sufletului nostru.

Jertfa de a trece mereu printre degete bobițele rozariului ne duce la trăirea credinței în toată plinătatea ei și devenim plăcuți lui Dumnezeu și ne copleșește cu haruri îmbelșugate.

Din viața sfântului Toma de Aquino ni se relatează că pe când era copil în fașă și doica urma să-i facă baie, micuțul Tămâieze a apucat cu mâna o bucată de pergament și a strâns-o atât de tare cu pumnișorul său și n-a voit să dea drumul cu nici un preț, nici când a trebuit să-l bage în apă; la orice efort de a-i scoate pergamentul din pumn, țipa și plângea din toate puterile. Vine mama și cu toate țipetele și urletele lui îi deschide mâna cu forța. Pe bucata de pergament era scrisă rugăciunea îngerească: Bucură-te, Marie! (Jacques Maritain, Sfântul Toma de Aquino, Ed. Crater, București, 1994 - din viața și lucrările câtorva mari sfinți, pag. 97). Această rugăciune l-a atras în chip minunat și a devenit un atât de mare filozof, teolog, savant și mai presus de toate un atât de mare sfânt al Bisericii noastre.

Dacă vom ști și noi să strângem rozariul în mână cât mai strâns, deoarece pe fiecare bobiță a rozariului nostru stă scris cu litere cerești un Ave, Maria, dacă vom ști să înălțăm spre cer rugăciuni cu lacrimi și suspine, Regina sfântului Rozariu ne va dobândi harul de a fi sfinți pe pământ și fericiți în paradis. Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire