pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

Sfântul Francisc de Assisi

II

Binecuvântat să fie Dumnezeu în sfinții săi!

An de an ne adunăm în această biserică spre a-l binecuvânta pe Dumnezeu prin mijlocirea sfântului Francisc de Assisi. An de an am auzit povestindu-se viața sa minunată și învățăturile pe care el ni le oferă. Mulți le cunoașteți în amănunt, mulțumind Domnului că avem și multe cărți despre așa ceva. Viața i-o schițez în linii mari și apoi mă axez pe o altă temă, mai puțin cunoscută, dar vrednică de luat în seamă.

Născut la Assisi în 1181, botezat cu numele de Ioan, schimbat în Francisc de tatăl său Pietro Bernardone întors de la negustorie din Franța; crește pe lângă tejgheaua tatălui negustorind dar și risipind ca un prinț în distracții o bună parte din averea lui până la 18 ani; soldat la 20 de ani și prizonier la Perugia; la 24 de ani este chemat de Cristos să-i repare bisericuța sfântul Damian; se leapădă de toate cele lumești și viața sa culminează cu îngerizarea de pe muntele Alvernia în ziua de 14 septembrie 1224 când primește stigmatele, semnele răstignirii lui Isus. Moare în ziua de 3 octombrie 1226 și este înmormântat în 4 octombrie în biserica San Giorgio.

Cei care l-au cunoscut îndeaproape, direct sau indirect, au dat mărturie despre Francisc cu competență.

Iată mărturia mamei sale pe când era încă un tânăr zburdalnic și cu visări de aventurier: Azi trăiește ca un prinț, dar mâine va trăi ca un fiu al lui Dumnezeu. Și inima mamei nu s-a înșelat.

Viața lui Francisc, intrată pe făgașul spiritualității, devine atât de minunată încât poetul Dante Alighieri spune că ea nu trebuie povestită, ci mai bine cântată în cerescul cor.

Memorabile sunt și cuvintele papei Benedict al XV-lea: Francisc este imaginea lui Cristos cea mai desăvârșită din toate timpurile.

Cred că de la această afirmație a plecat scriitorul Enzo Bianchi când a spus că Francisc este un dar al lui Dumnezeu făcut Bisericii universale.

Aceasta o confirmă și scriitoarea ortodoxă Maria Tatiana Alexeeva Lascov când spune că: Sfântul Francisc este cu siguranță în sfânta Biserică Catolică cel mai popular și cel mai iubit de Biserica Ortodoxă.

Dar Isus ce spune despre sfântul Francisc, purtătorul semnelor răstignirii sale? Despre Ioan Botezătorul care l-a precedat a spus că este cel mai mare om născut din femeie, înger în carne și oase (cf. Lc 7,27-28), dar despre Francisc, care l-a urmat, n-are nimic de spus?

În ziua de 4 octombrie 1673 sfânta Margareta Maria Alacoque era cufundată în rugăciune. Isus îi apare și-i arată în slava cerească pe sfântul Francisc și îi spune: Iată sfântul cel mai aproape de inima mea și cel mai unit cu ea. El se jertfește zilnic împreună cu inima mea dreptății dumnezeiești spre a dobândi milă pentru păcătoși și mai ales pentru religioșii cei mai leneși în observarea regulii. Lui i s-a dat o putere deosebită spre a dobândi orice har. De aceea ți-l dau ca protector, ca să poți duce la bun sfârșit misiunea pe care ți-am încredințat-o.

Iată mărturia minunată din care trebuie să reținem pentru noi multe învățături. Mă opresc asupra uneia: Lui i s-a dat o putere deosebită spre a dobândi orice har. Nu-l cinstim, dacă nu ne folosim de puterea lui spre a dobândi harul ca și noi să fim ceea ce Dumnezeu vrea să fim: sfinți, desăvârșiți. Voința Tatălui ne-a revelat-o Cristos: Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru cel ceresc! (Mt 5,48).

Filozoful Bergson invită, într-una din lucrările sale, tot neamul omenesc să se forțeze ca pământul să se încadreze în funcția esențială a universului care este o mașină de fabricat zei. Cred că avea în vedere perfecțiunea fizică și intelectuală, la care se referea și Sofocle din îndepărtata istorie când a spus că: Multe sunt minunile lumii, dar cea mai mare dintre toate este omul.

Sfântul Francisc, fiind imaginea lui Cristos cea mai desăvârșită, ne va mijloci harul de a fi desăvârșiți, conform voinței Tatălui, cu cea mai mare plăcere și bucurie.

Cunoscând și urmând chemarea lui Dumnezeu de a trăi sfaturile evanghelice: sărăcia, castitatea și ascultarea, a înființat Ordinul I (1209) pentru bărbații dornici de desăvârșire; în anul 1212 a înființat Ordinul al II-lea pentru femeile dornice de desăvârșire și apoi Ordinul al III-lea pentru cei căsătoriți dornici de sfințenie.

În ce constă desăvârșirea și cum contribuie un călugăr sau călugăriță, o persoană consacrată, la sfințirea proprie și a celor din jur?

Mai întâi trebuie să ne reamintim că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea sa și l-a destinat să atingă desăvârșirea și fericirea sa.

Când i-a creat pe îngeri, Dumnezeu i-a înzestrat cu valorile cerești cele mai alese. Văzându-se atât de minunați, unii dintre ei s-au umplut de egoism și mândrie. Pedepsindu-i, au devenit diavoli. Ca și cum Dumnezeu însuși ar fi învățat din greșeli de construcție, ca să evite egoismul, când l-a creat pe om, l-a creat bărbat și femeie (Gen 1,27). Valorile spirituale ale Duhului Sfânt, pe care scriitorul bisericesc Tertulian spune că Dumnezeu l-a pus în om în momentul creației, sunt șapte: înțelepciunea, înțelegerea, sfatul, puterea, știința, evlavia și frica de Dumnezeu. Aceste valori spirituale Duhul Sfânt le pune diferit în bărbat și femeie, dar cu tendința de a le uni, spre a realiza șapte, adică desăvârșirea. În bărbat pune mai multă înțelepciune, putere, știință tehnică (Adam este rânduit să lucreze Edenul și să dea nume tuturor ființelor) și frică de Dumnezeu. În femeie pune mai multă înțelegere, darul sfatului, știința vieții (Eva este mama tuturor celor vii) și evlavia. Bărbatul râvnește spre valorile femeii și le vrea pentru sine cu întreaga ei ființă. Femeia vrea valorile bărbatului și le vrea cu întreaga lui ființă. Dăruirea și acceptarea se face prin renunțare la egoism. În urma păcatului strămoșesc, această împărtășire de valori se realizează dificil, fiindcă sexualitatea tinde să se impună ca un instinct orb și incontrolabil, autonom. Și în sânul familiei intervin greutăți și necazuri mari.

Pentru redresarea situației, Dumnezeu cheamă tineri și tinere la viața consacrată, care să-și găsească valorile spirituale care le lipsesc, nu prin schimbul reciproc din căsătorie, ci direct de la izvor, de la Duhul Sfânt. Când Dumnezeu cheamă, el dă și mijloacele de realizare a chemării; cheamă la sărăcie, castitate și ascultare, la trăirea sfaturilor evanghelice inspirate de Duhul Sfânt, cu atât mai mult dă darurile sale ca aceste sfaturi să fie trăite, el dă înțelepciune, înțelegere, sfat, putere, știință, evlavie și frica de Dumnezeu spre realizarea desăvârșită a chemării. Trăind plinătatea valorilor spirituale, dar nu fără ispite și alte greutăți, persoanele consacrate prefigurează fericirea din împărăția cerurilor unde toți sunt destinați să fie ca îngerii lui Dumnezeu (Mt 22,30).

Ce minunată viață de iubire în Duhul Sfânt a existat între sfântul Francisc și sfânta Clara! Exemplul, rugăciunea și munca persoanelor consacrate pentru familii constituie o chemare a celor căsătoriți spre sfințenie, spre a căuta plinătatea valorilor, care dau indisolubilitatea căsătoriei în Duhul Sfânt. Familiile, care trăiesc indisolubilitatea căsătoriei în virtutea darurilor Duhului Sfânt, dau Bisericii persoane care se consacră și persoanele consacrate redresează familiile pe făgașul lor normal. Așa înțelegem efortul întregului neam omenesc spre a face, ceea ce spune Bergson, ca pământul să devină o mașină de fabricat zei, adică copii ai lui Dumnezeu, copii care să-l vadă pe Creatorul lor în iubirea lui Cristos care ne-a voit ca frați ai săi și moștenitori ai împărăției.

Consecințele desăvârșirii să le privim tot în sfântul Francisc. Dacă Isus a spus că sunt fericiți cei cu inima curată, fiindcă ei îl vor vedea pe Dumnezeu (cf. Mt 5,8), Francisc vedea urmele lui Dumnezeu în orice făptură și se ferea să nu strivească nici măcar un vierme, dar invita toate să-l laude pe Dumnezeu. În minunata Cântare a făpturilor spune:

Preaînalte, bune Doamne, ție-ți dau fără-ncetare orice laudă și slavă, orice binecuvântare.

Ție singur se cuvine toată cinstea îngerească.

Omul însă nu e vrednic sfântul nume să rostească.

Să te laude, Stăpâne, strălucitul frate soare, ce dă zilelor lumină, florilor le dă culoare.

Să te laude, Stăpâne, sora lună și voi stele, ce sunteți podoaba nopții, credincioase santinele.

Să te laude, Stăpâne, vântul, scumpul noastru frate, ce când vrea întreg pământulîntr-o clipă îl străbate.

Să te laude, Stăpâne, sora apă cristalină, ce-i curată și plăcută, pe-nsetați ea îi alină.

Să te laude, Stăpâne, focul, frate fără vină, când e frig ne dă căldură, când e noapte dă lumină.

Să te laude, Stăpâne, și pământul, mama noastră, ce produce trandafirul, viorica cea albastră.

Să te laude, Stăpâne, sora moarte cea trupească, care intră orișiunde, chiar și-n camera regească.

Ce bine ar fi, dacă și noi am ști și am crede că putem să-i aducem laudă lui Dumnezeu prin tot ceea ce ne înconjoară! Să ne mijlocească sfântul Francisc acest har și atunci nu vom mai da diavolului nimic și pe nimeni.

Papa Ioan Paul al II-lea la Assisi s-a rugat la mormântul sfântului Francisc astfel: Sfinte Francisc, ajută-mi să aduc din nou pe Isus în lume! Noi să ne rugăm: Sfinte Francisc, ascultă rugăciunea Sfântului Părinte ca Isus, venit în lume, să domnească în inimile noastre, ca apoi să-l preamărim veșnic pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt. Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire