pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

Preasfânta Fecioară Maria, Regină

I

Cu o coroană de douăsprezece stele

(22 august)

Când cineva venea la fericitul Ieremia Valahul și-i cerea un sfat, un ajutor spiritual, el povățuia pe fiecare să-și încredințeze trebuințele materiale și spirituale preacuratei, zicând: Să ne rugăm sfintei Fecioare. Ca să putem obține ceea ce dorim de la Dumnezeu, mijlocul cel mai bun este să ne adresăm ei.

După o noapte întreagă de rugăciune și meditație, de dorințe arzătoare de a o vedea, Fecioara-mamă îl răsplăti pe fratele Ieremia cu apariția ei purtând pruncul în brațe. Ea i-a zis cu gingășie de mamă: Privește-mă! Ieremia i-a răspuns: Nu pot, Stăpână (Doamnă), fiindcă simt cum sufletul mă părăsește. Maria și-a repetat chemarea: Hai, ridică-te! Iată îți dăruiesc harul de a mă putea privi! El, ridicând ochii, o privi în extaz, apoi adăugă cu un oarecare regret: Stăpâna mea, ești regină și nu ai coroană? Coroana mea este Fiul meu, i-a răspuns preacurata, arătându-i pe Isus prunc.

Fericitul Ieremia Valahul să se roage pentru noi ca să înțelegem acest mare adevăr: coroana de regină a mamei cerești este Isus; iar noi, fiind frații de cruce ai lui Isus, suntem fiii Reginei întregului univers.

În centrul sărbătorii de azi stă Isus, coroana regală a preacuratei.

Lex orandi, lex credendi - Legea rugăciunii, legea credinței - spune un dicton obișnuit din lume, sau: Cum te rogi, așa crezi; și: Cum crezi, așa te rogi.

Dacă deschidem orice carte de rugăciuni în cinstea preacuratei Fecioare Maria, vom găsi că toți cinstitorii ei i se adresează cu titlul de regină, fiindcă Isus, fiul ei, este rege (cf. Mt 2,2; In 1,49).

Documentele credinței elaborate de Conciliul Vatican II ne spun clar că: Maria, înălțată la slava cerească cu sufletul și trupul, a fost încoronată ca regină a universului, deoarece a fost cea mai asemănătoare cu fiul său, Regele regilor și biruitorul păcatului și al morții" (LG 59). Păcatul și moartea sunt partea negativă a victoriei; partea pozitivă este harul, ia Fecioara Maria fiind plină de har, este victoria deplină a lui Cristos, este Regina harului.

Maria a fost rânduită de Dumnezeu încă din paradisul pământesc ca să fie regină, biruitoare asupra Șarpelui viclean, adică asupra păcatului și a morții, zdrobindu-i capul (cf. Gen 3,15).

Misiunea regală a Mariei este de a conduce omenirea la Isus, sustrăgând-o vicleniei infernale. Pentru a-și îndeplini misiunea, Dumnezeu Tatăl a asociat-o misiunii Fiului său și a ales-o să-i fie mamă, să-i dea firea omenească, necesară operei răscumpărătoare.

În prea marea sa bunătate și înțelepciune, spune sfântul Paul în Scrisoarea către Galateni (14,4-5), hotărând să înfăptuiască mântuirea lumii, Dumnezeu, la împlinirea timpului prestabilit, l-a trimis pe Fiul său născut din femeie, ca să facă din noi fii adoptivi. Această femeie a fost răscumpărată într-un chip strălucit în vederea meritelor viitoare ale lui Isus. Dar ce merit mai mare putea fi decât acela de a accepta ca să se facă om, pentru ca ea să fie plină de har? Domnul fiind mereu cu ea, adică scutită de prihana păcatului strămoșesc chiar din prima clipă a existenței, cunoscând din gura îngerului Gabriel lucrurile mari pe care Domnul i le-a făcut, a primit această imensă misiune și demnitate de a fi mama Fiului lui Dumnezeu, fiică preaiubită a Tatălui și sanctuar luminos al Duhului Sfânt care realizează în sânul ei ceea ce mintea omului nu poate concepe: unirea dintre natura divină și cea umană într-o singură persoană, cea divină. Din această unire minunată din sânul ei izvorăște dreptul de regină și demnitatea de a fi mai presus de îngeri și de toată creațiunea, fiindcă tot ce s-a făcut pentru Cristos Regele Universului, prin el toate au fost făcute (cf. In 1,3), iar el este în sânul ei, este al ei și ea a lui.

Recunoașterea cerească a regalității Mariei, făcută prin gura îngerului la Buna-Vestire (cf. Lc 1,28), este parafată de Isus prin semnele minunate pe care le-a făcut prin mijlocirea ei, ca de exemplu: l-a sfințit pe Ioan Botezătorul încă din sânul Elisabetei; ea este aceea care primește pe primii adoratori ai lui Isus la peștera din Betleem; primește pe magii de la Răsărit cu darurile și închinarea lor și le mulțumește în numele noului rege; ea îl prezintă Tatălui ceresc la templu; îngerii stau la dispoziția ei și o avertizează prin Iosif de primejdiile în care se află pruncul; ea se prezintă la nunta din Cana și obține prima minune din partea lui Isus și devine ca un fel de izvor al credinței pentru ucenicii lui.

Maria este regină și pentru faptul asocierii ei la opera răscumpărării pe care a realizat-o regele universului, Cristos. Dacă Isus a spus ucenicilor săi: "voi care m-ați urmat, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei sale, veți ședea pe douăsprezece tronuri și veți judeca cele douăsprezece triburi ale lui Israel" (Mt 19,28), cum nu avea să dea mamei sale un tron regesc, ea fiind Regina apostolilor?

Sabia durerii, prezisă de bătrânul Simeon (cf. Lc 2,35), și-a făcut din plin simțită cruzimea pătrunzându-i tot mai adânc în inimă. Orice împotrivire față de lumina adusă în lume de Fiul său însemna o redeschidere a rănii din inimă, culminând pe Calvar. Preacurata îndurerată își merită titlul de Regină a martirilor. Toți martirii au ca rege pe acela despre care au dat mărturie, pe Cristos răstignit.

Nu este lipsit de importanță faptul că o găsim pe preacurata Fecioară Maria în Cenacol drept centru al rugăciunilor apostolice în așteptarea coborârii Duhului Sfânt (cf. Fap 1,14). Ea este aceea care dă apostolilor stăruința în rugăciune și perceperea coborârii Duhului Sfânt sub chipul limbilor de foc, semnalând plinătatea harului de care ea s-a bucurat încă din prima clipă a zămislirii, cu menirea de a schimba fața pământului.

Se cuvenea ca mama lui Isus, nu numai datorită firii lucrurilor că îi este mamă după trup, cât mai ales din alegerea divină ca mamă a lui Dumnezeu, să-i fie asociată la victoria lui asupra păcatului și a morții prin înviere și ridicare la cer. De fapt, acela care a cunoscut cel mai bine rolul ei în istoria mântuirii, sfântul Ioan evanghelistul, fiindcă i-a fost încredințată ca mamă de Isus însuși pe Calvar, o prezintă ca imagine desăvârșită a Bisericii în capitolul al doisprezecelea din Apocalips: Un semn mare își făcu atunci apariția pe cer: o femeie, îmbrăcată în soare, cu luna sub picioarele ei, iar pe cap cu o cunună de douăsprezece stele (12,1).

Regalității lui Isus din ceruri, care șade de-a dreapta Tatălui, i-ar lipsi ceva, o mare parte din demnitate, cinste, strălucire, respect și iubire, dacă n-ar fi rânduit-o pe mama sa ca regină. Dacă nu toți regii pământului le-au avut alături pe tron pe mamele lor, s-a datorat faptului: fie că unele nu mai erau în viață, fie că unele erau incapabile de o așa răspundere și demnitate, fie că unor regi le-au lipsit cei șapte ani de-acasă etc. Preacurata însă a dat viață pământească celui care a creat-o și, fiind plină de har, însuși Creatorul s-a lăsat condus, crescut și călăuzit de ea: crescând în vârstă, înțelepciune și har înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor (cf. Lc 2,51-52).

Începem să ne bucurăm de ocrotirea Reginei și mamei noastre cerești din momentul în care ascultăm și punem în practică testamentul ei regal: Tot ceea ce vă va spune (Isus), să faceți! (In 2,5). Ea însăși a început să domnească împreună cu Isus din momentul în care Cuvântul lui Dumnezeu a fost totul pentru ea, dând sens total vieții ei. Conștientă de forța regală a cuvântului lui Isus, Maria s-a străduit să-l păstreze cu credincioșie în sufletul ei (cf. Lc 2,51), ca din această comoară să împartă lumii întregi lumină, adevăr, bunătate, frumusețe, iubire și mai ales multă, multă pace și fericire. Sfânta Bernadeta Soubirous, după ce a văzut-o pe preacurata Fecioară și pe care a numit-o "Doamna cea frumoasă", obișnuia să spună: "... este atât de frumoasă încât cine a văzut-o o dată, nu mai dorește altceva decât să moară și să o revadă iar". Știind că numai suportarea necazurilor zilnice, conform voinței lui Isus - "Cine vrea să vină după mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să mă urmeze" (Mt 16,24) - Bernadeta spunea: "Când sunt înălțată pe cruce mă simt mai fericită decât o regină înălțată pe tron". Tot ea, când a trebuit să părăsească Lourdes-ul pentru a merge la mănăstire, plângea lângă grota aparițiilor și spunea: "Ah, mamă, mamă, cum aș putea să te părăsesc?" Sora Alexandrina, superioara mănăstirii a dojenit-o, zicându-i: "De ce vorbești așa? Nu știi că Maica Domnului este peste tot și în orice loc îți este mamă?" "Știu, a zis Bernadeta, dar aici a fost paradisul meu". Deși preacurata îi făgăduise într-una dintre apariții că nu o va face fericită pe pământ, ci în ceruri, Bernadeta și-a găsit fericirea văzând-o pe cea "plină de har", de strălucirea hainei dumnezeiești. Pe drept spunea sfântul Bonaventura că: "Dacă am avea fericirea de a vedea un suflet în starea harului sfințitor, am muri de fericire, crezând că îl vedem pe Dumnezeu însuși". Fericitul Ieremia simțea cum îl părăsește sufletul în momentul când preacurata i-a apărut cu pruncul Isus în brațe.

Cu întreaga Biserică să înălțăm ruga noastră la tronul aceluia care o are de-a dreapta sa în veșminte aurite, bogat înfrumusețată (Ant. int. Ps 44,10) și să-i spunem: Dumnezeule, care ai voit ca Născătoarea Fiului tău să fie mama și regina noastră, dă-ne, te rugăm, ca, sprijiniți de mijlocirea ei, să avem parte de slava fiilor tăi în împărăția cerească (LR). Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire