pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

Sfinții Ioachim și Ana

II

Domnul este drept; el iubește dreptatea

(26 iulie)

Sărbătorim patroana acestei biserici pe sfânta Ana, dar nu-l putem exclude nici pe sfântul ei soț, pe Ioachim.

Cultul acordat de Biserică acestor doi sfinți soți datează din primele secole ale creștinismului; oficial a început în secolul al VI-lea în Orient și în secolul al X-lea în Occident.

Este adevărat că Sfânta Scriptură a Noului Testament nu ne relatează nimic despre părinții preacuratei Fecioare Maria, despre bunicii lui Isus.

Există totuși o lucrare, la fel de veche ca și cărțile Noului Testament, numită Evanghelia sfântului Iacob, în care ni se relatează că Ana, fiind deja înaintată în vârstă, a primit înștiințare printr-un înger că o va zămisli și naște pe mama lui Mesia. Despre Ioachim se spune că era bogat și oferea daruri templului din Ierusalim de două ori mai multe și mai mari decât alții de aceeași stare socială, ca Domnul să aibă milă de familia sa, căreia i-a dat bunuri pământești, dar nu i-a dat ceea ce este mai de preț, un moștenitor al familiei. Fiind fără moștenitor, a fost insultat de un conațional al său din tribul lui Ruben. Același înger l-a înștiințat pe îndureratul Ioachim că Ana, soția sa, va zămisli și va naște pe Maria, mama lui Mesia.

Dumnezeu întârzie, dar nu uită rugăciunile și jertfele credincioșilor săi, fiindcă el este drept și iubește dreptatea.

Citind Sfânta Scriptură am rămas contrariat de lauda pe care Ben Sirah o aduce preotului Simon, care a dat o splendoare deosebită templului din Ierusalim și l-a umplut cu parfumul jertfelor și strălucirea slujbelor și nu se spune nimic despre tatăl sfânt al Maicii Domnului. Ben Sirah spune: Cât de măreț era el, când ieșea din sfântul lăcaș și pornea în fruntea procesiunilor cu mult popor. Era ca luceafărul de dimineață printre nori și ca luna plină în zilele de sărbătoare; era ca soarele când strălucește deasupra templului Celui Preaînalt și ca arcul curcubeului când începe să se arate printre nori; ca floarea trandafirului în zilele de primăvară, ca floarea crinului lângă pâraie, ca faldurii de verdeață ai Libanului în timpul verii, și ca norii de tămâie în jurul cadelnițelor, și ca potirul de aur lucrat de mână de artist și bătut cu tot felul de pietre scumpe; era ca un măslin plin de rod și ca un chiparos care atinge norii cu creștetul său (Sir 50,5-10). Deși lauda este atât de frumoasă, totuși ea este axată pe lucruri naturale, materiale, trecătoare. Măreția sfântului Ioachim, care a fost ales să dea viață unui templu viu al Duhului Sfânt, curat, nepătat, zămislit fără păcat, este atât de mare că, dacă am compara-o cu lauda adusă lui Simon, n-am face altceva decât să-l înjosim. Pe Ioachim îl putem înțelege numai prin lumina credinței. Scriptura, cuvântul lui Isus însuși, îl pune în rândul acelora care se pot asemăna cu măreția divină, numindu-l drept, adică sfânt. Spune Isus ucenicilor săi: Mulți profeți și drepți au dorit să vadă ceea ce vedeți voi (Mt 13,17), adică: au dorit să mă vadă pe mine, icoana vie a sfințeniei lui Dumnezeu. Isus îi cuprinde în rândul celor drepți în primul rând pe bunicii săi Ioachim și Ana. A fi drept înseamnă a fi sfânt, înseamnă a avea acea asemănare cu Dumnezeu: Domnul este drept; el iubește dreptatea, care întrece orice măreție creată. Un suflet sfânt este mai strălucitor decât luceafărul, luna sau soarele. Sfântul Bonaventura spunea că dacă am avea fericirea de a vedea un suflet în starea harului sfințitor, am crede că îl vedem pe Dumnezeu însuși și am muri de fericire.

Tot Sfânta Scriptură aduce laude femeii vrednice și cinstite, comparând-o tot cu cele mai prețioase lucruri din natură. Citim în cartea Proverbelor următoarele: Prețul unei femei vrednice întrece cu mult prețul mărgeanului (31,10). Iar Ben Sirah, specialistul celor mai frumoase aprecieri, spune că: Femeia cea bună este partea cea bună și e dată câștig celor care se tem de Domnul; Femeia tăcută este un dar al Domnului și femeia bine crescută nu are preț pe pământ; Precum soarele se ridică întru înaltele ceruri ale Domnului, tot așa frumusețea femeii bune în buna întocmire a casei sale. Precum este candela care luminează în candelabrul cel sfânt, așa este un chip frumos pe un trup bine împlinit (26,3.14.16-17); Copiii și zidirea unei cetăți fac un nume să trăiască, dar mai presus decât amândouă este femeia fără de prihană (40,19).

Sigur am greși prin omisiune dacă am compara-o pe sfânta Ana cu mărgeanul, soarele, cu candela etc., fiindcă în lume sunt multe mărgăritare, în univers sunt multe stele mai strălucitoare decât soarele, în temple și biserici sunt milioane de candele, dar bunica lui Isus și mama preacuratei Fecioare Maria este unică în toată creația, este un dar al Domnului făcut nu numai lui Ioachim, ci întregii omeniri.

Numai în lumina revelației divine putem înțelege demnitatea ei de mamă a preacuratei care a adus atâta farmec de sfințenie, de dreptate întregii omeniri: ea a înțeles că fiica ei are o misiune deosebită și i se cuvine o educație aleasă, pe care numai preoții de la templu i-o pot da.

Un bine cunoscut autor, Michel Quoist, spune pe bună dreptate că: Lumea modernă a fost construită fără femeie. Suferă de absența unei mame. Ea este inumană (A reuși, Ed. Ars Longa, Iași 1997, pag. 36). Din acest motiv el strigă: Femeie, dacă nu dăruiești bărbatului decât un trup, nu-l vei putea satisface pe deplin. Pentru că trebuința pe care bărbatul o are de trupul tău este semnul sensibil al trebuinței pe care o are de sufletul tău. Dacă îți dăruiești sufletul, îl vei înnobila pe bărbat și vei ajunge la iubirea autentică. Femeia numai în și prin Cristos își poate realiza definitiv misiunea sa, dăruindu-se în întregime bărbatului și lumii (id. o.c., pag. 35).

Acest lucru l-a înțeles Ana din iubirea pe care Dumnezeu i-a dat-o față de soțul ei Ioachim.

Când fiica contelui J. de Maistre i s-a plâns tatălui său că rolul femeii nu e prea frumos, că femeia este prea străină de societate, de progres, de cultură, el i-a spus: Cât de mult te înșeli, scumpa mea copilă, asupra misiunii și puterii adevărate a femeii. Ele n-au scris nici "Eliada", nici "Eneida", nici "Ierusalimul eliberat", nici "Fedra", nici "Telemac", nici "Atala", nici "Discursul asupra istoriei universale", dar au produs ceva mai mare: pe genunchii lor se formează ceea ce este mai măreț în lume: omul. Despre care Sofocle spunea încă din antichitate că: Multe sunt minunile lumii, dar cea mai măreață este omul. Pe genunchii sfintei Ana a crescut minunea unică de care a fost vrăjit însuși Creatorul universului și pe care a pus-o, nu numai model de sfințenie pentru pământ, ci și pentru cer. Menirea ei este să redreseze lumea de azi și în iubirea ei fără margini, ne-o oferă pe mama sa, pe sfânta Ana, ca ajutor spre a realiza o lume mai umană.

Ioachim, la rândul său, din iubirea față de soția sa Ana, și-a înțeles măreția sa de soț și de tată și de aici măreția lui Dumnezeu, după cum va spune mai târziu Moș Goriot al lui Balzac: L-am înțeles pe Dumnezeu când am devenit tată.

Desigur, multe femei și mulți bărbați ai zilelor noastre refuză demnitatea de mamă și de tată invocând greutățile mari legate de creșterea copiilor.

Adevărul este că nu greutățile sunt prea mari, fiindcă Dumnezeu nu dă nimănui o cruce atât de mare pe care omul să nu o poată duce, dar credința lor este prea mică.

Înainte de a adormi, în noaptea morții, pe Calvar, Cristos a spus Tatălui: "În mâinile tale încredințez sufletul meu", sufletul greu de păcatele, de toate suferințele, de toate "grijile" lumii; Tatăl, trei zile după aceea, i-a redat o viață nouă, glorioasă, luminoasă... Paștele! (Michel Quoist, o.c., pag. 77).

Numai urmându-l pe Cristos, soții pot spune cu psalmistul: Eu mă culc și adorm în pace, căci numai tu, Doamne, îmi dai liniște în locuința mea (Ps 4).

Dacă vrei să fii liber, tânăr, vesel, liniștit, puternic și triumfător în fiecare zi, în fiecare minut, "încredințează grija ta în mâinile Domnului și el te va susține!" (Ps 54).

Sigur că grijile părinților față de copii sunt multe și mari, dar ca să fie depășite, ele trebuie privite în lumina credinței și numai așa se va vedea măreția rodului lor: învierea.

Sfinții soți Ioachim și Ana au înțeles măreția divină, iubirea, din grija față de copil, fiindcă: "Oamenii nu crează și nu-și cresc copiii pentru sine, ci pentru ceilalți și pentru Dumnezeu (oricare ar fi starea lor de viață). Atâta timp cât ei nu i-au dăruit total pe copiii lor, nu și-au terminat misiunea" (id., o.c., pag. 42).

Măreția soților Ioachim și Ana stă tocmai aici: un singur copil minune au avut, pe care l-au dorit mai mult pentru Dumnezeu și poporul său decât pentru ei înșiși; de aceea, în vârstă înaintată fiind, când este cel mai necesar omului un ajutor, ei o oferă pe fiica lor, Maria, lui Dumnezeu, dăruind-o în grija preoților de la templu.

Desigur că preacurata a avut o chemare și o misiune specială, unică din partea lui Dumnezeu, dar părinții nu trebuie să uite că orice copil încredințat grijii lor de Dumnezeu are o misiune deosebit de nobilă, fie pentru viața de căsătorie, fie pentru viața consacrată.

Dacă chemarea este pentru căsătorie, părinții au datoria de a-i conștientiza pe copiii lor de măreția acestei taine, despre care sfântul Paul spune că este mare în Cristos și Biserică (Ef 5,32). Da, măreția căsătoriei în Cristos și Biserică este atât de mare că numai acei părinți o pot înțelege care își trăiesc viața lor conjugală în spirit de credință, de dreptate față de Dumnezeu. Obligația de dreptate în fața lui Dumnezeu este dublă: a) să arate copiilor lor când își încep viața de adolescenți, că sexualitatea nu-i o distracție, ci o artă. Ca să producă capodopere, trebuie gândită îndelung în lumina harului credinței; că acela "care zidește un cămin pe emoția profundă a simțurilor instinctuale, zidește pe nisip", că "adolescența în trup și în întreaga ființă este semnul pe care îl face Dumnezeu, avertizându-l că a sosit timpul să se pregătească pentru realizarea unității sale" (id. o.c., pag. 49).

Dacă nu-i posibil pentru părinți să dea o corectă educație copiilor lor pentru căsătorie, mai ales azi când îi lasă departe de căminul lor și-și aranjează ei singuri viața doar pe baza instinctelor animalice, cu atât mai greu este să le dea o corectă educație când unul sau altul simte chemarea pentru viața consacrată. Viața consacrată nu sclerozează facultățile afective, nu-i o fugă de responsabilitatea familiei, nu-i o retragere în egoism, din contra, ea cere o mărire infinită, lărgind inima până la marginile lumii (id. o.c., pag. 43). Numai acea familie care oferă un copil pentru preoție sau pentru viața consacrată se înscrie cu adevărat în sublima misiune a Bisericii lui Cristos de a fi misionară. b) Dar atât pentru una cât și pentru alta, părinții, asemenea sfinților soți Ioachim și Ana, au datoria nu numai de a oferi copiilor lor cunoștințele lor spirituale, ci și de a-i încredința preoților, de a-i trimite regulat la învățătura catehetică, la sfânta Liturghie, la Spovadă și la sfânta Împărtășanie.

Bătrânii soți Ioachim și Ana aveau experiența vieții îndelungate, și totuși au încredințat-o pe fiica lor numai de trei ani grijii preoților de la templu până la majorat.

Azi? Părinții aleargă după avere, trimit tinerii și tinerele la Istanbul să facă bani. Multe necazuri și multe lacrimi a trebuit să verse regele David din cauza fiilor săi Amvon și Absalon, după cum ne relatează Sfânta Carte. Având multe treburi: războaie de purtat, litigii de împăcat, cetăți de construit, călătorii de făcut, ambasadori de primit etc., a neglijat educația lor. Amvon și-a necinstit propria soră, pe Tamara, iar Absalon și-a ridicat mâna împotriva tatălui său ca să-i ia tronul. Regele David a trebuit să-i vadă morți pe amândoi în floarea vieții: pe Amvon ucis de fratele său Absalon și pe Absalon omorât de trei sulițe ale propriului său comandant de oști, Ioab (cf. 2Sam 13,1-34; 18,9-15).

Înțelegeți acum de ce avem atâta trebuință de părinți drepți, sfinți, iubiți de Dumnezeu, asemenea soților Ioachim și Ana?

Dacă rugăciunile lor, jertfele și pomenile făcute pe pământ au rodit și au dat lumii pe cea mai aleasă făptură, pe mama lui Dumnezeu, acum, în patria cerească, ruga lor ne va dobândi harul necesar stării fiecăruia dintre noi, de a fi fii ai preacuratei Fecioare Maria, frați ai lui Cristos și moștenitori ai împărăției cerurilor, de a ne dovedi iubirea față de Dumnezeu și aproapele prin păzirea poruncilor divine.

Ce fericit era Ozanam (istoric și scriitor francez, 1813-1853) la maturitate când își amintea de mama sa! El spunea: Pe genunchii mamei am învățat teama de tine, Doamne, și din ochii săi am sorbit iubirea ta.

Unei tinere, care se vrea frumoasă, iată sfatul înțelept al unui tată: Pentru a fi frumoasă, oprește-te: un minut în fața oglinzii, cinci în fața sufletului tău, cincisprezece în fața lui Dumnezeu (Michel Quoist; o.c., pag. 86). Fă aceasta zilnic și frumusețea ta va fi cât mai asemenea cu aceea a fiicei Anei, cu frumusețea Mariei; și sufletul tău îl va preamări mereu pe Domnul, având dreptatea și iubirea divină de partea ta.

Părinți, nu uitați! aveți întotdeauna timp să faceți ceea ce vă dă Dumnezeu de făcut: de a fi exemplul drept, sfânt, al copiilor voștri în muncă, suferință, rugăciune și mai ales în pregătirea de zi cu zi pentru marea clipă a întâlnirii cu fiica și nepotul sfinților soți Ioachim și Ana, cu Maria și Isus.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire