pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

Sfinții Ioachim și Ana

I

Plini de Duhul Sfânt

(26 iulie)

Fiecare sfânt este un mare dar al lui Dumnezeu făcut nu numai Bisericii, ci chiar lumii întregi, fiindcă fiecare om suspină după divin, după viața și fericirea veșnică, cum pe bună dreptate a spus-o sfântul Augustin: Ne-ai făcut pentru tine, Doamne, și neliniștită este inima noastră până când nu se va odihni în tine.

Fiecare sfânt este un dar al lui Dumnezeu deoarece viața fiecăruia se bazează pe credință, speranță și iubire. Aceste trei virtuți teologale sunt un dar întreit al Preasfintei Treimi de la Botez; Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh le pune în sufletul fiecărui nou-născut pentru viața supranaturală. Dezvoltarea credinței, speranței și iubirii se face în strânsă unire cu Dumnezeu.

Chiar dacă sfinții Ioachim și Ana n-au primit botezul în forma în care avea să ni-l dea Isus, nepotul lor, au dorit acest botez și l-au trăit prefigurându-l.

Minunată este credința sfinților Ioachim și Ana! S-au unit în căsătorie cu credința fermă că fac voința lui Dumnezeu care a rânduit legământul acesta pentru a-și duce la îndeplinire planul său de iubire în creație: Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul! (Gen 1,28). Deși viața lor se desfășura în mod normal firii, constatând că nu se încadrează total în planul divin de înmulțire a neamului omenesc și mai ales al creșterii poporului lui Dumnezeu și al venirii celui făgăduit de profeți pentru a-i răscumpăra pe oameni, credința le-a trezit impulsul spre rugăciune asiduă, pentru post și pomană, ca Dumnezeu să le dea ceea ce natura le-a tăgăduit: o odraslă prin care să-și perpetueze iubirea pe pământ. Speranța că rugăciunile, posturile și pomenile vor fi bine primite de Iahve i-a însoțit până la bătrânețe, impulsionați fiind de exemplul altor persoane din Vechiul Testament, cum au fost părinții profetului Samuel. Mama profetului se numea tot Ana și Scriptura ne relatează cu câtă credință și cu câte lacrimi se ruga la sanctuarul din Silo, așa încât preotul Eli, văzând-o cum își mișcă buzele, cum caută cu privirea spre cer, la început a crezut că este beată și a dojenit-o; dar Ana, după ce își descoperă necazul că nu are nici un copil și acum îl cere de la Domnul, preotul Eli o binecuvântează și ea revine în anul următor cu pruncul în brațe, cu micul Samuel, spre a-l consfinți Domnului (1Sam 1,9-20). Manoe și soția sa erau și ei în vârstă și nu aveau copii. Cu câtă credință se ruga Manoe: Te rog, o, Doamne! Să mai vină încă o dată la noi omul lui Dumnezeu pe care l-ai trimis, ca să ne învețe ce să facem cu pruncul care se va naște! Și pruncul care li s-a născut s-a numit Samson și a fost judecătorul și eliberatorul Israelului de sub dominația filistenilor (Jud 13 ș.u.). Desigur că Ioachim a fost mult mai credincios decât Manoe și era sigur că speranța nu-l va da de rușine.

Unitatea familiei o dă Duhul lui Dumnezeu care este Duhul armoniei din sânul Preasfintei Treimi, dintre Tatăl și Fiul.

Duhul Sfânt este acela care pune în firea naturală a omului cele șapte daruri ca pe o sămânță: înțelepciunea, înțelegerea, sfatul, tăria, știința, evlavia și frica de Dumnezeu, chiar dacă în măsură diferită în bărbat și femeie, acestea se dezvoltă o dată cu credința, speranța și iubirea conform cu harul și sârguința fiecăruia.

Bărbatul are mai multă înțelepciune decât femeia; el se bazează mult pe puterea rațiunii sale; femeia, în schimb, are mai multă înțelegere, judecata ei pornește mai mult din inimă decât din rațiune, de aceea pune mai mult cont pe iubire; cât privește darul sfatului, nimeni nu poate tăgădui prioritatea mamei în educația copiilor, ea este îngerul lui Dumnezeu în sânul familiei; în schimb bărbatul se bucură de darul tăriei prin care își folosește forțele fizice și spirituale numai pentru bunăstarea familiei și prin acest dar se afirmă ca un fel de rege al creației, ca Adam chemat de Dumnezeu să lucreze grădina Edenului, s-o păzească și să dea nume la toată făptura (cf. Gen 2,14. 19). Cât privește darul științei lucrurile sunt destul de echilibrate și personalitatea lor se afirmă în mod egal, deși pe plan diferit: bărbatul deține științele practice, femeia deține știința vieții. Cât privește darul evlaviei și al fricii de Dumnezeu, nimeni nu poate contesta că femeile sunt mai evlavioase, dar bărbatul are mai multă frică de Dumnezeu, conștient fiind că autoritatea de care dispune îi vine numai de la Tatăl ceresc și va trebui să dea socoteală de felul în care se folosește de dânsa, de aceea unii tați se arată exigenți cu multă scrupulozitate. Bisericile pline, în mare majoritate cu femei, sunt un argument fără de tăgadă.

Fiecare persoană umană simte dorința după plinătatea ei. Bărbatul simte că îi lipsesc darurile înțelegerii, sfatului, știința vieții, evlaviei și le privește în femeie, pe care vrea s-o aibă de partea sa, ca să-i suplinească lipsurile. Femeia, în schimb, simte că îi lipsesc darurile înțelepciunii, puterii, științelor practice, fricii de Dumnezeu și privește spre bărbatul care le întruchipează mai bine și vrea să-l aibă de partea ei, ca să-i suplinească lipsurile. Așa lucrează Duhul Sfânt prin darurile sale ca să armonizeze viața și să desăvârșească persoana umană, făcând ca în familii să strălucească unitatea dintre persoanele divine, ca apoi fiecare să ajungă la perfecțiunea finală când toți vor fi ca îngerii lui Dumnezeu, nu se vor însura și nici mărita (cf. Mt 22,30).

Credința trăită este aceea care menține darurile Duhului Sfânt, făcând ca viața de familie să-și găsească adevărata fericire. Scriptura laudă mai ales credința femeii și este răsplata celui ce se teme de Dumnezeu (Sir 26,3).

Este interesant cum a valorificat un tată alegerea soției făcută de fiul său, care îi spune: Tată, mi-am găsit aleasa inimii și vreau să mă căsătoresc. Tatăl în întreabă: Cum este aleasa inimii tale? Fiul răspunde: Este frumoasă. Tatăl îi spune: Ia un creion și scrie un zero! Și cum mai este? Fiul răspunde: Este bogată. Tatăl: Mai scrie un zero! Și cum mai este? Fiul: Este harnică. Tatăl: Mai scrie un zero! Și cum mai este? Fiul: Este sănătoasă. Tatăl: Mai scrie un zero! Și cum mai este? Fiul: Cu nume bun. Tatăl: Mai scrie un zero! Și cum mai este? Fiul: Cu multă știință de carte. Tatăl: Mai scrie un zero! Și cum mai este? Fiul, nemulțumit de nemulțumirea tatălui său, îi spune accentuând fiecare literă: Tată, aleasa inimii mele este foarte evlavioasă și credincioasă! Tatăl îi spune răspicat, accentuând și el fiecare literă: Fiul meu, în fața tuturor zerourilor scrie un unu și vei vedea cât valorează aleasa inimii tale! Dacă este credincioasă, atunci este de milioane. Te felicit.

Fraților, sfinții Ioachim și Ana și-au bazat alegerea inimii lor pe darurile spirituale reciproce și astfel au ajuns la plinătatea unității în familie. Dorința lor de a avea o odraslă, pe care s-o introducă în cunoașterea iubirii lui Dumnezeu prin credință s-a concretizat într-o rugăciune pornită ca dintr-un singur suflet, ca dintr-o singură inimă. Plini de Duhul Sfânt, părinții Fecioarei Maria așteptau mângâierea lui Israel (Lc 2,25) spune versetul dinaintea Evangheliei, așa cum o așteptau bătrânii Simeon și Ana și toți drepții din Vechiul Testament. Dumnezeu a privit la inima lor, la credința lor, și i-a binecuvântat cu acea odraslă în care darurile Duhului Sfânt și-au aflat plinătatea, i-a binecuvântat cu preacurata Fecioară Maria neprihănită încă din prima clipă a zămislirii ei. Pentru aceasta ea a ales din fragedă pruncie să rămână fecioară spre a-i sluji numai lui Dumnezeu, fiindcă nu-i lipsea nimic din ceea ce aparține din fire bărbatului, nu-i lipsea nici înțelepciunea, nici puterea, nici știința, nici frica de Dumnezeu, conștientă fiind că numai Dumnezeu poate avea mai mult decât ea. Pe drept îngerul Gabriel i-a putut spune: Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântată ești tu între femei; iar răspunsul Mariei: Cum va fi aceasta de vreme ce eu nu cunosc bărbat? vrea să spună: Nu am trebuință de el, fiindcă nu-mi lipsește nimic din darurile lui. La care îngerul îi confirmă plinătatea înțelepciunii, înțelegerii, sfatului, tăriei, științei, evlaviei și fricii de Dumnezeu, asigurând-o că va zămisli un fiu numai în virtutea acestor daruri: Duhul Sfânt se va coborî asupra ta și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceasta și sfântul care se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema (Lc 1,28-35).

Astfel sfinții Ioachim și Ana, trăindu-și credința cu toate riscurile pe care le comportă, s-au înscris în planul mântuirii lui Iahve devenind bunicii lui Emanuel-Dumnezeu cu noi.

Cinstindu-i și urmându-le exemplul, vom simți această prezență divină în noi și în cei din jurul nostru.

Caută tinerii și tinerele de azi în iubirea lor spiritualitatea? Se privesc reciproc în spirit de credință, speranță și iubire? Cred că iubirea lor este un dar al Duhului Sfânt?

Lecturile de la Liturgia cuvântului de azi sunt adevărați ghizi în această privință, fiindcă afirmația clară, făcută acum mii de ani în urmă, s-a verificat de-a lungul secolelor din plin: Neamul lor va dăinui de-a pururi și niciodată nu va dispărea gloria lor. Trupurile lor au fost înmormântate în pace, dar numele lor rămâne viu din neam în neam. Popoarele vorbesc despre înțelepciunea lor, iar adunarea le aduce laudă (Lectura I: Inț 44,1.10-15).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire