pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

Sfânta Maria Magdalena

A zis Maria: "Raboni"

(22 iulie)

Spune Sfânta Scriptură că și cel drept greșește de șapte ori pe zi (cf. Prov 24,16), așa că și Maria Magdalena, sfânta sărbătorită azi, dreaptă fiind, tot a greșit șapte ori pe zi, dar nu atât de mult și în așa măsură încât să sufere la nesfârșit insultele datorate ignoranței omenești. Timp de aproape două mii de ani a fost confundată cu Maria, sora lui Lazăr și a Martei (cf. Lc 10,39); și mai ales cu femeia păcătoasă din cetate care a venit în casa lui Simon Leprosul (cf. Mt 26,7) și i-a uns capul lui Isus cu nard de mare preț, i-a spălat picioarele cu lacrimi și le-a șters cu părul capului ei, învrednicindu-se de iertarea păcatelor multe pentru iubirea ei mare (cf. Lc 7,37-47). Maria Magdalena nu se identifică cu nici una dintre acestea două.

Sfânta sărbătorită azi, adevărata Marie Magdalena, a fost o persoană bine cunoscută apostolilor și care l-a urmat pe Isus din Galileea, deci din primul an al activității sale publice, și până la înălțare. Spre deosebire de imaginea creată ca fiind femeie păcătoasă, datorită confuziei istorice, sufletul și viața Mariei Magdalena cuprind comori de credință, dărnicie, slujire umilă, iubire statornică față de Raboni și de vestea cea bună a împărăției lui Dumnezeu. Relatarea evanghelistului Luca este grăitoare. Acesta ne arată că împreună cu Isus se aflau cei doisprezece apostoli și Maria, mama lui, umblând prin orașe și sate, predicând evanghelia, însoțiți fiind și de alte femei, care fuseseră vindecate de duhuri rele și de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieșiseră șapte demoni; Ioana, femeia lui Huza, economul lui Irod; Suzana și multe altele, care îl ajutau din avutul lor (cf. Lc 8,1-3).

Problema care a creat confuzie o constituie tocmai afirmația evanghelistului: Maria, numită Magdalena, din care ieșiseră șapte demoni. Concluzia a fost trasă în grabă: Maria Magdalena a fost femeia păcătoasă" (cea prinsă în adulter). Concluzia s-a dovedit a fi total greșită, fiindcă, chiar admițând că Maria Magdalena a fost posedată de cei șapte demoni, posedarea trupească nu se datorează păcatului, spre deosebire de posedarea sufletească. Avem suficiente cazuri de posedări trupești, chiar de copii, fără să fie vorba de păcate mari. Expresia folosită de Luca - șapte demoni - era o zicală la ordinea zilei, fiindcă șapte era considerat de evrei ca număr sfânt, fiindcă Dumnezeu a creat lumea în șase zile și în a șaptea s-a odihnit și a sfințit-o (cf. Gen 2,3), cât și un număr întreg, adică exprimă perfecțiunea, totalitatea. În acest sens vedem cum Dumnezeu poruncește lui Noe să ia în arcă numai câte șapte perechi dintre animalele curate (id. 7,2), fiindcă înțelepciunea și-a zidit casa și a întărit-o cu șapte coloane (cf. Prov 9,1). De asemenea: răul total este cuprins tot de cifra șapte, așa cum reiese tot din Scriptură, unde Dumnezeu spune: Tot cel care va ucide pe Cain va fi pedepsit de șapte ori mai mult (Gen 4,15), adică cu pedeapsa cea mai grea, fiindcă șapte sunt lucrurile pe care le urăște Domnul și de care se scârbește în cugetul său (Prov 6,16).

Acum înțelegem că expresia de șapte demoni ne dezvăluie faptul că Maria Magdalena a fost vindecată total de orice boală sau răutate feminină, de orice înclinație spre rău, ca să poată fi în compania lui Isus și a ucenicilor săi ca o persoană desăvârșită, fără umbra celor șapte păcate capitale și într-o stare de sănătate perfectă, fiindcă, așa cum am spus, posedarea nu implică păcatul, dar la evrei fiecare boală era considerată ca o acțiune specifică a unui duh rău (cf. Mt 8,16; Lc 4,40-41; Mc 1,34).

Știm apoi, tot din Evanghelie, că Isus, pe cei eliberați de posedarea diavolului datorată păcatelor lor nu i-a admis în compania sa, chiar dacă l-au rugat cu insistență, cum a fost cazul celui din Gerasa, căruia i-a spus: Mergi la casa ta, la ai tăi și spune-le câte ți-a făcut ție Domnul și cum te-a miluit (Mc 5,1-19).

Dar Maria Magdalena, printr-un har deosebit, se bucura de sănătate perfectă, trupească dar și sufletească, folosind bunurile materiale de care dispunea pentru susținerea acelora care îl însoțeau pe Isus, și, fiind mereu alături de preacurata Fecioară Maria, putem susține fără îndoială că s-a bucurat de plinătatea darurilor Duhului Sfânt, așa cum Elisabeta, verișoara ei, s-a umplut de Duhul Sfânt când Maria i-a venit în vizită (cf. Lc 1,41). Duhul Sfânt i-a dat înțelepciunea de a-l urma pe Isus, i-a dat înțelegerea de a-și pune bunurile ei în slujba apostolatului, i-a dat tăria de a-l urma până pe Calvar. Când ucenicii l-au părăsit și stăteau ascunși de frica iudeilor, Maria Magdalena, împreună cu alte femei evlavioase, îl urmează de aproape pe Învățătorul iubit și-i veghează sfârșitul. Greșit este interpretată atitudinea ei de sub cruce ca smulgându-și părul de durere, strigând soldaților să nu-l răstignească fiindcă Isus este doar om, după cum apare în diferite filme cinematografice etc. Alături de preacurata, Maria Magdalena plină de darul tăriei a păstrat acea atitudine corectă datorată fricii de Dumnezeu. În dimineața zilei a treia după moartea învățătorului aleargă la mormânt și găsindu-l gol se întoarce în fugă la ucenici și le spune că trupul lui Isus a fost luat din mormânt și nu știe unde a fost dus. Era ultima încercare, prin care au de trecut toate sufletele mari, înainte de suprema revelație: sentimentul, experiența dureroasă a dispariției lui Dumnezeu, ca și strigătul lui Isus de pe cruce: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? (Mc 15,34). Îmi vine în minte și chinul sfintei Tereza a Pruncului Isus din ultimii ani ai vieții, când ajunsese aproape la disperare și-i spune surorii sale: Nu mai cred în viața veșnică; îmi pare că nu se mai află nimic dincolo de viața asta trecătoare. Totul are un sfârșit. Numai iubirea rămâne (Michael Paul Gallagher S.J. Ajută necredinței mele, Ed. Ars Longa, Iași-1996, pag. 21). Asemănarea în suferință arată frumusețea sufletească și apropierea de Isus prin viață. Femeia păcătoasă nu-i capabilă de o asemenea încercare! Maria Magdalena are o structură sufletească solidă și în încercare îi rămâne iubirea care nu se dă bătută: se întoarce la mormânt, caută, plânge, cere ajutor presupusului grădinar, vrea să-i recupereze trupul lui Isus cu orice preț și, când își aude numele Marie, așa cum doar Isus știa să-l pronunțe, ea îl recunoaște pe Raboni, pe acela care de atâta timp i-a oferit numai învățăturile dumnezeiești, învățături din care s-a născut iubirea ei, așa cum a spus-o Învățătorul însuși: Cine mă iubește, ascultă cuvântul meu (In 14,23)

Isus o trimite să comunice ucenicilor marele mister al învierii, care îi dă dreptul să se înalțe la Tatăl: Mă urc la Tatăl meu și la Tatăl vostru, la Dumnezeul meu și la Dumnezeul vostru (In 20,17). Învierea, deși aduce o diferențiere radicală prin acel Tatăl meu și Tatăl vostru, Dumnezeul meu și Dumnezeul vostru, oferă Mariei Magdalena și ucenicilor posibilitatea înțelegerii că și ei îl vor urma și prin el pot ajunge la intimitatea unui singur Dumnezeu-Tată în măsura în care îl vor afla viu, înviat. Datorită încredințării acestei misiuni, Maria Magdalena este numită apostolul apostolilor, martor de bază al învierii lui Cristos, așa cum ne-o prezintă Secvența pascală: Spune-ne, Marie, ce-ai văzut pe cale? Am văzut mormântul lui Cristos care trăiește și slava Celui Înviat; pe îngerii care au dat mărturie; giulgiurile și veșmintele. A înviat Cristos speranța mea, va merge înaintea voastră în Galileea (Duminica Învierii).

Se spune în mod obișnuit că: Cel ce iubește, nu mințește. Iubirea sinceră și curată a Mariei Magdalena constituie o mărturie vrednică de crezare despre adevărul învierii lui Isus. Maria Magdalena nu-și putea permite să păteze imaginea Învățătorului cu o minciună. Cui i-ar fi folosit?

Aceasta este Maria Magdalena pe care Biserica o propune spre cinstire în ziua de 22 iulie!

După o veche tradiție greacă, ea ar fi mers la Efes, împreună cu preacurata Fecioară Maria și cu sfântul apostol Ioan, și aici ar fi murit.

O altă legendă franceză afirmă că trei dintre femeile evlavioase care l-au urmat pe Isus, și anume: Maria Magdalena, Maria mama lui Iacob și Maria Salome, au ajuns cu o barcă pe întinsul mării până la țărmul Franței, lângă orașul Marsilia, unde au debarcat și pe acest loc s-a ridicat biserica numită Maica Domnului a Mării, care astăzi este numită Sfintele Marii. Fiindcă legenda mai spune că cele trei Marii mai aveau o servitoare numită Sara, de culoare, cam țigăncuță, biserica a devenit loc de pelerinaj pentru țigani.

Să înălțăm ruga noastră către tronul divin cu întreaga Biserică și să spunem cu credință: Dumnezeule, Fiul tău unul-născut i-a încredințat Mariei Magdalena, înaintea tuturor, vestirea bucuriei pascale. Dă-ne, te rugăm, ca prin mijlocirea și prin exemplul ei să-l vestim pe Cristos cel înviat și să-l vedem, odată, domnind cu tine în slavă (LR). Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire