pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

Nașterea Maicii Domnului

III

O, Marie, pentru întreaga lume nașterea ta a fost speranța și aurora mântuirii

(8 septembrie)

Chiar de la începutul sfintei Liturghii de azi, Biserica ne îndeamnă Să celebrăm cu bucurie nașterea fericitei Fecioare Maria, fiindcă din ea a apărut soarele dreptății, Cristos, Dumnezeul nostru (Antifonul la intrare).

Liturgia mai sărbătorește, afară de Nașterea Preacuratei Fecioare Maria, Nașterea lui Isus la 25 decembrie și pe cea a Sfântului Ioan Botezătorul, la 24 iunie.

Nașterea preacuratei face parte din planul divin al mântuirii omenirii întregi și de aceea este un mister. Ca să-i înțelegem valoarea și măreția, va trebui oare să o comparăm cu nașterea lui Isus sau cu cea a sfântului Ioan Botezătorul? Nașterea lui Isus a fost prea dumnezeiască pentru puterile minții noastre de a o înțelege. Sfânta Scriptură o compară cu cea a unui soare care răsare din înălțime (cf. Lc 1,79), adică lumină din lumină (Crezul). Nașterea lui Ioan Botezătorul este minunată: este prevestită de arhanghelul Gabriel tatălui său, Zaharia, asigurându-l că va fi motiv de bucurie nu numai pentru familia lui, ci și pentru mulți alții (cf. Lc 1,11-15); vestea i se pare lui Zaharia atât de minunată că nici nu o poate crede și de aceea rămâne mut (id. 1,20); pruncul tresare de bucurie în sânul Elisabetei și se umple de Duhul Sfânt la vizita preacuratei (id. 1,40-41); acum, când minunea se înfăptuiește și pruncul se naște, bucuria lui Zaharia este atât de mare că i se dezleagă limba pentru a-i da numele de Ioan (id. 1,64). Isus însuși vorbește despre nașterea lui Ioan Botezătorul, afirmând că nu s-a născut om mai mare din femeie ca el, fiind mai mare decât oricare al profet, că este îngerul Tatălui ceresc trimis să-i pregătească terenul pentru opera mântuirii (Lc 7,24-28). Putem compara nașterea preacuratei cu cea a lui Ioan Botezătorul?

Dacă vrem să descriem în cuvinte omenești valoarea și măreția nașterii Fecioarei Maria, ar trebui să ne folosim de cuvintele inspirate ale Sfintei Scripturi, prin care să demonstrăm că o întrece pe cea a lui Ioan Botezătorul. Dar Scriptura tace. De ce?

Când cuvintele omenești sunt incapabile de a ne reda măreția unui lucru, Scriptura tace. De exemplu: Isus a venit să ne vestească împărăția lui Dumnezeu, măreția și fericirea ei, dar niciodată n-a încercat să ne-o descrie în cuvinte, fiind imposibil de redat ceea ce Dumnezeu a pregătit acelora care îl iubesc (cf. 1Cor 2,9). Întrezărim măreția nașterii Fecioarei Maria din câteva cuvinte ale lui Isus spuse unei femei entuziasmate ascultându-i predica, fericind pe aceea care l-a născut și crescut. Mântuitorul îi spune: Fericiți sunt mai curând cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc (Lc 11,27-28).

De aici deducem că cel mai fericit dintre toți este Isus însuși, fiindcă, ascultând cuvântul Tatălui, a devenit Cuvântul lui Dumnezeu, născut din veci din Tatăl, rămânând în veci cel mai credincios păstrător al acestui cuvânt părintesc din care s-a născut și cu care s-a identificat, ca apoi să devină Cuvântul întrupat.

Preacurata Fecioară Maria, aleasă din veci în planul Tatălui ca să devină mamă a Fiului său pe pământ, mama Cuvântului Întrupat, s-a născut ca o consecință a ascultării lui Isus față de Tatăl. Fecioara Maria spune că toate neamurile o vor numi fericită. De ce? Fiindcă s-a născut din fericita ascultare a Fiului lui Dumnezeu.

O astfel de naștere întrece în măreție creația întregului univers, a tuturor celor văzute și nevăzute, este unică și nu are termen de comparație. Or, o astfel de măreție este imposibil de redat în cuvinte omenești, ba cred că nici în cuvinte îngerești, ci doar dumnezeiești: Maria s-a născut ca urmare a ascultării lui Isus față de cuvântul dumnezeiesc al Tatălui veșnic, Cuvântul iubirii infinite prin care și pentru care toate au luat ființă (In 1,3-4). Nașterea lui Ioan Botezătorul se poate descrie, fiind consecința naturală a unor evenimente mai puțin minunate, pe când Maria s-a născut din ascultarea Fiului dumnezeiesc față de Tatăl ceresc, înainte ca ea să-l nască pe Fiul lui Dumnezeu ca Fiu al Omului.

Semnificația istorică a acestei minuni o putem afirma în cuvinte. Nașterea Fecioarei Maria este preludiul nașterii lui Isus, fiindcă o dată cu apariția ei în această lume începe să se realizeze planul lui Dumnezeu pentru o minune și mai mare: întruparea Fiului său divin. În Fecioara din Nazaret Cel Preaînalt ne pregătește mama și regina. Mama și regina prevestește apariția Regelui regilor, ne spune că Fiul lui Dumnezeu este gata vă vină, să răsară ca un soare din înălțimi, că promisiunile din vechime, referitoare la mântuirea lumii, sunt gata să devină realitate istorică pe pământ.

Micheia a prorocit-o ca pe aceea care trebuie să nască (5,2), desemnând timpul nașterii ei ca pe începutul unei noi ere, când de la Betleemul din Efrata va veni acela care este desemnat să stăpânească peste Israel (id. 1). De fapt, de la Betleem, o dată cu nașterea lui Isus din Fecioara Maria, începe era mântuirii: vremea mesianică.

Nașterea preacuratei este, prin urmare, aurora răscumpărării; apariția ei proiectează o lumină nouă asupra lumii întregi: lumina nevinovăției, a curăției, a harului; reflectă măreața lumină a aceluia care este lumină din lumină și vine să lumineze în întuneric, vine să devină Lumen gentium - Lumina neamurilor - cum îl numește bătrânul Simeon pe pruncul din brațele sale (cf. Lc 2,32).

Mama luminii, ferită de păcat printr-un privilegiu unic și plină de har (Lc 1,28) prin meritele lui Isus, nu numai că vestește iminența răscumpărării, ci ne silește dulce ca aurora ca să ne deschidem ochii spre a ne acomoda cu lumina care ne va veni de sus, ca în lumina ei Fiul lui Dumnezeu să ne poată vedea pe noi neprihăniți, ea fiindu-ne model unic. Zămislirea ei neprihănită este prima floare care îmbucură lumea și atrage bunăvoința Celui Preaînalt pentru a duce la îndeplinire făgăduința din paradisul

pământesc de a zdrobi capul Șarpelui viclean (Gen 3,15). (cf. P. Gabriele din S.M. Maddalena, Intimita divina, Roma 1975, pag. 1559).

Dacă preacurata a voit să rămână în istoria mântuirii ca o simplă roabă a Domnului, nici un evanghelist n-a îndrăznit să o scoată din umbra nașterii lui Isus. Dacă totuși au trebuit să o prezinte lumii, au prezentat-o numai în calitate de mamă a Mântuitorului, dar total acoperită de vălul smereniei, total ascunsă în Cristos, în cuvântul său și cu el în Dumnezeu în care își găsea toată bucuria. Vălul smereniei preacuratei va acoperi chiar și minunea nașterii lui Isus din peștera din Betleem. Acest sentiment de roabă a Domnului este prin excelență trăsătura mesianică pe care o prefigurează pentru acela care a fost prevestit de profeți drept slujitorul lui Iahve, care din fire este Dumnezeu, dar s-a despuiat pe sine însuși și a luat fire de sclav (Fil 2,6-7).

Azi, când preacurata se află în slava cerească și apostolul Ioan ne-o descrie îmbrăcată în soare, cu luna sub picioare, purtând pe frunte o coroană de douăsprezece stele (Ap 12,1) și înțelegem că a fost aleasă de Tatăl, înainte de oricare altă făptură ca să colaboreze la întruparea Cuvântului și să rămână peste veacuri modelul desăvârșit al Bisericii lui Isus, Maria poate spune în Duhul Sfânt, care și-a ales-o de mireasă din clipa veșnică în care Fiul și-a ales-o de mamă: Domnul m-a avut de la începutul veacurilor, mai înainte de oricare altă făptură a sa (Prov 8,22), de aceea: Sufletul meu îl preamărește pe Domnul, iar inima mea tresaltă de bucurie pentru Dumnezeu, Mântuitorul meu, fiindcă lucruri mari a înfăptuit pentru mine Cel Puternic, privind la smerenia slujitoarei sale (Lc 1,46-47. 49a.48).

Iată cum apare Maria la orizontul istoriei în misterul nașterii sale: fiică preaiubită a Tatălui, mamă neprihănită a Fiului și mireasă a Duhului Sfânt plină de toată strălucirea harului. După demnitatea lui Dumnezeu, cea a Fecioarei mame este cea mai mare care se poate concepe (Pius al XI-lea, Lux veritatis, cf. Intimita divina, pag. 473).

Sărbătoarea de azi este, prin urmare, o chemare la viața ascunsă cu Maria în Cristos și cu Cristos în Dumnezeu. Fericiți cei pe care Dumnezeu însuși, prin diferite împrejurări, îi conduce pe calea smereniei, simplității, lipsiți de tot ceea ce strălucește în ochii oamenilor, ca apoi să primească împărăția cerurilor.

Toată viața primită din clipa nașterii, Neprihănita o va folosi pentru a descifra planul Creatorului din lume și pentru a se încadra cât mai corect în el în calitate de roabă.

Dacă vrem să ne dovedim copiii ei și să avem parte de fericirea de care se bucură ea, trebuie s-o urmăm pe calea smereniei slujind lui Dumnezeu și fraților noștri.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire