pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

Duminica a II-a după Nașterea Domnului

Le-a dat putere să devină fii ai lui Dumnezeu

Deși suntem în a doua duminică după Solemnitatea Nașterii Domnului, antifonul de la începutul sfintei Liturghii de azi vrea să ne mențină în atmosfera tainică a nopții de Crăciun printr-un citat din cartea Înțelepciunii: Când liniștea învăluia totul și noaptea era la jumătatea căii sale, Cuvântul tău atotputernic, Doamne, a venit din ceruri, de pe tronul regesc (18,14-15), ca bucuria noastră să dureze.

Prima lectură (Sir 24,1-2.8-11.13) ne oferă motiv de bucurie din bucuria înțelepciunii create. Aceasta se bucură fiindcă a fost cinstită de Dumnezeu și recunoscută de oameni drept o minune; i s-a încredințat o misiune deosebită prin poruncă (porunca arată inițiativa unei mari realizări); înțelepciunea se bucură că a fost destinată unui popor deosebit în vederea unei realizări mesianice (întinderea rădăcinilor pe tot pământul); se mai bucură pentru că a fost creată înainte de orice altă ființă și predestinată vieții veșnice; se bucură, în cele din urmă, fiindcă i s-a încredințat misiunea de slujire a celor sfinți printre care își are locuința.

Pentru Ben Sirah, autorul cărții, înțelepciunea creată este Scriptura, Legea.

Dacă analizăm această ființă minunată, vom găsi de cuviință să credem că este vorba despre acel chip minunat creat după asemănarea lui Dumnezeu înainte de Adam, menit să fie modelul omului desăvârșit care îl va răscumpăra pe omul căzut. Acest chip minunat nu poate fi altul decât cel pe care profetul Daniel l-a văzut înaintând spre tronul celui bătrân de zile și căruia i s-a dat toată puterea, slava, domnia și împărăția care nu va avea sfârșit (cf. Dan 7,13-14), care nu poate fi altul decât chipul Fiului Omului din planul divin, zămislit apoi prin puterea Duhului Sfânt și născut din Fecioara Maria, fiind desăvârșirea revelației, adică a Sfintelor Scripturi din Vechiul Testament.

Fiul Omului, asupra căruia s-a odihnit Duhul Sfânt (cf. Lc 4,18), a fost plin până la Dumnezeu de cele șapte daruri:

a) s-a bucurat de darul înțelepciunii, admirat fiind de toți cei care l-au cunoscut și care exclamau: Niciodată n-a vorbit cineva ca acest om (In 7,46), atingând culmea în înființarea tainei sfintei Euharistii;

b) s-a bucurat de darul înțelegerii, dovedindu-se atât de blând cu cei greșitori, ca în cazul femeii prinse în adulter: Nici eu nu te condamn; mergi și nu mai păcătui! (In 8,11), perpetuând această înțelegere în taina Reconcilierii;

c) s-a bucurat de darul sfatului și i-a luminat pe oameni cu lumina sa dumnezeiască pentru a accepta adevărurile de credință, în fața căruia mulțimile rămâneau zguduite de învățătura lui, deoarece el învăța ca unul care are autoritate, și nu în felul cărturarilor (Mt 7,29) perpetuând autenticitatea învățăturii și sfaturilor evanghelice prin sacramentul Mirului, punând pecetea darului Duhului Sfânt pe toți cei meniți să-i mărturisească învierea;

d) darul puterii este cel mai evident în viața lui Isus și chiar asupra morții, așa cum a afirmat-o clar: Mi s-a dat toată puterea în cer și pe pământ (Mt 28,18) și Tuturor celor care l-au primit le-a dat putere să devină fii ai lui Dumnezeu (In 1,12); Din el ieșea o putere care îi vindeca pe toți (Lc 6,19), perpetuând această putere prin taina Maslului ca izvor de sănătate, de biruință asupra fricii de moarte, de tărie în fața Judecătorului divin;

e) plinătatea darului științei lui Isus o mărturisește Petru: Doamne, tu toate le știi (In 21,17) sau cum afirmă sfântul Paul că în el sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei (Col 2,3), perpetuând știința prin taina Botezului, fiindcă prin acest sacrament omul primește știința credinței, speranței și iubirii. Evanghelia de azi pune în evidență tocmai credința care îl face pe cel ce o trăiește să devină copil al lui Dumnezeu; un copil se naște inconștient pentru această viață, dar pentru viața veșnică i se cere toată știința.

f) s-a bucurat de darul evlaviei desăvârșite; cunoaștem acest adevăr din rugăciunile lui stăruitoare înălțate către Tatăl ceresc și care l-au făcut biruitor asupra morții, Duhul Sfânt înviindu-l din morți (cf. Rom 8,11), deoarece în zilele de încercare a înălțat rugi cu lacrimi și cu strigăte puternice către Dumnezeu și a fost ascultat pentru evlavia sa (cf. Evr 5,7). A găsit modalitatea de a-și perpetua evlavia prin taina Preoției;

g) în fine, frica de Dumnezeu a fost desăvârșită în Isus, fiindcă ea nu este altceva decât împlinirea voinței lui Dumnezeu din cea mai curată iubire. Spunea cu atâta înțelepciune Bartimeu, orbul din naștere vindecat de Isus, fariseilor: Noi știm că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși, dar dacă cineva este cu frica lui Dumnezeu și face voia lui, pe acela îl ascultă (In 9,31).

Isus, sfântul sfinților, în frica lui Dumnezeu a făcut voința lui prin coborârea din cer (cf. In 6,38), și-a găsit hrana pe pământ în împlinirea voinței Tatălui (In 4,34); s-a urcat pe cruce ca să împlinească aceeași voință (cf. Lc 22,42).

A voit să-și prelungească în istorie frica de Dumnezeu prin sacramentul Căsătoriei, prin iubirea care unește două voințe umane într-o singură voință a lui Dumnezeu, pentru ca ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă (cf. Mc 10,6-9; Rom 7,2-3).

Frica de Dumnezeu în soți își are ca temelie credința că Dumnezeu i-a chemat să transmită viața, pentru ca apoi cu harul său ei să devină fii ai lui Dumnezeu.

Evanghelia zilei (In 1,1-18) arată nesfârșita iubire a lui Dumnezeu care nu s-a mulțumit să ne dea numai cuvântul său înliterat în Scripturi, ci Cuvântul însuși din sânul său care se bucură de desăvârșirea divină, care la rândul său a venit pe pământ să transmită oamenilor această desăvârșire prin cele șapte taine, rupând tăcerea relativă a Tatălui (cf. MAC pag. 117) și să realizeze scriptura vie: Biserica.

Prin luminarea ochilor inimii noastre, cum spune apostolul Paul, adică prin credință, înțelegem mai bine cuvintele din lectura a doua (Ef 1,3-6.15-18), că Dumnezeu ne-a predestinat să fim fiii săi adoptivi, conform voinței sale, conformându-ne cu chipul desăvârșit care este Isus.

Desăvârșirea individuală este deocamdată în speranță, fiindcă o vom avea numai atunci când oamenii vor fi ca îngerii lui Dumnezeu prin învierea de apoi (cf. Mt 22,30). Acum însă această credință ne face fii ai lui Dumnezeu în sânul Bisericii, care este trupul mistic al lui Cristos, care are în sine deja de pe pământ toate comorile înțelepciunii și ale științei și din această desăvârșire colectivă a Bisericii - una, sfântă, catolică și apostolică - derivă cea individuală în măsura în care creștinul realizează comuniunea perfectă. Înscrierea corectă în sânul Bisericii lui Cristos duce la adevărul: Tuturor acelora care l-au primit, le-a dat putere să devină fii ai lui Dumnezeu, acelora care cred în numele lui... fiindcă din Dumnezeu s-au născut. A se naște în sânul Bisericii înseamnă a se naște din Dumnezeu.

Suntem chemați să realizăm această comuniune perfectă cu Biserica, spre a ne bucura de desăvârșirea lui Cristos, prin sfânta Împărtășanie, ca să fim apoi, individual, ca îngerii lui Dumnezeu, ca pe calea pe care Înțelepciunea a venit la noi, coborând de pe tronul regesc, pe aceeași cale noi să zburăm ca îngerii spre tronul regesc. Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire