pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

Schimbarea la Față a Domnului

II

Glasul Tatălui s-a auzit

(6 august)

Iubiților, acum suntem fii ai lui Dumnezeu și ce vom fi nu s-a arătat până acum. Dar știm că atunci, când el se va arăta, vom fi asemenea lui, fiindcă îl vom vedea așa cum este (1In 3,2).

Cine a spus aceste cuvinte? Un martor al Schimbării la Față de pe muntele Tabor, Ioan evanghelistul. Prima vedere a lui Isus transfigurat i-a dat garanția că și el însuși este unul dintre fiii lui Dumnezeu și, bazat pe această garanție, crede că la a doua vedere a transfigurării lui Isus, când va veni pe norii cerului cu putere și mărire, va primi și trupul său înviat strălucirea taborică a lui Isus, fiindcă toți cei mântuiți vom fi asemenea lui.

Descoperindu-ne pe Tabor existența vieții veșnice, prin profeții Moise și Ilie care, deși morți de sute de ani, apar vii, în suflet se trezește dorința și speranța în viața veșnică.

Veșnicia și timpul sunt ca lumina și întunericul, nu pot sta împreună. Cât timp suntem pe pământ, suntem în întuneric chiar în plină zi: Într-un loc întunecos (lectura a II-a), iar dacă intrăm în veșnicie se va face ziuă și va străluci în inimile noastre luceafărul de dimineață (id.), Cristos înviat.

Atâta timp cât trăim pe acest pământ: viața veșnică, paradisul, fericirea totală etc., nu pot fi decât un obiect al credinței, cum spune apostolul Paul: Cristos să locuiască prin credință în inimile voastre (Ef 3,17), fiindcă aici, pe planeta vremelniciei, Toți suntem fii ai lui Dumnezeu prin credința în Isus Cristos (Gal 3,26).

Istoricește, omul a dorit mereu să vadă chipul lui Dumnezeu, să simtă pulsul vieții veșnice.

Toate chipurile cioplite ale miilor și milioanelor de zei nu sunt altceva decât o materializare a dorinței omului de a-l vedea pe Dumnezeu, de a-l avea aproape, de a se simți fericit sub ocrotirea lui.

Autorii inspirați, atât din Vechiul cât și din Noul Testament, pun fericirea supremă din viața veșnică în vederea lui Dumnezeu. Dorința lui Adam și Eva a fost aceea de a fi ca Dumnezeu, de a-l vedea pe Dumnezeu, simțind în ei o asemănare cu Dumnezeu. Oropsitul Iob, icoana oricărui muritor, își spunea, consolându-se singur: Afară din trupul meu îl voi vedea pe Dumnezeu. Pe el îl voi vedea și ochii mei îl vor privi, nu ai altuia. Și de dorul acesta măruntaiele tânjesc în mine (19,26-27). Mult timp înainte de Iob, patriarhul Iacob a spus: Am văzut pe Dumnezeu în față și mântuit a fost sufletul meu (Gen 32,30). În cartea Exodului citim despre Moise că se întreținea în convorbiri cu Dumnezeu față la față, așa cum se întreține o convorbire între un om și alt om (33,11). Era spus metaforic, fiindcă atunci când și-a exprimat fățiș dorința de a vedea fața lui Dumnezeu, acesta i-a spus-o clar: Tu nu poți să vezi fața mea, căci nu se poate ca omul să mă vadă și să rămână viu (Ex 33,20) și atunci tot printr-o formă simbolică i s-a arătat spatele (cf. Ex 33,23), fiindcă nimeni nu-l putea vedea pe Tatăl decât prin Fiul Omului. Numai prin Cristos se poate împlini această dorință: Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată (In 1,18), afirmă sfântul Ioan apostolul; fiindcă locuiește într-o lumină neapropiată, de aceea nici un om nu l-a văzut vreodată și nici nu-l poate vedea, confirmă sfântul apostol Paul (1Tim 6,16).

Atunci ne-au mințit cei care au afirmat că l-au văzut pe Dumnezeu față la față? A mințit Moise, Iacob? S-a autoînșelat Iob cu speranța vederii lui Dumnezeu cu ochii săi? Încearcă să ne ducă în eroare apostolul Paul când susține că în viața veșnică îl vom vedea pe Dumnezeu față la față? (cf. 1Cor 13,12).

Nicidecum. Isus a spus-o clar: Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine (In 16,6), fiindcă el este icoana lui Dumnezeu cel nevăzut (Col 1,15), în care locuiește, trupește, toată plinătatea dumnezeirii (id. 2,9).

Dacă cei trei apostoli de pe Tabor - Petru, Iacob și Ioan - i-au văzut pe profeții Moise și Ilie din trecut, morți de sute de ani, atunci toți acei patriarhi și profeți care susțin că l-au văzut pe Dumnezeu față la față, au văzut icoana lui Dumnezeu din viitor, pe Fiul Omului în strălucirea plinătății dumnezeiești, ca pe Tabor, fiindcă numai prin Isus și pentru Isus au fost create toate (cf. In 1,3) și el a spus iudeilor, care îi reproșau că nu are nici cincizeci de ani și l-a văzut pe Abraham și acesta s-a bucurat de vederea lui: Înainte de a fi fost Abraham, eu sunt (cf. In 8,57-58). Când unul dintre ucenicii săi, Filip, îi cere să-l arate pe Tatăl spre a fi pe deplin fericit el și ceilalți apostoli, Isus îi spune: Filipe, cel care m-a văzut pe mine, l-a văzut pe Tatăl (In 24,9), fiindcă: Eu și Tatăl una suntem (In 10,30). Deci:chipul strălucitor al lui Cristos de pe Tabor, în care cei trei ucenici și-au găsit toată fericirea pentru câteva clipe este chipul Tatălui. În acest chip, imagine, icoană etc., Cristos ni-l va arăta față la față pe Tatăl în care ne vom găsi toată bucuria.

Cum îl vom vedea?

Dacă ne iubim unul pe altul, spune sfântul Ioan apostolul, Dumnezeu rămâne în noi și dragostea lui în noi este desăvârșită (1In 4,12), fiindcă ni l-a dat pe Duhul Sfânt (1In 3,24) care revarsă dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre (Rom 5,5).

De fapt, ceea ce dă fericire unei creaturi este dragostea, iubirea curată și sfântă. Îl vom vedea pe Dumnezeu prin iubire, deși iubirea nu se vede, ci se văd semnele ei concretizate în iertare, milostivire, armonie, adevăr, frumusețe etc. Toți mă vor cunoaște, toți, de la cel mai mic și până la cel mai mare. Eu le voi ierta păcatele; eu nu-mi voi mai aminti niciodată de greșelile lor, zice Domnul (Ier 31,34; Evr 8,11-12). Vom gusta bucuria iubirii divine dintr-o armonie perfectă dintre creaturi, armonie realizată de chipul strălucitor al Fiului Omului: ca tot cel care îl vede pe Fiul să aibă viață veșnică (In 6,40).

Profetul Daniel ne spune că în ziua venirii Domnului Cei înțelepți vor lumina ca strălucirea cerului și cei care vor fi îndrumat pe mulți pe calea dreptății vor fi ca stelele în vecii vecilor (12,3). Apostolul ne-a spus-o clar: Și voi bine faceți că vă îndreptați atenția asupra lui ca spre o lumină care strălucește într-un loc întunecos (Lectura a II-a), deoarece nouă, oamenilor, nu ne este dat un alt nume, decât cel al lui Isus, lumina lumii, în care să ne mântuim (cf. Fap 4,12).

Lumina de pe Tabor ne este necesară ca să putem purta crucea de fiecare zi pe urmele lui Isus atâta timp cât trăim în această vale de lacrimi; ne este necesară ca să înțelegem și să trăim legea cea nouă - iubirea - fiindcă numai ea ne poate aduce schimbarea noastră la față, acea schimbare necesară pentru ziua venirii Domnului de pe norii cerului cu putere și mărire, ca să auzim acel glas al Fiului, care de fapt este tot al Tatălui de pe Tabor: Veniți, binecuvântații Tatălui meu, moșteniți împărăția pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând, iar voi mi-ați dat de mâncare; am fost însetat, iar voi mi-ați dat de băut; am fost străin, iar voi m-ați primit; gol, iar voi m-ați îmbrăcat; am fost bolnav, iar voi ați căutat de mine; am fost în închisoare, iar voi m-ați vizitat (Mt 25,34-36).

Tatăl ceresc își va deschide brațele și ne va spune: Bucurați-vă, fiindcă ați ascultat de Fiul meu în care eu însumi îmi găsesc toată fericirea.

Atunci fețele noastre vor fi asemenea cu fața lui Isus de pe Tabor și nu va mai fi trebuință de vreun cort pentru a fi fericiți în veci. Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire