pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

Schimbarea la Față a Domnului

I

Fața lui a devenit albă ca lumina

(6 august)

Schimbarea la Față, eveniment însemnat în desfășurarea misterului mântuirii, a fost cinstit de Biserică, atât în Apus cât și în Răsărit, în cadrul liturgic al slujbelor, în diferite moduri și la zile deosebit; papa Calixt al III-lea a ridicat amintirea Schimbării la Față la rangul de mare sărbătoare și a fixat-o la data de 6 august, în amintirea victoriei repurtate de armatele creștine împotriva turcilor la Belgrad, în anul 1456; vestea despre această biruință a ajuns la Roma în ziua de 6 august din același an (cf. Viețile sfinților, vol. 2, pag. 76).

Toată lumea creștină s-a rugat atunci; armatele creștine au biruit și fața lumii s-a schimbat. Trebuie să ne schimbăm și noi?

Schimbarea la Față este un fel de paște anticipat al Fiului Omului: firea umană apare îmbrăcată în strălucirea divină. În același timp constituie o invitație făcută ucenicilor de a realiza un paște spiritual, de a-și schimba felul de gândire despre Isus, despre cei care au dat mărturie despre Mesia în Vechiul Testament și despre fericirea care există într-o lume pe care încă nu o cunoaștem.

Învățații Bisericii spun că Isus i-a luat pe Petru, Iacob și Ioan pe muntele înalt și s-a schimbat la față înaintea lor, ca să realizeze acest paște spiritual acum, ca atunci când îl vor vedea umilit și batjocorit în fața sinedriului, a lui Pilat și pe lemnul crucii, să-și amintească de acest mister și să rămână statornici în credința afirmată de Petru: Tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu (Mt 16,16). Este puțin spus, fiindcă de îmbărbătare aveau trebuință și ceilalți nouă apostoli, pe când cei trei privilegiați sunt obligați la un mister, la o taină: să nu spună nimănui ceea ce au văzut până după învierea lui din morți. Se pare că cei trei tocmai atunci au uitat de strălucirea dumnezeiască a lui Isus, în timpul pătimirilor sale. Nu știa Isus că vor uita? Știa foarte bine. Atunci? Atunci misterul Schimbării la Față trebuie să aibă o semnificație prelungită în istoria mântuirii. Toți factorii implicați în acest eveniment unic: trei ucenici, trei persoane în strălucire și trei elemente transcendentale - glasul Tatălui, lumina Fiului și norul Duhului care îi învăluie ne duc cu mintea că este vorba de întărirea în credință față de Preasfânta Treime. Revelația a început la botezul Domnului, este confirmată pe Tabor și menită să realizeze mântuirea lumii prin misterul pascal: Tatăl primește jertfa Fiului, Fiul își încredințează sufletul Tatălui din care s-a născut, iar Sfântul Duh izbucnește în lume prin sângele și apa care au ieșit din coasta străpunsă făcând credința să rodească: sutașul roman mărturisește: Într-adevăr, acesta era Fiu al lui Dumnezeu (Mt 27,54) și mulți alții plecau plini de căință și credință bătându-și pieptul (cf. Lc 23,48); catapeteasma templului se rupe în două, pământul se cutremură și stâncile se despică; mormintele se deschid și multe trupuri ale sfinților răposați au înviat (cf. Mt 27,51-53) ca preludiu spiritual la Învierea Domnului.

Schimbarea la Față de pe Tabor constituie un stimulent al credinței, nu numai pentru apostoli, ci pentru noi toți când suntem în încercări, în necazuri, în suferințe, în clipa morții. În aceste momente de încercare și-a adus Petru aminte de fericirea simțită atunci și, conștient de misiunea încredințată de Isus: Iar tu întorcându-te, întărește în credință pe frații tăi! (Lc 22,32). Adresându-se primilor creștini, asupra cărora pluteau norii negri ai persecuțiilor, Petru le spune: Fiii mei, viața veșnică nu este o poveste. Ne-a descoperit-o Domnul nostru Isus Cristos, care este Fiul lui Dumnezeu. Eu cu ochii mei l-am văzut transfigurat în slava Tatălui, cu urechile mele am auzit glasul care îl proclama Fiu iubit al lui Dumnezeu. Eu însumi am auzit acel glas când eram cu el pe muntele cel sfânt (2Pt 1,16-18). Iacob și-a amintit de ceea ce a auzit și văzut pe Tabor când a trebuit să-și plece capul sub securea călăului lui Irod Agripa (cf. Fap 12,2). Singur Ioan, ucenicul predilect al lui Isus, fiind necăsătorit și mai curat decât ceilalți, bănuim că a păstrat amintirea transfigurării și a reușit să urce Calvarul, urmându-l pe Isus.

Fața lui Isus de pe Tabor anticipă învierea sa și a noastră. Legătura o face Isus însuși spunând: Să nu spuneți nimănui nimic din cele ce ați văzut decât după ce voi învia din morți! Isus le vorbise ucenicilor săi de mai multe ori despre împărăția Tatălui ceresc și despre a doua sa venire, dar pentru că numai cuvintele nu au avut forța de a-i convinge în credință, pe muntele cel sfânt le arată strălucirea divinității sale în lumină și împărăția cerului prin glasul Tatălui și prezența celor doi, Moise și Ilie, care pe pământ s-au luptat pentru venirea împărăției prin împlinirea voinței lui Dumnezeu.

Fața transfigurată a lui Isus arată ceea ce vom fi în viața veșnică alături de Isus, asemenea lui Moise și Ilie, dacă ne vom ruga cu credință Tatăl nostru, ca să vie împărăția lui, așa cum ne-a învățat Isus.

Petru voia să rețină fericirea în cort făcut din crengi și alte lucruri obișnuite, doar pentru câțiva care se aflau acolo, însă împărăția lui Dumnezeu este pregătită pentru toți oamenii care pe acest pământ caută calea spre cer. Apostolul Paul ne spune că deja locuim într-un cort, mult mai perfect decât cel voit de Petru, cu toate acestea nici el nu poate reține ceea ce este supranatural, de aceea să nu ne pară rău că se destramă, fiindcă Dumnezeu ne-a pregătit o locuință în cer care nu se mai poate strica, fiindcă nu-i făcută de mână omenească (cf. 2Cor 5,1), de aceea poate reține toată fericirea, toată strălucirea, tot binele veșnic, este Ceea ce ochiul omului n-a văzut, urechea nu a auzit și la inima lui nu s-a suit încă (1Cor 2,9), adică mult mai mult decât au văzut cei trei apostoli pe Tabor, pentru ca noi să credem și să avem parte de ceea ce i-a spus Isus lui Toma după înviere: Ești fericit pentru că ai văzut și ai crezut, dar mai fericiți sunt cei care n-au văzut și au crezut (In 20,29).

Moise ceruse prin Lege ca o mărturie, pentru a fi valabilă la proces ca să se verifice autenticitatea unei fapte, trebuie dată de trei martori (cf. Dt 19,15; Mt 18,16).

Adevărul fundamental al credinței: un Dumnezeu în trei persoane în teofania de pe Tabor: glas, lumină și nor, simbolurile existențiale ale Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt sunt susținute de trei: de Fiul Omului, de Moise și de Ilie, ca la rândul lor să fie crezuți pe baza mărturiei date de Petru, Iacob și Ioan. Isus împlinește și desăvârșește Legea prin strălucirea revelației sale.

Cetatea sfântă, Ierusalimul ceresc, descrisă de sfântul Ioan în Apocalips, are pe toate cele patru laturi câte trei porți (21,13), ceea ce vrea să spună că toți oamenii, din toate cele patru vânturi sau colțuri ale lumii, au aceeași intrare întreită: o credință într-un singur Dumnezeu în trei persoane oferită de trei martori cerești și de alți trei pământești (cf. 1In 5,7), mărturie pe care trebuie să o dea toți cei botezați în apă, sânge și Duhul Sfânt (cf. 1In 5,8), adică în misterul pascal al lui Isus.

Isus s-a urcat pe munte ca să se roage și în timp ce se ruga, fața lui a devenit mai strălucitoare decât soarele. Sfântul Vasile din Seleucia spune că soarele de pe cer a fost mult mai surprins în acea zi, când a văzut un alt soare pe pământ, decât în ziua când Iosua l-a oprit pe cale pentru a duce lupta la bun sfârșit, la victorie (cf. Ios 10,12-13).

Rugăciunea schimbă fața omului lumesc în cea a omului ceresc.

Sărbătoarea Schimbării la Față pentru viața creștină este o amintire a datoriei de a lucra fără încetare la îndepărtarea vălului ignoranței (ca a lui Petru, care cerea fericirea în cort, fără să-și dea seama de ceea ce cerea) și al răutății de pe fața lumii, pentru ca măreția lui Dumnezeu să schimbe și sufletul creștinului (să-și recapete asemănarea cu Dumnezeu din actul creației primului om cf. Gen 1,27), fiindcă: ori de câte ori cineva se întoarce la Domnul, vălul este dat la o parte. Cât despre noi care, cu fața descoperită, oglindim măreția Domnului, suntem preschimbați în aceeași înfățișare, tot mai măreață, de către Duhul Domnului (2Cor 3,17-18) " (cf. Viețile sfinților vol. 2).

Sfânta Tereza a Pruncului Isus să ne fie îndemn pe această cale a rugăciunii. Ea spunea Iubitului inimii sale: Fața ta este singura mea bogăție. Nu cer nimic mai mult. Ascunzându-mă în ea fără încetare, mă voi asemăna cu tine, Isuse. Lasă în mine pecetea ta divină, a trăsăturilor pline de blândețe, și repede voi deveni sfântă, atrăgând la tine inimile (cf. Lumina creștinului, ianuarie 1999, nr. 1 (109).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire