pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

Inima Preasfântă a lui Isus

VIII

Sfințește-i pe ei întru adevărul tău

(Valoarea consfințirii)

Consfințirea este cel mai liber act al voinței, cel mai responsabil act al rațiunii și cel mai reprezentativ act uman de dăruire totală lui Dumnezeu. Consfințirea este o logică a iubirii, un act de înțelepciune al inimii. "Cine iubește, se dăruiește", spune un dicton.

Când a sosit ceasul său de a trece din această lume la Tatăl (cf. In 17,1), Isus se consfințește, se dăruiește total. Cui se consfințește, că doar Tatălui îi aparține din veșnicie? Se consfințește Tatălui împreună cu Biserica, trupul său mistic, care abia a luat ființă.

Suntem la Cina cea de Taină. Isus spală picioarele apostolilor (cf. In 13,1-11), fiindcă nu toți erau curați. Iuda Iscarioteanul nu putea fi consfințit, fiindcă, după îmbucătura dată de Isus, a intrat Satana în el, de aceea părăsește Cenacolul (id. 13, 27-30); ca adevărata consfințire să aibă valoare, Biserica trebuie să se încadreze într-un nou climat, acela al iubirii și de aceea primii membri ai noului popor al lui Dumnezeu primesc o "poruncă nouă", după care toți să-i recunoască (id. 13,31-35), chiar dacă nu sunt încă desăvârșiți, posedă totuși mijloacele desăvârșirii: ca să fiți unde sunt eu, deoarece știți calea (id. 14,3-4); Eu sunt calea, adevărul și viața (id. 14,6). În drumul ei spre împărăția cerească, Biserica nedesăvârșită se desăvârșește prin Isus. Chiar și Petru îl va tăgădui de trei ori (cf. In 13,38), cu toate acestea va primi primatul: Paște oile mele! (In 21,18). În paranteză fie spus: Nu căuta o Biserică perfectă, pentru că în momentul în care o vei găsi, ea nu va mai fi perfectă, fiindcă ai intrat tu în ea (Lumina creștinului, 6 (66), iunie 1995). Isus cere Bisericii să se roage: Orice veți cere în numele meu, vă voi împlini (In 14,13) și, peste așteptări, Isus promite Bisericii pe Duhul Sfânt, ca să știe că el este în Tatăl și că ucenicii fac parte din trupul său mistic: voi sunteți în mine și eu în voi (v. 20) și pentru această unire vor fi iubiți de Tatăl (v. 21), vor fi acceptați când se vor consfinți pentru adevăr, fiindcă Isus însuși se roagă ca ei să fie sfinți prin adevăr (id. 17,19), ba mai mult, se dă în mâinile celor nelegiuiți, ca să pecetluiască adevărul din inimile lor prin jertfa crucii.

Consfințirea către Inima Preasfântă a lui Isus exprimă în esența sa tocmai participarea noastră la jertfa lui Cristos, adică la misterul răscumpărării. Acestui act îi dăm numele de consfințire, adică sfințire împreună cu cineva și, în primul rând, ne sfințim împreună cu Cristos pentru adevăr, ca să ne naștem din adevăr pentru a fi copiii lui Dumnezeu.

Prin această consfințire noi intrăm în Cristos, pentru a trăi noi înșine ceea ce el însuși continuă să trăiască pe pământ, adică memorialul Calvarului, făcând prezent în noi misterul răscumpărării, așa încât prin acest act de consfințire, nu suntem numai beneficiari ai mântuirii, ci devenim noi înșine cooperatori la opera răscumpărării, ca apostolul Paul: Eu sunt fericit acum de suferințele mele pentru voi, iar în trupul meu întregesc lipsurile suferințelor lui Cristos pentru trupul său, care este Biserica, pentru ca pe fiecare om să-l aducem la desăvârșire în Cristos. Eu pentru aceasta mă trudesc și lupt, bazându-mă pe puterea lui, care lucrează în mine cu tărie (Col 1,24. 28-29).

Prin consfințire Isus ne unește cu misterul crucii sale și noi răspundem: Prezent la chemarea sa de a-i fi alături, de a-i trăi misterul din agonia plină de spaimă din grădina Măslinilor, în rușinea de la coloana biciuirii, în părăsirea dureroasă de pe cruce și din singurătatea mormântului, fiindcă în acestea sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei (Col 2,3).

Isus ne invită azi pe noi, ca să participăm, să ne împărtășim prin consfințire de aceste comori ale înțelepciunii și ale științei, spre a păși pe calea care duce la Tatăl, spre a antrena, pe cât mai mulți, ca să ne urmeze pe această cale.

Prin sfânta Margareta-Maria Alacoque, Isus a cerut întregii Biserici, deci și fiecăruia dintre noi, să participe la opera mântuirii lumii, fiindcă, îi spunea Isus: Eu nu primesc decât injurii, indiferență și răceală. Cel puțin tu să mă iubești!

Iubirea lui Dumnezeu cere iubire pentru alții, fiindcă cea mai mare poruncă din Lege le cuprinde pe amândouă. Prin urmare trebuie să ispășim și să ne jertfim pentru alții; viața noastră trebuie oferită pentru toți oamenii, frații noștri. Ca Isus jertfă de pe altar (act continuu de consfințire), așa și noi trebuie să ducem la îndeplinire jertfa noastră (prin crucea de fiecare zi (cf. Mt 16,24; Mc 8,34; Lc 9,23; In 12,26), fiindcă el mai atârnă pe cruce cu trupul mistic, care suntem noi.

Nu voi uita niciodată exemplul uimitor pe care mi l-a relatat regretatul preot Ioan Mărtinaș. Era închis la Târgu Ocna. Într-o seară, mi-a povestit regretatul părinte Mărtinaș Ioan, înmormântat la Gherăești-Neamț, a venit caraliul și mi-a deschis ușa celulei, zicându-mi: "Ieși, banditule, fiindcă trebuie să mergi în altă parte!" Am fost transportat de urgență la închisoarea Doftana și aruncat într-o celulă, zicându-mi: "Aici îți vor putrezi ciolanele, banditule!" M-a lăsat în întuneric. Dintr-un colț aud un geamăt profund și o șoaptă care întreba: "Mai este cineva aici?" Da, i-am spus eu, sunt preotul catolic Mărtinaș Ioan. Preot catolic? m-a întrebat el. L-am auzit suspinând și mi-am dat seama că plângea... După câteva momente și-a revenit și a reușit să-mi spună printre sughițuri: Părinte, știam eu că Inima Preasfântă a lui Isus nu mă va lăsa să mor fără a primi împăcarea cu bunul Tată ceresc. De atâția ani mă rog, ca înainte de a muri, să am parte de o spovadă bună. Dumnezeu v-a adus și nu știu cum să-i mulțumesc! Am rămas cu el în noaptea aceea. I-am administrat sfintele Taine, pe cât a fost cu putință în acel loc. L-am ajutat să aibă încredere în iubirea lui Dumnezeu și de pe această cruce, când îi va veni ceasul, să poată spune cu Isus: "Părinte, în mâinile tale îmi încredințez sufletul meu!" Când s-a luminat de ziuă, alt caraliu ne-a deschis ușa și mi-a strigat: "Ieși! banditule! nu tu trebuia să fii adus. S-a făcut o greșeală. Înapoi la Ocnă!" Și m-au adus înapoi la Tg. Ocna. Atunci am simțit adevărata trăire fericită a preoției mele! Ce minunat se folosește Dumnezeu de căile strâmbe ale oamenilor, spre a-și duce la îndeplinire planurile sale drepte!

Consfințirea ne cere să oferim umanitatea noastră, ca Isus să trăiască în noi pătimirea sa; să putem spune cu apostolul Paul: Trăiesc eu, dar nu mai trăiesc eu, Cristos trăiește în mine (Gal 2,20).

Consfințirea este adevărată numai atunci când devenim victime, când suntem disponibili să împlinim tot ceea ce Domnul vrea de la noi, de a nu pune limite sau restricții iubirii noastre.

D. Barsatti spunea că: Această abandonare totală în brațele iubirii divine ar putea să ne sperie la început, dar dacă ne-am dăruit cu adevărat, vom simți și noi puterea lui Cristos și vom constata că de sărmana noastră viață atârnă destinul multor oameni, vom simți în noi forța care ne scoate din mormânt, pentru a continua opera veșnică a iubirii.

Un mistic a spus într-o zi lui Dumnezeu: Doamne, tu ești iubirea însăși și vrei să te dăruiești fiecărui om în această calitate de iubire. Eu îți cer: Dă-mi iubirea ta! De ce mi te dăruiești cu atâta zgârcenie? Și Domnul i-a răspuns: Eu niciodată nu pot să mă dăruiesc cu zgârcenie. Eu mă dăruiesc întotdeauna în totalitate. Numai inima ta este prea mică și nu mă poate cuprinde în totalitatea iubirii mele. De aceea, ca să simți dărnicia iubirii mele, împrumută alte inimi, ca să torn în ele iubirea rezervată pentru tine; împrumută inimile tuturor oamenilor de pe pământ și chiar pe cele ale celor din purgator și vei simți fericirea dărniciei mele!

Cunoaștem episodul din cartea a II-a a Regilor (4,1-6), când o femeie a strigat către profetul Elizeu: Omul meu, robul tău a murit. Și tu știi că robul tău era cucernic și cinstitor de Dumnezeu. Și iată acum a venit datornicul ca să ia pe cei doi copii ai mei, ca robi. Atunci Elizeu i-a răspuns: Ce să-ți fac? Spune-mi, ce ai la tine în casă? Și ea i-a spus: În toată casa, roaba ta nu are decât un urcior cu untdelemn. Și el i-a zis: Du-te și cere vase de la alții, de la toți vecinii tăi, vase goale, dar nu puține! Apoi intră în casă; zăvorăște ușa după tine și după fiii tăi și să torni în toate vasele acelea, și cum se va umplea unul, pune-l la o parte! Ea a ascultat întocmai și după ce a umplut vasele, a spus fiilor: Dați-mi încă unul! Și ei i-au răspuns: Nu mai este nici unul! Din untdelemnul vândut și-a achitat toate datoriile și i-a mai rămas încă de a avut cu ce trăi toată viața.

Ungerea cu Duhul Sfânt o căpătăm în momentul consfințirii la Inima Preasfântă a lui Isus. Duhul Sfânt ne cere să împrumutăm cât mai multe vase goale de la toți vecinii, și nu puține, ca să toarne în ele dragostea lui Dumnezeu, care nu încape în vasul inimi noastre. Cu acest untdelemn al iubirii, care este consfințirea la Inima Preasfântă a lui Isus sub inspirația Duhului Sfânt, ne vom achita toate datoriile și vom avea cu ce trăi în toată veșnicia.

Mergi și fă și tu la fel! (Lc 10,37).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire