pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

Inima Preasfântă a lui Isus

V

Inima lui Isus, unită într-o ființă cu Cuvântul lui Dumnezeu

(Cuvântul lui Dumnezeu)

Această invocație din Litaniile Inimii Preasfinte a lui Isus are cel mai profund conținut teologic, de aceea trebuie să fim foarte atenți la ceea ce a spus stagiritul (Aristotel din Stagira) și anume că acela este cel mai aproape de adevăr, care cunoaște înțelesul cel mai profund al fiecărui cuvânt.

De data aceasta ne oprim chiar la înțelesul cuvântului cuvânt. Nu ne vom da seama niciodată destul de bine ce este Inima Preasfântă a lui Isus, decât dacă o vom considera în originea ei divină tocmai prin înțelesul cuvântului "cuvânt". Prin urmare trebuie să pornim de la cele mai elementare lucruri, spre a ajunge la înțelesul profund al invocațiunii.

Cuvânt (latinescul conventum = înțelegere) substantiv neutru. Unitate de măsură a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor; vorbă (latinescul "verbum"), conform Micului dicționar enciclopedic.

Cuvântul este un "semn" sensibil, convențional, înțeles de cei care vorbesc sau cunosc aceeași limbă. Se spune că dor este un cuvânt specific limbii române și îl cunoaștem numai noi și înțelegem ce mult spune, dar pentru alții rămâne un semn de întrebare.

"Cuvântul" lui Dumnezeu nu este înțeles decât de cei care vorbesc aceeași limbă, limba inimii, adică a iubirii, așa cum a vorbit-o Isus când ni l-a descoperit pe Tatăl, fiindcă Cuvântul lui Dumnezeu este specific celor trei persoane divine. Prin urmare, Cuvântul lui Dumnezeu este Cuvântul inimii Tatălui.

Cuvântul este și "un complex sonor", ceva ce trebuie ascultat. Înțelegem Inima Preasfântă a lui Isus numai când ascultăm de acel glas venit de sus: Acesta este Fiul meu preaiubit în care îmi aflu toată bucuria, pe el să-l ascultați! (Mt 17,5).

Cuvântul, atât ca "asociere a unui sens", cât și ca "un complex sonor", este semnul care suferă cele mai multe interpretări și trezește cele mai multe contradicții.

Inima lui Isus este Cuvântul Tatălui, sau: Semnul căruia i se va zice împotrivă (Lc 2,34), fiindcă nu este un "semn" omenesc, ci divin, un semn al inimii lui Dumnezeu înzestrat cu putere divină de a descoperi gândurile din multe inimi (cf. Lc 2,35), este un semn al "inimii", al iubirii, de aceea când acest semn a apărut în lume, lumea nu l-a primit, Dar tuturor celor ce l-au primit, celor ce cred în numele lui, el le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu (cf. In 1,11-12), adică de a vorbi limbajul iubirii, limbajul inimii.

Cuvântul, luat numai ca un complex sonor, este ceva trecător, efemer - Verba volant - "Cuvintele zboară" - dispar, se retrag în umilința și negura trecutului. De aceea, Ioan Botezătorul, întrebat cine este, răspunde: Eu sunt glasul celui care strigă în pustiu (Mt 3,3). Inima lui Isus este Cuvântul care s-a făcut trup (In 1,14), ceva trecător și umilitor, smerindu-se până la moartea pe cruce (cf. Fil 2,3); cruce de care toți oamenii fug și ar vrea s-o dea uitării, fiindcă nu o percep ca pe un cuvânt al inimii.

Cuvântul mai este, apoi, semnul cel mai mult folosit între oameni ca mijloc de revelație, descoperire, destăinuire, de manifestare a voinței.

Inima lui Isus este semnul revelator al voinței și gândurilor Tatălui ceresc, afirmând că ceea ce spune, i-a fost încredințat de Tatăl ca să spună (In 14,31), fiindcă hrana zilnică a Inimii sale este împlinirea voinței Părintelui ceresc (In 4,34).

Datorită faptului că "Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut trup" (In 1,14), Inima lui Isus a devenit purtătorul nostru de cuvânt în fața Tatălui, mijlocitor între Dumnezeu și oameni (cf. 1In 2,1).

Înțelegem ce înseamnă a mijloci cu inima?

Cel mai bine a pătruns în taina "Cuvântului" sfântul Ioan evanghelistul care spune: La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Toate s-au făcut prin el (In 1,1. 3).

Ce vrea să spună?

Marele nostru Dumnezeu, fiind spirit, cunoaște. Dar primul și cel mai important obiect pe care îl cunoaște este el însuși. Însă bunul Dumnezeu nu cunoaște așa cum cunoaștem noi, bucată cu bucată, frânturi, "per partes", numai suprafața lucrurilor. El cunoaște perfect, totul deodată, ființa internă și externă. Cunoscându-se pe sine perfect, total, exprimă toată realitatea sa dumnezeiască într-un Cuvânt, așa de desăvârșit încât acel Cuvânt exprimă toată substanța sa; astfel Dumnezeu, prin această cunoaștere desăvârșită cuprinsă într-un Cuvânt, inefabil din punct de vedere uman, fiind divin, dă naștere în sine, deoarece numai el singur își poate auzi Cuvântul, la o altă persoană dumnezeiască, la persoana care este icoana desăvârșită a substanței sale, oglinda vie a dumnezeirii sale, dă naștere Fiului său în sine, "iubire din iubire", inimă din inimă.

Cuvântul poate să stea în mintea celui ce a cunoscut, fără să iasă din spiritul lui. În acest caz rămâne o realitate vie în spiritul celui ce a cunoscut și este una cu el. În acest sens Isus a spus: Eu și Tatăl una suntem (In 10,30). Dar cuvântul poate și să iasă din mintea celui ce a cunoscut și se poate destăinui altora; atunci ia o formă materială, devine o sonoritate materială - glasul se întrupează. Glasul lui Dumnezeu s-a materializat în creație: Să fie! Și s-a făcut (Gen 1,3 ș.u.); dar Cuvântul său, prin care toate s-au făcut și pentru care toate s-au făcut, este Cuvântul care s-a făcut trup în sânul preacurat al Fecioarei Maria (cf. Lc 1,30 ș.u.; In 1,3; Evr 1,2), a cărei Inimă cuprinde toată plinătatea dumnezeirii (Col 2,9) și de aceea poate fi totul în toți (id. 3,11).

Deci atotputernicul Dumnezeu numai prin "Cuvântul" său făcut om poate îndumnezei lumea, adică pe noi. Și dacă Tatăl își iubește Cuvântul - Fiul - pentru opera sa minunată și Fiul îl iubește pe Tatăl pentru Cuvântul dat, materializat în sine înainte de întemeierea lumii și apoi în creație, se cuvine să iubim Inima Preasfântă a lui Isus cu toată făptura noastră, pentru că, fiind Cuvântul lui Dumnezeu, se revarsă în noi mereu prin acțiunea inefabilă a Duhului Sfânt, care ne aduce nespusa mângâiere de a ne face fii ai lui Dumnezeu (cf. Rom 8,12-17) și moștenitori ai împărăției sale. În această întâlnire cauzată de Duhul Sfânt, aceasta nu-l înlocuiește pe Cristos, dar ne deschide inima ca să primim Cuvântul Tatălui: Iubirea, să avem o întâlnire personală cu Cristos, Cel Uns de Duhul Sfânt, în Inima Fiului Omului.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire