pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

Inima Preasfântă a lui Isus

II

Veți afla odihna sufletelor voastre

(Darurile)

Prin Isus Cristos am primit tot darul desăvârșit: Euharistia, pe Duhul Sfânt și pe preacurata Fecioară Maria, pentru a fi desăvârșiți precum este Tatăl ceresc.

Cine ar putea descrie cu exactitate, autentic, bătăile Inimii Preasfinte a Mântuitorului? Ele sunt dovezi sigure ale iubirii sale infinite în acele momente în care el oferea oamenilor darurile cele mai prețioase.

Chiar înainte de a lua ultima cină cu ucenicii, numai la gândul instituirii sacramentului preasfântului trup și sânge, Inima lui Isus a pronunțat cu emoție aceste cuvinte: Cu dor am dorit să mănânc acest Paște cu voi, înainte de a pătimi (Lc 22,15). Emoția sa avea să-și atingă culmea când, luând pâinea, mulțumi, o frânse și le-o dădu lor, zicând: Acesta este trupul meu, care se jertfește pentru voi; faceți aceasta în amintirea mea! Tot astfel a făcut cu paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este noua alianță prin sângele meu, care se varsă pentru voi (Lc 22,19-20).

Se poate afirma pe bună dreptate că dumnezeiasca taină a Euharistiei, atât ca sacrament cât și ca jertfă, în care Isus singur este preot și victimă oferit prin intermediul miniștrilor săi de la răsăritul soarelui și până la apus (Mal 1,11), ca și preoția însăși, sunt daruri alese ale Inimii Preasfinte.

Și Maria, scumpa mamă a lui Dumnezeu și a noastră preaiubitoare ocrotitoare, este un dar foarte prețios al Inimii Preasfinte a lui Isus. Era drept, de fapt ca aceea care a fost rânduită ca Născătoare a Mântuitorului nostru după trup, să fie proclamată de Isus însuși ca mamă spirituală, sufletească, a întregii omeniri. Pe bună dreptate scrie sfântul Augustin despre ea că: Fără nici o îndoială, Maria este mama membrelor Mântuitorului, care suntem noi, fiindcă a cooperat cu iubirea sa, ca toți credincioșii să aibă viață în sânul Bisericii, fiindcă sunt membrele aceluiași cap.

Dacă la Cana, Maria a anticipat ceasul manifestării lui Isus obținând schimbarea apei în vin, putem spune că pe Calvar, Isus a anticipat ceasul Mariei, în care ea a devenit mama noastră, schimbându-i lacrimile în fii și zicându-i, înainte de a învia din morți și de a se înălța la Tatăl: Femeie, iată fiul tău. Apoi a spus ucenicului: Iată mama ta! Și din momentul acela ucenicul a luat-o la sine (In 19,27).

După ce Mântuitorul nostru s-a înălțat la cer și s-a așezat de-a dreapta Tatălui îmbrăcat în splendoarea umanității sale glorificată, nu a încetat a iubi Biserica, mireasa sa, ci continuă a o iubi tot mai mult cu acea iubire înflăcărată care îi consuma inima pe acest pământ, iar acum în viața veșnică infinit mai mult prin Duhul Sfânt.

Inima lui Isus glorificată prin înviere și pregătită de Duhul Sfânt pentru viața veșnică, pentru iubirea infinită, devine capabilă să facă omenirii un Dar infinit, pe Duhul Sfânt, primul semn al dărniciei sale cerești.

De fapt, după zece zile, Duhul mângâietor dăruit de Tatăl și trimis de Fiul, coboară asupra apostolilor adunați în Cenacol, după promisiunea făcută de Isus la Cina cea de Taină: Eu mă voi ruga Tatălui și el vă va da un alt mângâietor, ca să rămână în veci cu voi (In 14,16).

Acest Duh mângâietor, fiind iubirea reciprocă dintre cele două persoane divine - Tatăl și Fiul - este trimis de amândouă, care, coborând sub chipul limbilor de foc, investește sufletele ucenicilor cu bogăția iubirii divine și cu multe carisme cerești, după care au tânjit mult înainte, mai ales după darul intimității cu Tatăl prin rugăciune, fiindcă îl vedeau pe Isus fericit în extazul contemplației.

Apostolii l-au văzut deseori pe Isus rugându-se. Cred că Isus, care este începătorul și desăvârșitorul credinței (Evr 12,2), se ruga în extaz, deoarece credința desăvârșită este iubirea care realizează intimitatea perfectă. Impresionați de rugăciunea lui Isus, ucenicii, dornici de acea fericire extatică și de intimitatea cu Tatăl, i-au spus Mântuitorului: Doamne, învață-ne să ne rugăm! Și el i-a învățat "Tatăl nostru" (cf. Lc 11,1-4). Cred că ucenicii au spus de mai multe ori această rugăciune; dar fiindcă n-au reușit extazul și intimitatea cu Tatăl, au lăsat-o. Isus a insistat de mai multe ori asupra necesității rugăciunii, mai ales în grădina Măslinilor (cf. Lc 22, 39-46). După înălțarea lui Isus, după ce nu l-au mai văzut în extazul rugăciunii, ei simt trebuința unui model de înălțare spre Isus, care fusese răpit de un nor (cf. Fap 1,9) și acest model este mama lui Isus, pe care ei o au în mijlocul lor în Cenacol și astfel toți stăruiau într-un cuget în rugăciune (id. v. 14), chiar dacă nu realizau extazul (id. 1,13-4). Numai după coborârea Duhului Sfânt ucenicii realizează intimitatea cu Tatăl în rugăciune și insistă ca asupra tuturor celor botezați să li se impună mâinile, ca să-l primească pe Duhul Sfânt, deoarece numai el realizează rugăciunea perfectă din om, fiindcă Duhul Sfânt vine în ajutorul slăbiciunii noastre, deoarece noi nu știm ce să cerem în rugăciune cum se cuvine, pe când Duhul însuși mijlocește pentru noi cu suspine negrăite și el mijlocește pentru sfinți conform cu voința lui Dumnezeu (Rom 8,26-27).

Dar această revărsare de iubire cerească izvorăște, indubitabil, din Inima Mântuitorului, în care sunt depozitate toate comorile înțelepciunii și ale științei (Col 2,3), fiindcă Isus s-a rugat la Cina cea de Taină, nu numai pentru ucenicii săi, ci și pentru cei care prin cuvântul lor vor crede în mine, ca toți să fie una, ca unde sunt eu, să fie cu mine și cei pe care mi i-ai dat (In 17, 20.24).

Dacă apostolul Paul se străduia să-l cunoască pe Cristos și puterea învierii lui, să se facă părtaș de suferințele lui, să-i devină asemănător întru moarte, cu speranța că va ajunge la învierea din morți (cf. Fil 3,10-11), această putere a învierii nu este alta decât rugăciunea, deoarece Isus Cristos, în timpul vieții sale pământești, a înălțat rugi și rugăminți, cu strigăte puternice și cu lacrimi, către Acela care îl putea scăpa de la moarte, iar datorită evlaviei sale a fost ascultat (Evr 4,7), fiindcă în el s-a rugat Duhul Sfânt, pentru aceasta spune Paul că: Dacă Spiritul aceluia care l-a înviat pe Isus din morți locuiește în voi, Acela care l-a înviat din morți pe Cristos Isus va da viață și trupurilor voastre muritoare, prin Duhul său, care locuiește în voi (Rom 8,11).

Scriitorul Paul Bourget povestește că a văzut într-o dimineață de iarnă o spălătoreasă, care clătea rufele în apa rece ca gheața și cu mâinile învinețite de frig, în timp ce doi copii, așezați pe mal, plângeau. Femeia strângea din dinți și-și vedea de treabă, pentru a termina enorma grămadă de rufe din coș. Paul Bourget a întrebat-o: Cum poți rezista acestei vieți? Nu este ușor, domnule, a răspuns ea, dar în fiecare zi merg la biserică și mă împărtășesc, spunându-i bunului Dumnezeu: Doamne, încă 24 de ore! Te rog, dă-mi putere încă 24 de ore! Și așa o duc de azi pe mâine de mai bine de 27 de ani!

Acea femeie a aflat în darul lui Isus puterea vieții și învierii viitoare.

Dar eu?

Dacă Euharistia este puterea celor slabi, Sfântul Duh este atotputernicia celor tari.

Un coleg preot mai în vârstă mi-a spus câteva cuvinte care mi-au dat mult de gândit. Ele sunt: Dumnezeu Tatăl în zadar ne-ar fi creat, Dumnezeu Fiul în zadar ne-ar fi răscumpărat, dacă Duhul Sfânt nu ne-ar fi fost dat.

Înțelegem măreția acestui dar? Duhul Sfânt este bogăția noastră divină, este atotputernicia noastră asupra Celui Atotputernic, fiindcă îi putem spune Tată. Isus ni l-a dăruit pe Duhul Sfânt ca să fim bogați și puternici dumnezeiește și ne-a dăruit-o pe propria mamă și mireasă a Duhului Sfânt ca să nu fim bogați orfani.

(După Pius al XII-lea)
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire