pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

Întâmpinarea Domnului

I

L-au dus la Ierusalim, ca să-l prezinte înaintea Domnului

(2 februarie)

Misterul sărbătorit astăzi nu are menirea să ne surprindă ca eveniment istoric, fiindcă este strâns legat de cel al nașterii Domnului, de Crăciun și Anul Nou; acum pruncul Isus este prezentat la templu ca să împlinească, să ia asupra sa, să desăvârșească tot ce s-a scris despre el în Legea lui Moise, în profeți și în psalmi (cf. Lc 24,44).

Fiul lui Dumnezeu, întrupându-se, a voit să se facă în toate asemenea fraților (Evr 2,17), fără să înceteze a fi Dumnezeu, a voit să fie om adevărat între oameni, înscriindu-se în istoria lor și să împartă cu ei tot necazul vieții și chiar să observe Legea prescrisă pentru omul păcătos, deși nu a avut nici umbră de păcat. Împlinirea Legii îi oferă ocazia să se întâlnească în templu cu poporul său care îl aștepta cu credință. Pruncul s-a prezentat la templu spre a oferi poporului său legătura cu toate popoarele, cu întreg universul și cu întreaga lume a celor nevăzute: iubirea, fiindcă vine de la Tatăl.

Legea lui Moise, la care face mențiune textul evanghelic, se referă la trei prescrieri: purificarea mamei la 40 de zile după nașterea unui copil, consacrarea făcută lui Dumnezeu a fiecărui întâi-născut și răscumpărarea care trebuia făcută celui dintâi-născut de parte bărbătească. Întâiul-născut de parte bărbătească din rândul animalelor curate, conform Legii, nu se răscumpăra, ci se jertfea pe altar. Prețul răscumpărării unui copil era stabilit după starea materială a fiecărei familii: cei bogați își răscumpărau fiul printr-un miel, iar cei săraci printr-un porumbel, o pereche de turturele sau prin doi puișori de porumbel.

Conform filozofului grec Aristotel, acela este mai aproape de adevăr care cunoaște sensul profund al cuvintelor. Lecturile ne pun două cuvinte cheie: prezentare și jertfă de dreptate.

Termenul de prezentare corespunde cuvântului grecesc parestenai, care în Vechiul Testament era folosit în chip special pentru leviții și preoții care se prezentau la templu pentru a oficia cultul divin; de aceea are un înțeles specific sacerdotal. Acest cuvânt vrea să ne sugereze gândul că deja din acest moment Isus apare ca marele-preot al noii alianțe (cf. Carrasco J.A. Sfântul Iosif în misterul lui Cristos și al Bisericii, Ed. Piemme, 1984,31-32).

Evanghelistul Luca pune accentul pe faptul prezenței și prezentării pruncului Isus în templul din Ierusalim. De ce? Cu toată siguranța că el vrea să pună în evidență o trăsătură teologică a faptului cu o mare încărcătură istorică, pe care părinții o împlinesc în cunoștință de cauză față de datoria pe care o aveau față de misiunea fiului lor. Maria și Iosif știu că Isus este sfântul prin excelență, care este consfințit lui Dumnezeu în chip unic prin acțiunea Duhului Sfânt din prima clipă a zămislirii lui ca om și acum actul lor de prezentare constituie tocmai recunoașterea sfințeniei lui datorită acelei consacrări din templul sânului ei feciorelnic și plin de har. Evanghelistul Luca prezintă faptul cu multă finețe spre a scoate în evidență caracterul sacerdotal al lui Isus. Preoția nouă, prezisă de Malahia, este cea a lui Isus: după ce se jertfește de bunăvoie pe altarul Inimii Neprihănite a Mariei timp de nouă luni, acum se jertfește oficial pe altarul templului prin mâinile preotului Simeon, care își recunoaște misiunea terminată și dă loc altei preoții unice și singure aducătoare de adevărată mântuire, fiindcă pruncul din brațele lui unește în sine jertfa și jertfitorul și astfel îi oferă Tatălui jertfa deplină de împăcare, de dreptate, fără diferențiere dintre victimă și preot: Isus este același ieri, azi și în veci (cf. Ap 1,4), este Mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatele lumii (In 1,29), este Cristosul, adică unsul lui Dumnezeu ca preot, rege și profet, este Kyrios-ul, adică Stăpânul a toate, este Fiul lui Dumnezeu care formează o unitate cu Fiul Omului într-o singură persoană divină și astfel dă jertfei sale caracterul total al iubirii prin care devine plăcută lui Dumnezeu în totalitate și are putere absolută de a-i mântui pe toți oamenii. Aceasta este jertfa dreptății: moare ca jertfă de bunăvoie preotul însuși, jertfitorul și nu altul în locul său; este jertfa voinței totale pentru împlinirea voinței divine (Evr 2,14-18).

Dar supunându-se condițiilor de copil abia născut de 40 de zile, Isus vrea să fie jertfit mai întâi prin mâinile mamei care apare în postura de cooperatoare la opera mântuirii, prefigurând Biserica, trupul mistic, menită să-i aducă jertfe spirituale (1Pt 2,5) ). Maria știe că numai Isus este mântuitorul lumii - va mântui pe poporul său de păcate(Mt 1,21) - dar, prin vălul profețiilor intuiește că el își va împlini misiunea printr-un mister de durere, la care ea, ca mamă, trebuie să participe. Cuvântul lui Simeon îi confirmă cu claritate ceea ce a intuit, că prin inima ta va trece o sabie (Lc 2,35). Maria înțelege și în inima ei repetă acel Fie mie de la Nazaret. Oferindu-și pruncul, se oferă pe ea însăși, începând astfel pătimirea zilnică, pătimire care va culmina pe Calvar sub crucea Fiului.

Alt punct de asemănare între mamă și Fiu este umilința cu care Maria, deși conștientă de fecioria ei, se așază în rând cu alte femei și, pierzându-se printre ele, se prezintă în fața preotului pentru ritualul curățării. Isus nu trebuia răscumpărat; Maria nu avea de ce să fie curățată și totuși se supune acestei legi spre a da omenirii un exemplu sfânt de respect și de fidelitate față de poruncile Domnului, cucerind răsplata umilinței și a ascultării. Pentru aceasta, mult timp, sărbătoarea de azi s-a numit Purificat Beatae Maria Virginia, adică: Purificarea Fericitei Fecioare Maria.

Actul ritual de curățire al Mariei, unit cu actul prezentării lui Isus, este simbolul acelei purificări de care omul are mereu trebuință și care poate fi obținut numai prin meritele lui Cristos prezentat Tatălui spre a ispăși păcatele poporului (Evr 2,17). După cum și-a prezentat Fiul, tot așa Maria prezintă Biserica, trupul mistic al lui Isus, lui Dumnezeu, și mijlocirea ei de mamă dispune pe fiecare mădular în parte pentru acea purificare care trebuie să se realizeze în el. Jertfa nepătată și sfântă a lui Cristos îl sfințește pe fiecare credincios prezentat lui de mama preacurată și îl face capabil să ofere Tatălui rugăciuni și jertfe plăcute maiestății divine. Aici Maria apare ca mama preoției comune a credincioșilor. (cf. Intimita divina, pag. 1529-1531), mama Bisericii.

Bătrânul Simeon, pururi tânăr fiindcă ducea o viață sfântă, era cu frica lui Dumnezeu și Duhul Sfânt îi dădea forța în a veni la templu, îl aștepta pe Mesia așa cum era scris în Legea lui Moise, în profeți și în psalmi, de aceea el este primul care pricepe că pruncul din brațele Fecioarei este Mesia. Sute de persoane vor fi fost atunci în templu și poate alte sute de mame cu copii în brațe, dar numai Simeon a înțeles, a distins, a fost inspirat și s-a dus direct la Maria și Iosif întâmpinându-i cu cuvinte de foc.

Ca și Simeon, vrednic reprezentant al sexului tare, tot așa și Ana, vrednică reprezentantă a sexului slab, dar atât de tare în credință, vorbește cu responsabilitate profetică despre pruncul Isus celor din jurul ei care așteptau mântuirea în Ierusalim.

Toate acestea au fost prezise de Malahia, care, vorbind despre venirea lui Mesia la templu, se întreabă dacă va putea suporta cineva ziua în care el își va face apariția, fiindcă: El este ca focul, îi va curăța pe fiii lui Levi ca pe aur și argint, adică își va forma o preoție nouă, curată și sfântă, ca să poată oferi Domnului jertfă după dreptate, o jertfă nouă, menită să împace cerul cu pământul, pe Dumnezeu cu oamenii. Domnul, pe care voi îl căutați, îl veți găsi în templu, spune profetul (Lectura I: 3,1-4). De fapt, peste câțiva ani, Cristos avea să declare: Foc am venit să aduc pe pământ (Lc 12,49), focul iubirii care curăță și dă valoare oricărei jertfe. El este jertfa care se oferă de bunăvoie și care va fi sacrificată pentru mântuirea tuturor oamenilor.

Pentru noi, pruncul Isus s-a revelat mai desăvârșit prin moarte, înviere, înălțare la cer, prin mijlocirea harului sfințitor stând de-a dreapta Tatălui. De aceea, ca și Simeon și Ana, ba chiar mai mult decât ei, suntem chemați la orizonturi largi, la o Biserică fără frontiere, la o patrie fără frontiere: la tot cosmosul văzut și nevăzut; la un popor fără frontiere, la o limbă, la o cultură, la o civilizație, toate fără frontiere.

Numai așa vom fi recunoscuți de cetățeni ai împărăției cerurilor, care, și ea, fără frontiere, își strânge aleșii de pe tot pământul, din toate popoarele și din toate timpurile. (cf. Pr. C. D. Popian, Lumina libertății, Ed. Logos 1994, pag. 236 ș.u.).

Reamintind de acest eveniment, Liturgia de azi invită pe toți credincioșii să vină în întâmpinarea lui Cristos în casa lui Dumnezeu, unde îl vom întâlni în celebrarea sfintei Euharistii, spre a-l saluta pe Mântuitorul nostru, spre a-i oferi omagiul credinței puternice și pe cel al iubirii înflăcărate, asemenea bătrânului Simeon și prorociței Ana, spre a-l primi apoi, nu în brațe, ci în inimă. Aceasta este semnificația procesiunii pe care am făcut-o cu lumânările aprinse, ca el - Lumina lumii și a vieții veșnice - să ne întâmpine la poarta Raiului spre a ne duce la Tatăl.

Aceasta este învățătura și dorința Bisericii pentru sărbătoarea de azi și de aceea ne îndeamnă să ne rugăm: Dumnezeule atotputernic și veșnic, noi implorăm cu umilință maiestatea ta ca, precum Fiul tău unul-născut a fost prezentat astăzi la templu în trup omenesc, să ne dai și nouă harul de a ne înfățișa înaintea ta cu suflete curate (LR). Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire