pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

23 ianuarie: Credința care învinge

Voi începe printr-o istorioară a scriitorului Graham Greene, care spune așa: "Într-o zi totul se va sfârși, totul se va termina și în lume nu vor mai fi creștini". El continuă să descrie în culori vii lupta care s-a dus pe întreg pământul împotriva acelora care incomodează lumea cu învățăturile lui Isus Cristos. Când totul părea dus la capăt și nimeni nu mai îndrăznea să se afirme creștin, când toate bisericile au fost dărâmate și din materialul lor s-au făcut palate și săli de distracții, când nicăieri nu se mai auzea un glas de clopot și nicăieri nu se mai vedea o haină clericală sau monahală, spune Graham mai departe: "Într-o zi, un gardian, care scruta lumea așezată cuminte la rând în fața unui chioșc, a spus altui gardian: "Îl vezi pe omul acela cu impermeabil uzat și pătat, pe acel bătrânel naiv? Ei bine, să știi că el este papa". Toți creștinii au fost exterminați, dar a fost cruțat papa. Din ce cauză? Probabil să-l vadă murind de necaz că nu mai are pe cine conduce, că și adevărurile credinței au sfârșit, că o fosilă istorică poate trezi mai mult dispreț față de trecutul creștin, sau, cine mai știe din ce alt motiv. Însă, în cele din urmă, autoritățile, considerând că ontologic treaba n-a fost dusă până la capăt, au hotărât să-l omoare și pe el. Șeful statului ateu mondial a crezut că este de datoria lui să-l achite și, apropiindu-se din spate, i-a pus pistolul la tâmplă cu degetul pe trăgaci, gata să sloboadă glonțul ucigaș, când, ca din senin l-a străfulgerat un gând: Și dacă totuși acest om reprezintă adevărul? A renunțat la crimă. În acel moment, conclude autorul, a început o lume nouă, lumea creștină plămădită cu foarte multă trudă".

Curios: de ce oare nu numai necredincioșii, ci chiar mulți dintre credincioșii creștini, în loc să se războiască cu necredința și cu ravagiile ateismului, materialismului, dezmățului și înarmării absurde, se ridică împotriva papei care, ca urmaș al lui Petru, are menirea să apere adevărul credinței și să-i întărească pe frați?

Primii creștini erau uniți, formau o inimă și un suflet (Fap 4,32), trezind curiozitatea și admirația lumii păgâne, care zicea: Priviți-i cum se iubesc! Care era secretul unirii și iubirii?

După sărbătoarea Rusaliilor, când Duhul Sfânt a coborât asupra apostolilor și a Maicii preacurate în cenacol, Biserica a început să crească rapid. În ea se intra prin acceptarea învățăturilor apostolice (cf. Fap 2,41) care dădeau naștere credinței (id. 2,44; 4,32) în Isus Cristos înviat, Domnul și Unsul Tatălui cu Duhul Sfânt (id. 2,36), conducător și mântuitor al lumii (id. 5,31); se botezau (id. 2,41); li se impuneau mâinile din partea apostolilor pentru a-l primi pe Duhul Sfânt cu darurile și carismele sale (id. 8, 16 ș.u.). Trei lucruri stăteau la baza unirii creștine: 1) ascultarea de învățătura apostolilor; 2) comuniune în rugăciune și 3) participarea la frângerea pâinii.

Nu este posibil să realizăm și azi unirea pe baza acestor trei puncte?

Da, cu o condiție: ca toți conducătorii de biserici să privească pedagogia apostolului neamurilor aplicată la Corint, când unii începeau să dea semne de sciziune! Indiferent că Isus este predicat de prietenii sau de adversarii lui Paul, el este mulțumit că Isus este cunoscut și se mulțumește cu o distincție subtilă spunând: Domnul lor și al nostru (1Cor 1,2). Erau la Corint unii creștini care aveau interesele lor și tindeau să se impună în fața comunității, atrăgându-și simpatizanți. Sfântul Paul nu-i atacă frontal, deoarece știe că sciziunile nu se evită prin condamnarea sau bârfirea căpoșilor, nici prin ridicarea comunității împotriva lor, ci prin datoria fiecăruia de a se sfinți în Cristos, împreună cu toți acei care invocă numele Domnului Isus Cristos. Suveranitatea lui Isus trebuie să fie numitorul comun. Cu cât cineva este mai unit cu Cristos, cu atât va fi mai unit cu cei din jur.

La baza unirii bisericilor creștine ar trebui să stea întrecerea dintre toți membrii de a-l trăi pe Cristos în propria viață prin ascultarea învățăturii apostolilor, pe care șefii religioși să o predea cât mai corect; prin participarea cât mai numeroasă și plină de iubire la frângerea pâinii, la sfânta Împărtășanie și la rugăciunea comunitară.

Numai competițiile spirituale, bazate pe cele trei probe, pe plan mondial pot pune în evidență împărăția lui Dumnezeu la care suntem chemați toți, pot evidenția pe medaliații cu aur, argint și bronz. Nimeni să nu se laude cu victoria înainte de a o cuceri!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire