pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

21 ianuarie: Cetatea de pe munte care polarizează

La sfârșitul Celui de-al doilea Război Mondial, câțiva soldați americani de pe teritoriul german ajutau pe locuitori să-și elibereze de ruine restul caselor avariate. Au ajuns și la biserică. Încetul cu încetul au fost reparați pereții și acoperișul. Într-o zi au găsit bucăți din statuia lui Isus căzută de pe piedestal. Au refăcut-o și apărea ca nouă, cu excepția mâinilor pe care nu le-au mai găsit printre ruine. Atunci au scris pe o tăbliță următoarea inscripție, pe care au pus-o la picioarele statuii: Nu am alte mâini decât pe ale voastre.

Pentru ducerea la bun sfârșit a operei de mântuire a tuturor oamenilor din toate locurile și timpurile prin intermediul Bisericii, Isus și-a ales doisprezece apostoli și cu cele douăzeci și patru de mâini ale lor și-a început construirea cetății de pe munte: Biserica, încredințându-le puteri deosebit de mari. Lui Petru îi dă tăria stâncii de granit, cu menirea de a asigura stabilitatea în credință (cf. Mt 16,18 ș.u.; Lc 22,32; In 21). Trebuie menționat că, în primul rând, Isus le-a dat tuturor puterea de a reprezenta, adică de a realiza memorialul Cinei celei de Taină, asigurând prezența reală a jertfei lui mântuitoare, ca pe o dovadă de unire a iubirii divine care îi însuflețește. Nu poți porni la lucru, pentru a realiza o minune mântuitoare, cetatea de pe munte, Biserica, dacă nu ai iubirea dispusă pentru orice jertfă. Tuturor apostolilor le dă putere să-și aleagă lucrători, pe care îi dezleagă de poverile păcatului: Cărora le veți ierta vor fi iertate, cărora le veți ține vor fi ținute (Mt 18,18; In 20,22 ș.u.), care să poată urca pe munte, ca în zidirea cetății să fie pietre vii (1Pt 2,5), adică lumină din lumină, lumină din Cristos, lumină necesară vieții fiecărui om care vine în lume.

Toate acestea dezvăluie deja natura Bisericii, căreia Isus îi este autor și Kyrios=Domn. Biserica va fi până la sfârșitul lumii o societate organizată și văzută - cetatea de pe munte (Mt 5,14) - pe lângă care nu se poate trece fără a-i acorda atenție, menită să inaugureze împărăția lui Dumnezeu prin unica hrană menită să dea viață veșnică participanților la masa Mielului: Euharistia, ea însăși fiind rodul Cuvântului întrupat.

După gândul lui Isus, misiunea apostolilor de a lucra la zidirea cetății de pe munte, conferind lucrătorilor hrana dătătoare de viață veșnică, va dura cât va fi lumea. Desigur, nu fiecare parte a misiunii apostolice poate fi transmisă: situația unică a apostolilor, ca aleși direct de Isus, privilegiul de a fi fost martori oculari ai vieții lui dinainte și de după înviere, confirmarea în har la Rusalii etc., toate acestea sunt unicate în istorie. Dar când Isus înviat, după cum ne-o relatează Evanghelia după sfântul Matei, îi însărcinează pe cei doisprezece să învețe, să boteze, să corijeze, să conducă etc., și le promite că va rămâne cu ei mereu, până la sfârșitul lumii (cf. Mt 28,20), lasă să se întrevadă permanența puterilor care le-au fost conferite pentru toate veacurile viitoare, chiar și după moartea apostolilor. Acest lucru l-a înțeles Biserica dintru-nceput, în care puterile apostolice au continuat să fie exercitate de conducătorii pe care apostolii i-au ales și i-au consacrat în funcție apostolică prin impunerea mâinilor (cf. 2Tim 1,6), gest semnificativ, ca o lăsare de moștenire a mâinilor lucrătoare pentru realizarea operei mâinilor cerești ale lui Isus.

Puterile episcopale de azi nu au alt izvor decât aceleași cuvinte ale lui Isus.

Credincioșii contribuie la unitatea Bisericii lor și la unirea Bisericilor când beneficiază de iertarea păcatelor, de primirea sfintei Euharistii, de impunerea mâinilor episcopale pentru a-l primi pe Duhul Sfânt, când aduc jertfe spirituale ca acei care continuă munca apostolică să fie la înălțimea lor, să fie cât mai mulți lucrători calificați în via Domnului, când, în virtutea iubirii, știu să fie toleranți cu toți cei de alte religii etc. Prin toate acestea vor fi priviți ca lumină și, toți cei care îi vor privi și vor simți iubirea lor, se vor stabili în Cetatea de pe munte și vor avea bucuria de a fi odată uniți în cetatea Ierusalimului ceresc, după cum prorocește Ioan teologul: Popoarele vor umbla în lumina ei, iar regii pământului îi vor aduce splendoarea lor. Porțile ei nu se vor închide peste zi, - căci acolo nu va mai fi nicicând noapte. În ea nu va intra nimic necurat, nici făptuitor de infamie sau minciună, ci numai cei înscriși în cartea de viață a Mielului (Ap 21,24-27).

Biserica nu are funcția de a opri lumea să treacă (fiind cetate pe munte), ci să sfințească lumea care trece (Etienne Gilson, filozof francez, 1884-1978).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire