pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

19 ianuarie: Unirea, misterul lui Dumnezeu, misterul vieții unice.

Unirea se va realiza. Avem motive întemeiate să credem și să sperăm în ea: viața are un singur izvor: Sfântul Duh.

Dumnezeu însuși a pregătit timp îndelungat reunirea fiilor săi învrăjbiți și divizați de păcat. Isus avea să moară pentru națiune, și nu numai pentru națiune, ci și pentru a readuna pe copiii împrăștiați ai lui Dumnezeu (In 11, 51-52). Moartea lui Isus ne adună la izvorul vieții care este Duhul Sfânt.

Dumnezeu l-a creat pe om și l-a destinat să fie o ființă sociabilă (cf. Gen 1,27; 2,18), de a se înmulți (id. 1,8) și de a apăra viața trăind în familiaritate cu Dumnezeu (id. 3,8).

Păcatul a zădărnicit planul divin și Adam, în loc să rămână capul unui popor unit, menit să trăiască fericit în comuniune cu Dumnezeu, devine tatăl unei lumi scindată de invidie și ură (id. 4,8; 6,11), împrăștiate din cauza mândriei (id. 11,8 ș.u.), fiindcă el însuși a fugit din fața Creatorului și a căutat să se ascundă de frică (id. 3,8; 4,14) și copiii săi se omoară între ei. De ce l-a omorât Cain pe fratele său Abel? Fiindcă Adam, tatăl lor, păcătuind, a pierdut sensul vieții.

Era necesar ca Noul Adam, aducând omenirii sensul vieții prin învierea sa din morți, să-i aducă și sensul unirii, instaurând o nouă creație (cf. 2Cor 5,17 ș.u.; Gal 6,15) în care să fie restabilită viața de prietenie cu Dumnezeu (cf. Rom 5,12), fiindcă, altfel, Șarpele viclean s-ar dovedi mai puternic decât Dumnezeu. Înțelegerea unității este strâns legată de principiul vieții. Unirea trebuie s-o realizăm aici: rugăciunea tuturor bisericilor creștine trebuie să răsune la unison pentru ca întreaga lume să înțeleagă sensul vieții și prin aceasta că Dumnezeu este Tatăl tuturor.

Biblia, încadrând istoria lui Abraham și a urmașilor săi în istoria universală a lumii în care păcatul își etala urmările sale nefaste, arată în același timp că Biserica, adevăratul popor al lui Abraham (cf. Rom 4,11 ș.u.), trebuie să se încadreze în lume ca o ripostă adusă păcatului. Riposta va atinge, prin urmare, și sciziunile și moartea care au derivat din el. Deja tradițiile despre potop furnizau lui Israel exemplul unui om drept, Noe, pus de Dumnezeu în fruntea unei noi creații. Această mântuire universală intervenită prin apă pentru toți urmașii lui Noe era o imagine a aceleia care avea s-o aducă Cristos prin botez, dar fiind mult mai bogată (cf. 1Pt 3,20).

Rugăciunea trebuie să unească toate bisericile creștine ca să-și cunoască fiecare om valoarea botezului primit. Dacă avem un singur Tată care dă sens vieții naturale, cu atât mai mult avem un singur Dumnezeu-Tată care dă sens vieții supranaturale. Botezul trebuie să ne unească în iubirea care ne-a iertat, în harul înfierii prin care îi putem spune lui Dumnezeu Tată (cf. Rom 8,15; Gal 4,6), ca apoi, la rândul nostru, să facem ceea ce Tatăl a făcut cu noi: să iertăm, să dăruim și să ne rugăm ca Tatăl ceresc să ne ierte precum și noi iertăm. Botezul are menirea să ne adune într-o adevărată Biserică numită adunarea celor sfinți.

Cum am putea pretinde altora să adere la Biserica noastră, dacă noi înșine nu știm și nu trăim ceea ce ne unește: Botezul!

Un preot zelos a fost numit paroh într-o localitate în care viața spirituală era la pământ. După ce luni de zile s-a străduit să trezească pe credincioșii-necredincioși în majoritate ai parohiei sale și a trebuit să constate cu tristețe că totul a fost în zadar, a făcut un anunț prin toate mediile de informație posibile că într-o anumită duminică, după-amiază, vor avea loc funeraliile de înmormântare ale parohiei: sfânta Liturghie, prohodul și înhumarea. Într-adevăr, în fața unui număr considerabil de credincioși atrași de curiozitate, parohul și-a început sfânta Liturghie cu un mare catafalc închis în mijlocul bisericii, a făcut necrologul parohiei de la naștere și până în clipa de față, iar când a început celebrarea solemnă a prohodului, a cerut sacristanului să descopere catafalcul, pentru ca toți să poată veni și să vadă mortul. Curioșii au venit unul după altul ca să vadă cum arată o parohie moartă în sicriu, gata de a porni pe ultimul drum. Și ce au văzut? În sicriu era o oglindă mare în care fiecare s-a văzut pe sine, fiecare și-a adus aminte că într-o zi va fi aici ca o realitate, ca un cadavru. Dar sufletul?

Dar noi? Să ne trăim Botezul: lepădarea de Satana și de toate faptele lui și vom fi vii pentru Dumnezeu Tatăl nostru.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire