pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

Octava mondială de rugăciune

(18-25 ianuarie)

18 ianuarie: Despre Biserică

Creștinii de pe întreg pământul sunt chemați la rugăciune pentru unirea în credință.

Unirea se va face, ne dă speranță cardinalul Saliega. Ea este în planul lui Dumnezeu. Ea este și obiectul rugăciunilor tuturor creștinilor fervoroși. Nu este ceva pentru mâine, dar este un presentiment general că unirea creștinilor se va face. Este o condiție necesară pentru triumful adevărului asupra tuturor materialiștilor; o condiție în plus a libertății oamenilor atât de maltratați în timpul de față; o condiție, în sfârșit, de respect a persoanei umane și a dragostei frățești dintre popoare.

Unirea se va realiza, deoarece rugăciunea lui Isus - ca toți să fie una (In 17,21) - nu poate fi zădărnicită de porțile iadului (Mt 16,18).

Ce este Biserica?

Ne vom ruga, ne vom jertfi și ne vom încadra mai bine în sânul Bisericii, dacă vom înțelege esența ei spirituală, nu ca pe un număr de inși cuprinși sub un nume, cât mai ales de fii ai lui Dumnezeu, uniți prin harul sfințitor și răspândiți pe toată fața pământului, formând "poporul lui Dumnezeu".

Auzind vorbindu-se despre Biserică, foarte mulți oameni ai zilelor noastre nu înțeleg prin aceasta decât un aspect al vieții sociale, o grupare de oameni, mai mare sau mai mică, uniți prin credință și cult, așa cum ar fi uniți într-un sindicat, sau într-un club, toți acei care practică aceeași meserie. Definiția exactă a Bisericii ne-o dă Sfânta Scriptură, dar numai pentru acei care se bucură de darul credinței, fiindcă numai aceștia o pot încadra în rândul marilor mistere divine, asemenea sfântului Paul care o numește mister ascuns de veacuri în Dumnezeu, dar astăzi destăinuit și numai în parte realizat (cf. Ef 1,9 ș.u.; Rom 16, 25 ș.u.). Biserica constituie misterul unui popor care, cu toate că într-o măsură destul de mare este încă păcătos, posedă totuși garanția mântuirii, fiindcă este extensiunea peste veacuri a trupului mistic al lui Cristos, el fiind capul Bisericii, adică izvorul care revarsă iubirea în mădularele sale și, conștient și responsabil, ia asupra sa păcatele lumii (cf. In 1,29). Biserica este misterul unei instituții divino-umane: Tatăl ca inițiator și arhitect; Fiul Omului drept constructor în timp și în istorie; Duhul Sfânt ca beneficiar și forță unitivă spre lauda și preamărirea lui Dumnezeu (Ef 1,14). Această instituție inedită, primii creștini de limbă greacă au numit-o biblic "ekklesia", desemnând o comunitate intermediară dintre Israel și poporul creștin, intuindu-i conținutul nou, inexistent până în acel moment.

"Biserică", în Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, are semnificația de "enkaleo", adică: a chema la, a convoca. Enkaleo arăta că Israelul, poporul lui Dumnezeu, era adunat într-un anumit loc de către oameni convocați din inițiativa divină și se întrunea datorită unei exigențe de ordin sacerdotal, preoțesc, și de aceea căpăta numele de "adunare sfântă" (cf. Ex 12,16; Lev 23,3; Num 29,1).

Era natural ca Isus, punând bazele unui nou popor al lui Dumnezeu, bazat pe legea nouă a iubirii, râvnitor de fapte izvorâte numai din caritate, dar folosind materia primă a vechiului popor israelit, să-l desemneze cu numele biblic al adunării religioase, nume rămas până azi de ekklesia, adică biserică: Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi biserica mea (Mt 16,18).

Primii creștini, conștienți că sunt noul popor al lui Dumnezeu (1Pt 2,10), ca o împlinire profetică a "bisericii din pustiu" (cf. Fap 7,38), adică a Israelului care își căuta țara făgăduită, a adoptat un nume care, provenind din Scriptură, era foarte potrivit pentru a se desemna drept Israelul lui Dumnezeu (Gal 16,16; Ap 7,4; Iac 1,1; Fil 3,3).

Acest termen mai prezenta și avantajul de a include și chemarea lui Dumnezeu făcută în mod gratuit prin Cristos, mai întâi iudeilor și apoi păgânilor, pentru a forma o adunare sfântă în sens temporal, dar mai ales escatologic, a timpurilor din urmă. Cei chemați sfinți (1Cor 1,2; Rom 1,7) au menirea să fie acea unire spirituală - escathon - care să asigure victoria în parusie, în frunte cu Judecătorul întregului univers, venind pe norii cerului, adică cu puterea Duhului Sfânt.

Octava mondială de rugăciuni constituie prin ea însăși o unire escatologică. Creștinii adevărați, conștienți de datoria unirii forțelor împotriva puterilor iadului într-o inimă și un singur cuget, înalță rugi către tronul divin, indiferent de numele pe care îl poartă de catolici, ortodocși, protestanți etc.

Sfântul Ieronim, ca și sfântul Beda Venerabilul, susține că Isus, când a spus: Fericiți cei ce flămânzesc și însetează după dreptate, fiindcă ei se vor sătura (Mt 5,6), a voit să ne arate că trebuie să ne străduim mereu să ajungem la desăvârșire, și nicidecum să avem conștiința că suntem posesorii ei, că dreptatea este numai de partea unuia sau a altuia, ci este total numai de partea lui Cristos. De aceea: atâta vom contribui la unirea în credință a tuturor bisericilor creștine, cât fiecare dintre noi se va uni mai strâns cu Cristos, deținătorul dreptății totale.

Unirea stă în desăvârșire, în sfințenie. Sfântul Paul trebuie să ne fie model. El ne spune: Fraților, eu nu consider că sunt deja desăvârșit, dar alerg după ea, ca să o cuceresc... și fac acest lucru: uitând cele ce sunt în urma mea și tinzând la cele dinainte, alerg spre țintă, spre răsplata dumnezeieștii chemări de sus, întru Cristos Isus (Fil 3,12-14).

Această țintă - răsplata dumnezeieștii chemări - o putem atinge mult mai ușor "punând umăr la umăr noi cei mulți la număr" în Cristos Isus.

Să cugetăm serios: cum aș putea eu să-l aduc pe altul la Cristos, dacă eu însumi nu sunt suficient unit cu Cristos?
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire