pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

Neprihănita Zămislire

III

Toate generațiile mă vor numi fericită

(8 decembrie)

Zămislirea nepătată este un privilegiu unic, divin, acordat preacuratei Fecioare Maria chiar din prima clipă a conceperii ei în sânul mamei sale Ana, pentru a deveni mamă vrednică a Fiului lui Dumnezeu, Isus om-Dumnezeu. A fost, nu numai scutită de sărăcia spirituală pe care toți ceilalți muritori o au ca pe o moștenire tristă de la Adam, dar și îmbogățită de plinătatea harului. Datorită acestui privilegiu, sufletul Maicii Domnului nu a cunoscut nici un obstacol în avântul său spre Dumnezeu și nici trupul ei feciorelnic nu a cunoscut tendințele rele împotriva sufletului. Ea însăși a mărturisit: Lucruri mari mi-a făcut Cel Atotputernic, din care cauză: Toate generațiile mă vor numi fericită (Lc 1,48-49). Orientul creștin a instituit încă din secolul al VII-lea o sărbătoare în cinstea Zămislirii Fecioarei. Când conținutul dogmatic a fost elucidat, papa Clement al XI-lea, în 1708, a extins sărbătoarea la întreaga Biserică, proclamând-o sărbătoare de poruncă. Și fiindcă unii învățați mai stăruiau în îndoială, papa Pius al IX-lea, la 8 decembrie 1854, a proclamat în mod solemn acest adevăr de credință ca făcând parte din tezaurul spiritual al Bisericii lui Cristos din totdeauna și pentru totdeauna.

Dintre multele și marile lucruri pe care Dumnezeu le-a făcut preacuratei, ea a prețuit și s-a bucurat de privilegiul conceperii nepătate mai mult decât toate celelalte. Când Fecioara Maria s-a arătat la Lourdes, în ziua de 25 martie 1858, Bernadetei Soubirous, după ce aceasta o rugase de mai multe ori să-i spună cine este și ce dorește, într-un extaz de fericire și de o frumusețe cerească de nedescris, i-a spus: Eu sunt Neprihănita Zămislire. Nu i-a spus că este mama lui Dumnezeu sau Regina îngerilor sau Regina întregului univers și nici nu s-a definit cu un alt privilegiu enumerat în Litaniile lauretane, ci prin cel mai scump inimii ei, prin cel mai distins privilegiu cu care a fost împodobită de atotputernicia lui Dumnezeu.

Prin darul conceperii nepătate acordat Mariei a început să se pună stavilă stăpânirii tiranice a Șarpelui viclean asupra nefericiților urmași ai lui Adam. Sfântul Irineu afirmă că Maria este a doua Evă. Prima a fost mama tuturor celor vii pentru acest pământ; a doua, Maria, este mama tuturor celor vii pentru viața supranaturală, veșnică; ea este prima ființă care zdrobește capul Șarpelui viclean; prin plinătatea harului de care se bucură, ea poate face din fiecare ființă omenească de bunăvoință un instrument viu care cântă gloria Creatorului. Preacurata a cântat "Magnificat"-ul ei de laudă la adresa lui Dumnezeu cu buzele trupești când a vizitat-o pe verișoara sa Elisabeta și aceasta s-a umplut de Duhul Sfânt, făcând ca pruncul pe care îl purta în sân, pe Ioan Botezătorul, să tresalte de bucurie, iar acum își cântă "Magnificat"-ul prin noi, când ne apropie de Isus, piatra cea vie, făcându-ne pietre vii, spre a zidi o casă duhovnicească, o preoție sfântă, ca să aducem jertfe duhovnicești, spirituale, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Cristos (cf. 1Pt 4-5).

Dacă Șarpele viclean i-a zdrobit călcâiul, adică punctul de sprijin, pe Isus, care a trebuit să moară pe lemnul crucii din cauza păcatelor lumii, cine a fost aceea care s-a rugat pentru învierea lui Isus? Cine a fost aceea care s-a jertfit pentru ca trupul izvorât din trupul ei feciorelnic să-și recapete viața? Cine l-a rugat pe Duhul Sfânt să-i redea viață celui pe care el l-a zămislit în sânul ei prin atotputernicia iubirii? Răspunsul nu-i decât unul: Maria, preacurata mireasă a Duhului Sfânt. Ruga ei nu-i una de plângere că moartea i l-a luat, ci una de mulțumire că Duhul Sfânt i l-a dat. Și, după cum: "Recunoștința naște prisosința", Duhul Sfânt i-l redă viu și glorios. În virtutea neprihănitei sale zămisliri, preacurata continuă și azi să mijlocească pentru noi ca Duhul Sfânt care l-a înviat pe Isus din morți, să locuiască și în noi, să facă vii, pentru viața veșnică, trupurile noastre muritoare (cf. Rom 8,11). Prin darul zămislirii nepătate ea a devenit mama tuturor celor vii, colaboratoare sigură la învierea noastră, mai întâi la învierea spirituală prin trecerea de la păcat la har și apoi a celei suprafirești, din țărână la trupul învierii spre viața veșnică.

Am citit undeva despre obiceiul creștinilor din țările Americii Latine că, atunci când se apropie de confesional (scaunul de spovadă), prima rugăciune pe care o spun este aceasta: O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru mine care alerg la tine, ca să devin curat!

Maria este instrumentul de care se folosește Dumnezeu pentru restabilirea planului inițial: ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără de prihană înaintea lui (Lectura a II-a).

În analele de la Lourdes citim că un copilaș de doi ani, Ioan Bouhorts, care se născuse paralitic și a rămas pipernicit, fiind chinuit de niște friguri grele, trăgea de moarte. I s-au pregătit toate pentru înmormântare. Dar într-o zi, îndurerata lui mamă privea dusă pe gânduri la focul din sobă, când, pe neașteptate, a fost trezită de o presimțire ciudată și, privind spre copilașul din leagăn, l-a văzut cu ochii ieșiți din orbite, cu respirația oprită, cu mânuțele și picioarele învinețite și reci. A murit, i-a șoptit soțul care tocmai atunci intrase în casă. Mama, ca ieșită din minți, a exclamat: Nu! încă nu este mort! Preasfânta Fecioară de la peșteră îl va salva! Și, luându-l din leagăn, l-a învelit în șorțul ei și a dat buzna pe ușă, îndreptându-se spre peștera unde în ziua de 25 martie 1858, Doamna cea frumoasă a Bernadetei Soubirous, îi descoperise acesteia că ea este Neprihănita Zămislire și de unde a ieșit acel izvor minunat. Lumea de pe stradă, văzând-o cum merge gâfâind, o credea ieșită din minți. Ajunsă aici, și-a desfăcut șorțul, a luat copilașul și l-a scufundat în bazinul cu apă rece ca gheața. Cei prezenți au încercat să-i atragă atenția și chiar s-o împiedice de la acest gest necugetat, dar ea, surdă la cuvintele lor, după ce l-a ținut scufundat aproape un sfert de oră în apa rece, murmurând: Dacă o fi să moară, atunci este indiferent cum și în ce fel va muri. L-a scos din apă, l-a înfășurat din nou în șorț, l-a dus acasă și l-a așezat în leagăn. S-a bucurat nespus când a simțit că respiră. Copilul a adormit liniștit, dar mama l-a supravegheat toată noaptea. De dimineață, când s-a trezit, copilul a cerut să bea și apoi să fie dat jos din leagăn. Fiindcă nu umblase niciodată, mama nu i-a permis, dar când ea a plecat din casă după treburi, micuțul Ioan s-a coborât singur din leagăn și a pornit spre ușă în căutarea mamei. Când ea a intrat și l-a văzut umblând, era să leșine de emoție și de bucurie. Din acea zi Ioan a rămas sănătos toată viața. Vindecarea minunată a avut loc în ziua de 4 martie 1858 și a avut menirea să fie marele semn al adevărului pentru ceea ce Bernadeta avea să spună despre Doamna cea frumoasă care i se va descoperi prin marele privilegiu al Neprihănitei Zămisliri.

Să avem încredere! Mijlocirea ei este puternică în favoarea noastră datorită iubirii infinite a lui Dumnezeu, care a scutit-o de prihana strămoșească încă din prima clipă a conceperii ei pentru această lume și a conceperii noastre pentru viața veșnică. Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire