pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

Solemnitatea Nașterii Domnului

Le-a dat putere să devină fii ai lui Dumnezeu

(Liturghia zilei)

Dumnezeu este iubire (1In 4,8.16).

Prin iubire, am putea spune, Dumnezeu iese din transcendența sa, Dumnezeu se împărtășește (adică se oferă altora). Prin credință, omul iese din sine pentru a-l întâlni pe Dumnezeu (Olivier Clement, Puterea credinței, Ed. Pandora, Târgoviște 1999, pag. 194).

Speranța este virtutea care îi dă omului aripi ca să zboare spre această întâlnire cu Creatorul.

Cu cât credința este mai puternică și omul iese mai mult din sine, cu cât speranța este mai vie și-l face să zboare mai repede, cu atât întâlnirea cu Dumnezeu-Iubire este mai rapidă, mai intimă și omul, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1,26-27), devine asemenea lui: iubire, adică Fiu al lui Dumnezeu.

Cel care a venit din Dumnezeu ca să reînnoiască chipul și asemănarea noastră cu Dumnezeu, după ce am fost desfigurați de păcat, este pruncul Isus, Fiul lui Dumnezeu.

Un prunc ni s-a născut, un fiu ni s-a dat și domnia lui va fi pe umerii lui și numele lui va fi Vestitorul Marelui Sfat (cf. Is 9,5; Antif. de la intrare).

Constatăm din prima lectură (Is 52,7-10) că profetul Isaia vede în duh realizarea lucrării Vestitorului Marelui Sfat în lume, atât de mare și atât de minunată încât este aproape de necrezut: Dumnezeu vine în lume ca împărat.

Dar cine este acest Împărat al măririi care se îndreaptă spre cetatea Sionului?

Acest Împărat al măririi este poporul: cei exilați, caravanele iudeilor credincioși lui Iahve chiar și în momentele cele mai dramatice, dar care acum se întorc plini de slavă spre noul Ierusalim, fiindcă în exil au ispășit păcatele întregului popor. Au ispășit pentru că l-au iubit pe Dumnezeu, i-au iubit și pe confrații lor de pretutindeni. Iubirea i-a făcut să strălucească de slava lui Iahve. Ei vor domni cu pace (cf. CBL pag. 611).

De data aceasta însuși Fiul lui Dumnezeu vine în lume să pregătească Tatălui o viță aleasă, o preoție regească, o națiune sfântă, un popor care să devină un bun al lui Dumnezeu (cf. 1Pt 2,9), plin de iubire, care să ducă vestea mântuirii până la marginile pământului.

Lectura a II-a (Evr 1,1-6) îl pune în evidență pe Dumnezeu, care a voit să-și demonstreze iubirea față de oameni, nu numai prin îngeri și profeți, ci chiar prin Fiul său, care, venit în lume, nu s-a mărginit numai să ne vorbească, să-și confirme calitatea de Vestitor al Marelui Sfat, ci a luat păcatele noastre asupra sa și le-a șters prin sângele său vărsat pe cruce, ca noi să avem viață, să ne împărtășim cu iubirea lui Dumnezeu.

Isus este culmea descoperirilor divine, fiindcă expune iubirea Tatălui în fața oamenilor într-un chip atât de uimitor, atât de minunat, atât de profund încât până în ziua de azi acțiunea lui a rămas ca o taină: misterul crucii.

Cum misterul crucii începe la ieslea din Betleem, suntem chemați să pătrundem în această taină prin pruncul din iesle, care ne demonstrează pe viu cum este Dumnezeu iubire: în fața răutăților umane el se prezintă ca un prunc neputincios, incapabil să ne pedepsească, incapabil să ne dojenească, incapabil să ne înspăimânte, incapabil să ne condamne; pruncul zâmbește când îi zâmbim, plânge când ne uităm urât la el și doarme când păcătuim.

Această atitudine a Pruncului-Iubire ne-o expune sfântul Ioan în prologul Evangheliei pe care am ascultat-o.

Dacă vrem să-l cunoaștem pe fiu, trebuie să-l cunoaștem pe tatăl său și dacă vrem să-l cunoaștem cât mai bine pe tată, trebuie să-l cunoaștem cât mai bine pe fiul său. Pomul bun roade bune face și pomul rău roade rele face (cf. Mt 7,17).

Isus însuși a spus: Cine m-a văzut, l-a văzut pe Tatăl (In 14,9).

Îl cunoaștem pe Isus din cuvintele Tatălui: Acesta este Fiul meu iubit, în care este mulțumirea mea (Mt 3,17). A fi mulțumit înseamnă a fi fericit pe deplin, înseamnă a avea maturitatea spirituală. La această maturitate spirituală trebuie să ajungem și noi. Ajungem atunci când canalizăm energiile noastre afective către persoana lui Cristos, când această persoană este atât de importantă încât este înglobată în viața noastră și ne servim de dânsa pentru a defini identitatea noastră (Actele Seminarului CSMR, Ed. Misionarii Cuvântului Divin, Traian, Neamț 1998, pag. 31).

Tatăl și Fiul își definesc identitatea prin aceeași iubire: Duhul Sfânt.

De ce și cum Fiul este iubire ca și Tatăl, iar Tatăl este iubire ca și Fiul?

Fiindcă Fiul s-a născut din veci din Tatăl, în sânul Tatălui, drept Cuvânt al Tatălui, drept iubire.

Când spunem un cuvânt, el se naște mai întâi în mintea noastră și rămâne în minte prin faptul că știm ce vrem să spunem. Când spunem ce gândim, gândul devine sunet, voce.

Când Cuvântul din sânul Tatălui, care rămâne veșnic în el, își află o formă de exteriorizare, de împărtășire, el se concretizează în creație: Toate prin el s-au făcut. Dat fiind faptul că Fiul, Cuvântul, s-a născut din iubire, urmează că toate cele care s-au făcut prin el sunt bune (cf. Gen 1,25) fiindcă sunt roadele iubirii.

Iubirea este viață în Dumnezeu.

Viața devine lumină în lume pentru fiecare om. Viața ne luminează adevărul că ne-am născut din iubire. Eram întuneric, eram nimic, dar viața ne-a adus la lumină. Pentru că nu eram înainte de a avea viață, trebuie să credem că viața divină ne-a adus la lumină. Cel care s-a născut ca Lumină din Lumină (Crezul), el singur știe că noi, înainte de a avea viață, eram întuneric, nimic. Ca să avem adevărata viață - iubirea - noi trebuie să credem în lumina pe care ne-a adus-o Fiul lui Dumnezeu. Crezând în mărturia lui, devenim fii ai lui Dumnezeu pentru că primim lumina vieții veșnice, adică primim din plinătatea lui har peste har, ceea ce înseamnă mai mult decât harul, primim natura divină: iubirea, care este esența dumnezeirii. Prin aceasta cunoaștem pe Tatăl și pe Fiul, fiindcă esența dumnezeirii este Duhul Sfânt, iar acesta s-a revărsat cu măsură fără de măsură în inimile noastre (cf. Rom 5,5), ca să-i putem spune lui Dumnezeu Abba-Tată, iar el să poată spune despre fiecare creștin matur, care își definește propria identitate prin persoana lui Cristos: Acesta este Fiul meu în care îmi aflu mulțumirea.

Revelația iubirii este desăvârșită deoarece este cuprinsă într-un singur Cuvânt al Tatălui.

Noi, mărginiți fiind, nu putem cuprinde Cuvântul nemărginit; avem nevoie de timp și de multă viață ca să se facă mai multă lumină. De aceea, cine păcătuiește împotriva vieții, păcătuiește împotriva luminii și obstaculează revelația iubirii. Așa au făcut cei care l-au omorât pe Isus, fiindcă au iubit întunericul, nimicul, haosul. Orice păcat este lipsa luminii.

Fiul lui Dumnezeu, iubindu-ne, a luat asupra sa întunericul nostru, păcatele noastre, s-a făcut carne, adică slab, și ne-a dat lumina sa: iubirea, ca noi să ne naștem pentru viața veșnică, nu din carne și sânge, nu din slăbiciunea umană efemeră, ci din iubirea lui Dumnezeu-Tatăl (cf. CBL, pag. 1305).

În această Evanghelie ni se revelează viața intimă dintre cele trei persoane divine, la care suntem chemați și noi prin pruncul Isus.

Putem dori ceva mai mult? Imposibil.

Credem în iubire, sperăm în iubire și mai presus de toate trebuie să iubim iubirea.

Acum, cu inimile pline de iubire și de bucurie, să-i mulțumim lui Dumnezeu că ni l-a trimis pe Fiul să ne lumineze și să ne dea puterea Duhului Sfânt ca să-i devenim fii și să ne rugăm: Dumnezeule, care în mod minunat l-ai creat pe om după chipul tău (iubire) și într-un mod și mai minunat l-ai reînnoit (prin Duhul Sfânt), dă-ne, te rugăm, harul de a ne împărtăși de dumnezeirea lui Cristos, care a binevoit să se facă părtaș de firea noastră omenească! (LR). Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire