pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

Adormirea Maicii Domnului

I

Maria este inseparabilă de Isus

(15 august)

Fecioara Neprihănită, terminându-și șederea pe acest pământ, a fost ridicată cu trupul și cu sufletul la slava cerului. Această ridicare este consecința prerogativelor cu care i-a plăcut lui Dumnezeu să o înfrumusețeze pe preasfânta Fecioară Maria. Ea este încoronarea harului supraabundent pe care ea l-a primit de la Dumnezeu. Neprihănită din prima clipă a existenței sale, adică scutită de pata păcatului strămoșesc, Maria a fost obiectul unei alegeri speciale din partea lui Dumnezeu. Dintre toate femeile, ea a fost aleasă să devină mama Mântuitorului.

Fecioara Maria, care nu a cunoscut stricăciunea păcatului, nu a trebuit să cunoască nici stricăciunea mormântului. Ea a fost scutită de sentința dumnezeiască ce îi atinge pe toți oamenii: În pământ te vei întoarce (Gen 3,19).

Din punct de vedere istoric, este de remarcat faptul că Biserica niciodată nu a căutat rămășițele pământești ale Preafericitei Fecioare Maria, și nici nu le-a propus poporului spre cinstire. Motivul îl constituie acest adevăr de credință: Maria a fost ridicată la cer cu trupul și sufletul. Sfântul Robert Bellarmin scrie: Vă rog, cine ar putea crede că arca sfințeniei, locuința Cuvântului, templul Sfântului Duh s-ar fi prăbușit? Sufletului meu îi repugnă până și gândul că acest trup virginal, care l-a născut pe Dumnezeu, l-a făcut să vadă lumina zilei, l-a hrănit, l-a purtat, s-ar fi prefăcut în cenușă sau ar fi fost dat ca hrană viermilor.

În planul lui Dumnezeu, Maria este inseparabilă de Isus.

Maria a fost asociată lui Isus în întrupare și în răscumpărare, a fost asociată și victoriei lui asupra păcatului și a morții, precum și mărețului său triumf în ceruri. Prin întrupare, Maria este aceea care l-a primit pe Domnul Isus. Prin ridicarea la cer, Cristos este acela care a primit-o, la rândul său, pe Fecioara Maria. Mântuitorul, care nu a socotit că este nevrednic pentru sine să coboare în Maria, a ridicat-o la el, spre a o introduce în slava sa.

Mântuitorul nostru, Fiul Mariei, cel mai desăvârșit observator al legii dumnezeiești, nu putea să o cinstească mai bine, împreună cu Tatăl său, pe mama sa preaiubită, decât primind-o în cer cu întreaga ei făptură, trup și suflet, așa cum l-a slujit în calitate de roabă a Domnului.

Sfântul Francisc de Sales pune această întrebare: Care copil, dacă ar putea, nu ar învia-o pe mama sa și nu ar pune-o în paradis, cât mai curând după moartea ei?

Dumnezeu a glorificat-o pe Maria, nu numai pentru că a fost mama Cuvântului întrupat, ci și pentru faptul că ea a fost smerită și credincioasă față de toate harurile. În urcușul Mariei, ridicarea cu trupul la cer constituie ultima etapă, trecerea definitivă de la pământ la cer, de la har la slavă și, așa cum pe pământ a fost plină de har, așa se cuvine ca în cer să fie plină de slavă.

Triumful Mariei a fost întrevăzut de ultima carte a Noului Testament.

Sfântul Ioan vede apărând pe cer un semn mare și minunat: O femeie îmbrăcată în soare, cu luna sub picioarele ei și purtând pe cap o coroană de douăsprezece stele (Ap 12,1).

Maria este un semn în ridicarea sa cu trupul la cer.

Ea a apărut ca reușita desăvârșită și ca dovada încoronării operei mântuirii omului, înfăptuită de Cristos în lume. O creatură este în cer, cu trup și suflet, realizându-și pe deplin destinul. Este mărturia restaurării omului, a răscumpărării desăvârșite. Maria domnește în cer, lângă Fiul său. Acesta este un adevăr al credinței catolice care întărește credința noastră în învierea trupului. După învierea și înălțarea lui Cristos, ridicarea Mariei cu trupul și sufletul la cer prevestește glorificarea noastră, ne dă o certitudine morală despre glorificarea noastră prin Biserică.

În trupul fizic, unele din mădularele lui pot fi bolnave sau paralizate și totuși trupul întreg trăiește și activează, iar prin influența vieții din el se pot vindeca iarăși mădularele bolnave. Trupul poate muri doar atunci când se îmbolnăvesc părțile lui principale: capul și inima. Dar capul și inima Bisericii - Cristos și Maica Domnului - se află în lumea divină și nu pot cădea în nici o boală.

Din părți componente, proaste și rele, nu poate rezulta un întreg sfânt și imaculat; și dacă Biserica ar fi numai o adunare de oameni, ea nu ar mai putea fi sfântă și fără de prihană, căci nu există oameni lipsiți de păcat pe pământ. Dar Biserica văzută își primește viața și puterea, nu de la oamenii păcătoși, ci de la însuși Cristos în care locuiește trupește toată plinătatea dumnezeirii (Col 2,1) prin mijlocirea preasfintei și preacuratei Fecioare ("plină de har" - Lc 1,28) și a întregii Biserici nevăzute și a sfinților; de aceea nedesăvârșirile noastre nu pot suprima nicidecum sfințenia Bisericii (Fundamentele spirituale ale vieții, Vladimir Soloviov, Ed. Deisis, Alba Iulia, 1994, pag. 109-110).

Dar, după cum spune sfântul Augustin, Dumnezeu ne-a creat pe noi fără concursul nostru, însă nu ne mântuiește fără străduința noastră. Preacurata înălțată cu trupul și sufletul la cer ne ajută, dar fiecare dintre noi trebuie să-și întindă mâna spre acest ajutor: trebuie să se roage, trebuie să-și valorifice darurile divine: credința, speranța și iubirea.

Întâmplarea s-a petrecut demult, la porțile cetății Toulouse din Franța. Regele René venea să o prezinte supușilor săi pe frumoasa prințesă Aude, viitoarea lui soție. Alaiul ajunsese în piața Capitoliului, când deodată, prințesa scoate un țipăt de spaimă. Într-un colț al pieței se ridica o spânzurătoare și călăii se pregăteau să-l pună în ștreang pe un om nu prea bătrân. "O", a zis frumoasa Aude, "n-ar putea fi iertat sărmanul om într-o zi de sărbătoare ca aceasta?" "Nu-i cu putință, mărită prințesă", au răspuns magistrații. "Omul acesta s-a făcut vinovat de o faptă pentru care nu încape iertare". "Dar ce faptă poate fi aceasta? Nu s-ar putea găsi nici un alt mijloc spre a-l scăpa de osândă?" "Prințesă, legea noastră spune că ar putea fi răscumpărat pentru o mie de ducați". "Dar cum ar putea sărmanul om să adune o asemenea sumă!" a strigat prințesa. Și a privit rugător spre alaiul care o însoțea. Regele a scos din chimir cinci sute de ducați de aur, regina a dat două sute; nobilii s-au scotocit prin buzunare și s-a totalizat suma de nouă sute nouăzeci și șapte de ducați de aur. "Preacinstiți judecători, desigur că veți binevoi să-l puneți în libertate pentru cei nouă sute nouăzeci și șapte de ducați!" "Din păcate, nu, prințesă, legea e lege. Mai lipsesc trei ducați". "Și pentru lipsa de trei ducați o să-l spânzurați?" "Cu toată siguranța!" "Atunci", s-a gândit prințesa, scotociți-i hainele lui! Poate are și el ceva bani!" L-au scotocit și în căptușeala hainei avea ascunși cei trei ducați. A fost salvat, spre mai mare bucurie a prințesei, care plângea de fericire că în sărbătoarea ei a fost împiedicată o condamnare la moarte (Jean Vernette, Parabole pentru azi, Ed. ARC București 1994, pag. 124).

La fel, în ceasul din urmă, în ziua judecății, meritele lui Isus Cristos sunt preponderente pentru mântuirea fiecărui om, ale preacuratei sunt incontestabil de valoroase, fiindcă Dumnezeu însuși a voit să fie asociată lui Cristos la opera răscumpărării noastre, ale sfinților de asemenea, dar fără bunăvoința personală, fără cei trei ducați de aur: credință, speranță și iubire, nimeni nu poate fi salvat.

Preacurata este prințesa din rai, mireasa Sfântului Duh, care acum în sărbătoarea triumfului ei ceresc, ne sfătuiește să ascundem în cutele sufletului nostru și să păstrăm ca pe cea mai scumpă comoară credința, speranța și iubirea.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire