pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

Sfinții apostoli Petru și Paul

III

Mântuirea până la marginile pământului

(29 iunie)

Sunt trei virtuți, numite teologale, care ne leagă direct de Dumnezeu: credința, speranța și iubirea. Cu cât cineva le are într-o măsură tot mai mare, cu atât viața lui este mai intimă cu divinitatea, cu atât este mai sfânt.

Sfinții apostoli Petru și Paul, pe care îi sărbătorim azi, excelează în viața de intimitate cu Cristos, tocmai datorită virtuților teologale pe care le-au exersat din plin, de aceea, a vorbi despre ei, mi se pare a-i pune mai mult în umbră decât în lumină, fiindcă însuși Cristos afirmă despre Petru, de exemplu, că însuși Tatăl i-a descoperit lucruri imposibil de conceput cu mintea umană (cf. Mt 16,17). Dar, când noi, preoții, vrem să-i învățăm ceva pe alții și simțim că vorbele nu sunt suficiente, ne folosim de semne. Pentru aceasta voi folosi și eu aceleași semne pe care le-a folosit și marele cărturar și mitropolit al Țării Românești, Antim Ivireanul (1660-1716) : soarele și luna, cei doi mari luminători creați de Dumnezeu, unul pentru a lumina ziua și altul pentru a lumina noaptea (cf. Gen 1,16). Acești luminători - soarele și luna - au menirea să întrețină și să călăuzească viața tuturor făpturilor de pe pământ. Același Dumnezeu, creându-l pe om, i-a rânduit alți doi luminători pentru menținerea și călăuzirea vieții Bisericii lui Cristos de pe pământ: pe Petru, ca să lumineze ca soarele ziua, în mijlocul acelui popor care deja se bucura de lumina revelației, poporul evreu, și pe Paul, ca să ducă lumina în întunecata noapte a idolatriei păgâne, călăuzind-o spre Isus, "lumina neamurilor".

Și, ca să încep cu luminătorul cel mare - Petru - soarele, spun că: precum la ivirea lui toate stelele dispar de la răsărit și până la apus, că luminează toate ungherele, că toate le încălzește, le hrănește și le înviorează cu razele sale, tot așa se poate afirma și despre sfântul Petru, rânduit de Isus în fruntea apostolilor drept cap văzut al Bisericii sale, că a răspândit lumina credinței pe tot pământul, că a trezit marea speranță a vieții veșnice și a înflăcărat caritatea, datorită acelei rugăciuni divine a lui Isus că, nu numai că nu-i va scădea credința, ci chiar va avea puterea de a-i întări pe frați (cf. Lc 22,23). Speranța, pe care Petru o aseamănă cu o făclie care strălucește într-un loc întunecos până când se va lumina de ziuă și luceafărul va străluci în inimile noastre (cf. 2Pt 1,19), și mai ales caritatea, pe care și-a mărturisit-o de trei ori în fața lui Isus (cf. In 21, 15-19), îl împing pe drumurile din Iudeea, Antiohia, Pont, Galația, Capadocia, Asia, Italia etc., alungând cu lumina și puterea cuvintelor dumnezeiești întunericul necredinței, întărind pe cei slabi, vindecând pe cei bolnavi, alungând diavoli și chiar înviind morți.

Soarele mai are și o altă proprietate: își strecoară razele sale prin găurile pereților, prin crăpăturile ușilor și pătrunde până în cele mai tainice unghere ale caselor. Petru n-a fost lipsit de această putere, fiindcă, așa cum ne spune profetul Ieremia, inima omului este mai adâncă, mai tainică decât toate tainele (cf. Ier 17) și cine o va pătrunde? Petru. El vede minciuna din sufletele soților Anania și Safira, care, văzându-se descoperiți cu minciuna pe inimă, cad în abisul morții (cf. Fap 5,1-11); la fel a văzut răutatea din inima lui Simon magul, căruia îi cere să facă pocăință spre iertarea cugetului rău al inimii sale (id. 8,9-24).

Dar precum astronomii au descoperit pete și în soare, tot așa vom găsi pete și în Petru, pe care el însuși și le recunoaște și le spală cu lacrimi. L-a părăsit pe Isus în grădina Măslinilor și apoi s-a lepădat de trei ori de el în curtea arhiereului, întărind cu jurământ că nu-l cunoaște pe omul acela (cf. Mt 26,56-75). Soarele nu-și poate spăla petele, dar Petru, cu lacrimi amare și cu sânge și-a spălat sufletul și așa apare azi pe firmamentul Bisericii ca un soare nou, luminând casa Celui Preaînalt (cf. Ag 2,7).

Să trecem acum de la soare - Petru - la lună: la Paul, vasul cel ales ca să poarte numele Domnului înaintea oamenilor și a regilor (Fap 9,15).

Filozofii și poeții, savanții și literații, toți atribuie lunii calități deosebite. Ei spun că ea este podoaba nopții, asemănătoare soarelui și stăpână a mărilor, Eminescu o aseamănă cu o frunte de poet, alții o numesc chiar regina nopții, stăpână printre stele etc. Lui Paul i se potrivesc aceste calități, fiindcă el a fost trimis de Dumnezeu să lumineze inimile căzute în idolatrie, după cum spune profetul: Te-am pus spre lumină limbilor, să fii spre mântuire până la marginile pământului (Is 52,10).

Cu adevărat era noapte în toată lumea în acel timp când aurul și argintul, pietrele și arborii, oamenii și animalele, toate erau considerate zeități, numai Dumnezeul cel adevărat era necunoscut. Prin sfântul Paul, Popoarele care ședeau în întuneric au văzut o lumină mare (Is 9,1), fiindcă în el s-a adeverit ceea ce Isaia a prorocit că va fi lumina lunii ca lumina soarelui (id. 30,26).

Paul strălucește în apostolat ca și Petru.

Credincios a fost Petru, credincios Paul; fericiți că și-au păstrat credința până la sfârșitul vieții pentru a primi coroana nemuririi (cf. 2Tim 4,7-8). Plin de speranță a fost Petru, plin de speranță Paul: amândoi apar ca veritabili apostoli ai speranței în împărăția lui Isus (cf. 1Tim 1,1; 2Pt 3,13). Plin de iubire a fost Petru, plin de iubire Paul: ambii își mărturisesc iubirea cu cea mai profundă smerenie. Petru îi spune lui Isus: Doamne, tu le știi toate, tu știi că te iubesc (cf. In 21,15-17). Paul declară Bisericii: Chiar dacă aș vorbi limbile oamenilor și ale îngerilor, dacă nu am dragostea, nu sunt decât o aramă sunătoare și un chimval zăngănitor. Chiar de aș avea darul profeției, și aș cunoaște toate misterele și toată știința, și aș avea o credință desăvârșită, încât să mut munții, dacă nu am dragostea, nimic nu sunt. Dacă întreaga mea avuție aș da-o de pomană și corpul meu l-aș da pe foc, să ard, dacă nu am dragostea, nu-mi folosește la nimic (1Cor 13,1-3). Îndemnul lor răsună până la marginile pământului: Căutați dragostea! (id. 14,1).

Smerit a fost Petru, și astfel apare mai ales după pescuirea minunată când îi spune lui Isus: Depărtează-te de mine, Doamne, că sunt un om păcătos! (Lc 5,8) și a voit să moară răstignit cu capul în jos pe colina Vaticanului; smerit a fost și Paul, considerându-se cu toată sinceritatea cel mai mic dintre apostoli, un avorton și cel dintâi dintre păcătoși (cf. 1Cor 15,18).

Răbdător a fost Petru, răbdător Paul. Amândoi au răbdat și îndurat cu bucurie lanțurile, bătăile, închisorile, prigonirile și se bucurau când se întorceau din fața judecătorilor, fiindcă au avut posibilitatea să-și arate recunoștința în acest fel față de Cristos.

Se spune că luna este stăpâna mărilor, nu numai prin lumina ei, ci mai ales cu acea forță tainică prin care o atrage asupra uscatului și formează ceea ce numim flux. La fel și Paul, de trei ori s-a sfărâmat corabia cu care călătorea; a stat o zi și o noapte pe valuri, dar a biruit-o, ieșind teafăr la uscat, aducând și pe alții după el și prin aceasta la limanul credinței.

Printre alte caracteristici ale lunii se mai află și aceasta: când este lună plină face să latre câinii la dânsa ca la un dușman, fiindcă lumina ei și forța tainică de atracție nu-i lasă să doarmă. La fel Paul, prin lumina și forța lui de convingere, prin puterea interioară a Duhului care îl stăpânea, nu lăsa să doarmă pe atâția câini sălbatici care au lătrat împotriva lui la Efes, la Iconiu, și în alte părți unde l-au mușcat și au voit chiar să-l omoare; a fost lătrat de câțiva evrei care s-au jurat că nu vor mânca și nu se vor tunde până nu-l vor nimici. Câinii latră, dar luna își vede de drumul ei. Paul își vede de misiunea sa apostolică până când Domnul l-a chemat să-i dea cununa biruinței în ziua de 29 iunie, anul 67, împreună cu Petru.

Iată ce exemple de credință, nădejde și dragoste care ne cheamă și pe noi la unire cu Dumnezeu prin cele trei virtuți teologale, ne cheamă la sfințenie.

Să le cerem ajutorul sfinților apostoli Petru și Paul și vom reuși să ajungem la coroana nemuririi.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire