pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

Sfinții apostoli Petru și Paul

II

Aleșii lui Isus

(29 iunie)

Când sfântul Paul a mers la Ierusalim, pentru confirmarea misiunii lui apostolice, i-a întâlnit aici pe câțiva apostoli cu vază, despre care spune: Oricine ar fi fost ei cândva, nu mă privește (Gal 2,6). Altul era momentul vieții care avea o însemnătate de referință. Paul nu pierde nici o clipă esențialul din vedere, ca de altfel și Petru.

Sfinții Petru și Paul, pe care azi îi sărbătorim cu mare bucurie, au avut în viața lor câte un moment de referință care i-a marcat pentru toată viața și din care și-au scos motivul bucuriei zilnice. Pentru Petru momentul cel mai important al vieții îl constituie Rusaliile, când se umple de Duhul Sfânt, de iubirea divină, care îl face om nou, fără frică de suferință și moarte, trăind numai pentru un singur țel: Cristos să fie cunoscut de toți oamenii, ca să ajungă la mântuire și să fie preamărit în veci numele Domnului (cf. 1Pt 4,11). Paul are și el un moment de referință care ne interesează, tot un fel de Rusalii: drumul Damascului cu lumina, zgomotul, trântirea la pământ, orbirea și glasul venit din cer. Acesta este momentul în care Saul îl primește pe Duhul Sfânt, fiindcă într-o clipă înțelege ceea ce Petru învățase timp de trei ani la școala lui Isus: Evanghelia. Isus însuși și-l rânduiește vas ales, ca să-i ducă numele la popoarele păgâne. Din acest moment Paul nu mai are decât un singur țel în viață: Cristos să fie totul în toți (Col 3,11).

Isus îi cere lui Petru o întreită dovadă de iubire și îi dă o întreită confirmare în apostolat, ca apoi prin moarte să-l preamărească pe Dumnezeu (cf. In 21,15-19), dovedind, asemenea Învățătorului, că nimeni nu are o dragoste mai mare ca aceasta, ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi (cf. In 15,13). Și Paul are confirmarea în apostolat după o întreită dovadă de iubire: De trei ori l-am rugat pe Domnul să-l îndepărteze de la mine pe îngerul Satanei și mi-a zis: "Îți este de-ajuns harul meu, deoarece puterea mea se desăvârșește în slăbiciune" (2Cor 12,8-9).

Multe acte de bravură săvârșise Petru înainte de Rusalii: la glasul lui Isus a aruncat mreaja și a prins mulțimea de pești, gata să-i scufunde barca (cf. Lc 5,8-11); la Cezareea lui Filip, când Isus i-a întrebat despre identitatea sa, Petru a răspuns plin de curaj: Tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu (Mt 16,16); pe muntele Tabor, când Isus s-a schimbat la față și ceilalți doi - Ioan și Andrei - au rămas muți de uimire și spaimă, Petru a exclamat: Doamne, ce bine ne simțim aici! (Mt 17, 1-5); la Cina cea de Taină se laudă că îl va urma pe Cristos până la moarte, chiar dacă toți ceilalți se vor lepăda de el (cf. Mt 26, 35 ș.u.); în grădina Măslinilor taie urechea lui Malhus (cf. In 18,10) etc. Ce ar fi fost toate acestea fără Rusalii? Un foc de paie; o intrare în anonimat sau, poate, momente care ar fi agravat blamul istoric al vieții lui prin întreita lepădare de Cristos. Rugăciunea lui Cristos ca Petru să nu-și piardă credința, ca apoi să-i întărească pe frați (cf. Lc 22, 32-33), îl determină să-și plângă vinovăția, îi dă curajul de a lua cuvântul în adunarea ucenicilor și de a-l alege pe Matia ca apostol în locul lui Iuda trădătorul care se spânzurase (cf. Fap 1,23-26). Dar ceea ce îl face cu totul om nou sunt Rusaliile. În această zi, cuprins total de Duhul Sfânt, așa cum Maria l-a zămislit pe Isus în sânul ei, la cuvântul său înflăcărat se zămislește trupul mistic al lui Isus, Biserica, făcând să se boteze trei mii de suflete (cf. Fap 2,1-45), iar în ziua următoare încă două mii (id. 4,4) și numărul a crescut în fiecare zi.

Sfântul Petru rostește multe cuvântări, predici, îndemnuri, dar Faptele Apostolilor menționează doar opt mai importante; înflăcărat de Duhul Sfânt face minuni chiar numai prin umbra sa (cf. id. 5,15); primește în rândul credincioșilor pe primul păgân, pe sutașul roman Corneliu, pe care îl botează cu întreaga sa familie (id. 10); un eveniment deosebit care a influențat viața Bisericii, după cum îi ceruse Isus să pască oile și mielușeii săi (cf. In 21,15-19), este primul sinod apostolic (anii 49-50) pe care Petru îl prezidează și în care expune doctrina asupra universalității mântuirii (id. 15,7 ș.u.); este atât de necesar pentru Biserica abia născută încât Dumnezeu îl eliberează în chip miraculos din închisoare prin intermediul unui înger (id. 12,4 ș.u.). Tot Faptele Apostolilor ne relatează o mulțime de locuri și localități pe unde a fost misionar Petru. Ce a căutat el în Samaria, Lida, Iope, Cezareea, Pont, Galația, Capadocia, Bitinia, Asia, Roma etc.? Suflete. Mereu îi răsunau în urechi cuvintele lui Isus: Nimeni nu are dragoste mai mare decât aceasta, ca să-și dea viața pentru prietenii săi (In 15,13).

În ziua de 29 iunie, anul 67, pecetluiește cu sângele său dragostea față de semeni, față de Biserică, față de Isus și îl preamărește pe Dumnezeu murind răstignit cu capul în jos pe colina Vaticanului din Roma.

Multe acte de bravură a făcut și Saul înainte de momentul teofanic de pe drumul Damascului: absolvise școala marelui învățător Gamaliel; se dovedise un înfocat apărător al Legii și al datinilor strămoșești; a participat la uciderea diaconului Ștefan; a prigonit cu asprime Biserica etc. Cu ce ar fi rămas în fața Istoriei din toate acestea? Cu un vot de blam, catalogat ca fanatic, fundamentalist, intolerant. Dar momentul rusalic de pe drumul Damascului l-a făcut cu adevărat un om nou. Botezat de Anania, episcopul Damascului (cf. Fap 9,26), Paul se retrage undeva în Arabia pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru harul acordat. Revine la Ierusalim spre a primi confirmarea în apostolat și apoi își începe prodigioasa carieră misionară de apostol al neamurilor (cf. Fap 26, 14-18), cutreierând mări și țări, orașe și sate: Tars, Antiohia Siriei, Seleucia, Salamina, Pafos, Listra, Derbe, Ierusalim, Siria, Cilicia, Listra, Iconiu, Laodiceea, Milet, Colose, Hierapole, Galația, Troa, Macedonia, Filipi, Tesalonic, Berea, Atena, Corint, Efes, Spania, Roma etc. Ce a căutat în toate acestea? Suflete. O mărturisește el însuși: Dragostea lui Cristos ne împinge (2Cor 5,14), ca Isus să fie totul în toți.

În cele 14 scrisori ale sale, în care înfățișează aproape exhaustiv cunoașterea și înțelepciunea învățăturii creștine, considerate de marele predicator francez Bourdaloue drept Cartea omenirii, Paul pronunță de 219 ori numele lui Isus și de 400 de ori numele lui Cristos, dovedind din plin că pentru el a trăi este Cristos și a muri un câștig (Fil 1, 21). Și l-a câștigat pe Isus, fiindcă n-a ezitat să fie anatemă, numai să-i poată mântui pe cât mai mulți dintre frații săi (cf. Rom 9,3).

În ziua de 29 iunie, anul 67, i se taie capul la Roma. A voit să moară ca să poată trăi veșnic; a voit să-și piardă viața pentru Cristos, pentru a o afla în paradis (cf. Mt 10,39), pentru a primi cununa dreptății (cf. 2Tim 4,8).

După ce am văzut cum au fost puse bazele credinței noastre, fiecare este chemat să se întrebe: Care este momentul rusalic din viața mea? Am devenit om nou? Prin ce moarte mă pregătesc să-l preamăresc pe Dumnezeu?

Dacă iubesc Biserica, pe frații în credință și mă rog pentru mântuirea păgânilor, pot fi sigur că apostolul Petru îmi va deschide ușa raiului, iar apostolul Paul mă va prezenta în fața lui Cristos pentru a-mi da coroana dreptății!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire