pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

Sfântul Iosif

VIII

Iosif a făcut așa cum i-a poruncit îngerul

(19 martie)

Conciliul Vatican II spune că: Lui Dumnezeu care revelează trebuie să i se răspundă prin ascultarea credinței, prin care omul se încredințează total, în mod liber, oferind lui Dumnezeu care revelează supunerea deplină a minții și a voinței (DV 5).

Iosif, soțul preacuratei Fecioare Maria și tatăl purtător de grijă al lui Isus este model de o astfel de ascultare a credinței. Când îngerul i-a spus: Iosife, fiul lui David, nu te teme să o iei la tine pe Maria logodnica ta, fiindcă ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naște un fiu și-i vei pune numele Isus; el va mântui pe poporul său de păcate (Mt 1,20-21), el a ascultat: Iosif a făcut așa cum i-a poruncit îngerul, iar el - smerit și matur - se angajează să participe activ la economia mântuirii.

În aceste cuvinte este cuprins nucleul central al adevărului biblic despre sfântul Iosif, momentul existenței sale la care se referă în mod special sfinții părinți ai Bisericii.

Papa Ioan Paul al II-lea, făcând o comparație între credința preacuratei și cea a sfântului Iosif, găsește ca motiv al perfecțiunii căsătoriei lor zestrea comună a revelației: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Iată, vei zămisli și vei naște un fiu și-i vei pune numele Isus. Acesta va fi mare și Fiul lui Dumnezeu se va chema; Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său (Lc 1,30-32). Ambii devin păstrători deosebiți ai misterului ascuns de veacuri în Dumnezeu (Ef 3,9), în care sunt cuprinse toate comorile înțelepciunii și ale științei (Col 2,3).

Zestrea divină a Mariei se identifică cu zestrea divină a lui Iosif: Isus, adică Yehosua, ceea ce înseamnă Dumnezeu mântuiește. Ei sunt primii mântuiți și stau în fruntea unei lumi noi.

Iată cum în pragul Noului Testament, ca și la începutul celui Vechi, există un bărbat și o femeie, dar, în timp ce Adam și Eva au fost izvorul răului care a inundat lumea, Iosif și Maria constituie culmea de unde se revarsă sfințenia și din sfințenie trebuie să se reverse adevărata fericire asupra întregului pământ.

Dacă Elisabeta a spus despre mama Răscumpărătorului: Fericită ești tu care ai crezut, această fericire se poate aplica și lui Iosif, deoarece și el a răspuns afirmativ la chemarea lui Dumnezeu, fiindcă a făcut ceea ce i-a poruncit îngerul. Ceea ce au făcut Iosif și Maria constituie cea mai curată "ascultare a credinței" (cf. Rom 1,5;16,26; 2Cor 10,5-6).

Un singur "mister din Dumnezeu" ascuns în două ființe umane nu poate fi păstrat decât într-o curăție deplină a inimii, astfel că Iosif și Maria au meritat să fie numiți părinții lui Cristos. Evangheliștii afirmă clar că Isus a fost zămislit prin puterea Duhului Sfânt și că în această căsătorie a fost păstrată fecioria (cf. Mt 1,18-25; Lc 1,26-34), deși îl numesc pe Iosif soțul Mariei și pe Maria soția lui Iosif (cf. Mt 1,16.18-20.24; Lc 1,27;2,5). Unui singur "dar ceresc" nu-i poate corespunde decât o singură inimă realizată prin căsătorie în care Mântuitorul își începe opera de mântuire prin această unire feciorelnică și sfântă în care se manifestă voința sa atotputernică de a purifica și de a sfinți familia, sanctuar al iubirii și leagăn al vieții (Paul al VI-lea), izvor al fericirii.

Paternitatea sa, sfântul Iosif și-a exprimat-o în concret "în faptul de a fi făcut din viața sa o slujire, o jertfă, pentru misterul întrupării și pentru misiunea răscumpărătoare care este unită cu misterul; de a fi folosit autoritatea legală care îi revenea asupra sfintei familii, pentru a face din această autoritate o dăruire totală de sine, a vieții sale, a muncii sale, în faptul de a fi convertit vocația sa umană la iubirea domestică, în jertfirea supraomenească de sine, a inimii sale și a oricărei capacități prin iubirea pusă în slujba lui Mesia care s-a născut în casa sa" (Paul al VI-lea).

Iosif îl înscrie pe Isus în analele imperiului: Isus, fiul lui Iosif din Betleem, cetatea lui David (cf. In 1,45). Din păcate aceste anale ale recensământului ordonat de împăratul August sunt dispărute, dar ele au existat și, când împăratul Antonin Pius (138-161) a încercat să nege istoricitatea lui Isus, sfântul Iustin (100-165) îl invită să citească analele imperiului; înscriere despre care Origene spune că s-a făcut, pentru ca Isus înscris în rând cu toți oamenii, să-i sfințească pe toți, să pună întreg pământul în comuniune cu el, ca toți să creadă și să ajungă în slavă cu el.

Iosif dă acces liber păstorilor și magilor la pruncul Isus; după ce l-a înscris în rândul întregii omeniri cu numele de Isus, ca în numele lui să se plece tot genunchiul, al celor din cer, al celor de pe pământ și al celor de desubt (Fil 2,10), îl prezintă pentru a fi înscris și în rândul poporului ales prin circumciziune, ca să-l poată recunoaște ca rege pe cruce: Isus Nazarineanul, regele iudeilor, îl prezintă bătrânului Simeon la templu, dându-i posibilitatea să afirme încheierea Vechiului Testament și începerea Noului Testament spre luminarea popoarelor; îl prezintă popoarelor păgâne, începând cu Egiptul și oferă întregii omeniri un model de căutare a lui Isus și de găsire în templul cel viu, adică în textele vii ale Scripturii și printre învățătorii Legii.

Căsătoria și fecioria sunt două moduri de a exprima și de a trăi unicul mister al alianței lui Dumnezeu cu poporul său spune Conciliul Vatican II (PC 16), care este comuniune de iubire între Dumnezeu și oameni, concretizată printr-o căutare autentică: Tatăl tău și cu mine te-am căutat. Căutarea lui Mesia înainte de logodnă, în timpul logodnei și după căsătorie exprimă îngrijorarea cu care Iosif și Maria caută să-l înțeleagă pe cel de neînțeles chiar de către îngeri. Căutarea a fost zilnică: în copilul Isus, Iosif și Maria căutau la tot pasul pe Fiul lui Dumnezeu. Faptul că l-au găsit în templu, Evangheliile ne oferă posibilitatea unei cateheze: căutarea Fiului lui Dumnezeu în Fiul Omului se sfârșește bine întotdeauna; l-au găsit în templul trupului despre care Isus avea să spună iudeilor: Distrugeți acest templu și eu îl voi reclădi în trei zile! (In 2,19); l-au găsit între învățătorii Legii pe care îi întreba și asculta, adică în învățăturile profeților, în jertfele marilor-preoți care prefigurau jertfa mesianică. Iosif și Maria vedeau în Isus tot ceea ce mai-marii templului au spus despre Mesia, care și-a considerat propriul trup ca pe o casă a Tatălui său ceresc, ceea ce Iosif și Maria trebuiau să-și amintească cel mai bine. Reproșul lui Isus constituie o cateheză: chiar și cei mai mari sfinți pot uita în momente de probă a credinței lucruri esențiale. Uitarea nu-i păcat, atâta timp cât credința caută cu asiduitate.

Încredințându-i "depozitul credinței", Iosif s-a arătat credincios prin căutare atunci când Dumnezeu i l-a furat și, așa cum spune prefața Liturghiei: dovedindu-se slujitor credincios și înțelept, Dumnezeu l-a pus în fruntea familiei sale, pentru ca el să-l păzească ca pe Fiul său unul-născut ca un tată. Tocmai îngrijorarea în căutare dovedește că Iosif a avut față de Isus printr-un dar ceresc special, toată iubirea naturală, toată grija afectuoasă pe care o poate avea un tată (Pius al XII-lea).

Să-l căutăm pe Isus cu îngrijorarea sfântului Iosif spre a îndepărta de la noi "toată ciuma rătăcirilor și a viciilor, în această luptă cu puterea întunericului, ca întreaga Biserică a lui Dumnezeu să scape de cursele dușmanului și de orice nenorocire".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire