pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

Sfântul Iosif

II

Iosif, logodnicul Mariei

(19 martie)

Despre sfântul Iosif, pe care îl sărbătorim azi, Sfânta Scriptură ne spune patru lucruri: a fost fiul lui David (Mt 1,20) prin spița lui Iacob (Mt 1,16); a fost logodnic și soț al Mariei din Nazaret (id. 1,16;18); a fost un bărbat drept (id. 1,19) și tată purtător de grijă al lui Isus (cf. Lc 2,48; 3,23).

Toate sunt titluri de glorie: de la strămoșul său David, Iosif a moștenit calitatea regească spre care a privit Dumnezeu - Om după inima mea (1Sam 13,14) -; prin logodnă și căsătorie cu fecioara-mamă din Nazaret primește zestrea ei spirituală: de fiică a Tatălui creator a toate; de mamă a Fiului lui Dumnezeu, prin care există și pentru care există toate; mireasă a Duhului Sfânt, întru care sunt toate duse până pe cea mai înaltă culme a desăvârșirii, recunoscută de îngerul Gabriel ca plină de har; prin "dreptate" îl moștenește pe patriarhul Abraham, care prin credință a devenit drept și părintele tuturor celor care cred în iubirea lui Dumnezeu. Dar demnitatea supremă care îl caracterizează a fost aceea ca să împartă cu Tatăl ceresc responsabilitatea de "tată" față de Fiul lui Dumnezeu, dându-i numele și purtându-i de grijă cu multă dragoste.

Când preacurata l-a găsit pe Isus în templu, i-a zis: Iată, tatăl tău și eu, te-am căutat plini de îngrijorare (Lc 2,48). Desigur că Isus l-a numit deseori pe Iosif "tată". În lumea întreagă există numai două persoane pe care Isus le-a numit astfel: pe Părintele ceresc și pe Iosif din Nazaret. Cum a recepționat oare sfântul patriarh, în calitatea sa de simplu om, această demnitate?

Învățatul Gerson zice că: Isus, numindu-l pe sfântul Iosif tată, i-a dat o cinste mai mare decât tuturor patriarhilor, profeților, apostolilor și episcopilor. Aceștia s-au numit slujitori ai lui Dumnezeu, dar Iosif capătă numele de "tată" al lui Dumnezeu.

Dacă sfântul Paul a dedus un argument invincibil în favoarea suveranității lui Isus Cristos asupra tuturor creaturilor din numele de fiu, pe care i l-a dăruit Dumnezeu spunând: Căruia dintre îngeri i-a spus: Fiul meu ești tu? (Fap 13,33; Ps 2,7), noi putem deduce suprema demnitate a sfântului Iosif asupra tuturor sfinților, și chiar a îngerilor, prin înălțarea sa pe tronul cel mai sublim din cer, din numele de tată pe care Dumnezeu i l-a dăruit. Deoarece, care este îngerul căruia să-i fi spus vreodată Isus: Tu ești tatăl meu? Dacă Dumnezeu în fața întregii oștiri cerești îl numește pe Iosif drept tatăl său, îl ascultă, îl cinstește și mai presus de toate îl iubește ca pe tatăl său, judecați singuri dacă poate fi ceva mai sublim! Pe noi Isus ne-a iubit ca pe frații săi și s-a dat morții pentru mântuirea noastră, ce n-ar fi făcut atunci pentru acela pe care l-a iubit și l-a numit tată? Să-l admirăm, ne îndeamnă mulți învățați ai Bisericii, pe acela care nu a poruncit soarelui ca Iosua, ci Creatorului soarelui!

Sfântul Iosif a fost logodnicul și soțul mamei lui Dumnezeu.

Când Samuel a fost trimis de Dumnezeu în casa lui Iesse, pentru a-l găsi pe David, primul tânăr din Vechiul Testament caracterizat drept Om după inima lui Dumnezeu (1Rg 13,14), destinat coroanei regale a poporului ales din care se va naște Mesia, nici nu era luat în seamă de propria sa familie. I-au fost prezentați lui Samuel toți frații mai mari. Dar Dumnezeu, care nu judecă așa cum judecă oamenii, l-a făcut atent în taina inimii pe profet să nu privească la statura impunătoare și nici la înfățișarea lor îndrăzneață. Astfel s-au perindat prin fața lui Samuel toții fiii lui Iesse, care erau cu vază mare în fața lumii. Nemulțumit că n-a descoperit ceea ce căuta din îndemnul Domnului, Samuel zice: Mai ai vreun băiat? Iesse i-a răspuns: Mai am unul care paște oile. L-a chemat și pe el în fața profetului. Când l-a văzut, Samuel i-a turnat repede uleiul sfânt în creștetul capului, consacrându-l rege al lui Israel în numele Domnului (1Sam 16,13).

O comportare asemănătoare a providenței divine mă determină să spun astăzi despre sfântul Iosif, fiul lui David, ceea ce s-a spus despre David însuși, că a fost un om după inima lui Dumnezeu. Tot ceea ce a fost în David după inima lui Dumnezeu, nu numai că Iosif a moștenit, ca să se poată numi "fiul lui David", dar a fost dus pe culmea desăvârșirii, ca Dumnezeu să poată pune în mâinile lui cea mai scumpă dintre toate comorile din cer și de pe pământ, pe Isus și pe mama lui. Dumnezeu lasă Ierusalimul și celelalte orașe renumite, oprindu-se asupra Nazaretului, sătuc disprețuit - Oare poate ieși ceva bun din Nazaret? (In 1,46) - după cum se întrebau mulți din acea vreme, alegându-l pe un sărman "tâmplar

"Ceea ce este de mică valoare în ochii lumii, ca să dea de rușine pe înțelepți (1Cor 1,27). Ce privilegiu unic! Iosif avea dreptul să numească pe mama lui Dumnezeu soția sa, să locuiască împreună cu dânsa, să-i servească; iar el să fie privit ca soț din partea Mariei.

Datorită acestui dar unic în lume, sfântul Iosif a mai câștigat unul, aproape de aceeași mărime. Care este acesta? Iată-l: acela care se căsătorește cu o regină primește și sceptrul regal. În momentul în care el îi pune inelul în deget, ea însăși îi așază coroana pe capul lui; iar el, care a fost un simplu "tâmplar", câștigă onoarea cea mai mare, de a fi încoronat de Regina îngerilor (cf. Litania lauretană) și trebuie respectat ca atare. Iar Scriptura ne-o dovedește: îngerii i-au slujit. Prin urmare Iosif este regele sfinților și al îngerilor.

Sfântul Iosif este vrednic de cinstea noastră, fiindcă, fiind rege printre sfinți, cel mai mare după sfânta Fecioară, Isus fiind Regele Universului i-a împărtășit din puterea regală a divinității sale în momentul în care el însuși s-a lăsat călăuzit pe pământ de "tatăl său purtător de grijă". Unii autori susțin că regalitatea sfântului Iosif își are izvorul în faptul că s-ar fi zămislit fără de păcatul strămoșesc, mai sfânt decât Adam în momentul creației și care a fost rânduit de Dumnezeu să fie în fruntea întregii creațiuni, să fie coroana regală a creațiunii și să dea nume oricărei făpturi (Gen 2,19-20).

Oricum, Biserica încununează cu aureola măririi pe slujitorii cei mai credincioși ai lui Dumnezeu, declarându-i sfinți în mod oficial. Sfântul Iosif n-a avut nevoie de canonizarea Bisericii, fiindcă l-a canonizat Dumnezeu însuși, care astfel l-a caracterizat prin Duhul Sfânt în Biblie: Iosif, bărbatul ei, fiind drept (Mt 1,19). Însuși Dumnezeu declară pentru toate timpurile că Iosif a fost un om drept, ceea ce înseamnă sfânt în totalitate. Dumnezeu nu vorbește nimic de prisos. Cuvintele lui sunt întotdeauna adânci și veșnic adevărate. Acest singur cuvânt -"drept"- spus de Dumnezeu cu privire la Iosif, este de mai mare cinste decât orice laudă, mai mare chiar decât lauda adusă de Isus lui Ioan Botezătorul, când a spus: Adevăr vă spun: nu s-a ridicat dintre cei născuți din femeie unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuși, cine este mai mic în împărăția cerurilor, este mai mare decât el (Mt 11,11). Iosif face parte tocmai dintre aceștia numiți de Isus mici în împărăția cerurilor, fiindcă după Dumnezeu, chiar și preacurata și oricare dintre îngeri, toți sunt mici, fiindcă mare și nemărginit este unul singur în împărăția cerurilor: Dumnezeu.

Poate spune cineva ceva mai mult? Desigur că nu. De aceea un orator a folosit această formulă retorică: Să se prezinte Adam cu toate viețuitoarele așezate la picioarele sale; să vină Abraham cu toată credința și cu toate semințiile lui izvorâte din credința sa cea mare; să apară Moise supunând toate creaturile poruncilor sale prin mijlocirea toiagului său; să vină Iosua poruncind regelui aștrilor, soarelui; să vină Solomon cu reginele prosternate înaintea tronului său; veniți voi, patriarhilor și arătați-vă îngerii care vă însoțesc; apropiați-vă voi, apostolilor și arătați-ne Biserica zidită pe temelia voastră; veniți voi, taumaturgilor și arătați-ne natura supusă vouă! Care dintre voi are curajul să spună că este mai mare decât smeritul "tâmplar din Nazaret"? Voi toți ați primit darul cu măsură, pe când sfântul Iosif l-a primit cu măsura fără de măsură a desăvârșirii.

Să lăudăm de aceea pe acest sfânt, canonizat de Dumnezeu însuși și să ne aruncăm la picioarele lui împreună cu profeții, patriarhii, apostolii, martirii, taumaturgii, împreună cu puterile cerului și ale pământului, după cum odinioară soarele, luna și stelele s-au închinat înaintea primului Iosif, fiul lui Iacob: Vidi per somnium solem, lunam et stellas undecim adorare me - Am văzut în vis soarele, luna și unsprezece stele prosternându-se înaintea mea (Gen 37,9).

Să-l lăudăm și noi pe acela care a fost "preacurat prin feciorie"; "prea adânc în umilință"; "prea arzător în iubirea de Dumnezeu"; "preaînalt în contemplarea adevărurilor veșnice"; "prea zelos față de mântuirea oamenilor", după cum spune sfântul Bernard și să-i spunem: Bucură-te, Iosife, bărbat drept și plin de dar; binecuvântat ești tu între bărbați și binecuvântat este fiul tău adoptiv: Isus. Sfinte Iosife, tată purtător de grijă al lui Isus și soț preacurat al Sfintei Fecioare Maria, roagă-te pentru noi păcătoșii, acum și în ceasul morții noastre! Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire