pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Predici la solemnități, sărbători și comemorări
pr. Anton Dancă

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Bună

Solemnitatea Nașterii Domnului

Fiul meu ești tu, eu astăzi te-am născut

(Liturghia din noapte)

Liturghia acestei nopți preasfinte a început cu îndemnul: Să ne bucurăm cu toții în Domnul, căci Mântuitorul nostru s-a născut în lume. Astăzi a coborât din cer la noi pacea adevărată (LR).

Sfânta Biserică, având mereu privirile îndreptate spre bucuriile cerești, își înalță ruga plină de credință spre tronul divin: Dumnezeule, tu ai luminat această noapte preasfântă cu strălucirea lui Cristos, lumina cea adevărată. Dă-ne, te rugăm, să cunoaștem încă de pe pământ tainele luminii lui, ca să ne desfătăm cu plinătatea bucuriei lui în ceruri! (LR).

Tainele luminii lui Isus născut om între oameni ni le dezvăluie, deși parțial, Liturgia cuvântului.

Iată-le!

În lectura I (Is 9,2-4.6-7), profetul Isaia amintește mai întâi de situația tristă a poporului israelit din exil care umbla în întuneric și locuia la umbra morții, adică nu mai avea învățători și promotori ai legii, pe de o parte, iar pe de altă parte era la cheremul stăpânitorilor păgâni gata oricând să-l dea pradă morții.

Soarta tristă a poporului israelit este icoana întregii lumi păgâne supuse păcatului și tiraniei Șarpelui viclean.

În partea a doua a primei lecturi, Isaia prezintă mântuirea poporului ales sub aspectul de lumină, de eliberare, ca un imn de bucurie, prezentând eliberatorul care, deși copil, este încărcat cu toate atributele eroilor lui Israel: are înțelepciunea lui Solomon, vitejia lui David, evlavia lui Moise și a patriarhilor; el este adevăratul Emanuel (adică Dumnezeu cu noi) (cf. MAC pag. 91). Aceasta înseamnă că poporul lui Dumnezeu nu va mai orbecăi prin întuneric, fiindcă el va fi sfătuitorul înțelept; nu va mai fi asuprit, fiindcă atotputernicia lui îi va asigura libertatea; nu-i va mai fi frică de nimicire, fiindcă el îi va fi izvorul vieții; nu se va mai teme de războaie, fiindcă el îi va asigura pacea deplină.

În lectura a II-a (Tit 2,11-14), sfântul apostol Paul nu-i mai prejos de Isaia în descrierea lui Mesia, fiindcă profetul l-a descris în speranță, pe când Saul i-a experimentat lumina pe drumul Damascului, ca pe o speranță împlinită: Cine ești tu, Doamne? Eu sunt Isus (Fap 9,4-5). Ca o lumină din Lumină, apostolul neamurilor îi descrie lui Tit, pe care l-a convertit de la păgânism și apoi l-a pus lumină în episcopat pentru biserica din Creta, strălucirea apariției lui Cristos între noi ca fiind manifestarea harului lui Dumnezeu și izvor al mântuirii. Rezumă activitatea lui Isus în lume în câteva cuvinte care cuprind toată opera mântuirii: s-a dat pe sine (morții) pentru noi, ca să ne curățe de toată fărădelegea. Nu în ultimul rând apostolul îi amintește lui Tit, dar și nouă, de datoria recunoștinței față de Dumnezeul milostivirilor: din iubire față de Isus, să se renunțe la orice rău; de a trăi în dreptate și evlavie, adică în credință; de a aștepta venirea a doua a lui Isus într-o speranță plină de fericire (cf. MAC pag. 92).

În sfânta Evanghelie, pe care adineaori am ascultat-o, sfântul Luca plasează mai întâi nașterea lui Isus în istorie. Lumea are nevoie și de lumina adevărului istoric: Isus s-a născut pe vremea împăratului roman August. Apoi, pentru cei care cred în Sfintele Scripturi, prezintă împlinirea profeției despre săracul slujitor al lui Iahve (cf. Is 42,1; 53,11; Lam 3,1-6), care se naște în sărăcia grajdului la Betleem și este așezat în iesle, ca un fel de hrană pentru vite, pentru o lume îndobitocită de patimi. Dar ceea ce este mai important în acest fragment evanghelic, este faptul că pruncul Isus este numit cu titlul pascal de Cristos-Domnul, nume care își va dezvălui adevărul profund prin înviere (cf. Fap 9,22; 18,5.28).

Între nașterea și învierea lui Isus există o strânsă legătură, fiindcă Tatăl ceresc spune același adevăr pentru ambele: Fiul meu ești tu, eu astăzi te-am născut (Ps 2,7; cf. MAC pag. 93).

În acest sens putem afirma că bucuria noastră de azi își va avea desăvârșirea numai prin învierea lui Isus.

Afară de sfântul Luca, evangheliștii Marcu și Ioan n-au găsit de cuviință să ne dea data istorică a nașterii lui Isus. Sfântul Matei spune doar că Isus s-a născut la Betleem pe timpul regelui Irod, când au venit magii să-l caute pentru a-l adora (cf. Mt 2,1). Pentru evangheliștii Marcu și Ioan, și mai ales apoi pentru sfântul Paul, ceea ce interesează cel mai mult este misterul impresionant al lui Dumnezeu care se face om (cf. CBL, pag. 1130).

Asupra acestui mister impresionant să ne oprim și noi puțin, ca să ne luminăm mult în credință. Adevărul profund al nașterii lui Isus n-ar fi fost în stare să-l descopere nimeni de pe pământ, de aceea îngerii singuri, reprezentând puterea și prezența lui Dumnezeu printre oameni, pot rupe tăcerea de secole și să proclame mesajul autentic - Vi s-a născut un mântuitor - și să cânte: Mărire în cer lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință (cf. CBL, pag. 1131).

În pruncul Isus din iesle, dumnezeirea sa în calitate de Fiu-Unic al Tatălui născut din veci în sânul său era interioară, ascunsă în firea omenească pe care și-a asumat-o din sânul Fecioarei din Nazaret la Buna-Vestire prin puterea Duhului Sfânt.

În această noapte preasfântă, nașterea lui Isus fascinează întreaga lume creștină, și nu numai. De ce? Fiindcă noi toți ne naștem din sânge și pentru moarte, dar el se naște din curăție și pentru a vindeca trupurile și sufletele, pentru a învinge moartea, pentru a regăsi chipul divin dincolo de mizerie, de măști și de învelișuri (cf. Olivier Clement, Puterea credinței, Ed. Pandora, Târgoviște 1999, pag. 56).

Isus s-a întrupat și s-a născut om între oameni ca noi să înțelegem cum omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1,27), ca prin el noi să-l găsim pe Dumnezeu în noi înșine prin puterea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt a fost acela care a realizat unirea ipostatică dintre firea divină și cea umană în sânul Fecioarei Maria în Persoana a doua din Preasfânta Treime. Întruparea este unică în sânul Mariei și unică în istoria omenirii. Dar Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat ca să moară, asemenea nouă, și să învie din morți, ca prin trupul său glorificat și sub acțiunea Duhului Sfânt noi să putem lua un trup ceresc. Întruparea este unică în sânul Fecioarei, dar întruparea glorioasă a lui Isus înviat capătă valențe infinite, adică se poate întrupa glorios în fiecare ființă omenească prin puterea aceluia care l-a înviat din morți, prin Duhul Sfânt (cf. Rom 8,11), asumând firea fiecărui om și înglobând-o în firea sa umană glorificată. Acest adevăr îl demonstrează Rusaliile: în apostolii din Cenacol, și chiar în Maica Domnului, s-a întrupat Isus înviat prin puterea Duhului Sfânt. Pentru aceasta preacurata este mamă de două ori: o dată pentru că în sânul ei feciorelnic s-a zămislit, prin adumbrirea Duhului Sfânt (cf. Lc 1,35), trupul omenesc al lui Isus, eveniment irepetabil; a doua oară pentru că în sânul ei s-a zămislit, prin puterea Duhului Sfânt în ziua de Rusalii, trupul înviat al lui Isus, datorită căruia a devenit mama trupului mistic, mama Bisericii, fiindcă în fiecare credincios este prezent Fiul pe care ea l-a născut pentru înviere. Din acest motiv fiecare poate spune cu sfântul Paul: Trăiesc eu, dar nu mai trăiesc eu, Cristos trăiește în mine (Gal 2,20), fiindcă în mine se întrupează Cristos înviat. Dumnezeu s-a întrupat pentru ca noi să înviem și să-l putem cunoaște (Olivier Clement; o. c., pag. 192), fiindcă în trupul lui Cristos locuiește toată plinătatea dumnezeirii, după cum ne învață sfântul Paul (Col 2,9). În felul acesta, Tatăl ceresc poate spune despre fiecare: Fiul meu ești tu; eu astăzi te-am născut în Cristos Isus.

Așa cum Cristos prin întrupare s-a nimicit pe sine și a luat chipul sclavului (cf. Fil 2,7), tot așa omul, care trăiește învierea glorioasă a lui Cristos, trebuie să se nimicească pe sine și să ia chipul viermelui din pământ, prin moarte, ca apoi să strălucească veșnic prin lumina lui Cristos de-a dreapta Tatălui.

Acesta este misterul nașterii Domnului care are menirea să ne umple de bucurie, oferindu-ne pacea adevărată cu Dumnezeu.

Îngenuncheați în fața ieslei euharistice, noi ne mărturisim credința în tine, Isuse, prunc dumnezeiesc, și îți declarăm că numai tu singur ești Cristos-Domnul nostru.

Îți mulțumim că ai venit să ne îndumnezeiești spre slava lui Dumnezeu. Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire