pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins A sunat ceasul
Duminica a V-a din Post, 2 aprilie 2006
Lecturi: Ier 31,31-34 Ps 50 Evr 5,7-9 In 12,20-33
pr. Jacques Sylvestre, O.P.

Elinii veniți să se închine de Paște la Ierusalim nu l-au cunoscut pe Isus, dar au auzit vorbindu-se despre El. Dacă l-au cunoscut, aceasta se datorează predicării apostolilor, Veștii celei Bune care a ajuns până la ei. "Vrem să-l vedem pe Isus", cer ei. Pentru Isus, cererea sună ca o bătaie de clopot: ceasul mult așteptat a sosit (cf. Ioan 2,4; 7, 6.8.30; 8,20). Este vorba de ceasul "Fiului Omului", ceasul slăvirii Lui, strălucire a prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului său, revelată prin Patimile și Învierea Fiului. Găsind, după moartea lui Isus, mormântul gol, ucenicul "a văzut și a crezut". Cererea păgânilor, sunând ca o recunoaștere a ceea ce poate El fi, implică așadar pentru Isus ceasul glorificării sale prin moarte și înviere.

Mica parabolă care urmează ilustrează aceasta: bobul de grâu, adică Isus, va aduce roade bogate străbătând moartea și va putea astfel reda viața tuturor oamenilor. Putem adăuga scurtei parabole pe cea a bobului de muștar (Marcu 4,30-32): sămânța care devine mai mare decât toate plantele din grădină, într-atât încât toate păsările cerului se pot adăposti în crengile ei. Inspirată de visul lui Daniel (Daniel 4,7-9), parabola din Evanghelie anunță accesul păgânilor în Împărăție. Însă, la fel ca și pentru Cristos, drumul lor către slava veșnică trece prin moarte și așa va fi pentru toți discipolii din toate timpurile. Dacă bobul de grâu nu cade în pământ și nu moare...

Aluzia la propria sa intrare în slavă, trecând prin moarte și înviere, tulbură sufletul lui Cristos, mai exact, întreaga sa persoană se cutremură. Scena pe care o relatează Ioan, petrecută între prieteni, este echivalentul agoniei din Ghetsimani așa cum o descriu Matei, Luca și Marcu.

Cuvântul lui Cristos "și ce voi spune" traduce intensitatea unei drame psihologice pe care evangheliile sinoptice o exprimă prin sudoarea de sânge. Cine va putea descrie cât de greu a atârnat pentru Cristos "ceasul", "ceasul lui", care tocmai a bătut?

El poartă pe umeri mântuirea tuturor oamenilor cu toată profunzimea și dramatismul ei. Însă chiar dacă acceptarea acestui "ceas" e spre slava Tatălui său, ea rămâne pentru Isus o aberație. Iar la rugăciunea sa de Fiu, într-una din puținele dăți în cea de-a patra evanghelie, se face auzit glasul Tatălui: "L-am preamărit și iarăși îl voi preamări". În fața unui asemenea har, cu o revelație personală de o asemenea intensitate luminoasă, cum s-ar mai putea opune?

În pasajul acesta, "ceasul" lui Isus constituie centrul de interes. El va desemna împlinirea misiunii lui: revelație și mântuire. Toată existența lui Isus apare orientată către acest "ceas". Gravitatea ceasului este desigur subliniată în chip incomparabil de adverbul "acum": "Acum are loc judecata acestei lumi; acum conducătorul acestei lumi va fi aruncat afară". De evenimentul care urmează atârnă întregul destin al omenirii. Ceasul lui Isus este ceasul judecății. Iar judecata are ca obiect adeziunea noastră, prin credință, la "ceasul" lui Isus, la misterul morții și învierii Domnului. Credința nu are doar minunile drept obiect, ci îmbrățișează întreaga taină a lui Isus ridicat în slavă și viu, mort și înviat.

Oare zilele sfinte în care intrăm vor fi pentru noi "ceasul" revelației și al mântuirii, așa cum au fost pentru Isus? După atâta vreme, "a venit ceasul".

Traducere: sr. Agnes
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire