pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Riscând până la capăt
Duminica a IV-a din Post, 26 martie 2006
Lecturi: 2Cr 36,14-16.19-23 Ps 136 Ef 2,4-10 In 3,14-21
pr. Jacques Sylvestre, O.P.

Evanghelia de astăzi redă a doua parte a convorbirii lui Isus cu Nicodim. Isus spune, încheind: Adevăr, adevăr îți spun: noi vorbim ceea ce știm și dăm mărturie despre ceea ce am văzut (vs. 11), și adaugă: dar mărturia noastră nu o primiți.

Tema ridicării în slavă a Fiului Omului ocupa un loc important în cea de-a patra Evanghelie (3,14; 8,28; 12,32-34). Nu despre Înălțarea la ceruri a Celui înviat este vorba aici, ci de ridicarea pe Cruce. Pentru a-i arăta eficacitatea, Isus face o paralelă între propria răstignire și vindecarea celor mușcați de șerpii veninoși în pustiu, la înălțarea de către Moise a unui șarpe de aramă (Numeri 21,8-9). Iudeii care își ridicau cu încredere privirile spre acest semn al compasiunii și puterii divine erau vindecați de mușcăturile ucigătoare. La fel, credința neclintită în Cristos Cel înălțat pe Cruce pentru noi aduce mântuire.

Lucrarea mântuitoare a lui Cristos arată dragostea Tatălui; este una dintre ideile la care evanghelistul Ioan ține cel mai mult (1Ioan 3,16; 4, 9-10,16). Persoana Fiului ca Mântuitor este un dar al Tatălui. Expresie a generozității divine, slujirea lui Isus este menită să astupe prăpastia dintre Dumnezeu și lume. Iar darul trece prin înălțarea pe cruce. Dărnicia dumnezeiască până acolo merge!

Lumea pentru care Tatăl își dăruiește Fiul nu e rea în sine, dar se va înrăi singură, dacă va refuza lumina și nu va crede în Fiu (In 12,46-48, 16,8-9). Înfruntarea devine tot mai aprigă cu trecerea vremii și culminează cu acceptarea de către lume a stăpânirii Satanei (In 13,27). Planul lui Dumnezeu acoperă cu toate acestea întreagă lume: atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică (vs 17).

Misiunea Fiului nu e să judece, ci să mântuiască lumea (12,47). Singura preocupare a Fiului, cât se află printre noi, oamenii, este să ne mântuiască; judecarea și condamnarea sunt amânate până la capătul vremurilor. Biserica nu se cuvine să procedeze altfel - orientarea ei trebuie să rămână salvarea tuturor oamenilor.

Dacă urmează judecata și condamnarea, ele vor avea ca obiect confruntarea oamenilor cu Cristos. În viziunea sfântului Ioan, viața lui Isus se scurge ca un lung proces. Iar revelația pe care o primim treptat prin faptele și cuvintele lui reprezintă schema după care se desfășoară procesul, în funcție de răspunsul oamenilor liberi să opteze pentru Cristos sau să-l respingă. Revelația lui Isus ține omenirea trează: totul va fi în cele din urmă cernut și cântărit.

Cuvântul lui Isus pune pe fiecare om înaintea obligației de a-și arăta adevăratul chip și de a alege. Cine crede în el nu este judecat, însă cine nu crede a fost deja judecat pentru că nu a crezut în numele Fiului unic al lui Dumnezeu (vs 18). O condamnare e oricând posibilă, în funcție de autenticitatea credinței și de fidelitatea celui ce a hotărât să-l urmeze pe Cristos. Dar nu Cristos va judeca, ci situația decurgând din propriile noastre opțiuni: Aceasta este judecata: lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina.

De unde preferința oamenilor pentru beznă? ...faptele lor erau rele (vs 19). Răutatea omului atrage după ea necredința: oricine face [fapte] rele urăște lumina și nu vine la lumină ca să nu-i fie descoperite faptele (vs 20). Inima omului este câmpul unde se desfășoară bătălia dintre lumină și întuneric: oricine face adevărul, vine la lumină ca să se vadă că faptele sale sunt făcute în Dumnezeu (vs 21).

Venit să-l întâlnească pe Isus, Nicodim primește revelația luminii, pe care omul o capătă umblând pe urmele lui Cristos. O clipă, Nicodim a stat în lumină, însă pleacă așa cum a venit, fără a fi în stare de pasul care i-ar fi putut schimba viața. Oare poate etiopianul să-și schimbe pielea și leopardul petele sale? întreabă Ieremia (13,23). Și totuși, Nicodim a înțeles ceva din taina lui Isus, iar într-o zi îi va lua chiar apărarea (In 7,50-52). Dar cu toată apropierea, el rămâne departe de Cristos, și aceasta pentru că nu a fost în stare să riște până la capăt.

Câți nu suntem în aceeași situație!

Traducere: sr. Agnes
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire