pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Un singur păstor
Duminica a IV-a a Paștelui, 7 mai 2006
Lecturi: Fap 4,8-12 Ps 117 1In 3,1-2 In 10,11-18
pr. Jacques Sylvestre, O.P.

Ne aflăm în timpul sărbătorii corturilor, aniversare patriotică și politică a unei date de seamă din istoria evreilor, a unei eliberări obținute printr-o rezistență încununată de succes, sub conducerea macabeilor, împotriva ocupației străine și a profanării Templului (1Macabei 4,36s). În ziua aceasta de sărbătoare, Isus se va confrunta cu aceia care așteaptă venirea unui nou Iuda Macabeul, care să elibereze Israelul de ocupația romană. De aici patriotismul exaltat și evlavia plină de foc. Isus vorbește însă despre El însuși, prezentându-se ca păstorul cel bun, singurul adevărat, singurul conducător în stare să înfăptuiască lucrarea izbăvitoare făgăduită și așteptată cu atâta fervoare.

În pagina aceasta de Evanghelie, nu vom auzi pe cineva povestindu-ne despre păstorul cel vrednic, ci pe cineva care vorbește despre sine spunând: "Sunt păstorul cel bun". Cuvintele care introduc declarația indică faptul că ascultăm un discurs solemn în care Isus apare ca un Dumnezeu al actualității, un Dumnezeu al istoriei, același care i-a spus cândva lui Moise: "Eu sunt cel ce sunt". În plus, Isus reia, atribuindu-și-le, mesajele din Scriptură privindu-l pe "Păstorul lui Israel" (Psalmii 22 și 79, Isaia 40,11, Iezechiel 34). Ar trebui recitit aici un întreg pasaj din capitolul 8 al Evangheliei lui Ioan (de la v.12 la v.42) pentru a avea în întregime lungul comentariu despre minunea înfăptuită prin vindecarea orbului din naștere: Eu sunt lumina lumii, Eu sunt păstorul cel bun. Orbul care și-a căpătat vederea și Isus, prin care oamenii ajung la viață, la lumină și la adevăr, sunt strâns legați. Dar noi, oare credem cu adevărat că Isus este singurul Păstor, singurul adevăr, unicul izvor al luminii? Întrebarea aceasta pe care și-o pune Biserica în care predica evanghelistul Ioan, cel care relatează episodul apariției de pe malul lacului urmat de trimiterea în misiune a lui Petru (Ioan 21,11s), ar putea fi pusă și Bisericii noastre. Căci acum, ca și atunci, oamenii ascultă de mii de învățători, cum spunea cu mâhnire apostolul Paul (1Corinteni 4,15).

Titlul de păstor pe care și-l atribuie Isus implică ceva mult peste așteptările bazate pe Scripturile Vechiului Testament, și anume relația personală strânsă dintre cei care se cunosc intim, care împart toate și aparțin aceleiași "turme": păstorul și oile. Nu este o relație întâmplătoare, ci o legătură eternă constând în unitate și în comuniune. La baza ei se află ascultarea glasului Păstorului, Cuvântul lui Isus, care stabilește și adâncește cunoașterea reciprocă. Cuvântul acestui Păstor va constitui, ieri, astăzi și mâine, poporul lui Dumnezeu.

O altă trăsătură care îl caracterizează pe Păstorul cel bun care este Isus este grija constantă pentru cei aflați în afara turmei, "în alte stâne", pentru oile îndepărtate, rătăcite și pierdute. Proclamația Sa se întinde înspre întregul univers. Legătura strânsă de dependență față de Păstorul cel bun este dimensiunea fundamentală a comunității creștine.

Păstorul este în ultimă instanță Dumnezeu. Acest termen nu se va putea niciodată aplica pe deplin nimănui altcuiva. Singur Dumnezeu Tatăl este Păstorul suprem, însă Chipul Său se răsfrânge veșnic în acela al lui Cristos, începutul, întâiul născut din morți, El cel dintâi întru toate... în care se sălășluiește toată plinirea (Coloseni 1,13-20). Biserica este așadar turma lui Dumnezeu, iar oile, chiar dacă le mână niște conducători umani, sunt în permanență mânate și hrănite de către Cristos însuși, semnul vizibil al Tatălui, Păstorul prin excelență.

În această lumină ne apar mai limpede rolul și locul diferiților conducători ai Bisericii. Propriu zis, Biserica nu este turma lor iar ei nu trebuie să se considere niciodată păstori independenți. Așa cum era și Isus față de Tatăl, ei sunt, înăuntrul Bisericii, sacramente ale Păstorului, prin care El devine prezent. Ei rămân instrumente ale lucrării Sale neîncetate pentru binele tuturor. Preoții, indiferent care, nu sunt Isus Cristos, ci purtătorii Lui. În viața lor, totul trimite către Domnul Isus Cristos. Și aceasta cu un scop precis, pe care l-a urmărit Dumnezeu însuși în Cristos: să aducă toți oamenii sub un singur conducător, ca toate să fie iarăși unite prin Cristos, cele din ceruri și cele de pe pământ - toate întru El (Efeseni 1,10).

Înțelesul profund al adunării acesteia apare clar în expresia "turmă". Nu este vorba de o adunare impersonală și ucigătoare de personalități - așa cum ar putea sugera cuvântul "oaie", amintind de lipsa de caracter și de personalitate, de o stare de supunere pasivă. Lucrarea lui Dumnezeu în Fiul Său Isus Cristos nu constă în a le nega oamenilor inițiativa și libertatea, legându-le inimile și mințile și interzicându-le să fie cine sunt. Expresia folosită aici de Ioan trimite la cea mai nobilă modalitate de întâlnire între noi și Dumnezeu, și îl înalță pe om, ca persoană și ca prieten al lui Dumnezeu.

Aceasta este izbăvirea adusă de Dumnezeu, Păstorul cel bun, prin Isus Cristos.

Traducere: sr. Agnes
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire